INSTALATOR  INSTALATII
TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE

SUPORT DE CURS


ATRIBUTII SI RESPONSABILITATI


Ocupatia de instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze, din cadrul sectorului de constructii civile si industriale, are atat activitati cu caracter general cat si activitati specifice.
Instalatorul trebuie sa cunoasca, sa monteze, sa puna in functiune, sa diagnosticheze si sa remedieze toate tipurile de instalatii si utilaje folosite pentru alimentarea cu apa calda si rece, canalizare, stingeri incendii si care sunt specifice constructiilor civile si industriale.
Instalatorul trebuie sa aiba unele aptitudini absolut necesare pentru a putea sa indeplineasca cerintele legate de aceasta ocupatie (atentie, indemanare, putere de analiza si decizie, spirit de echipa, adaptabilitate la situatii noi).
Pe langa aptitudini, instalatorul trebuie sa detina cunostinte teoretice si deprinderi practice din domeniile: mecanica, hidraulica, instalatii termice si sanitare, materiale de constructii etc.
Practic, instalatorul realizeaza urmatoarele activitati specifice:
-    monteaza instalatiile interioare de apa rece si calda pentru uz menajer;
-    monteaza instalatii pentru stingerea incendiilor;
-    monteaza utilajele utilizate in instalatiile de canalizare;
-    monteaza instalatiile de canalizare;
-    remediaza defectiunile de orice tip aparute la instalatiile montate.

1. MUNCA IN ECHIPA

Comunicarea in interiorul organizatiei are si o logica sociala. Nu se poate mobiliza un grup de oameni pentru indeplinirea unui scop comun fara a arata tinta, obiectivul si motivele pentru care trebuie sa se ajunga acolo.
Comunicarea este singurul proces prin care se comunica cu alte persoane. Este procesul prin care le aratam celorlalti ce stim si ce fel de persoana suntem. Este de asemenea , procesul prin care acestia isi formeaza opinii personale despre noi. De fiecare data cand colaboram cu ceilalti, folosim comunicarea interpersonala. Aceasta poate fi verbala sau non- verbala. Cand comunicam non-verbal, printr-o privire incruntata, incrucisandu-ne bratele, etc., aceste actiuni formeaza adeseori o imagine mai clara a ceea ce vorbitorul doreste da comunice decat ar forma cuvintele. O persoana cu abilitati bune de comunicare este o persoana care poate utiliza si adapta aceste tehnici astfel incat sa fie adecvate in situatia respectiva.
In procesul de comunicare pot aparea deseori deficiente, generate fie de manageri, fie de subordonati.
Deficientele generate de manageri apar in una din situatii:
a)  insuficienta documentare
b)  supradimensionarea informatiilor introductive
c)  transformarea dialogului in monolog
d)  stereotipia in comunicare
e)  folosirea unui ton iritat
a)    folosirea unui limbaj inacdevat partenerului de discutii
b)    lipsa de coerenta in exprimare
c)    lipsa de respect fata de interlocutor
Deficientele de comunicare generate de subordonati, apar atuci cand:
a) nu exista abilitati de comunicare
b) nu exista siguranta locului de munca
c) temperament nepotrivit
Pentru imbunatatirea comunicarii atat intre membrii echipei cat si intre manager si subordonati este necesar sa existe:
-    concizie in exprimare
-    motivarea comunicarii
-    claritatea exprimarii
-    un numar strict-necesar de instructiuni
Comunicarea intre membrii echipei este de multe ori lipsita de acuratete deoarece acestia nu verifica pentru a vedea daca se inteleg reciproc. Parafrazarea reprezinta reformularea, cu propriile dvs. cuvinte a ceea ce ati auzit ca a spus cealalta persoana. Este o modalitate de a dezvalui felul in care intelegeti comentariile vorbitorului si de a afla daca remarca dvs. este la fel cu cea a vorbitorului. De exemplu, luati in calcul urmatorul exemplu de parafrazare: “Ar putea fi acesta un exemplu al punctului de vedere pe care tocmai l-ai exprimat ? “ si apoi spuneti care ar fi exemplul.
2. MIJLOACE DE COMUNICARE

In timpul orelor de serviciu un sudor intra in relatie directa cu ceilalti colegi din departamentul propriu, fiind necesara comunicarea dintre ei pentru a indeplini sarcinile incredintate, sau cu colegi din alte departamente pentru a comunica sau a primi anumite informatii, de asemenea, primeste instructiuni sau raporteaza sefilor anumite probleme sau intra in contact cu clientii care isi exprima anumite cerinte sau nemultumiri.
Prin urmare, activitatea zilnica implica comunicarea:
•    cu seful/sefa departamentului;
•    cu lucratori, colegi, din acelasi departament;
•    cu lucratori, colegi, din alte departamente;
•    cu clientii.
Aceasta comunicare se realizeaza in diferite feluri:
•    oral – prin discutie fata in fata sau la telefon;
•    in scris – mesaje, formulare, liste etc. care trebuie scrise sau citite;
•    printr-o anumita atitudine – prin expresia fetei, privire, gesturi, adica prin limbajul corpului.

2.1  Comunicarea orala

Aceasta implica vorbirea si ascultarea.

Vorbirea
Aceasta are mai multe caracteristici care afecteaza mesajul oral, si anume:
•    intensitatea (volumul) vorbirii – se poate vorbi tare, autoritar, sau incet, abia auzit;
•    inaltimea (timbrul vocii) – voce cu sunete ascutite, acestea producandu-se mai ales in stari de agitatie si nervozitate, fiind iritante si neplacute pentru ascultatori, sau voci cu sunete grave, joase, uneori greu de inteles (timbrul vocii, fiind nativ, este mai greu de modificat, dar trebuie controlat in situatii de stres si emotii, pentru a nu provoca situatii conflictuale);
•    tonul vorbirii – ton cald, dar care, exagerat, poate suna lingusitor, sau ton rece, distant, adesea perceput ca neplacut, nepoliticos;
•    ritmul – vorbire repezita, greu de inteles, sau vorbire prea lenta, cu pauze mari intre cuvinte, care poate crea impresia ca ascultatorul este incapabil sa inteleaga ce i se spune, devenind jignitoare. Vorbirea trebuie sa fie clara, cuvintele sa fie bine articulate, fara afectare, astfel incat sa poata fi inteleasa de toata lumea.
Ascultarea
Oamenii se simt satisfacuti si respectati daca constata ca se asculta cu atentie ceea ce spun. Ei vor sa li se dea toata atentia si sa constate dorinta si capacitatea de a le cunoaste necesitatile. Ascultatorul (interlocutorul) are si el de castigat, el afla mai multe despre persoana respectiva, isi stabileste relatii mai bune cu colegii si ofera servicii mai bune clientilor. Ascultand cu atentie, se evita neintelegerile, se economiseste timp si se previn disfunctionalitati care pot provoca frustrari (stari de nemultumire cand ceva nu reuseste) tuturor, stricand atmosfera de lucru in echipa.
A asculta inseamna mai mult decat a auzi si retine ce s-a spus, este un proces activ care presupune:
•    acordarea intregii atentii vorbitorului;
•    interesul sa fie indreptat spre ceea ce spune vorbitorul, iar acesta sa nu fie intrerupt sau grabit in comunicare;
•    sa se retina aspecele importante si sa se ignore cele irelevante;
•    sa se faca notite daca este nevoie;
•    sa se stabileasca masurile ce trebuie luate.

2.2 Surse de informatii. Analiza informatiilor

In cadrul organizatiei economice, importanta comunicarii rezida in necesitatea de a corela activitatea tuturor angajatilor, in vederea functionarii optime a unitatii operationale .
Astfel , cand seful de echipa comunica muncitorilor informatii despre sarcini, procedee de lucru, evenimente, este necesar :
•    sa se exprime in  termeni pozitivi;
•    sa se exprime in termeni concreti;
•    sa coordoneze obiectivele;
•    sa evalueze consecintele viitoare.

2.3 Alegerea suporturilor de comunicare

Suportul concret de comunicare se alege tinand seama de cele cinci criterii esentiale:
    intelegerea: mesajul va fi bine inteles?
    deformarea: exista riscuri de “ parazitare “ a mesajului?
    memorarea: va fi retinut mesajul?
    pastrarea: poate fi mesajul pastrat si regasit la nevoie?
    costul: costul unitar de revenire a suportului?

Facand o apreciere globala a celor trei moduri de comunicare, ajungem la urmatoarea concluzie:

Intelegere    Deformare    Memorare    Pastrare    Cost
SCRIS    B    FB    FB    FB    B
ORAL    M    M    M    M    FB
AUDIOVIZUAL    FB    B    B    B    M

Legenda: FB = foarte bine
B  =  bine
M =  mediu

Principalele suporturi de comunicare utilizate in mod curent sunt:

Suportul de informare
SCRIS    Nota
Rapoarte
Rezumat
Afisaj

ORAL    Discutie
Sedinta
Informatii telefon
AUDIOVIZUAL    Mesaje prin statii audio
Retroproiector
Film






2.4 Comunicarea la locul de munca. Adaptarea la situatii neprevazute

Comunicarea reprezinta un proces biunivoc in care doua sau mai multe persoane  sau grupuri devin alternativ emitatori sau receptori , fac schimb de idei, ganduri sau mesaje, in scopul de a se informa reciproc, de a se pune de acord asupra unei probleme sau de a-si corela actiunile.
Principalele componente ale comunicarii:
-    emitentii
-    receptorii
-    canalele de comunicare
-    suporturile materiale de comunicare.
Faza critica a comunicarii este interpretarea deoarece informatia transmisa risca sa capete o semnificatie diferita pentru receptori, fie datorita faptului ca interlocutorii traiesc in sisteme de referinta diferite, fie datorita aparitiei unor factori perturbatori.

In cadrul organizatiei economice, importanta comunicarii rezida in necesitatea de a corela si coordona activitatea tuturor angajatilor, in vederea asigurarii functionarii optime a unitatii operationale.
In cadrul organizatiei economice, probleme de comunicare apar atunci cand:
    angajatii nu sunt constienti sau convinsi de necesitatea comunicarii;
    angajatii nu stiu ce sa comunice;
    angajatii nu stiu cum sa comunice;
    angajatii nu au acces la mijloacele de comunicare.

Cauzele aparitiei acestor probleme sunt:
    dorinta de a receptiona doar acele informatii care nu contravin mentalitatii receptorilor;
    imposibilitatea de a receptiona informatii diferite de cele dorite ;
    prejudecati manifestate fata de persoana emitatorului;
    deturnarea sau distorsionarea intentionata de catre anumite grupuri de influenta a informatiei;
    utilizarea unor cuvinte ce pot avea intelesuri diferite pentru diversi interlocutori;
    utilizarea unor cuvinte in jargon sau a unor termeni de stricta specialitate care nu pot fi intelesi de nespecialisti;
    interpretarea gresita a unor mesaje de tip “ body-language “;
    greseli de interpretare datorate starilor emotionale ale interlocutorilor.

Principalele cai de contracarare a acestor cauze sunt:
    utilizarea comunicarii corecte ( fara intermediar );
    utilizarea limbajului simplu, direct, adecvat atat problemei cat si interlocutorului;
    dimensionarea corecta a retelei de comunicatii in raport cu cerintele organizatiei;

Reclamatii din partea clientilor
Trebuie discutat si analizat care a fost motivul reclamatiilor, cum puteau fi ele evitate, ce se mai poate face pentru a-l multumi pe client, pentru ca, de regula, clientii retin si spun mai departe mai ales disfunctionalitatile decat lucrurile placute pe care le-au vazut in structura respectiva, micile nemultumiri ramanand mai puternic in memorie.

Soluționarea nemulțumirilor sau reclamațiilor clientului
    Fiți calm. Meseria dv. este sa îndreptați lucrurile, nu sa va eschivați, adică sa evitați situațiile mai dificile.
    Ascultați cu solicitudine. Acordați atenție la tot ce spune clientul si clarificați toate detaliile importante. Nu-l întrerupeți, ati putea ajunge la concluzii gresite, fiindca nu ati auzit toate detaliile.
    Multumiti clientului ca v-a comunicat nemultumirile sale. Asta este important, intru-cat majoritatea clientilor nu se complica sau nu se incumeta sa-si exprime nemultumirile, dar pentru a nu avea in viitor astfel de experiente neplacute, nu vor mai apela la serviciile d-voastră şi î-şi va avertiza si prietenii sa nu vă contacteze.
    Cereti scuze clientului. Este foarte important, chiar daca credeti ca nu dv. ar trebui sa va scuzati. Astfel clientul observa ca nemultumirea lui este luata in serios si se va calma.
    Luati masuri ca lucrurile sa fie indreptate. Daca nu e treaba dv. sa rezolvati problema sau credeti  ca nu veti reusi s-o rezolvati, trebuie sa explicati clientului ce veti face si apoi sa transmiteti toate detaliile persoanei in sarcina careia cade executarea. Nu va eschivati si nu promiteti ceea ce nu puteti rezolva.
    Verificati daca totul s-a rezolvat, mai ales daca ati transmis altcuiva sarcina. Luati masuri ca aceasta problema sa nu se repete, iar la nevoie cereti ajutorul sefului direct.
    Tineti cont ca un client care se plange este suparat. Nu complicati situatia prin faptul ca va suparati sau va enervati si dv. si apoi sunteti prost dispus. Vorbiti calm si clar si incercati sa nu uitati ca problema se refera la o situatie si nu la persoana dv.
Toate aceste relatii de serviciu dintre lucratorii aceleiaşi echipe  sau cu cei din alte echipe sau cu clienti reprezinta, dincolo de regulamente si instructiuni de serviciu, relatii interpersonale si depind de personalitatea fiecarui lucrator.

2.5. Definirea rolurilor specifice ale muncii
Rezultatele activitatii productive pot fi din cele mai bune numai daca , pe langa respectarea disciplinei muncii , intre membrii echipei exista relatii de comunicare .
In cadrul organizatiei economice, importanta comunicarii rezida din necesitatea de a corela si coordona activitatea tuturor angajatilor, in vederea functionarii optime a unitatii operationale.
Este important ca indeplinirea sarcinilor de serviciu sa se realizeze in conditiile colaborarii cu intregul colectiv, membrii echipei cunoscand sarcinile pe care le are fiecare dintre ei.



PLANIFICAREA ACTIVITATII


1. DOCUMENTATIA TEHNICA


Documentatia tehnica cuprinde :
- desene de execuţie, unde se identifică    simbolurile conductelor, materialele, condiţiile tehnice de calitate, normele de execuţie;
- instrucţiuni tehnice de asamblare;
-verificarea dimensională;
-ordinea de executare a operatiilor şi dispozitivele necesare;   
- fişa tehnică.

Cerinţe:
    procedeul de lucru
    tipul de prelucrare
    tipul materialelor
    diametrul conductelor
    tratamentele tehnice
    proba de control
    plan de control vizual şi dimensional


2. ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA

In scopul desfasurarii lucrului fara opriri, timpi de asteptare sau salturi, inainte de inceperea unei lucrari de instalatie se fac operatii pregatitoare, a caror dezvoltare variaza cu marimea instalatiilor de executat.

2.1 Cunoasterea proiectului

Pentru instalatia sau partea de instalatie care i s-a repartizat spre executare, instalatorul trebuie sa ia cunostinta de intregul continut al proiectului, sa verifice daca acesta contine elementele pentru instalatia de executat si daca sunt luate avizele administratiilor sau persoanelor interesate in legatura cu executarea instalatiei.
Daca citirea proiectului s-a facut pe teren, atunci se face o recunoastere in toata zona, verificand concordanta cu prevederile proiectului si fixand locul de munca al echipei (echipelor) de lucru.
Pentru conductele subterane, in terenuri cuprizand si alte retele de instalatii, in scopul recunoasterii si identificarii conditiilor si stabilirii solutiilor de traversari prevazute in proiect, se pot face si sondaje de recunoastere.
In cazul executarii instalatiilor interioare in incaperi locuite, se ia legatura cu locatarii asupra orelor si conditiilor de lucru, stabilindu-se si data inceperii lucrului.

2.2 Executarea lucrarilor de organizare si de degajare a terenului

Organizarea santierului se incepe cu completarea sculelor si a utilajelor necesare pentru lucrari, in afara de cele care intra in dotatia permanenta a echipelor, cu stabilirea programarii pentru utilajul mecanic (camion, tractor, compresor de aer etc.) si cu inlocuirea sculelor defecte.
Se organizeaza executarea pieselor si a prefabricatelor in atelier, predandu-se desenele impreuna cu toate indicatiile de executare, stabilindu-se termenele de proba si de ridicare a pieselor gata.
Se repartizeaza lucrarile la echipe (sau la oameni) pe operatii sau pe portiuni de instalatii, predandu-se desenele si toate lamuririle pentru lucru, se stabileste modul de conlucrare a echipelor (oamenilor) intre ele si cu instalatorul care conduce executarea intregii lucrari.
Se imparte pe echipe sau pe oameni materialul marunt care se va transporta la santier o data cu sculele si cu utilajul. Primirea materialelor, din punct de vedere cantitativ, se face dupa dispozitiile in vigoare din unitatea de executie. Anumite reguli de primire sunt insa recomandabile in orice unitate, si anume:
-    materialele se primesc si se predau numai insotite de dovezile scrise pe imprimatele unitatii;
-    cantitatile se verifica in timpul primirii sau predarii;
-    dupa primire, raspunderea exclusiva asupra materialelor apartine primitorului, care se ingrijeste de manipularea si pastrarea lor fara degradari.
Verificarea calitatii materialelor se face numai de muncitorul cu calificare corespunzatoare (sudor pentru materialul de sudare; instalator pentru tevi filetate, fitinguri, armaturi, robinete si aparate; montor de conducte pentru tevi nefiletate, material de izolare, materiale pentru garnituri).
Se completeaza echipele cu personalul ajutator necesar lucrarilor anexe ale instalatiei (sapatori cu sculele lor si, cand este cazul, si cu zidari si tamplari) si cu personalul si eventual utilajul necesar pentru degajarea traseului.
Se transporta personalul, utilajul si materialul marunt la santier folosind mijloacele de transport la capacitate maxima (incarcatura completa).
Degajarea traseului (indepartarea obiectelor grele aflate pe traseu, inlaturarea culturilor si a pomilor pe fasia de teren prevazuta in proiect, protejarea utilajelor aflate in hale industriale deasupra carora vor trece conductele instalatiei, deplasarea corespunzatoare sau protejarea mobilierului in incaperi locuite), daca este prevazuta prin proiect in cadrul lucrarilor, se executa inainte de inceperea lucrarii.

Tot in cadrul degajarii traseului, in cazul incaperilor sau a locurilor (depozitelor deschise) cu pericol de incendiu se indeparteaza pe cat posibil obiectele inflamabile, se instaleaza stingatoarele necesare si se iau masurile de ventilatie corespunzatoare, dupa caz, instalandu-se placutele avertizoare respective.
In cazul lucrului pe caile publice de circulatie, se marcheaza santierul de lucru prin placute avertizoare iluminate in cursul noptii.


3. ORGANIZAREA LUCRARILOR


3.1 Pregatirea  echipamentelor  de  protecţie

Echipament de protecţie
-    salopetă
-    cizme de protectie
-    mănuşi
-    scurta impermeabila cu gluga
-    şorţ de protectie
-    ochelari si mască de protectie
-    capison pentru lucru pe timp friguros
-    cască de protecţie
-    centura de protectie pentru lucru la inaltime


3.2 Pregatirea echipamentului

Echipament de lucru
-  dispozitive de filetat
-  dispozitive de sudare
-  dispozitive de taiat teava
-  dispozitive de gaurit
Se verifică –starea tehnică a utilajului
-    alimentarea la reţea
-    starea cablurilor de legătură (să nu fie deteriorate)
-    legatura la pământ


3.3 Pregătirea  SDV-urilor

S.D.V-uri    
-   menghina
-   polizoare electrice
-   ciocane
-   chei
-    cleşti
-    surubelnite


3.4 Activităţi specifice încheierii lucrului

Activităti specifice încheierii lucrului     
-      oprirea utilajului şi adunarea cablurilor
-       pune echipamentul de protecţie şi cel de lucru în ordine la locul stabilit
-       adună S.D.V.-urile şi le pune în locurile stabilite
-       asigură curăţenia la locul de muncă 

MASURI DE PROTECTIE A MUNCII


1. NORME GENERALE DE PROTECTIE A MUNCII

Protectia muncii are drept scop asigurarea celor mai bune conditii
pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale.
Normativele care reglementeaza masurile de protectia muncii sunt:
    Constitutia Romaniei;
    Codul Muncii;
    Legea Protectiei Muncii nr. 90 / 1996;
    Norme generale de protectia muncii;
    Norme specifice de protectie a muncii privind lucrarile la inaltime sau in santuri;
Masurile de protectia muncii sunt asigurate prin respectarea normelor generale si normelor specifice de protectia muncii.

Normele generale de protectie a muncii cuprind principalele masuri de prevenire a accidentelor de munca si bolilor profesionale general valabile pentru orice activitate. Masurile de prevenire au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare si / sau imbolnaviri profesionale existenti in sistemul de munca.
Deoarece la angajare, la schimbarea locului de munca si periodic se fac instructaje de protectia muncii, in prezentul modul vom arata numai elementele de baza si cele legate strict de meseria de instalator instalatii tehnico-sanitare si gaz.

1.1. Accidentul de munca

Accidentul de munca reprezinta vatamarea violenta a organismului precum si intoxicatia acuta profesionala care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin trei zile, invaliditate sau deces.
Pentru a fi calificat drept accident de munca, accidentul trebuie sa se produca intr-un moment si intr-un loc in care activitatea persoanei incadrate in munca sa se incadreze in exercitarea atributelor prevazute in Contractul de munca.
Persoana accidentata trebuie sa execute o sarcina de munca, reprezentand, fie obligatia principala, fie activitati secundare referitoare la pregatirea uneltelor, curatarea masinilor si a locului de munca.

1.2. Locul producerii accidentului

Pentru a se incadra in categoria accidentelor de munca, un accident trebuie sa se produca la locul de munca. Prin loc de munca se intelege incinta unitatii respective si punctele de lucru care apartin aceleasi unitati dar sunt dispersate in alte locuri din aceeasi localitate sau din alte localitati.
Se accepta prin lege ca accident de munca si accidentele produse pe traseul de deplasare de la locul de munca la domiciliu si invers, daca se incadreaza in intervalul de timp suficient parcurgerii acestuia.

1.3. Pregatirea si instruirea personalului

Instructajul de protectia muncii la nivelul persoanelor juridice si fizice cuprinde trei faze:
1.    instructajul introductiv general;
2.    instructajul la locul de munca;
3.    instructajul periodic.

Instructajul introductiv general

Se face:
a)    noilor incadrati in munca;
b)    celor transferati de la o unitate la alta;
c)    celor veniti in unitate ca detasati;
d)    elevilor scolilor profesionale, liceelor industriale si studentilor pentru practica profesionala;
e)    persoanelor aflate in unitate in perioada de proba in vederea angajarii.
Scopul instructajului introductiv general este de a informa despre activitatile specifice unitatii respective si principalele masuri de protectia muncii care trebuie respectate in timpul lucrului.

Instructajul la locul de munca 

Se face dupa instructajul introductiv general si are ca scop prezentarea riscurilor si a masurilor de prevenire specifice locului de munca unde a fost repartizata persoana respectiva.
Instructajul la locul de munca se face de catre conducatorul direct a  locului de munca respectiv.
Durata instructajului la locul de munca depinde de complexitatea utilajului sau locului de munca la care se va lucra si nu va fi mai mica de 8 ore repartizate pe timpul perioadei de proba.


Instructajul periodic

Se face intregului personal si are drept scop sa aprofundeze normele de protectia muncii.
Acest instructaj se va completa in mod obligatoriu si cu demonstratii practice.
Instructajul periodic se face de catre conducatorul locului de munca respectiv.
Intervalul intre doua instructaje periodice pentru lucratori va fi stabilit prin instuctiuni proprii in functie de conditiile locului de munca , dar nu va fi mai mare de 6 luni.
Instructajul periodic se va face suplimentar celui programat si in urmatoarele cazuri:
    cand un salariat a lipsit peste 30 de zile calendaristice din productie;
    cand s-a modificat procesul tehnologic ori s-au schimbat utilajele si sculele;
    cand au aparut modificari a normelor de protectia muncii
    la reluarea activitatii dupa un accident de munca;
    la executarea unor lucrari speciale;
Instructajul de protectia muncii (introductiv general, la locul de munca si periodic) se va consemna in mod obligatoriu in fisa individuala de instructaj, stabilita conform modelului tipizat elaborat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, cu indicarea materialului predat,duratei si datei instruirii.
Fisa de instructaj se semneaza de cel instruit , de cel care a efectuat si verificat instructajul, confirmand astfel ca materialul predat a fost insusit.
Fisa de instructaj se intocmeste pentru personalul permanent, angajat cu conventii civile sau detasat, pentru lucratorii sezonieri, temporari sau zilieri si va fi pastrata de conducatorul procesului de munca, respectiv de cel care are sarcina efectuarii instructajului la locul de munca.

1.4. Echipamentul individual de protectie

Reprezinta mijloacele cu care este dotat fiecare participant la procesul de munca, pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc de accidentare si imbolnavire profesionala.
Echipamentul individual de protectie se acorda gratuit tuturor salariatilor expusi riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala.
Personalul lucrator, precum si celelalte categorii de persoane care beneficiaza de echipament individual de protectie sun obligate sa aiba cunostinte privind caracteristicile si modul de utilizare a acestuia, sa-l utilizeze doar in scopul pentru care a fost atribuit, sa-l prezinte la verificarile periodice prevazute, sa solicite inlocuirea sau completarea lui cand nu mai asigura indeplinirea functiei de protectie.
Degradarea echipamentului individual de protectie din vina personalului caruia i-a fost atribuit, sau instrainarea lui, inainte de expirarea duratei de utilizare prevazute, atrage raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.
Nepurtarea echipamentului individual de protectie in cazul in care acesta este corect acordat si in stare de functionare, sau utilizarea acestuia in alte scopuri sau conditii decat cele prevazute in instructiunile de utilizare, va fi sanctionata conform legislatiei in vigoare.
Personalul participant la procesul de munca are dreptul sa refuze executarea sarcinii de munca daca nu i se acorda mijloacele individuale de protectie necesare, prevazute in lista interna sau in Normativul-cadru, fara sa atraga asupra sa masuri disciplinare.
Echipamentul de protectie a muncii consta din:
    centura de siguranta care se fixeaza pe corp pentru lucru la inaltime;
    cizme de protecţie din cauciuc, pentru lucru în medii umede;
    casca de protectie ce se poarta in permanenta legata sub barbie;
    scurtă impermeabilă cu glugă pentru lucru în condiţii de intemperii;
    capişon, pentru lucru pe timp friguros;
    ochelari şi mască de protecţie;
    mănuşi de protecţie;
    sorţ de protecţie;
    salopeta.


1.5. Răspunderea juridica
(extras din Legea Protectiei Muncii Nr. 90 / 1996)

Nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la protectia muncii, atrage raspunderea disciplinara, administrativa, materiala, civila sau penala, dupa caz, potrivit legii.
Neluarea vreuneia dintre masurile prevazute de dispozitiile legale referitoare la protectia muncii, de catre persoana care are indatorirea de a lua aceste masuri la locul de munca, daca prin aceasta se creaza un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Nerespectarea de catre orice persoana  a masurilor stabilite cu privire la protectia muncii, daca prin aceasta se creaza un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.

Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei urmatoarele:
    neluarea masurilor prevazute in norme, care sa previna prezenta, peste limitele admise in norme, a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum si suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, in procesul de munca;
    darea de exploatare sau repunerea in functiune, partiala sau totala, a constructiilor, echipamentelor tehnice noi sau reparate, precum si aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de protectia muncii;
    folosirea surselor de foc deschis si fumatul in locurile unde acestea sunt interzise prin norme;
    neluarea masurilor de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea , exploatarea, inretinerea si repararea instalatiilor si echipamentelor electrice, precum si a masurilor pentru prevenirea efectelor electricitatii statice si a descarcarilor atmosferice;
    nerespectarea masurilor de protectie a muncii privind depozitarea, manipularea,transportul sau utilizarea materialelor toxice, corozive, inflamabile, pesticidelor,precum si a deseurilor rezultate;
    neasigurarea sau nefolosirea instalatiilor electrice de constructie adecvata, la locurile de munca unde exista pericole de incendiu sau de explozie.

Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300.000 lei la 500.000 lei urmatoarele:
-nerespectarea normelor de protectia muncii privind transportul, manipularea si depozitarea echipamentelor tehnice, materialelor si produselor.

Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100.000 lei la 300.000 lei urmatoarele:
    nerespectarea normelor privind asigurarea, marcarea si intretinerea cailor de acces si de circulatie;
    parasirea echipamentelor tehnice aflate in functiune sau incredintarea supravegherii acestora unor persoane neautorizate.



2.    NORME DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE MESERIEI DE INSTALATOR

2.1. Masuri de protecţie a muncii la efectuarea lucrărilor în şanţuri

Instalaţiile exterioare de alimentare cu apă şi canalizare se pozează, în general, îngropat. Acest mod de amplasare cere executarea unor şanţuri a căror adâncime şi lăţime depinde de diametrul conductelor respective, de limita de îngheţ a pământului şi de alţi factori (panta conductei, intersecţii cu alte conducte, etc.).
Înainte de executarea şanţurilor se execută cîteva tranşee perpendiculare pe direcţia şanţului, pentru a identifica eventualele conducte sau cabluri existente. Săpăturile se încep numai dacă conducătorul lucrării a luat cunoştinţă de aceste conducte şi dacă a obţinut aprobările de la persoanele în drept.
Dacă după începerea săpăturilor se descoperă alte instalaţii subterane necunoscute înainte, lucrările se opresc până la identificarea lor şi stabilirea modului de evitare a pericolelor ce s-ar putea ivi în caz de continuare a lucrărilor.
Săpăturile fără consolidări sunt permise pentru terenuri de umplutură până la adâncimea de 0,75m, pentru teren mijlociu până la 1,25m şi pentru teren tare (săpat cu târnăcopul şi cazmaua) până la 2m.
Pentru adâncimi mai mari se execută sprijiniri cu dulapi şi traverse, astfel încât operaţiile de săpături şi montaj pot continua fără pericol de surpare a pereţilor şanţului.
În cazul în care şanţul se execută paralel cu un şanţ mai vechi, astupat, se execută sprijinirea malurilor, oricare ar fi adâncimea acestuia, deoarece pământul nefiind tasat uniform pot apărea surpări parţiale, care duc la ruperea conductei existente.
Pământul rezultat din săpătură se aruncă pe o singură parte a şanţului, la o distanţă de minimum 0,70m. Pe partea cealaltă a şanţului se depozitează ţevile şi materialele de montaj, tot la distanţa de 0,70m de margine, pentru a nu se rostogoli în şanţ, accidentând muncitorii.
Coborârea conductelor în şanţ se realizează prin lansarea cu trepiede şi cabluri. Nu este permisă aruncarea lor în şanţ şi nici aşezarea provizorie pe traversele sprijinirilor. În timpul coborârii conductelor este interzis ca muncitorii să staţioneze în lungul şanţului, chiar dacă lansarea nu afectează porţiunea respectivă.


2.2. Masuri de protecţie a muncii la efectuarea lucrărilor în spaţii strâmte

Lucrările de îmbinare a conductelor în şanţ se efectuează întotdeauna de către grupuri de doi-trei muncitori la fiecare punct de lucru.în şanţ lucrează la îmbinarea conductei unul sau doi muncitori echipaţi corespunzător (cu ochelari, cizme şi îmbrăcăminte de protecţie). Se recomandă ca aceştia să fie legaţi cu centuri de siguranţă. Cablul centurii este scos din şanţ, la un coechipier care supraveghează operaţiile de montaj şi poate interveni la ivirea unor eventuale emanaţii sau accidentări.

2.3. Masuri de protecţia muncii la efectuarea lucrărilor la înălţime

În timpul montajului sunt necesare uneori schele care permit accesul muncitorului la punctele mai înalte ale clădirii sau încăperii. Aceste schele se construiesc cu atenţie şi se verifică înainte de fiecare utilizare. Muncitorul trebuie să-şi organizeze munca astfel încât pe schelă să execute un număr minim de operaţii. Astfel se execută pe pardoseală sau la banc toate îmbinările posibile ale unui subansamblu, iar pe schelă se execută numai montajul manşoanelor pregătite din timp. În scopul prevenirii accidentării prin cădre sau dezechilibrare a muncitorilor, se interzice prelucrarea ţevilor pe schelele destinate montajului. In cazul cand nu este posibil sa se realizeze parapete de protectie, muncitorii vor fi dotati cu centuri de siguranta.

2.4. Masuri de protecţie a muncii în cazul utilizării sculelor si echipamentelor

•    Cheile uzate vor fi reparate sau distruse.
•    Alegeţi cheia de dimensiune potrivită. Nu folosiţi extensii.Evitaţi cheile ajustabile.
•    Pe cât este posibil trageţi cheia spre voi decât să o împingeţi spre exterior.
•    Când folosiţi chei întotdeauna asiguraţi spatele cu o altă cheie.
•    Nu folosiţi niciodată ciocane cu coada slăbită sau ruptă.
•    Nu utilizaţi ciocane acolo unde nu este necesară folosirea lor.
•    Purtaţi ochelari de protecţie când lucraţi cu dalta.
•    Ţineţi dalta şi ciocanul ferm, iar mânerul ciocanului şi capul daltei să nu fie murdar de grăsime.
•    Folosiţi un mâner adecvat pentru a evita înţepăturile.
•    Folosiţi lama corespunzătoare şi asiguraţi-vă că este instalată corect.
•    Când o tăietură este aproape de terminare micşoraţi presiunea pentru a evita capetele abrupte.
•    Alegeţi şurubelniţa potrivită pentru şurubul utilizat.
•    Menţineţi mânerul şurubelniţei curat.
•    Nu loviţi cu ciocanul în mânerul şurubelniţei, nu îl utilizaţi ca şi daltă.
•    Evitaţi lucrul în mână dacă este posibil, pentru a preveni alunecările şi rănirile prin înţepare.
•    Materialele trebuie strânse după încheierea proiectelor.
•    Uneltele trebuie puse la loc atunci când nu sunt utilizate. 
•    Întotdeauna folosiţi o soluţie de apă cu săpun când testaţi scurgerile la montarea unei butelii noi sau a unui rezervor. Nu testaţi niciodată cu flacără deschisă.
•    Aprindeţi aparatele de încălzire cu aprinzătorul, nu utilizaţi brichete sau chibrituri.
•    După încheierea operaţiei, închideţi valva încălzitorului întâi pentru a permite evacuarea acetilenei din furtun..
•    Utilizaţi tipul de încălzitor corespunzător pentru munca manuală.
•    Asiguraţi-vă întotdeauna de ce se află în spatele dumneavoastră atunci când lucraţi cu flacără deschisă. Protejaţi lemnul şi combustibilul de foc.
•    Luaţi măsuri de precauţie atunci când lucraţi cu flacără în prezenţa lichidelor inflamabile sau vapori cum ar fi adezivi, cleiuri.
•    Nu părăsiţi o lucrare până când aceasta nu se răceşte suficient pentru a putea fi atinsă. Alte persoane ar putea să o atingă sau să o ridice.
•    Nu lucraţi  niciodată cu flacără la sfârşitul zilei. Asiguraţi-vă că lucrarea s-a răcit şi că nu există pericol de incendiu.
•    Utilizaţi burghie ascuţite corespunzător şi asiguraţi-vă că funcţionează bine.
•    Burghiele mici se învârt cu viteze mari, iar cele mari se învârt cu viteze mici. Reduceţi viteza cu 50% când lucraţi cu fontă.
•    Cheile pentru universal trebuie înlăturate înainte de pornirea unui burghiu.
•    Nu ţineţi piesa în mână când găuriţi, folosiţi o clemă sau o menghină.
•    Purtaţi ochelari şi mască de protecţie când polizaţi.
•    Nu staţi în faţa unei maşini de polizat când porneşte în special când are un disc nou.
•    Suprafaţa unui disc de tăiat trebuie să fie plată şi fără crestături. Folosiţi o placă de oţel pentru a corecta suprafaţa.
•    Polizarea trebuie făcută cu fermitate dar gradat, o presiune prea mare sau o lovitură bruscă poate cauza spargerea discului.
•    Utilizaţi numai faţa discului nu şi laterala, decât în cazul în care acesta a fost conceput special pentru aşa ceva.
•    Luaţi-vă precauţii împotriva scânteilor când polizaţi. Luaţi o altă poziţie sau folosiţi un ecran de protecţie.
•    În cazul în care lucrările se efectuează în apropierea liniilor electrice aflate sub tensiune, vor fi luate în prealabil măsuri de electrosecurizare.
•    Sculele acţionate electric (maşini de găurit, de filetat etc.) trebuie legate obligatoriu la instalaţia de punere la pământ, printr-un cablu multiplu. În cazul în care pe şantier nu există o reţea de protecţie, se vor bate în pământ un număr de 4…6 ţevi cu diametrul de 2”, legate între ele printr-un conductor din oţel lat. În cazul în care rezistenţa electrică a acestei instalaţii nu depăşeşte 4, conductorul de legare la pământ se poate fixa la această priză.

2.5. Reguli de protecţie a muncii la executarea instalaţiilor de gaze

Instalaţiile interioare de gaze se execută, aparent, utilizând ţevi din oţel negre, îmbinate prin fitinguri sau sudură. Sudarea acestora se va face cu respectarea stricta a normativelor privind lucrarile de sudura.
Spre deosebire de alte tipuri de instalaţii, instalaţiile de alimentare cu gaze se execută obligatoriu de muncitorii şi maiştri autorizaţi de întreprinderea distribuitoare.
După executarea reparaţiilor unor părţi din instalaţia interioară sau exterioară de gaze se verifică din nou la presiune întreaga instalaţie. Neetanşeităţile se depistează cu apă şi săpun, fiind interzisă încercarea cu flacără.
Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiilor noi sau reparate se elimină aerul şi se lasă să treacă câteva minute gaz combustibil prin reţea, eliminându-l la un punct al instalaţiei, spre a se evita formarea pe conducte a unui amestec exploziv de gaz şi aer.


MASURI DE PREVENIRE SI STINGERE A INCENDIILOR

Pentru prevenirea şi stingerea incendiilor trebuie respectate:

1. Normele reglementate prin Ordonanţa Guvernului României nr. 60 / 28.08.1997, privind apărarea împotriva incendiilor, aprobate prin Legea nr. 212 / 16.12.1997;
2. Legea protecţiei muncii nr. 90 / 1996;
3. Norme specifice de securitate a muncii privind executarea instalatiilor
tehnico-sanitare si de gaz

1. CARACTERISTICILE INCENDIULUI

1.1. Incendiul
Incendiul este un fenomen de ardere care presupune întâlnirea în acelaşi timp a trei elemente: combustibilul (substanţa care arde), carburantul (substanţa care întreţine arderea) şi sursa de temperatură care să aducă combustibilul la temperatura de ardere.

1.2. Temperatura de aprindere
Temperatura de aprindere este temperatura cea mai joasă la care combustibilul trebuie să fie adus pentru ca acesta să se aprindă în contact cu o sursă.

1.3. Inflamabilitatea
Inflamabilitatea este proprietatea substanţelor de a produce, la temperatura obişnuită, gaze sau vapori care în amestec cu aerul şi în prezenţa unei surse de căldură se aprind într-un timp foarte scurt.

1.4. Autoaprinderea
Autoaprinderea este fenomenul prin care arderea unei substanţe este determinată de creşterea temperaturii fără intervenţia unei surse exterioare, creşterea temperaturii fiid determinată de frecarea dintre moleculele substanţei.


2.    MĂSURILE DE PREVENIRE A INCENDIILOR

Măsurile de prevenire a incendiilor se pot grupa în: măsuri tehnice şi măsuri organizatorice.
Prin lege fiecare atelier sau secţie sunt obligate să afişeze la loc vizibil planul de evacuare în caz de incendiu.

3.    OBLIGAŢIILE PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ

Persoanele încadrate în muncă au următoarele obligaţii:
    Să cunoască şi să respecte normele PSI;
    Să nu blocheze cu diferite materiale căile de acces sau mijloacele de stingere a incendiilor;
    Să cunoască modul de evacuare, sistemul de alarmare şi mânuirea materialelor şi mijloacelor de stingere a incendiilor;
    Să nu folosească în alte scopuri materialele destinate stingerii;
    Să anunţe conducătorului sectorului de activitate orice încălcare a normelor PSI.

În categoria normelor generale de prevenire a incendiilor sunt cuprinse:
     Interzicerea fumatului în alte locuri decât cele stabilite pentru acest scop;
    folosirea focului deschis numai pe baza permisului de a lucra cu foc;
    supravegherea utilajelor şi instalaţiilor aferente pe toată durata funcţionării lor;
    interzicerea depozitării materialelor combustibile în apropierea instalaţiilor electrice;
    interzicerea executării modificării sau improvizării instalaţiilor de încălzit, iluminat şi forţă de către personalul neautorizat;
    asigurarea unei distanţe de minim 10 cm între materialele combustibile şi conductele termice;
    punerea în funcţiune a sistemului de ventilaţie cu 10 minute înainte de începerea lucrului şi oprirea lui după 15 minute de la terminarea lucrului.

La terminarea lucrului se va executa:
     oprirea utilajelor şi instalaţiilor;
    curăţirea utilajelor, a locurilor de muncă şi evacuarea deşeurilor;
    scoaterea de sub tensiune a tuturor aparatelor electrice portabile racordate cu cabluri flexibile;
    deconectarea instalaţiei electrice şi punerea în funcţiune a iluminatului de gardă;
    închiderea încăperilor şi predarea cheilor la organul de pază.

4.    NORME SPECIFICE P.S.I.

4.1. Depozitarea mărfurilor inflamabile

În domeniul instalaţiilor se utilizează substanţe inflamabile, ca: solvenţi, lacuri, vopsele, etc.
Depozitarea acestor materiale inflamabile se face în încăperi speciale, dispuse la o anumită distanţă de alte clădiri şi alte depozite.
Materialele inflamabile se depozitează pe pardoseli din beton sau pe rafturi metalice. În incinta depozitului şi în jurul acestuia este interzis fumatul sau folosirea flăcării deschise.
Instalaţiile de iluminat, întrerupătoarele sunt montate în exterior.

4.2. Reguli generale de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor

De mare importanţă este instruirea personalului privind regulile generale şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, inclusiv cunoaşterea mânuirii mijloacelor de primă intervenţie. Se recomandă ca responsabilităţi precise în acest domeniu să fie incluse în fişa postului.
Instrucţiunile specifice de prevenire şi stingere se vor afişa la loc vizibil, obligatoriu pentru instalaţiile tehnologice cu grad ridicat de risc.
Instruirea asupra măsurilor specifice de prevenire şi stingere se face obligatoriu şi persoanelor din afară ce execută lucrări temporare pe teritoriul unităţii (reparaţii, conducere autovehicule cu marfă, etc).

Printre măsurile organizatorice şi tehnice ce pot contribui la scăderea riscului de incendiu şi optimizarea unei eventuale intervenţii a pompierilor se pot enumera
    Asigurarea condiţiilor de alarmare, evacuare şi salvare a utilizatorilor în caz de incendiu este obligatorie;
    Căile de acces şi evacuare în caz de incendiu se menţin permanent libere şi marcate corespunzător; la fel, sursele de alimentare cu apă şi mijloacele de prevenire şi stingere din dotarea obiectivului nu trebuie blocate sau obturate;
    La terminarea programului de activitate se va asigura verificarea spaţiilor, în vederea eliminării surselor potenţiale de iniţiere a incendiilor;
    Materialele şi substanţele combustibile se amplasează la distanţă sau se protejează faţă de sursele de căldură;
    Sistemele şi mijloacele de încălzire, ventilare, condiţionare, precum şi instalaţiile de iluminat sau forţă nu trebuie să fie utilizate în condiţii care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
    Executarea lucrărilor cu foc deschis (sudare, tăiere, s.a.), în locuri cu pericol de incendiu, va fi permisă numai după luarea tuturor măsurilor necesare de prevenire şi stingere a incendiilor;
    Focul deschis precum şi sistemele locale de încălzire (sobe, reşouri, s.a.) nu trebuie lăsate fără supraveghere şi nu trebuie utilizate în condiţii care pot provoca incendii;
    Produsele şi substanţele combustibile se vor utiliza numai în cantităţile strict necesare bunei funcţionări fără a se depăşi densitatea sarcinii termice stabilite;
    Deşeurile, rezidurile, scurgerile şi depunerile de produse combustibile din spaţiile de producţie sau depozitare se colectează în condiţii de siguranţă şi se evacuează ritmic;
    Materialele şi elementele de construcţie combustibile se tratează cu   substanţe ignifuge sau se protejează împotriva radiaţiilor termice în funcţie de condiţiile de utilizare;
    Instalaţiile şi mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor  se menţin permanent în funcţiune, iar lucrările de reparaţii se realizează în timp cât mai scurt posibil, asigurându-se, în perioada respectivă, măsuri de protecţie suplimentare;
    Transportul şi depozitarea produselor combustibile (lichide, pulberi) se va efectua numai în ambalaje sau recipiente care nu favorizează încărcarea electrostatică sau care nu pot deversa prin spargere;
    Aparatele, dispozitivele şi echipamentele care pot constitui surse de iniţiere a incendiilor, se livrează de către furnizor şi se pun în funcţiune numai cu instrucţiuni de utilizare.


5.    SUBSTANŢE ŞI UTILAJE FOLOSITE LA STINGEREA INCENDIILOR

5.1.Substanţe folosite la stingerea incendiilor

Acestea sunt diferite, în funcţie de substanţele care ard: apă, substanţele chimice, nisipul, pământul.
Apa are temperatura mai scăzută decât materialele care ard şi preia, în contact cu acestea, o cantitate importantă de căldură, determinând scăderea temperaturii sub punctul de aprindere. Se poate folosica jet puternic pentru stingerea combustibililor solizi, sub formă de ploaie pentru stingerea combustibililor sub formă fibroasă şi pulverizată pentru stingerea substanţelor   combustibile lichide.
Apa nu poate fi folosită la stingerea motoarelor cu ardere internă, la stingerea lichidelor uşor inflamablie, a aliajelor magneziului, a carbidului, a lacurilor, a vopselelor, etc.
Substanţele chimice produc stingerea prin fenomenul de formare în zona incendiului a unei atmosfere de vapori sau gaze care   nu ard şi nu întreţin arderea, împiedicând accesul oxigenului.
Ca substanţe chimice se utilizează:
    Spuma chimică formată prin degajarea de obicei a bioxidului de carbon, ca urmare a reacţiei dintre substanţele acide sau bazice;
    Spuma mecanică obţinută prin amestecul unei substanţe generatoare de spumă cu aer şi apă;
    Tetraclorura de carbon care, la temperatura incendiului, produce vapori mai grei decât oxigenul ce acoperă zona incendiului;
    Bromura de etil, care are efect asemănător cu al tetraclorurii de carbon;
    Bioxidul de carbon, care produce stingerea prin izolarea de oxigen;
    Prafurile chimice uscate, care înabuşă flacăra la motoarele cu ardere internă, motoarele electrice, etc.
Nisipul şi pământul acoperă materialele care ard, le izolează de oxigen şi întrerup astfel arderea.

5.2. Utilaje folosite la stingerea incendiilor

Sunt funcţie de substanţa utilizată pentru stingere, astfel:

În cazul folosirii apei:
    Pompe de mână, etc.;
    Motopompe – pompe acţionate de motoare şi transportate manual;
    Autopompe amplasate pe mijloace de transport în comun;
    Găleţi de culoare roşie;
    Lopeţi cu coadă;
    Târnăcop cu coadă;
    Căngi cu coadă;
    Răngi de fier;
    Scară împerecheată  din trei segmente.

În cazul folosirii spumei:

    Stingătoare de mână cu spumă sau cu pulbere;
    Aruncătoare de spumă instalate pe cărucioare, cu o capacitate mai mare de producere a spumei;
    Generatoare de spumă, care producspumă, în cantităţi mari prin acţiunea apei asupra unor compuşi chimici în stare de praf;
    Aparate cu spumă mecanică, deservite de obicei de un număr mai mare de oameni;
    Stingătoare de mână cu tetraclorură de carbon care la folosire, determină apariţia unui gaz toxic. Se impune protecţia căilor respiratorii;
    Stingătoare cu bioxid de carbon încărcate cu acid carbonic lichefiat care la ieşire se transformă într-o masă de ceaţă şi zăpadă;
    Stingătoare manuale cu prafuri chimice;
    Hidranţi de capacitate mare.
Pe lângă aceste mijloace de stingere se mai folosesc scări de incendiu, echipament, măşti de gaze, unelte de tăiat, maşini speciale de evacuat fumul, etc.



ACORDAREA MĂSURILOR DE PRIM AJUTOR


1. REGULI GENERALE DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTARE

Prin acordarea primului ajutor sanitar înţelegem îngrijirea urgentă a unui rănit sau afectat înainte de a fi posibilă acordarea unei asistenţe medicale calificate.
În anumite împrejurări, când nu este posibil să se acorde în timp util ajutorul sanitar, se impune ca răniţii să-şi acorde singuri primul ajutor (pansament sumar, oprirea unei hemoragii prin apăsare pe artera care sângerează).
De asemenea, răniţii îşi pot acorda şi între ei (unul altuia) primul ajutor sanitar.
La acordarea primului ajutor, trebuie respectate următoarele reguli:
    Să se îndepărteze persoanele din jur;
    Să se examineze complet şi rapid răniţii;
    Cel care dă primul ajutor să aibă grijă să nu agraveze starea răniţilor.
Pentru a îndepărta pericolul şocului, trauma sau pentru a evita agravarea lui, accidentatul trebuie menţinut în condiţii cât se pote de liniştite, în poziţie culcat, cu capul ceva mai jos decât restul corpului. În anotimpul rece, rănitul va fi acoperit cu o pătură, un palton etc.
Rănitului trebuie să i se adreseze cuvinte de încurajare şi trebuie împiedicat să-şi vadă rana. În nici un caz nu i se va da să bea alcool.
Primul ajutor de urgenţă se acordă chiar la locul unde este descoperit rănitul (hemostază provizorie, imobilizarea fracturilor, calmarea durerilor etc.)
Prin rană sau plagă se înţelege o leziune a pielii însoţită sau nu de o atingere a ţesuturilor profunde (muşchi, oase, organe, artere, nervi etc.).
Primul ajutor în răni constă în curăţirea rănii care se face cu tampoane de tifon luate cu pensa sau direct cu mâna, dezinfectată  cu alcool, îndepărtând din rană resturile mai însemnate de îmbrăcăminte, aşchii de lemn, moloz, etc. fără a mobiliza cheagurile de sânge care opresc provizoriu hemoragia în rană.
Se mai poate folosi apa bine fiartă în prealabil.
Dezinfecţia rănii propriu-zise se face cu apă oxigenată, soluţie rivanol etc.,iar zona din jur, cu tinctură de iod sau cu apă oxigenată, când plaga sângerează abundent.
Pansarea rănii constă din:
    Aplicarea compreselor sterile;
    Aplicarea unui strat de vată
    Înfăşarea (bandajarea rănii).
Nu se atinge cu mâna faţa compreselor care se aşează pe rană pentru a se evita minfecţia. Putem folosi feşe de tifon sau materiale improvizate ca ştergare, basmale, cearceafuri din care se rup fâşii. Aceste materiale trebuie spălate şi dezinfectate prin călcare cu fierul încins.

2.    PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE HEMORAGII

Orice ruptură a unui vas sanguin este urmată de o pierdere de sânge numită hemoragie. După felul vasului care sângerează, hemoragia poate fi: arterială, venoasă sau capilară.
După locul unde se produce, hemoragia este externă şi internă.
În hemoragia internă, sângerarea are loc într-o cavitate închisă (de exemplu cavitatea abdominală, toracică, craniană). Hemoragiile arteriale sunt mai periculoase decât cele venoase.
O hemoragie externă poate fi oprită provizoriu astfel:
a)    o hemoragie capilară mică, prin simpla spălare a plăgii cu apă                oxigenată şi tamponare cu compresă sterilă;
b)    o hemoragie mijlocie printr-un pansament comprex;
c)    o hemoragie arterială mai importantă, prin apăsarea manuală. Se apasă artera deasupra plăgii la punctul de compresiune cel mai apropiat, în rănile membrelor sau pe capătul dinspre inimă a arterei în rănile gâtului sau ale capului.

3.    PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE FRACTURI

Ruperea unui os se numeşte fractură.
Fracturile sunt:
    Închise, când se rupe numai osul, iar pielea rămâne nevătămată
    Deschise, când capetele osului rupt ies prin piele formând o rană. Un rănit la care bănuim o fractură nu trebuie ridicat în picioare, cu atât mai mult dacă se bănuieşte o fractură a membrelor inferioare, a bazinului sau a coloanei vertebrale.
Fracturile închise se imobilizează pe cât posibil în axul membrului, evitând mişcările brutale.
De o parte şi de alta a osului rupt se pune câte o scândurică (atelă) care să cuprindă atât încheietura de deasupra cât şi pe cea de dedesubt.
Atelele vor fi căptuşite cu vată, cârpe, câlţi, etc. Se fixează solid cu câteva ture de faşă sau cu 3-4 legături din prosoape sau fâşii late de pânză care se innoadă deasupra şi dedesubtul fracturilor.
Nu se va încerca niciodată îndreptarea unei deformaţii. Readucerea corectă şi imobilizarea fracturii se execută numai la spital de către medic.
Pentru prevenirea şocului, bolnavul trebuie culcat şi învelit într-o pătură. El va fi însoţit până la spital, transportul făcându-se în poziţia culcat.
4.    PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ARSURI

Arsurile sunt de trei feluri: arsuri de gradul I, de gradul II, de gradul III.
Arsurile de gradul I se caracterizează printr-o înroşire uşoară a pielii.
Arsurile de gradul II se deosebesc prin apariţia unor băşici pline cu un lichid alb-gălbui.
Arsurile de gradul III prezintă, de regulă, pe lângă leziunile arătate la primele două grade, necroză (mortificarea) şi, în cazuri grave, chiar carbonizarea ţesuturilor.
Primul ajutor constă în scoaterea hainelor de pe suprafaţa arsă a corpului după care se procedează diferit, în funcţie de gradul arsurii. La arsurile de gradul II şi III se aplică pe suprafaţa arsă un pansament steril uscat, evitându-se cu grijă spargerea băşicilor cu lichid, fapt care crează pericolul de infectare; apoi rănitul este transportat la spital. Pentru preîntâmpinarea stării de şoc, arşii vor fi încălziţi şi dacă este posibil, li se va da ceai cald îndulcit. Arsurile pot produce şocuri când suprafaţa lor depăşeşte 10 cmp, iar peste 30 cmp cazurile sunt frecvente.
Gravitatea şocului în arsuri depinde în primul rând de întindere şi în mod secundar de adâncime. Carbonizarea unui membru este mai puţin periculoasă decât dacă sunt numai arsuri de gradul II.

5.    PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE

Electrocutatul este un mare accidentat, un şocat cu mari tulburări hemodinamice şi metabolice, care necesită reanimare intensivă şi de mare urgenţă. În cazul accidentelor de acest gen, se iau următoarele măsuri:
    Se face deconectarea imediată a instalaţiei de tensiune;
    Dacă deconectarea de la sursa de curent nu este posibilă, se iau măsuri pentru îndepărtarea accidentatului prin folosirea unei haine uscate, funii uscate, scânduri uscate sau a oricărui material neconducător de electricitate;
    Nu se admite folosirea pentru îndepărtarea accidentatului a materialelor umede sau metalice;
    Accidentatul este tras de haină, dacă aceasta este uscată, fără a i se atinge corpul;
    Persoana care va trage accidentatul va avea mâinile izolate.

Ordinea manevrelor care se execută în aceste cazuri este următoarea:
1. Asigurarea libertăţilor căilor aeriene, prin poziţionarea corectă a capului;
1.    Efectuarea respiraţiei artificiale;
2.    Masajul cardiac.



MATERIALE PENTRU INSTALATII


1.    CONDUCTE SI PIESE DE LEGATURA

1.1 Tuburi si piese de legatura din fonta

Prin aceste conducte apa curge sub presiune, de aceea se numesc conducte din fonta de presiune. Tuburile sunt fabricate dintr-o fonta in care grafitul este prezent sub forma nodulara, ceea ce confera acestei fonte caracteristici plastice superioare, de aceea se numeste fonta ductila.
Tuburile si piesele de legatura se fabrica cu mufa sau flansa pentru imbinare si se protejeaza contra coroziunii la interior cu poliuretan, vopsea bituminoasa, mortar de ciment si la exterior cu vopsea bogata in zinc, polietilena, poliuretan, benzi adezive, mortar de ciment-fibre etc.
Toate tuburile si piesele de legatura au marcate prin turnare sau ştanţare: producatorul, anul fabricatiei, diametrul nominal DN, presiunea nominala PN.
Diametrele nominale DN standardizate ale tuburilor si pieselor de legatura sunt urmatoarele: 40, 50, 60, 65, 80, 100, 125, 150, 200, 250, 300, 350, 400, 450, 500, 600, 700, 800, 900, 1000, 1100, 1200, 1400, 1500, 1600, 1800, 2000 mm.
Tuburile cu mufa se imbina intre ele introducand capatul drept al unui tub in mufa celuilalt, etanşarea realizandu-se cu garnitura de cauciuc. Imbinarea tuburilor cu flansa se executa prin strangerea cu şuruburi a flanşelor, etanşarea facandu-se cu garnituri.
Piesele de legatura sunt urmatoarele:

    pentru imbinari:

-    flanşa – mufă (figura a);
-    flanşa – capat drept (figura b);
-    mufă dubla (figura c).

    coturi:

-    coturi cu mufe la 90° (figura d);
-    coturi cu mufe la 45°;
-    coturi cu mufe la 22,5°;
-    coturi cu flanse la 90° (figura e);
-    coturi cu flanse la 22,5°;
-    coturi cu flanse la 11,25°.

    teuri:

-    teuri cu trei mufe (figura f);
-    teuri cu trei flanse (figura g);
-    teuri cu mufe si flansa (figura h).

    reductii:

-    reductii cu flanse (figura I);
-    reductii cu mufe (figura j);
-    flanse cu reductie;
-    flanse oarbe.
-   













Tuburile si piesele de legatura din fonta se transporta cu atentie sa nu se sparga si se depoziteaza pe suprafete plane, ferite de actiuni mecanice, sortate pe tipuri si dimensiuni.
Tuburile si piesele de legatura din fonta folosite in instalatiile de canalizare interioara se caracterizeaza prin solicitari la presiuni mai mici. Ele se numesc tuburi si piese de scurgere din fonta si se executa din fonta cenusie.
Ele se fabrica cu diametrul nominal cuprins intre 50 si 200 mm. Pe suprafata interioara si exterioara se aplica un strat protector obtinut prin gudronare la cald.
Piesele de legatura pentru canalizari cuprind: coturi cu unghiuri intre axe de 30°, 45°, 70°, 80° si 90°; curbe de etaj; ramificatii simple si duble; mufe duble; reductii; tuburi de curatire.
Tevile din fonta de scurgere se imbina introducand capatul unui tub in mufa celuilalt iar etansarea realizandu-se prin stemuire cu franghie gudronata si mastic bituminos sau franghie negudronata si mortar de ciment.


1.2 Tevi si piese de legatura din otel

Clasificarea tevilor din otel:
    dupa sistemul de fabricatie pot fi tevi fara sudura: laminate la cald, laminate la rece si tevi sudate longitudinal sau elicoidal;
    dupa modul de protectie contra coroziunii: tevi din otel negre si tevi din otel zincate;
    dupa grosimea peretilor tevii din otel cu executie usoara, obisnuita sau ingrosata.
Capetele tevilor pot fi filetate sau nefiletate.
Tevile de instalatii sunt in general cu executie obisnuita si ingrosata, laminate la cald (in mod curent OL 00), cu capetele filetate sau nefiletate.


Acestea se fabrica in lungimi cuprinse intre 4000 si 12000 mm, si cu diametrul nominal cuprins intre 6 si 150 mm sau cu lungimea cuprinsa intre 4000 si 8000 mm, si cu diametrul nominal intre 6 si 100 mm, avand pereti mai subtiri.
Tevile laminate rezista mai bine la presiuni inalte si la actiunea agentilor corozivi decat tevile sudate. Tevile zincate se utilizeaza in instalatiile de apa potabila, iar tevile negre pentru apa industriala, gaze combustibile si incalziri centrale cu apa calda sau abur.
Tevile din otel-carbon OLT 32; 35; 45; 55; 65 sau din otel aliat, laminate la cald sunt caracterizate prin pereti mai grosi. Se fabrica cu diametre cuprinse intre 25 mm si 530 mm, grosimea peretilor fiind intre 2,5 si 36 mm. Notarea lor se face precizand diametrul exterior si grosimea peretelui conductei.
Tevile sudate sunt preferate la diametre mai mari, deoarece au peretii mai subtiri.
Livrarea tevilor se face in legaturi etichetate pentru diametrele mici si libere pentru diametrele mari. Depozitarea se face in rastele, cele cu diametre mai mici, sau in stive, cele cu dimensiuni mai mari, de preferinta in depozite acoperite.
Piesele de legatura, numite si fitinguri: coturi, teuri, cruci, reductii, dopuri, racorduri olandeze, nipluri, mufe etc. sunt prevazute cu filet interior sau exterior si sunt protejate contra coroziunii cu un lac incolor. Ele pot fi din fonta maleabila sau din otel forjat, negre sau zincate.
Pe suprafata lor sunt marcate:
-    diametrul nominal
-    marca fabricantului
-    marca otelului
-    standardul de fabricatie
Se transporta in lazi sau containere si se depoziteaza in magazii inchise, sortate pe tipuri si dimensiuni.


1.3 Tevi din cupru

Cuprul este un material cu o fiabilitate ridicata, utilizat in domeniul instalatiilor prin conducte pentru apa rece, calda si de incalzire.
Tevile de cupru pot fi de urmatoarele tipuri:
    Tevi din cupru neizolate sub forma de colaci sau bare, cu dimensiuni de la 6 x 1 la 267 x 3. Se utilizeaza pentru transportul apei reci si calde, a combustibilului gazos si lichid.
    Tevi din cupru izolate sub forma de colaci sau bare, cu dimensiuni de la 6x1 la 54 x 2. Sunt prevazute cu izolatie de protectie impotriva aparitiei condensului sau a deteriorarii cauzate de diverse socuri. Se utilizeaza pentru transportulapei reci, combustibiluluii gazos si lichid. Pot fi instalate pe tencuiala sau sub tencuiala.
    Tevi din cupru sub forma de bare sau colaci, izolate termic din fabricatie, cu dimensiuni de la 12 x 1 la 54 x 2.
Tevile sub forma de bare au izolatie din PIR acoperita de un invelis dur. Tevile sub forma de colaci au izolatia din poliuretan acoperita de un invelis moale.
Se utilizeaza pentru transportul apei calde de consum, la conductele de incalzire (sub forma de bare) pozate in pivnite, luminatoare, pe pereti exteriori si conducte pentru incalzire (sub forma de colaci).
Tevile din cupru se imbina cu ajutorul pieselor de legatura prin lipire cu aliaje de cositor sau de bronz. Piesele de legatura sunt din cupru, prevazute cu mufa sau cu capatul drept.
Acestea pot fi: coturi, teuri, mufe, reductii.



1.4 Tevi din plumb

Dupa domeniul de utilizare deosebim: tevi din plumb de presiune si tevi din plumb de scurgere.

Tevi de presiune din plumb
Tevile de presiune din plumb se utilizeaza la instalatii interioare pentru executarea legaturilor intre robinetele amplasate pe obiectele sanitare si conductele de otel sau pentru unele legaturi de racord scurte.
Ele au pereti grosi, prin aceasta deosebindu-se de tevile de plumb de scurgere. Notarea se face indicand simbolul materialului, diametrul exterior si grosimea peretelui (de exemplu Pb 28/4).
Imbinarile intre conductele din plumb se face prin lipire cu cositor, iat intre plumb si otel se fac prin intemediul unor piese speciale care permit spre plumb lipirea si spre otel filetarea.
Aceste tevi se livreaza in colaci cu masa pana la 100 kg si se depoziteaza in magazii inchise. Pransportul se face cu atentie pentru a nu se lovi, fiind usor deformabile.

Tevi de scurgere din plumb
Tevi de scurgere din plumb se folosesc la racordarea obiectelor sanitare la coloanele de scurgere din fonta sau la sifoanele de pardoseala.
Se fabrica cu diametrul exterior cuprins intre 34 mm si 105 mm, si cu lungimea de 2000 mm, grosimea peretilor fiind inferioara grosimii tevilor de presiune.
Transportul si depozitarea se fac evitand lovirea tevilor. Uneori acestea se ambaleaza sau se protejeaza cu talaş.

1.5 Tevi din material plastic cu insertie metalica

Tevile sunt alcatuite din doua tuburi subtiri de material plastic intre care se gaseste insertia metalica. Se utilizeaza in special la instalatii de incalzire centrala si la instalatiile interioare de apa rece si calda.
Tevile se livreaza in colaci pentru diametrele de 14, 16, 20, 26 mm si in bare drepte pentru diametrele 20, 26, 32, 40, 50, 63 mm.

Imbinarea acestor tevi, schimbarea directiei si realizarea ramificatiilor se face cu fitinguri speciale ce cuprind racorduri tip strangere compuse din: racord cu garnituri de etansare, inel de strangere, piulita.

Fitingurile asigura atat legatura tevilor din material plastic cu insertie metalica intre ele (tip M-M), cat si legatura cu partile instalatiilor realizate cu tevi de otel cu filet interior (tip M-FI) sau filet exterior (tip M-FE).



1.6 Tevi din materiale plastice

Conductele din material plastic (PVC, polietilena, polipropilena) inlocuiesc pe scara larga conductele metalice, deoarece sunt mai usoare, mai flexibile, nu corodeaza, se prelucreaza, se  fasoneaza si se imbina mai usor decat cele din metal, ca urmare au un pret de cost mai scazut indeosebi pentru diametre si presiuni mici.
Dezavantajul acestor materiale este ca nu pot fi utilizate la temperaturi ridicate (max 90°) sau la presiuni foarte mari (max 16 bar).
Conductele din materiale plastice sunt preferate la realizarea instalatiilor de canalizare interioare sau ingropate cu diametre nominale de pana la 200 mm, precum si la instalatiile de distributie a apei reci si a gazelor naturale.
Imbinarea acestor tevi se poate face prin lipire cu mufa, cu etansare cu garnituri de cauciuc in mufe sau prin sudare cap la cap.



2. ARMATURI SI DISPOZITIVE PENTRU INSTALATII

2.1 Clasificarea armaturilor. Definitie

Armaturile sunt dispozitive montate pe conducte sau pe elementele componente ale instalatiei destinate transportului, depozitarii si distributiei fluidelor.


Clasificarea armaturilor:
•    Dupa functia pe care o au pot fi: de inchidere, de reglare, de siguranta, de retinere, de evacuare a aerului;
•    Dupa materialul corpului armaturii, pot fi: armaturi din otel, fonta, bronz, alama, material plastic;
•    Dupa natura fluidului de lucru, pot fi: pentru apa, abur, gaze, produse chimice;
•    Dupa modul de racordare la conducte, pot fi: cu mufe filetate, cu flanse, cu capete pentru sudare sau lipire.
Cele mai utilizate sunt armaturile de inchidere, numite si robinete de inchidere. Dupa forma organului de etansare se diferentiaza urmatoarele tipuri de robinete: cu ventil, cu sertar, cu cep sau sfera.
Intre armaturile de inchidere, cea mai mare diversitate o au:
-    robinetele de serviciu: simple sau duble;
-    robinetele pentru spalatoarele de bucatarie;
-    robinetele pentru lavoare;
-    robinetele cu plutitor;
-    robinetele pentru pisoar;
-    robinetele pentru bideu;
-    bateriile amestecatoare pentru lavoar;
-    bateriile amestecatoare pentru cazile de baie.



2.2 Armaturi de trecere

•    Robinete cu sertar
Robinetele cu sertar opun o rezistenta mai mica la trecerea apei decat robinetele cu ventil si se pot executa pentru diametre si presiuni de serviciu mai mari decat acestea.
Robinetele cu sertar folosite in instalatii, adica pentru fluide cu actiune corosiva normala au corpul, capacul si sertarul executate din fonta.
Pentru fluide cu actiune corosiva se pot fabrica robinete avand sertarul din materiale si in executii speciale.
-    presgarnitura si roata de manevra sunt executate din fonta Fc STAS 568
-    garnitura presgarniturii se executa din sfoara de canepa impregnata cu unsoare consistenta neutra
-    garnitura de etansare dintre capac si corp se executa din cauciuc, placa de azbest cauciucat sau material metalopastic.
Robinetele cu sertar se fabrica cu flansa de racordare sau cu mufe de racordare.



Pe rotile de manevra ale robinetelor sunt indicate in relief, din turnare cu literele I (inchis) si D (deschis), sensul de rotatie pentru inchiderea si deschiderea robinetului.
Robinetele cu sertar se fabrica cu Dn = 40 … 1000 mm. In instalatiile de apa se folosesc in mod obisnuit cele cu Dn = 40 … 400 mm.

•    Robinete de trecere cu ventil
Aceste robinete se monteaza pe conducte de apa rece sau calda si servesc la inchiderea totala sau partiala a trecerii fluidului in conducte.
Etansarea intre ventil si scaunul lui, in cazul lichidelor cu temperatura ≤60˚C, se asigura cu garnitura de piele sau cauciuc (pentru apa rece) sau din fibra (pentru apa calda).
In cazul fluidelor cu temperaturi mai ridicate nu se prevede garnitura, etansarea facandu-se metal pe metal; la dimensiunile 3/8 - 1" garnitura se fixeaza prin presare, iar la dimensiunile 1 ¼ - 4" garnitura ventilului se fixeaza pe ventil,cu saiba si piulita hexagonala joasa.
Robinetul cu ventil trebuie montat pe conducta astfel incat fluidul sa patrunda pe sub ventil si nu pe deasupra lui. De aceea pe corpul fiecarui robinet cu ventil se marcheaza in relief, din turnare, o sageata care indica sensul de circulatie a fluidului.



Robinetele cu ventil sunt cele mai raspandite, avand o functionare sigura si o durabilitate mare; dezavantajul lor este ca au o rezistenta hidraulica mai mare decat robinetele cu sertar sau cu cep. Pentru micsorarea rezistentei se construiesc robinete cu scaun inclinat in interiorul carora traseul fluidului sufera devieri mai mici. Corpul robinetelor de trecere cu ventil, atat la robinetul cu scaunul drept, cat si la cele cu scaunul inclinat, poate fi prevazut cu locas pentru golire in care se poate monta la nevoie un dop sau un robinet de golire. Robinetele se  executa cu flansa sau cu mufe filetate pentru racordarea la conducte; corpul si capacul se executa din fonta, otel, alama sau bronz, iar tija din alama.
In general robinetele de trecere cu ventil se monteaza la baza coloanelor de alimentare cu apa, pe ramificatii spre grupele de obiecte, langa pompe, rezervoare, agregate industriale, pe conductele de distributie etc.

2.3 Armaturi de inchidere si golire

•    Robinete cu cep

Robinetele cu cep sunt cele mai simple: ele opun rezistenta cea mai mica la trecerea fluidului. Corpul acestora este prevazut cu doua canale perpendiculare unul pe altul.


Printr-unul din aceste canale trece fluidul, iar prin celalalt se introduce organul de inchidere – cepul.
Cepul – are o forma tronconica, ca si canalul din corpul robinetului in care se introduce, si este strapuns la randul lui dintr-o parte in cealalta de un canal de forma circulara, ovala sau trapezoidala.
La partea superioara cepul se termina in cele mai multe cazuri cu un cap patrat pentru manevrare cu cheia. Prin rotirea cepului cu cheia, se permite sau se opreste trecerea fluidului prin canalul cepului.
Pozitia orificiului de trecere din cep este indicata printr-o crestatura executata pe capul cepului; robinetul este deschis atunci cand crestatura este asezata paralel cu sensul de trecere a fluidului si este inchis atunci cand crestatura este perpendiculara pe acest sens. Suprafata cepului si cea a locasului din corpul robinetului trebuie sa fie bine ajustate si slefuite, pentru a se obtine o buna etansare, astfel ca fluidul sa nu poata scapa printre cep si locasul lui. Pentru asigurarea acestei etanseitati cepul trebuie sa fie presat in permanenta in locasul lui.
La robinetele simple, aceasta presare se realizeaza cu o piulita care se insurubeaza pe o prelungire filetata la partea inferioara a cepului.
Intre piulita si corpul robinetului se intercaleaza o rondela (saiba) de forma speciala, care face ca piulita sa nu se desurubeze si uneori limiteaza unghiul de 90° in interiorul caruia se roteste cepul.
Un tip special de robinet cu cep este robinetul cu trei cai, care se foloseste cand o conducta se ramifica in alte doua si este necesar ca fluidul sa fie dirijat o data intr-o ramificatie, o data in cealalta, sau deodata in ambele ramificatii.
Fata de robinetele cu ventil sau cu sertar,robinetele cu cep prezinta avantajul ca inchiderea sau deschiderea lor se realizeaza repede prin invartirea cepului numai cu 90°, pe cand la cele cu ventil sau cu sertar, roata de manevra trebuie invartita pentru aceasta de mai multe ori.



Robinetele cu cep se executa si pentru instalatii de apa sau alte lichide, in doua variante de presiune, fara presgarnitura si cu presgarnitura.

Modelul folosit poate fi cu mufe filetate sau cu flansa, iar dupa materialul cepului, se executa in trei variante:
-    varianta F, cu cepul din fonta;
-    varianta B, cu cepul din bronz;
-    varianta A, cu cepul din alama.
Corpul robinetului se executa din fonta.
Robinetele cu flansa se fabrica in 11 marimi, de la 1/2 la 6".
Robinetele cu cep, drepte, cu mufe, fara presgarnitura se fabrica in 7 marimi, de la 3/8 la 2", iar cele cu pregarnitura, in 9 marimi, de la 1/2 la 4".
Robinetele cu cep se folosesc si drept robinete de golire si se monteaza in instalatii la rezervoare, distribuitoare, cazane etc. ele se executa cu racorduri avand filet exterior, unul din acestea servind la fixarea in punctul de golire, iar celalalt se inchide cu un capac, care la nevoie, poate fi inlocuit cu racorduri pentru furtun.

•    Ventile de retinere – clapete de retinere

In cazul in care este necesar ca fluidul sa circule in conducte numai intr-un singur sens, se folosesc ventile de retinere si clapete de retinere.
Acestea se monteaza pe conductele de absorbtie si de refulare ale pompelor, pe conductele de alimentare cu apa rece a boilerelor, pe conductele de ocolire etc.
Fluidul, la trecerea prin ventil in sensul permis, datorita presiunii pe care o are in conducta, ridica ventilul de pe scaunul lui si poate circula.
In cazul in care fluidul tinde sa circule in sens invers, ventilul este presat pe scaun si trecerea fluidului este oprita.
La clapetele de retinere fenomenul se petrece in acelasi mod, clapeta fiind deschisa de presiunea fluidului, la trecerea acestuia in sensul admis si inchisa la trecerea fluidului in sens invers.
La ventilele de retinere, prinderea capacului de corp poate fi realizata prin insurubare, iar la clapete prinderea capacului se face numai cu suruburi si piulite.



Ventilele si clapetele de retinere sunt prevazute la ambele capete cu flanse sau cu mufe filetate in interior, pentru racordarea la conducte.
In general ventilele de retinere se folosesc pe conducte cu diametru mic la presiuni mari, iar clapetele de retinere se folosesc pe conducte cu diametru mare la presiuni mici.
Dupa forma corpului lor, armaturile de retinere pot fi drepte sau de colt.
Ventilele de retinere cu ventil se folosesc la conductele de apa si numai in pozitie orizontala. Corpul ventilelor si piulita capacului se executa din fonta, iar ventilul si inelul de etansare din alama. Se fabrica in 9 marimi, de la 1/2 la 4".
Clapetele de retinere drepte din fonta se folosesc pe portiunile orizontale de apa. Functioneaza liber, sub actiunea greutatii proprii a clapetei. La cerere, clapetele pot fi prevazute cu parghie de manevra simpla sau cu contragreutate. Se pot executa cu sau fara robinete de ocolire, dupa comanda.
Clapetele sunt prevazute cu flanse de racordare cu suprafete de etansare netede si se fabrica in 10 marimi de la 50 la 400 mm.
Pe corpul ventilelor de retinere trebuie sa fie indicat in relief, printr-o sageata, sensul in care poate circula fluidul, pentru ca robinetul sa se monteze pe conducte corect.

2.4 Armaturi de siguranta

•    Ventile de siguranta

Ventilele de siguranta cu contragreutate se monteaza pe recipiente sub presiune, pentru a impiedica cresteea presiunii interioare a acestora peste limita admisibila (de ex. la recipientele de hidrofor, boilere etc.).
Corpul, capacul, contragreutatea si furca robinetului se executa din fonta, bratul si carligul din otel, iar celelalte piese din alama.
Robinetele de siguranta se fabrica in trei marimi: 1/2; 3/4; si 1".

•    Robinete de colt cu ventil cu plutitor

Acestea sunt actionate prin plutitor si servesc pentru oprirea alimentarii cu apa a rezervoarelor deschise de mare capacitate la atingerea nivelului maxim prescris.
Robinetele de colt cu ventil cu plutitor se pot folosi la instalatii de alimentare cu apa neagresiva avand temperatura maxima de 50°C.





Robinetele se executa pentru doua presiuni de 6 si 10 kgf/cm2; se fabrica in 8 marimi de la 50 la 500 mm.

•    Sorburi

Sorburile sunt armaturi care se monteaza la capatul conductelor de alimentare din rezervoare sau la capatul conductelor de absorbtie ale pompelor, pentru retinerea diverselor impuritati si resturi de corpuri straine aflate in apa aspirata.
Sorburile se livreaza avand piesele din fonta acoperita cu un strat protector de gudron insolubil in apa, care nu va da apei miros sau gust.



Sorburile simple cu flansa (figura a) se monteaza la capatul conductelor de absorbtie si servesc pentru retinerea corpurilor straine din apa care intra in conducte. Sunt prevazute cu sita cu gauri rotunde sau ovale si cu flansa de racordare la conducta de absorbtie. Sorburile simple cu flansa se executa in 13 marimi, de la 50 la 600 mm.
Sorburile cu ventil de retinere (figura b) se monteaza la capatul conductelor de absorbtie servind pentru retinerea corpurilor straine din  apa care intra in conducta si totodata cu ajutorul ventilului inchide orificiul de intrare al apei pentru mentinerea coloanei de apa (de ex. pentru amorsarea pompei). Aceste sorburi se folosesc pentru ape cu actiune corosiva normala. Sorbul este prevazut cu sita cu gauri rotunde sau ovale.
Piesa pentru racordarea la conducta de absorbtie este executata cu flansa, cu suprafete de etansare plane; se executa in 10 marimi, de la 50 la 300 mm.
Sorburile cu valva se monteaza in capatul conductelor de absorbtie ale pompelor servind pentru retinerea corpurilor straine din apa care intra in conducta si totodata cu ajutorul ventilului inchide orificiul de intrare al apei pentru mentinerea coloanei de apa (de ex. pentru amorsarea pompei). Se folosesc pentru ape cu actiune corosiva normala, fiind indicate pentru viteze de absorbtie pana la 1 m/s.
Se fabrica doua tipuri:
-    cu flansa (figura c);
-    cu mufa cu filet (figura d).
Partea inferioara a sorburilor este prevazuta cu gauri ovale prin care patrunde apa.
Garnitura valvei este din piele si se fixeaza de valva cu un surub cu cap semirotund, cu piulita asigurata contra desurubarii.

Se executa in 7 marimi, cele cu flansa de la 25 … 100 mm; iar cele cu mufa cu filet de la 1 la 4 ".

•    Racord elastic la pompe

Racordul elastic se intrebuinteaza pentru reducerea transmiterii zgomotului mecanic de la pompe spre reteaua de conducte apa rece.
Se foloseste pentru conducte cu Dn = 60; 70; 100 mm.




3. MATERIALE PENTRU IZOLAREA SI PROTECTIA CONDUCTELOR


3.1 Materiale izolante

Conductele de instalatii sanitare se izoleaza in mai multe feluri dupa necesitati.
Se executa izolatii termice si fonice, in medii umede si in medii acide (agresive).
Materialele intrebuintate sunt:
-    bete de postav;
-    vata de sticla;
-    vata minerala;
-    bitum;
-    hartie;
-    panza de iuta;
-    pluta;
-    carton asfaltat;
-    alte materiale rau conducatoare de caldura.

Betele de postav – sunt fasii inguste de 2-3 cm latime; cu care se infasoara conductele din plumb de presiune sau din otel, ce se monteaza sub tencuiala; aceasta izolatie se executa contra transpiratiei si permite dilatarea conductelor fara a sparge tencuiala cu care sunt acoperite.
Vata de sticla – se obtine prin suflarea cu abur a unei topituri vascoase de sticla sau prin picurarea topiturii pe un disc care se roteste cu viteza mare, formandu-se astfel, fire subtiri si flexibile. Se intrebuinteaza sub forma de rogojini de vata de sticla cusuta pe carton ondulat sau pe plasa de sarma zincata, ca material de izolatie termica si fonica.
Vata minerala (vata de zgura) este un material termoizolant si fonoizolant alcatuit din fibre subtiri si scurte cu structura sticloasa, obtinuta prin suflarea cu abur sau cu aer fierbinte a unei mase de zgura sau a unei roci topite. Pentru a nu se compacta, vata minerala este furnizata de obicei sub forma de placi sau de pasla, in care vata este tratata cu bitum fluid.
Bitumul – este un produs obtinut prin oxidarea la cald a reziduurilor de la distilarea titeiului (pacura). Se prezinta ca o masa neagra si solida, si se ntrebuinteaza ca izolant hidrofug.
Pluta – rezulta din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar care cresc in regiunile mediteraneene.
Pluta expandata – este un material obtinut din pluta obisnuita, sfaramata in bucati pana la ~7 cm presata in tipare, si care prin incalzire fara aer, isi mareste golurile de aer dintre celule si incepe sa se distile, produsele de distilare realizand o aglomerare a bucatilor de pluta. Este intrebuintata mai ales, sub forma de placi, ca izolant termic, fonic si ca amortizor la postamentele pompelor.
Cartonul asfaltat este un carton celulozic sau carton celulozic cu fibre textile (deseuri de bumbac sau de lana), impregnat cu bitum, si apoi, fie acoperit cu bitum si presarat sau nu cu un filet mineral, fie acoperit cu o masa de bitum filterizat si presarat sau nu cu un filer mineral, fie acoperit cu o masa de bitum filterizat si presarat sau nu cu un filer mineral. Este intrebuintat ca material hidroizolant in constructii.

Izolarea conductelor
Procedeele folosite la izolarea conductelor depind de felul izolantului si de forma sub care se prezinta.
Izolatia se compune in general din urmatoarele straturi:
-    stratul termoizolator propriu-zis;
-    mijloacele de fixare a stratului termoizolator pe conducte;
-    stratul de protectie al stratului termoizolator;
-    stratul de finisare (vopsea, lac etc.);
-    lucrarile speciale de finisare ale capetelor izolatiei.

Protectia termoizolatiei se poate face astfel:
-    la conducte in mediu uscat: tencuire, gletuire si vopsire;
-    la conducte in mediu umed: imbracare cu carton asfaltat, imbracare cu tabla.

Izolarea conductelor difera dupa locul lor de amplasare:
-    la conducte montate in canale, in pereti, precum si la conductele instalatiilor provizorii nu se prevede tencuirea termoizolatiei;
-    la conducte montate aparent in incaperi cu umiditate mica (locuinte, birouri etc.) termoizolatia se face tencuita, gletuita si vopsita;
-    la conducte montate aparent cu o umiditate mare (bucatarii, spalatorii, dusuri etc.), precum si la conducte montate in canale, termoizolatia se prevede tencuita si imbracata cu carton asfaltat;
-    in cazuri speciale termoizolatia se poate prevedea imbracata cu tabla galvanizata sau cu tabla neagra, vopsita pe ambele fete; in acest caz nu este necesara protectia termoizolatiei prin tencuire.
Pentru usurarea calculelor suprafetelor termoizolatiilor se dau in tabel, suprafetele izolatiei in functie de diametrul conductei si de grosimea izolatiei.



3.2 Izolatii contra coroziunii

Astfel de izolatii se aplica pe conductele de otel ingropate in pamant sau sub tencuiala si pe conductele executate din teava de plumb, care se ingroapa in pereti sub tencuiala

a)    Izolarea conductelor ingropate in pamant

Daca conductele executate din tuburi de fonta sau tevi de otel s-ar ingropa in pamant fara a fi protejate, ele ar fi atacate repede de rugina sau de diversi agenti chimici agresivi. Ca urmare peretii lor s-ar coroda treptat, pana cand s-ar produce fisuri sau sparturi.
Tuburile de fonta, atat cele pentru presiune, cat si cele pentru scurgere, se livreaza gudronate la cald in interior si la exterior. Stratul de gudron le protejeaza suficient de bine contra coroziunii, astfel ca acestea se ingroapa in pamant fara alta masura de protectie.
Tevile de otel zincate sunt protejate contra ruginii de stratul de zinc numai cand sunt montate aparent in cladiri, dar nu sunt suficient de protejate contra acizilor si sarurilor din pamant. Odata strapuns acest strat, intervine si rugina, grabind distrugerea conductei.
Tevile de otel nezincate se vor coroda in pamant si mai repede.
De aceea, cand se ingroapa in pamant tevile de otel, zincate sau nezincate, trebuie protejate cu ingrijire contra coroziunii. In acest scop se folosesc de obicei izolatii executate cu panza (sau hartie) si bitum.
Izolarea unei conducte de otel:
    se incalzeste usor cu o flacara si apoi se aplica pe ea un strat subtire de bitum topit;
    peste stratul de bitum inca cald se infasoara pe conducta panza sau hartie, peste care se aplica de asemenea un strat de bitum topit;
    operatia se repeta pana ce se aplica numarul de straturi de hartie sau de panza necesar;
    ultimul strat protector aplicat trebuie sa fie de bitum;
    de aceea, intotdeauna va exista un strat de bitum in plus fata de numarul straturilor de hartie sau de panza;
    de obicei se aplica doua straturi de hartie sau de panza si trei straturi de bitum.
Atat straturile de bitum topit, cat si cele de hartie sau de panza, trebuie aplicate cu multa atentie, astfel ca fiecare strat sa acopere complet suprafata pe care se aplica (a conductei sau a stratului aplicat anterior); de aceea panza sau hartia se infasoara pe conducta in spirala, astfel ca marginile sa se suprapuna unele peste altele cu ~2 cm.
La lucrarile de instalatii sanitare, la care in general nu se ingroapa in pamant trasee lungi de conducte executate din tevi de otel, aplicarea izolatiei de bitum si hartie sau panza de sac se poate realiza usor cu ajutorul a doua capre de lemn. Fiecare teava se aseaza cu capetele pe aceste capre, sub teava se pune un jgheab, iar teava se invarteste in timpul izolarii cu ajutorul unei manivele terminata cu un dop de lemn care se introduce in capatul tevii. In timp ce teava este invartita cu manivela se toarna pe ea cu un cancioc bitum topit. Bitumul se scurge de pe teava, este colectat in jgheabul de lemn. Teava trebuie sa fie incalzita in prealabil. Imediat dupa ce s-a turnat bitum pe toata suprafata tevii, se aplica pe teava panza de sac sau hartia, care este sub forma de fasie de 10-20 cm latime, infasurata in sul. Teava este invartita de catre un muncitor, iar un alt muncitor tine sulul de panza sau de hartie, introdus pe o bucata scurta de teava si se deplaseaza cu el de-a lungul tevii care se izoleaza, in timp ce fasia de panza sau de hartie se infasoara pe aceasta teava.
Se izoleaza fiecare teava in parte, in afara santului, apoi tevile se imbina intre ele in sant.
Dupa ce se efectueaza proba de presiune, se izoleaza in sant si portiunile de conducta din dreptul imbinarilor.

b)    Izolarea conductelor ingropate sub tencuiala
Mortarele de var, precum si mortarele sau betoanele de ciment umede, in special cele proaspete, au o actiune corosiva asupra plumbului. Daca umezeala mortarului sau a betonului se mentine mult timp, coroziunea poate cauza strapungerea conductelor sau a pieselor de plumb.
Protejarea conductelor si pieselor de plumb contra coroziunii se poate face prin unul din urmatoarele procedee:
1) Conductele si piesele se fasoneaza si se pregatesc pentru montare, fixandu-se de ele piesele de racord si facandu-se ajustarile necesare pentru racordarea lor la restul instalatiei.
Inainte de montarea definitiva, conductele si piesele de plumb se curata de praf, pete de var, ulei etc. cu perii, carpe, benzina etc. si se vopsesc cu bitum fierbinte cu pensula sau prin imbaiere, in functie de marimea si forma conductelor sau pieselor respective.
Tratamentul cu bitum se va repeta cel putin de doua ori, controlandu-se ca suprafata conductei sau piesei sa nu prezinte defecte de acoperire, pori deschisi in izolatia de bitum prin care sa patrunda umiditate.
Dupa montare, insa inainte de a fi acoperite cu mortar, conductele si piesele se vor controla pentru a se constata daca izolatia nu s-a deteriorat in timpul montarii. Eventualele defecte constatate se vor repera prin vopsire cu bitum fierbinte.
Inainte de a se aplica tratamentul cu bitum, se vor face incercari pentru a se constata daca bitumul adera perfect la plumb si nu se cojeste.
In caz contrar, tratamentul cu bitum se va aplica numai dupa o amorsare cu bitum taiat aplicat rece prin vopsire cu pensula, dupa uscarea completa a stratului de amorsare.

2) Tevile de plumb de scurgere, care necesita o izolatie deosebit de ingrijita, izolarea se va executa in modul urmator:
dupa pregatirea si curatirea conductelor si pieselor, se face o amorsare, care se lasa sa se usuce complet, dupa care se vopsesc cubitum fierbinte, infasurandu-se concomitent, fie cu unul sau cu doua randuri de benzi textile, de canepa ori iuta, fie cu benzi de hartie rezistenta.
Operatia aceasta se va executa astfel:
-    in timpul vopsirii cu bitum se infasoara un rand de benzi cat mai strans, astfel ca sa se impregneze cu bitum si sa se lipeasca bine;
-    dupa uscare, se aplica inca un strat de bitum fierbinte.

In cazul in care se intrebuinteaza doua randuri de benzi, randul al doilea se va infasura odata cu aplicarea stratului de bitum peste primul rand, iar dupa uscarea randului al doilea se va aplica un ultim strat de bitum fierbinte.

3) Tevile de plumb de presiune se protejeaza la montajul ingropat sub tencuiala prin infasurarea lor cu bete (fasii) de postav; aceasta protectie, desi mai putin buna decat izolatia cu bitum, are avantajul ca evita si producerea condensatiilor pe suprafata conductei.
Betele se infasoara strans pe conducta astfel ca la fiecare data cand este trecuta in jurul conductei, fasia de postav sa se suprapuna cu 4-5 mm peste fasia infasurata anterior. La sfarsit capatul fasiei de postav se leaga strans pe conducta cu sarma zincata.

4) Tevile de otel zincate care se ingroapa sub tencuieli, se protejeaza cu bete de postav, la fel ca si tevile de plumb de presiune; uneori tevile de otel zincate ingropate sub tencuiala se protejeaza prin infasurarea lor cu hartie.

3.3 Izolatii termice

Izolatii contra pierderilor de caldura

Astfel de izolatii sunt necesare la instalatiile de apa calda, atat pentru a se micsora pierderile inutile de caldura, cat si pentru a se evita incalzirea inutila, cateodata chiar daunatoare a incaperilor prin care trec conductele de apa calda (camari, pivnite). In acest scop, se izoleaza contra pierderilor de caldura boilerele, aparatele de contracurent si conductele de apa calda.
Se pot executa diferite feluri de izolari contra pierderilor de caldura folosindu-se diferite materiale izolante.
Pentru izolarea termica a conductelor si aparatelor instalatiilor sanitare se folosesc cu succes:
-    rogojinile de vata de sticla cusute pe carton ondulat sau pe plasa de sarma zincata;
-    rogojinile din pasla de vata minerala legate cu sarma zincata;
-    fasiile de vata de sticla sau de vata minerala legate cu sarma zincata.
Daca ce conducta sau aparatul s-a infasurat cu materialul izolant, se executa protejarea si finisarea izolatiei, care se poate realiza in diferite moduri.
Alegerea materialului termoizolant si a modului de protejare si finisare a izolatiei depinde de felul elementului ce se izoleaza, de locul in care se afla montat si de destinatia incaperii respective.
Cand conductele se monteaza aparent in pivnite sau in subsoluri fara umezeala, izolatia se executa cu rogojini de vata de sticla cusute pe carton ondulat sau pe plasa de sarma zincata sau cu pasla minerala, care se taie la fata locului in fasii.
Dupa ce stratul termoizolant a fost aplicat si s-a legat bine cu sarma zincata, se aplica peste el o tencuiala de mortar de ipsos cu rumegus si clei, care se modeleaza frumos cu linia sau dreptarul.
In subsolurile folosite, tencuiala se gletuieste cu glet de ipsos si clei.
In incaperi obisnuite, uscate, izolatia, dupa ce s-a tencuit si gletuit, se vopseste cu lac. In acest mod se izoleaza si schimbatoarele de caldura (boilere, aparate in contracurent).
Ca sa nu crape tencuiala aplicata peste termoizolatie, din cauza diferentelor de temperatura, se bandajeaza cu o fasie de panza rara, se gletuieste si dupa uscare se vopseste cu vopsea de lac.
Ca sa nu crape tencuiala aplicata peste izolatie in loc de bandaj de panza, se intrerupe tencuiala din loc in loc, de obicei in dreptul dispozitivelor de sustinere a conductei, intreruperile purtand denumirea de rosturi de dilatatie.
Intreruperile,, avand latimi de 1-2 mm, se executa prin taierea tencuielii cu fierastraul, distanta dintre ele fiind de 5-15 m, dupa temperatura fluidului care circula prin conducte.
In dreptul armaturilor izolatia se intrerupe, iar la marginile izolatiei intrerupte se fixeaza imprejurul izolatiei cate o manseta executata dintr-o fasie ingusta de tabla. Pierderile de caldura care au loc prin armaturile neizolate sunt destul de mici, astfel ca pot fi admise.
Conductele de distributie orizontale, montate in canale vizitabile sau nevizitabile din interiorul sau exteriorul cladirilor, cat si cele montate In subsoluri umede se izoleaza la fel ca in cazul precedent, dar peste tencuiala respectiva, in loc de vopsea de lac se aplica o imbracaminte de carton asfaltat, cu marginile petrecute una peste alta si legate bine cu sarma zincata.
Daca mediul ambiant din canale are umiditate mare, marginile suoprapuse ale cartonului asfaltat se lipesc cu bitum si apoi pe intreaga imbracaminte a conductelor se aplica 1-2 straturi de bitum fierbinte. Daca izolatia este expusa loviturilor, in loc de carton asfaltat, conductele izoalte se protejeaza cu o imbracaminte de tabla zincata sau de tabla neagra vopsita pe ambele parti cu vopsea de miniu de plumb sau cu lac.
Coloanele montate aparent se izoleaza la fel ca conductele orizontale de distributie.
Coloanele montate in zidarie, in slituri sau in santuri care se inchid cu rabit, se izoleaza cu fasii de vata de sticla sau de vata minerala, infasurate in spirala pe fiecare conducta.
Daca exista si o conducta de circulatie, conducta de apa calda si cea de circulatie se pot izola impreuna.
Fasiile se infasoara pe conducta strans, cat mai indesat, fara a se lasa intervale neacoperite.
Grosimea izolatiei de ~ 3 cm, se poate realiza, executandu-se mai multe straturi suprapuse, dupa grosimea fasiilor folosite.
Boilerele se izoleaza de obicei cu rogojini de vata minerala cusute pe plasa de sarma zincata sau cu pasla minerala in grosime de 4-5 cm.
Acestea se leaga bine cu sarma zincata si apoi se tencuiesc si se vopsesc in modul aratat.


Izolatii contra inghetului

De regula se izoleaza contra inghtului conductele si recipientele din incaperile care raman neincalzite in timpul iernii (poduri, pivnite, subsoluri), conducte montate in exterior (in ganguri de trecere), conductele asezate langa usi exterioare si cel ingropate sub tencuiala in zidurile exterioare ale cladirilor.
Izolatiile contra inghetului se executa cu fasii de vata de sticla sau cu fasii de vata minerala, la fel ca la conductele de apa calda.
Temperatura minima a aerului luata in consideratie este de -20°C, temperatura apei +8°C, iar viteza vantului 5m/s.

Protejarea conductelor de apa si de scurgere impotriva inghetului

Protectia contra inghetului prin utilizarea conductelor metalice drept conductori electrici. Principiul protectiei contra inghetului cu ajutorul curentului electric consta in faptul ca la scaderea temperaturii sub punctul de inghet, conductele periclitate sunt strabatute de un curent electric de joasa tensiune (~1-6 V), a carui intensitate se poate ridica la 50-300 A, care produc o usoara incalzire, datorita rezistentei electrice a tevii astfel incat temperatura conductei sa nu scada niciodata sub 0°C.
Deoarece la curentul de joasa tensiune si de mare intensitate se produc pierderi foarte mari in conductori, legaturile la sursa de curent (transformatorul de protectie contra inghetului) trebuie sa fie cat mai scurte si de sectiune mare (nu mai mult de 3 A/mm2 de sectiune de conductor).
De asemenea, legatura cu teava trebuie asigurata cu bratari robuste si zincate.
Ca sursa de curent se intrebuinteaza transformatoare mici de curent de mare intensitate, care se monteaza in imediata apropiere a conductei care trebuie protejata.



In cazul unor lungimi mai mari de conducta, se pot folosi mai multe transformatoare in serie. Ele sunt de obicei construite pentru racord monofazat la reteaua de curent alternativ (110 sau 220 V) si trebuie protejate la 2-6 A. Deoarece puterea acestor aparate este de 50-80 W, el pot fi montate fara grija la locul potrivit ca orice circuit de lumina, cu un intrerupator simplu manual, care trebuyie pus in functiune la venirea frigului.
Este recomandabil ca instalatia sa fie automatizata. In acest caz un releu, respectiv un aparat de protectie si un termometru cu contact montat intr-un loc potrivit, expus temperaturii exterioare, implinesvc sarcina de a anclansa sau declansa termostatul de protectie. Temperatura de conectare poate fi reglata la termometru cu o precizie de ±0,5°C.
In plus se recomanda folosirea unui intrerupator suplimentar cu buton de comanda si cu lampa de control, care sa indice functionarea instalatiei.
Este recomandat ca la terminarea executiei instalatiei sa se faca o verificare cu ajutorul unui ampermetru si sa se regleze intensitatea admisibila a curentului pentru lungimea de teava data sau sa se obtina tensiunea necesara.
Tevile groase si scurte necesita tensiuni secundare mici, care see obtin prin consectarea in paralel a infasurarilor secundarului transformatorului.
Tevile lungi si subtiri necesita tensiuni mai ridicate, realizate prin legarea mai multor portiuni de infasurari secundare in serie.


Izolatii contra transpiratiei si acumularii caldurii

Cand conductele de apa rece montate aparent trec prin incaperi cu umiditatea aerului mare si cu temperatura mai ridicata decat a apei din conducte, vaporii de apa continuti in aerul cald al incaperilor se condenseaza pe suprafata conductelor, dand loc la fenomenul numit transpiratia conductelor; apa rezultata pe suprafata conductelor se scurge sub forma de picaturi pe pardoseala.
Acelasi fenomen se poate produce si in cazul conductelor de apa rece montate ingropate sub tencuieli, cand apa apare sub forma de umezeala la suprafata tencuielii.
Transpiratii se mai produc pe suprafetele exterioare ale recipientelor de hidrofor, rezervoarelor de apa rece etc.
Daca se urmareste evitarea condensarilor, numai la conductele de apa rece este suficienta o izolare a acestora cu bete (fasii) de postav, indiferent daca sunt montate aparent sau ingropate sub tencuiala.
Daca se urmareste sa se protejeze conductele si contra acumularilor de caldura, se aplica o izolatie cu fasii de vata minerala de 2-3 cm grosime sau cu snururi de vata minerala, ca si in cazul conductelor de apa calda.
Recipientele de hidrofor si rezervoarele de apa rece se izoleaza cu placi de vata de zgura bitumate sau cu placi de talas bituminat, tencuite si imbracata cu carton asfaltat sau cu tabla.
Indiferent de scopul si felul izolatiilor, grosimea acestora se indica in proiect.

3.4 Izolatii fonice

Nivelul acustic de zgomot recomandat
Se recomanda ca nivelul acustic specific al armaturilor din instalatiile sanitare de distributie a apei care se monteaza in grupurile sanitare si bucatariile din cladiri sa fie mai mic sau cel mult egal cu valorile din tabel.




Izolarea fonica a instalatiilor sanitare
In normativul referitor la izolarea fonica in cladiri sunt impuse numai conditiile minimale relative la izolarea fonica, nu sunt indeplinite, cu toata izolarea fonica a planseelor si peretilor cand elementele de instalatii constituie punti sonore.

Izolarea bratarilor
Pentru tevi cu manson de vata de zgura 5-10 mm grosime se folosesc bratari izolate fonic.



In cazul in care bratarile au de suportat si greutatea tevilor, bratara se fixeaza intr-un bloc de beton inconjurat cu placi din pluta expandata de 30-40 mm grosime.


Amortizarea realizata cu bratari izolate fonic, cu resort din otel, in comparatie cu bratarile obisnuite din teava cu garnitura de pluta presata sau fara nici o garnitura, este aratata in figura; ea se foloseste in regiunea dintre 50 si 250 Hz, de la 7 la 11 dB si se ridica odata cu cresterea frecventei pana la peste 20 dB.



Izolarea conductelor
Diferite moduri de fixare a conductelor pentru instalatii sanitare sunt date in figurile de mai jos, unde se pot vedea bridele prevazute cu fasii de cauciuc elastic, de ~ 8 mm grosime.




In acest mod se obtine o atenuare efectiva a vibratiilor transmise in corpul constructiei. Conductele ingropate se izoleaza fata de tencuiala locasului prin intermediul unui strat din vata minerala protejat cu carton asfaltat care infasoara conducta.
Prinderea coloanelor de apa pe pereti cu amortizor de protectie cu resort, detaliile de executie pentru etansarea golurilor de trecere prin plansee a coloanelor de instalatii si de traversarea conductei prin perete la care este amortizata transmiterea zgomotelor prin zidarie si prin aer, cat si trecerea prin plansee la incaperi uscate cu umiditate mica, sau prin plansee la incaperi la umiditate mare, sunt date in figurile de mai jos.



Izolarea obiectelor si armaturilor
Cada de baie care se reazema pe planseu si de perete, prin intermediul unor garnituri elastice, montarea closetului pe o pardoseala flotanta, a chiuvetei de bucatarie pe un suport fonoizolant, si a unui robinet de serviciu la cuveta, cat si izolarea elementelor montate separat, se dau in figuri.








Izolarea fonica a pompelor de apa
Pompele impreuna cu motoarele se amplaseaza la subsol intr-o incapere separata.
Pentru combaterea trepidatiilor provocate de motorul pompelor, acesta impreuna cu pompa se amplaseaza pe un bloc masiv de beton, care este asezat la randul lui pe un strat amortizor de vibratii (pluta expandata, cauciuc etc.), montat continuu.
Fundatia motorului nu se leaga cu fundatia cladirii pe partile laterale; in cazul in care se prevede aceasta legatura, ea trebuie sa fie realizata cu ajutorul unor materiale elastice.



Detaliile de izolare fonica a fundatiilor de masini (dimensiunile a, b si c) se dau in functie de greutatea masinii, frecventa vibratiilor produse, de modulul de elasticitate si de coeficientul de tasare a materialului elastic.
Legatura dintre pompa si conductele de admisie si evacuare a apei se executa prin intermediul unui stut cu flanse din cauciuc panzat, prevazute la presiuni mari de insertii metalice 1 sau cu ajutorul unui burduf din cauciuc 2.

4. MATERIALE PENTRU INSTALATII DE GAZE

4.1 Materiale de sudare si etansare

•    Materiale de sudare
La instalatiile de gaze, atat pentru imbinarea tevilor cat si pentru lucrari anexe, se foloseste in mod obisnuit numai sudarea cu material de adaos, executata autogen (cu suflaiul, cu flacara de acetilena) sau electric.
Sudarea autogena este recomandabila si se practica pentru imbinarea cu sudura a tevilor si a fitingurilor cu diametre nominale pana la 2-3"; pentru imbinarea flanselor de aceste diametre precum si pntru orice fel de sudura la tevi, fitinguri si flanse cu diametre peste 3" se foloseste sudura electrica, care nu deformeaza piesele prin operatia de sudare.
Pentru sudarea electrica cu masini automate, care se folosesc pentru tevi cu diametru mare si conducte lungi, in instructiunile de folosire a masinii se precizeaza calitatea sarmei si a materialului pentru formarea zgurii de acoperire a baii, material care la aceste masini nu mai este aplicat pe sarma de sudat, ci se prezinta sub forma granulata, cazand dintr-un rezervor direct pe baia topita formata de arcul electric.

•    Materiale de etansare
Numai imbinarile pe con, bazate pe strangerea conului pe locasul sau pana la deformarea elastica a materialului, pot opri complet iesirea gazelor, adica pot asigura etanseitatea imbinarii fara alt material intercalat intre piesele imbinate.
La imbinarile cu filet se foloseste ca material de etansare fuiorul de canepa imbibat cu o pasta moale (aproape ca vopseaua) din miniu de plumb si ulei de in fiert. Miniul de plumb are proprietatea de a adera la suprafata filetului, iar uleiul de in fiert are proprietatea ca pe suprafata ramasa in contact cu aerul sa formeze o pelicula (pielita) impermeabila, are impiedica uscarea si deci rigidizarea pastei de miniu din canepa ramasa in imbinare; canepa aceasta isi pastreaza impregnarea in stare de pasta si ramane elastica, asigurand ani de zile aceeasi buna etansare ca la montarea imbinarii. Din acest motiv, prin regulamentele pentru instalatiile de gaze se interzice folosirea la etansarile cu filet a chiturilor sau a masticurilor care nu au proprietatea de a forma o pelicula care sa opreasca uscarea materialului ramas in imbinarea filetata.
Miniul de plumb se gaseste sub forma unei pulberi de culoare rosie-portocalie si poate fi de doua calitati:
-    calitatea I, cu un continut de bioxid de plumb de 30-32%
-    calitatea II, cu un continut de bioxid de plumb de 28-30%.
Uleiul de in fiert are culoarea galben-cafenie si poate fi folosit simplu sau amestecat cu un sicativ (substanta care sa grabeasca formarea peliculei aratate anterior).
La imbinarile cu flanse etansarea se face prin asezarea intre flanse a unei garnituri dintr-un material fara pori, elastic si care sa-si pastreze elasticitatea cat mai mult timp; astfel la flansele cu fete de imbinare netede sau cu canale se folosesc: placi de cauciuc fara insertie de panza pentru presiuni pana la maximum 6 kgf/cm2; placi de cauciuc cu insertie de panza – pana la 10-16 kgf/cm2; placi de clingherit pentru presiuni pana de 25-40 kgf/cm2.
Clingheritul este fabricat din fire de azbest lipite cu o solutie de acuciuc si tratate corespunzator. Poate fi de patru tipuri dupa temperatura pentru care este destinat si anume: tipurile A, B si C, de culoare rosie, sunt destinate folosirii pentru garnituri care pot fi supuse la temperaturi respective pana la 450, 400 si 300°C si tipul D, de culoare cenusie, pana la 250°C.

4.2 Robinete, mansoane de dilatatie, separatoare, capace pentru rasuflatori si camine si usile pentru firide

Robinetele sunt materiale formate din mai multe piese si servesc la inchiderea conductelor de gaze; destul de des, robinetele sunt folosite si pentru reglarea cantitatii de gaze care trec printr-o conducta. Dupa principiul de inchidere, robinetele pot fi:
-    robinete cu cep sau canele, la care inchiderea se face prin rotirea cepului gaurit in fata unor orificii corespunzatoare din locasul acestuia, lasand dupa nevoie o sectiune de trecere mai mare sau mai mica;


-    robinete cu sertar, in care sectiunea de trecere poate fi redusa pana la zero prin inaintarea sertarului;


-    robinete cu ventil, la care in fata unei sectiuni circulare de trecere poate fi departata sau apropiata complet o supapa (disc cu garnitura), reducandu-se astfel sectiunea de trecere.


Materialul si realizarea constructiva a fiecaruia dintre aceste trei feluri de robinete difera dupa presiunea la care urmeaza sa fie folosite.
De folosire mai obisnuita in instalatiile de gaze sunt robinetele cu sertar construite din fonta, destinate presiunilor pana la 10 kgf/cm2, si robinetele cu sertar din otel pentru presiunea nominala de 40 kgf/cm2.


Mansoanele de dilatare – sunt piese care imbina capetele a doua tevi si permit o alunecare a tevilor cu 20-40 mm in lungul axei lor, asigurand astfel posibilitatea de contractie si alungire a conductelor (fie datorita temperaturii, fie datorita deplasarii suportilor. Mansoanele de dilatare pentru conducte de gaze se probeaza la presiuni hidraulice de 40 kgf/cm2 si se pot monta pe conducte cu presiuni nominale pana la 25 kgf/cm2.



Separatoarele – sunt dispozitive in care se aduna si se depoziteaza corpurile straine (praf, particule de lichide) transportate uneori de curentul de gaz. Separarea din gaze a acestor corpuri se obtine fie prin micsorarea vitezei de curgere, adica prin marirea brusca a sectiunii de curgere (separatoare prin depunere), fie prin dirijarea curentului de gaz pe un traseu elicoidal (separatoare centrifuge), in care corpurile straine sunt aruncate (proiectate) pe peretii separatorului.






Capacele de rasuflatori – sunt piese de fonta (figura a), care servesc la protejarea capetelor tevilor de rasuflatori, pentru canalizarea in atmosfera a emanatiilor datorite defectelor care pot aparea la imbinarile conductelor subterane; capacele de camine (figura b) care se construiesc in trei marimi pentru locurile carosabile si in cinci marimi pentru cele necarosabile, acopera puturile in care sunt montate robinetele.






Usile de firide pentru cladiri civile – sunt piese care folosesc la acoperirea si protejarea aparaturii care se monteaza la intrarile conductelor de gaze in cladiri.

4.3 Materiale de fixare si protectie

Suportii pentru fixarea conductelor se executa din laminate de otel (otel lat, cornier, profil U).
Pentru conducte de diametre pana la 3", care urmeaza sa se fixeze la pereti sau stalpi de zidarie se folosesc bratari gata fabricate.

Pentru prevenirea formarii si ramanerii umezelii la locul de sprijin al conductei, se pune pe toata suprafata de contact suport-conducta, un strat de carton asfaltat obisnuit sau acoperit cu bitum filerizat.



Bratarile conductelor pana la 2" se fixeaza in zidurile pe care sunt montate conductele, prin gauri umplute cu ipsos, iar suportii conductelor de diametru mai mare, cu ciment portland sau preferabil cu ciment rapid pentru sonde.
Pentru protectia contra ruginirii, conductele subterane se izoleaza cu bitum, banda izolanta sau materiale plastice, iar cele aeriene sau montate in cladiri se vopsesc. Materialul de baza (izolantul propriu-zis)   pentru protectia conductelor subterane trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-    sa fie impermeabil si sa nu aiba sau sa formeze pori atat la aplicarea pe conducte cat si ulterior;
-    sa se lipeasca bine de suprafata conductei, adica sa fie cat mai aderent si sa lipeasca bine strat cu strat;
-    sa nu se descompuna (putrezeasca) in pamant umed si nici sa nu se combine cu substantele din pamant sau cu acizii;
-    sa nu fie sfaramicios (adica sa nu se sparga cu sticla sau piatra) si sa nu formeze fisuri (crapaturi) la temperaturi sub 0°C cat mai coborate;
-    sa aiba o temperatura de inmuiere cat mai ridicata, pentru ca sa nu curga pe conductele izolate aflate in bataia soarelui;
-    sa fie aplicabil pe conducte neincalzite;
-    sa fie rezistent la apasare.










UNELTE SI ECHIPAMENTE

1.    INSTRUMENTE DE MASURA SI TRASARE

Operatiile de masurare si trasare la executarea lucrarilor de instalatii tehnico-sanitare au o importanta deosebita, tinand seama de exactitatea cu care trebuie efectuate si de micile tolerante permise.
Aceste operatii se executa in doua faze ale lucrarilor si anume:
•    La prelucrarea materialelor la bancul de lucru
•    La montarea materialelor in constructie.
In atelierele fixe, piesele se prelucreaza dupa planuri de executie complet cotate. Pe santier instalatorul primeste planul de executie al instalatiei care contine numai indicatiile necesare pentru montarea conductelor si a obiectelor sanitare in cladire, schitele de detaliu pentru croirea si executarea pieselor individuale trebuie intocmite de el, pe baza masuratorilor efectuate la pozitia de montaj.
Ca instrument de masurat lungimile se foloseste metrul de lemn sau otel sau ruleta cu panglica de otel, cu lungimea de 2 m. Acestea au inscrise pe ele diviziunile in decimetri, centimetri si milimetri. Pentru piese mici se pot utiliza rigle gradate. Pentru masuratori mai mari ce depasesc 3-10 m se intrebuinteaza ruleta de otel de 10 sau 20 m.
Un instrument de masurat de precizie este sublerul. Prin constructia lui speciala se poate masura cu destula usurinta si precizie diametrele exterioare sau interioare si adancimea diferitelor piese.

•    Rigla metalica flexibila – serveste pentru masurarea lungimilor. Ea este confectionata din banda de otel laminat la rece si are lungimea de masurare de la 100 – 2000 mm, latimea de la 12 – 30 mm, iar grosimea de la 0,3 – 1 mm. Aceasta rigla se executa cu doua scari, gradate in centimetri si milimetri pe aceeasi fata. Precizia de masurare cu rigla metalica este de 0,25 mm.



Masurarea cu rigla gradata
La masurarea lungimilor, rigla gradata se aseaza pe piesa de masurat astfel ca diviziunea 0 a riglei sa coincida cu una din muchiile piesei sau cu punctul de unde incepe masurarea, iar muchia riglei trebuie sa fie paralela cu muchia piesei. Diviziunea care coincide cu capatul lungimii de masurat sau cu cealalta muchie a piesei ne arata marimea piesei masurate.
La citirea valorii lungimii masurate privirea trebuie sa cada perpendicular pe rigla. In cazul cand raza vizuala cade oblic sau cand rigla s-a asezat gresit pe suprafata piesei, valoarea dimensiunii citite va fi gresita.

In mod asemanator se efectueaza si masurarea cu ruleta de buzunar.

•    Ruleta de buzunar – este formata dintr-o panglica de otel flexibil si o cutioara in care se infasoara aceasta. Panglica de otel are lungimea de 1-2 m si este prevazuta cu diviziuni care marcheaza centimetri si milimetri.


Uneori partea superioara a panglicii este divizata in toli. Datorita flexibilitatii otelului din care este confectionata panglica, ruleta se foloseste cu bune rezultate si la masurarea lungimilor pe suprafete curbe.

•    Sublerul – este instrumentul cel mai raspandit in ateliere si se utilizeaza pentru masurarea dimensiunilor exterioare, interioare si a adancimilor. El este un instrument de masurat mai precis decat rigla si ruleta. Dupa precizia de masurare sublerele se impart in trei categorii:
-    sublere cu precizia de citire de 0,1;
-    sublere cu precizia de citire de 0,05 mm;
-    sublere cu precizia de citire de 0,02 mm.



Cu sublerul din figura se efectueaza masurari cu o precizie de 0,10 mm. Acest subler se compune din doua piese principale, care se deplaseaza una de-a lungul celeilalte. Piesa fixa – rigla 1 – este divizata la partea inferioara in centimetri si milimetri. La una din extremitati, rigla gradata este prevazuta cu un cioc lung 3 si unul scurt 2. Partea mobila – cursorul 4 – este prevazuta de asemenea cu un cioc lung 6 si unul scurt 5. La partea inferioara, cursorul are o scara gradata pe o anumita portiune. Aceasta scara, 7, se numeste vernier. Pentru masurarea adancimilor se foloseste tija 8, iar pentru fixarea cursorului pe rigla gradata – surubul 9.
Vernierul – reprezinta un segment de dreapta lung de 9 mm, care este impartit in 10 parti egale. Prin urmare, o diviziune a vernierului reprezinta 0,9 mm, adica ea este cu 0,1 mm mai mica decat fiecare diviziune de pe rigla. In acest caz, prima diviziune a vernierului se afla cu 0,1 mm la stanga primei diviziuni a riglei; a doua diviziune a vernierului se afla cu 0,2 mm la stanga diviziunii 2 a riglei s.a.m.d. Diviziunea 10 a vernierului coincide exact cu diviziunea 9 de pe rigla gradata a sublerului.

Instrumente pentru trasare
Trasarea este operatia prin care se deseneaza pe suprafata materialului conturul unei piese care trebuie executata sau reconditionata.
Pentru trasat se folosesc: acul de trasat; punctatorul; compasul.
•    Acul de trasat – serveste la marcarea liniilor in timpul trasarii. El poate fi executat dintr-o sarma de otel, intr-unul din cele doua feluri indicate in figura, capetele pentru trasat sunt ascutite si calite.
Cu cat varful de trasat este mai subtire si mai tare, cu atat liniile ce se              
traseaza sunt mai precise.

•    Punctatorul (chernerul) – serveste la insemnarea punctelor in operatia de trasare. Punctatorul este o piesa cilindrica, executata din otel si cu varful ascutit si calit. Capul punctatorului pe care se aplica loviturile de ciocan, este de asemenea calit.
•    Compasul pentru trasat – se foloseste la trasarea liniilor curbe si pentru a transpune dimensiunile liniare. Varfurile bratelor compasului sunt calite pe o lungime de 20-30 mm.


Dupa prelucrarea materialelor in atelier sau pe santier, se poate trece la operatia de asamblare a acestora, denumita montaj. Montajul consta in transpunerea pe teren a datelor din desenul de montaj.
Pentru montaj se folosesc urmatoarele instrumente de masurat: metrul, nivela cu bula de aer (bolobocul), furtunul cu apa, echerul (vinclul) etc.
•    Metrul de lemn sau metalic – este intrebuintat pentru masurarea lungimilor mici. Pentru lungimi mari se foloseste ruleta cu panglica de panza sau otel, in lugime de 10 sau 20 m.
•    Nivela cu bula de aer (bolobocul) – serveste la determinarea pozitiei orizontale a obiectelor. Bolobocul este alcatuit din doua tuburi de sticla, inchise la capete si putin curbate.


Fiecare tub este umplut cu eter sau cu alcool astfel incat sa ramana in el o bula de aer si este montat intr-un toc de lemn sau intr-un suport metalic. Pentru pozitia orizontala a talpii bolobocului bula de aer se gaseste intre doua repere marcate pe tub. Cu bolobocul se poate controla atat pozitia orizontala a obiecterlor cat si cea verticala a conductelor sau a altor elemente de constructie.

Tot cu bolobocul se verifica si panta corecta a anumitor elemente de constructie (pardoseli, tevi, tuburi de scurgere etc.).

•    Dispozitivul cu furtun cu apa (nivelul cu apa) – este bazat pe principiul vaselor comunicante. Se foloseste la verificarea pozitiei unor puncte distantate fata de orizontala.

Este alcatuit dintr-un tub de cauciuc (sau material plastic) de 10-30 m, lungimea putand varia dupa necesitate si putandu-se obtine prin imbinarea mai multor bucati; diametrul putand fi de 10-20 mm. La ambele capete ale furtunului sunt fixate tuburi de sticla de acelasi diametru, lungi de 30-40 cm, gradate in cm.
Prin unul din tuburi se toarna apa care umple furtunul pana ajunge in tubul de sticla de la celalalt capat, nivelul apei fiind cam la jumatatea ambelor tuburi de sticla. Apa se toarna incet pentru a se putea evacua aerul din furtun. Apa are acelasi nivel orizontal in amanoua tuburile de sticla, datorita acestui fapt furtunul de nivel serveste la transferul unui reper de nivel de referinta de la un punct la altul, sau pentru stabilirea nivelului orizontal intre riglele de trasare. In felul acesta se transpun reperele de inaltime de pe un perete pe altul sau dintr-o incapere ion alta a constructiei sau se fixeaza repere de inaltime, de la care se masoara apoi cu metrul pozitiile obiectelor sanitare sau ale conductelor.



2.    SCULE SI UNELTE FOLOSITE IN INSTALATII


2.1 Unelte si scule comune pe santier

Pe santiere se amenajeaza ateliere de lucru necesare efectuarii diferitelor operatii de prelucrare si montare. Pentru felul operatilor si dupa locul unde se executa operatia respectiva sunt necesare diferite scule si aliaje.

•    Bancul de lucru

Bancul este masa de lucru a muncitorului instalator pe santier, in atelier sau la locul de munca si se foloseste la toate lucrarile de instalatii. Bancul este o masa solida construita dintr-un schelet metalic cu tablia (blatul) din lemn. Pe banc sunt fixate menghinele cu ajutorul carora se prind piesele ce trebuie prelucrate si tot pe acesta se tin sculele necesare pentru executarea diverselor operatii ca taiere, filetare, lipire, indoire, pilire, frezare, daltuire etc.

    Menghina paralela – executata din fonta, alcatuita din doua falci avand in ele incastrate piesele de prindere din otel calit si suprafata lor este striata, pentru ca piesele prinse intre ele sa nu poata aluneca.


Falca fixa este prinsa de banc prin postamentul sau, falca mobila este actionata prin invartirea manivelei. Falcile prind piesa cu toata suprafata lor, pentru ca in timpul miscarii raman paralele. Strangerea falcilor este foarte puternica si pentru a nu imprima urma lor in piesa care se lucreaza, se pune pe fiecare falca cate o tabla de cupru, strangerea piesei prinse urmand sa se faca intre aceste table. Menghina paralela se foloseste in special la pilirea pieselor metalice, mai ales a celor neferoase. Pentru a putea prinde bucati scurte de teava, intre falcile menghinei se pun doua falci speciale in forma de bacuri, prinse intre ele cu un arc.



Menghina paralela nu se va intrebuinta la operatii pentru care este necesara lovirea cu ciocanul, deoarece fonta este casanta si prin batere cu ciocanul se poate sparge.

    Menghina cu picior – este confectionata din otel forjat, iar piesele de prindere din otel calit. Este mai robusta decat menghina paralela.


Falca fixa se prinde de bancul de lucru iar cealalta este mobila. Cele doua falci sunt prinse intre ele prin doua piese de otel intre care se gaseste arcul care indeparteaza falca mobila fata de cea fixa cand se slabeste surubul de strangere al menghinei. Falca fixa in partea de sus are o iesitura care serveste drept masa de indreptare pentru eventuala prelucrare a pieselor deformate. Aceste menghine sunt simple si solide, insa au dezavantajul ca falcile nu strang piesa cu intreaga lor suprafata, pentru ca in timpul miscarii nu raman paralele.

    Menghina pentru tevi – este alcatuita dintr-un corp de otel sau de fonta, care in partea de jos are forma de V, unghi cu varful in jos, alcatuind falca inferioara a menghinei.




In corpul de sus se afla un locas in care se poate deplasa in sus si in jos, prin rotirea susrubului o piesa de otel care in partea de jos este taiata in forma de unghi cu varful in sus, constituind falca mobila a menghinei. Cele doua falci sunt dintate pentru fixarea mai buna a tevii intre ele. Fixarea tevii intre cele doua falci se realizeaza prin rotirea surubului; cu ajutorul manerului falca superioara este impinsa in jos catre falca inferioara.
Menghinele pentru tevi sunt de doua marimi, adica menghina obisnuita in care se pot prinde tevi de 3/8" - 3" si menghina mare in care se prind tevi de 31/2" - 6", fiecare dintre aceste menghine montandu-se pe banc de la caz la caz.


    Menghina de camp – se foloseste la lucrari mai mici, este propriu-zis o menghina pentru tevi, fixata pe un trepied care se poate desface si strange. La partea de sus are o menghina asemanatoare cu cea descrisa mai inainte.



La partea de jos trepiedul este prevazut cu o platforma articulata la capetele celor doua picioare, pe aceasta platforma sta muncitorul in timpul lucrului, marind stabilitatea si tot pentru mai multa stabilitate, pozitia menghinei in tot timpul lucrului este putin inclinata spre spate.
In pozitia deschisa cadrul metalic plasat sub menghina serveste si ca masa pentru tinerea catorva scule. Menghina de camp este o unealta transportabila, usoara, putandu-se folosi in imediata apropiere a locului de munca.








     Menghina de mana – este formata din doua falci articulate printr-un bulon si mentinute departate intre ele print-un resort lamelar care indeparteaza falcile intre ele cand se slabeste prin invartirea piulitei cu aripi.
Este usoara pentru a putea fi tinuta intr-o singura mana, impreuna cu piesa sau cu scula prinsa in ea. Se fabrica din otel forjat in mai multe marimi.


SCULE

•    Lampa de lipit
Este una din sculele nelipsite din trusa muncitorului instalator, servindu-i la numeroase operatii de lucru ca: lipituri la tevile de plumb, indoirea tevilor din material plastic, dezghetarea conductelor etc. Dupa scopul in care servesc, se deosebesc lampi cu spirt, lampi cu fitil, lampi cu pompa etc.; instalatorul tehnico-sanitar intrebuinteaza curent doua tipuri: lampa cu fitil si lampa cu pompa.
Lampa cu fitil – cuprinde un recipient metalic (de alama sau otel) penru combustibil lichid, cu un bazin intermediar sau o scobitura la partea superioara, si un arzator constituit dintr-un tub arzator cu ajutaj (prin care iese combustibilul), dintr-o camera de amestec cu un manson exterior pentru reglajul aerului si un robinet pentru reglajul flacarii; in recipient se gaseste un fitil care conduce combustibilul pana in dreptul tubului arzator, unde se aprinde. Pentru punerea in functiune a lampii se produce in prealabil o flacara de amorsare – arzand spirt sau benzina in bazinul auxiliar su in scobitura de deasupra recipientului – si se obtine evaporarea combustibilului adus de fitil, care se aprinde si arde in amestec cu aerul patruns prin orificiile camerei de amestec.
Aceasta lampa functioneaza sub efectul caldurii produse de arderea combustibilului lichid din recipient, dupa stingerea flacarii de amorsare. Marimea flacarii se regleaza cu robinetul cu ac, iar accesul aerului se regleaza prin invartirea mansonului, astfel incat orificiile acestuia sa coincida mai mult sau mai putin cu orificiile camerei de amestec.
Lampa cu pompa – este asemanatoare celei cu fitil, cu diferenta ca in recipientul de combustibil are o pompa in loc de fitil. Recipientul este echipat cu o siguranta contra suprapresiunii. Evitarea incalzirii rezervorului (recipient) se asigura printr-o bucata de sarma de alama introdusa in rezervorul lampii pe la partea de sus si lipita cu cositor pur.


La incalzirea peste masura a rezervorului, cositorul cu care este lipita sarma se topeste si pune rezervorul in contact cu atmosfera, evitand explozia. Capatul sarmei de siguranta trebuie sa iasa in afara rezervorului numai cu circa 5 mm.

La unele lampi, tubul arzator imbraca camera de amestec, pentru a permite functionarea pe timp rece sau la vant. Lampile de lipit se folosesc pentru ciocane mari de lipit sau pentru incalziri locale ale obiectului de lipit, lipiturile la tevile de plumb, incalzitul tevilor PVC.



•    Clesti

Clestii de prindere sunt de diferite tipuri, se folosesc la prinderea, indoirea, fixarea sau taierea pieselor cu dimensiuni mici, operatii care se executa strangand manerele clestilor.
Principalele tipuri de clesti care se folosesc in instalatiile tehnico-sanitare sunt cele aratate in figura.
1 – cleste combinat sau patent
2 – cleste de taiat
3 – cleste suedez
4 – cleste mops
5 – cleste pentru becuri
6 – cleste cu lant
7 – clesti de tevi universal






•    Chei reglabile si fixe



Cheile se folosesc pentru strangerea sau desfacerea suruburilor, piulitelor sau tevilor asamblate prin filet; deschiderea lor poate fi fixa – chei fixe, sau variabila – chei reglabile. Cheile fixe pot fi simple sau duble, inelare, tubulare, sau cu gheara.


•    Ciocane
Ciocanele sunt de doua tipuri principale: cu cap patrat si cu cap rotund.


Pentru a putea fi utilizat, ciocanul trebuie sa aiba suprafata neteda si curata, fara crapaturi, stirbituri si fara floare; coada ciocanului de asemenea nu trebuie sa aiba crapaturi, noduri sau gauri.
La piesele care nu trebuie sa prezinte urme de ciocanire, se folosesc ciocane cu cap de plumb sau de cupru.

•    Surubelnite



Surubelnitele se folosesc pentru insurubarea sau desurubarea suruburilor prevazute cu crestaturi in cap. Sunt de diverse constructii si dimensiuni. Ele constau dintr-o lama de otel lat cu capatul ascutit in muchie avand la celalalt capat un maner de lemn.




•    Foarfecele de mana



Pentru taierea manuala a tablei se folosesc foarfece de mana. Foarfecele au diverse forme, dupa forma falcilor, cu falcile drepte sau curbe.
Partea taietoare a foarfecelor trebuie calita si ascutita. Cand se inchid foarfecele, falcile lor trebuie sa calce precis una langa cealalta si sa taie in acelasi plan. Daca intre falci ramane un joc, metalul care trebuie taiat se turteste, se indoaie si se taie cu mare greutate.
Taierea tablelor cu foarfecele de mana se executa, in majoritatea cazurlor, dupa liniile trasate pe suprafata tablei.

2.2 Unelte pentru taiere

Taierea metalelor este operatia prin care se decupeaza o parte din material si care se poate efectua in atelier fie cu fierastraul de mana, fie cu dalta.
Taierea metalelor este o operatie curent intalnita la executarea lucrarilor de instalatii. Aceasta operatie se poate face cu scule manuale sau mecanice.
Sculele manuale folosite sunt: dalta,, ciocanul de lacatuserie, fierastraul de mana pentru taiat metale (bomfaierul), taietorul cu role pentru tevi, iar sculele mecanice sunt fierastraul mecanic si masinile de taiat tevi.

•    Taierea cu dalta
Operatia de taiere prin care se indeparteaza un surplus de material, se corecteaza suprafete neregulate, se taie table in bucati, profile si platbande, se demonteaza nituri.
Dalta serveste la taierea si la curatirea pieselor de bavuri. Ea este fabricata din otel de scule, avand un capat taios calit, iar celalalt capat prelucrat conic, pentru a putea primi loviturile de ciocan.


Daltile sunt de diferite forme, dupa intrebuintari: dalta lata, dalta in cruce (craţuit) si dalta rotunda (şpiţ). Corpul daltii poate avea diferite forme (rotunda, dreptunghiulara, patrata, octagonala).
Atat calitatea taieturii, cat si usurinta cu care se poate executa taietura depind de alegerea potrivita a unghiului de taiere. Unghiul de taiere este potrivit de catre muncitor prin felul cum tine dalta deasupra piesei.
Potrivirea unghiului se capata prin experienta. Daca unghiul este ales prea mic, dalta scapa prin alunecare deasupra piesei.
Dalta de zidarie sau de beton are doua forme: dalta cu capatul taios lat, asemanatoare cu dalta pentru metale, si dalta cu capatul taios ascutit, numita şpiţ. Prima se foloseste pentru spargeri (gauri) mici in zidarie, pentru fixarea de dibluri, console, bratari etc., cea de-a doua se foloseste pentru spargeri mari in zidarie, pentru trecerea coloanelor de apa, canalizare etc.

•    Taierea cu ferastraul pentru metale (bomfaierul)
Fierastraul propriu-zis este alcatuit dintr-o rama metalica prevazuta cu maner de lemn si o panza de fierastrau cu dinti marunti pe o parte sau pe ambele parti, fabricata din otel special. Panza se fixeaza in rama metalica cu dintii indreptati inainte si se intinde cu ajutorul unui surub cu piulita fluture.


Rama metalica a ferastraului este de doua feluri: fixa si cu posibilitati de lungire, dupa lungimea panzei. Dupa ce s-a marcat pe teava locul unde se va executa taierea, teava se prinde in menghina pentru tevi, astfel ca linia de taiere sa se afle in fata menghinei si cat mai aproape de falcile de prindere, pentru a nu se produce vibratii in timpul taierii. De asemenea, teava se va prinde in menghina astfel ca in fata menghinei sa se afle bucata cea mai mica de teava care va rezulta dupa taiere. Fierastraul pentru metale se apuca cu mana dreapta de manerul de lemn si cu mana stanga de partea din fata a ramei, aproape de celalalt capat, panza se fixeaza la fierastrau cu dintii inainte, astfel incat taietura sa se produca atunci cand se impinge fierastraul, iar la cursa de intoarcere miscarea sa fie libera.
Panza de fierastrau fiind asezata cu dintii inainte, taierea se efectueaza numai in timpul miscarii de dute-vino a fierasraului. De aceea la miscarea de impingere instalatorul apasa usor cu mana stanga pe rama fierastraului, lasand-o libera la miscarea de revenire. Apasarea cu mana pe rama fierastraului nu trebuie sa fie puternica, deoarece panza se poate bloca si rupe; o apasare prea slaba lungeste timpul de taiere.
Panza desprinde din metal mici particule care sunt eliminate prin taietura. Un instalator experimentat apasa pe rama fierastraului, atat cat este necesar pentru ca panza sa fie protejata, iar taierea sa se execute drept si cu randament bun. Catre sfarsitul taierii capatului taiat trebuie sprijinit pentru a nu se produce ruperea tevii in locul taierii sau ruperea panzei.


Pentru ca taierea cu fierastraul sa fie corecta, fierastraul se va tine orizontal pana cand dintii panzei au patruns grosimea peretilor (figura 1), apoi muncitorul inclina putin fierastraul spre el (2). In timp ce taierea continua, teava se roteste (3) si in ultima faza de lucru se inclina apoi fierastraul in sens opus (4). In timpul taierii, pentru a se elimina frecarile dintre panza si piesa ce se taie, panza se unge cu ulei.
Taierea cu fierastraul, pentru metale prezinta avantajul ca se obtine o taietura curata, fara bavuri, taierea este mai precisa si se poate executa si atunci cand este necesar a se taia bucati scurte de teava 5-10 mm. Necesita insa eforturi mari din partea muncitorului, iar durata de taiere este destul de lunga. In plus muncitorul trebuie sa fie bine experimentat pentru ca taietura sa nu iasa inclinata pe axa tevii.

•    Fierastraul mecanic

Taierea mecanica se foloseste in atelierele de prefabricate si in atelierele santierelor mari; se executa cu ferastraul mecanic sau cu masini speciale de taiat tevi.
Fierastraul mecanic serveste la taierea oricarei piese metalice, nu numai a tevilor. Este actionat de un motor electric montat chiar pe el, sau de sistemul de transmisie din atelierul in care este asezat. Ferastraul este reprezentat in figura schematic, functioneaza dupa aceleasi principii ca si cel manual.




Teava de taiat se fixeaza in menghina, care face parte din masina respectiva. Taierea se executa tot cu ajutorul unei panze de fierastrau cu dinti marunti, fixata intr-o rama de metal, la fel ca la fierastraul de mana, dar miscarea rectilinie alternativa (dute-vino) este realizata cu ajutorul unei manivele sau excentric si a unei bile. Lungimea cursei fierastraului poate fi reglata dupa grosimea piesei ce se taie, prin schimbarea pozitiei bielei in santul excentricului.
Apasarea panzei de fierastrau pe piesa ce se taie se realizeaza cu ajutorul unei greutati montata pe partea superioara a ramei fierastraului.
Fierastraul mecanic prezinta dezavantajul ca ocupa o suprafata mare, necesita o durata de taiere mai lunga decat masinile de taiat tevi si nu poate fi folosit decat la tevi de diametru pana la 4" (100mm).

•    Masini pentru taiat tevi
Aceste masini executa taierea cu ajutorul unor cutite puse in miscare de un motor electric.


Exista si masini la care taierea tevilor se realizeaza cu ajutorul unor role asemanatoare cu cele ale taietoarelor cu role.
Aceste masini sunt prevazute si cu freze (zencuitoare) pentru eliminarea bavurilor, executa taierea si operatia de zencuire in timp mult mai scurt decat celelalte masini.
La taierea tevilor cu oricare dintre masini este necesar sa se ia masuri pentru racirea sculelor taietoare (cutite, role, fierastrau) prin trimiterea unei emulsii de racire pe locul de taiere. In general se foloseste emulsie de apa cu sapun lichid si ulei.
Bucatile scurte de teava rezultate de la taiere trebuie valorificate prin folosirea lor la completari de portiuni de conducte sau pentru legaturi scurte intre fitinguri sau piesele care se imbina.
In cazul in care lungimea acestor bucati de teava este prea mica, nepermitand prinderea lor in menghina si introducerea clupei pentru taierea filetelor, este recomanbabil ca ele sa fie filetate la un capat inainte de a fi filetate la un capat inainte de a fi taiate. Filetarea lor la cel de-al doilea capat se poate face apoi usor, imbinandu-le provizoriu cu capatul filetat la capatul unei tevi prin intermediul unui fiting (mufa).

•    Clestele cu role (Rohrschneider)
Acest cleste se numeste si cleste de taiat tevi sau cleste cu trei role se foloseste pentru taierea tevilor cu diametrul nominal pana la 100 mm.



Este alcatuit dintr-un corp fix A, in forma de gheara, prevazut cu doua role de taiere si o parte mobila B, prevazuta cu o rola de taiere. Toate cele trei role sunt executate din otel special si sunt bine ascutite. Rotind manerul C, cu filet, cu ajutorul cheii D, partea mobila culiseaza de-a lungul intregului corp fix, apropiind sau departand rola mobila de rolele fixe.
Pentru taiere, teava, avand insemnat pe ea locul taierii, se fixeaza in menghina pentru tevi de pe banc. Apoi clestele cu role se aseaza si se strange in jurul tevii, rotind de cheie, astfel ca rolele sa se aseze cu taisul lor pe semnul de taiere, iar clestele sa fie perpendicular pe axa tevii. Clestele astfel asezat si cu rolele bine stranse pe teava se invarteste, actionand de manerul lui, in sus si in jos. Rolele patrund in acest timp in peretele tevii si taie un sant pe toata circumferinta ei. Cand invartirea clestelui devine usoara, se strang din nou rolele cu cheia D si apoi se reia invartirea clestelui in jurul tevii. Operatia se continua in acest mod pana la taierea completa a tevii.
Clestii cu role se fabrica in 4 marimi: pentru tevi de 1/2" - 1", pentru tevi de 1" - 2", pentru tevi de 2" - 3" si pentru tevi de 3" - 4". Marimea rolelor variaza cu marimea clestelui.


•    Taietorul cu role
Se mai numeste si cleste cu role sau cleste de taiat si se poate utiliza pentru taierea tevilor de otel cu diametre pana la 2".




Corpul fix al acestui cleste este in forma de cadru, inchis printr-un brat lateral, car intr-o parte este articulat cu cadrul fix, iar in cealalta parte se poate fixa de cadru cu un surub de fixare. Pe acest brat sunt fixate doua role de taiere. Partea mobila, pe care este fixata cea de a treia rola, culiseaza in ambele parti pe cadrul fix. Pentru introducerea pe teava se desurubeaza surubul de fixare si se deschide bratul lateral, care se trece pe dupa teava, iar apoi se fixeaza din nou de cadrul fix. Strangerea clestelui pe teava se realizeaza tot prin rotirea manerului. Fata de clestele cu role descris anterior, acest cleste reprezinta avantajul unei mai bune stabilitati a partii mobile, intrucat aceasta se sprijina in ambele parti pe cadrul fix.
Clestele cu role poate fi folosit pentru taierea tevilor de otel montate in pozitii greu accesibile, in care ferastraul pentru metale nu poate fi manevrat, nefiind spatiu suficient, de exemplu cand se cere taierea unei tevi la pozitie pentru a se executa o intercalare. El taie teava chiar daca miscarea manerului intr-o parte si alta are loc numai in interiorul unui unghi de 120°.

•    Lantul cu role
Pentru taierea tevilor de otel cu diametrul nominal peste 100 mm, in locul clestelui cu role se foloseste lantul cu role.


Acesta este alcatuit dintr-o serie de eclise curbe, articulate intre ele si la doua brate de strangere si un maner, pe axele de articulatie a ecliselor aflandu-se montata cate o rola de taiere. Cele doua brate de strangere pot fi apropiate sau indepartate intre ele cu ajutorul unui surub fixat pe unul din brate si trecand prin celalalt brat, care poate fi strans cu ajutorul unei piulite.
Bratul prin care trece surubul de strangere este prevazut la un capat cu un carlig, cu care pot fi prinse axele rolelor. Mutand acest carlig la diverse axe ale rolelor, aparatul poate fi aranjat spre a se taia cu el tevi de diferite diametre.
Teava de taiat se prinde in menghina de tevi. Strangerea rolelor pe teava se realizeaza insuruband piulita surubului de strangere, care apropie cele doua brate ale aparatului.
Taierea se executa in acelasi mod ca si cu clestele cu trei role, rotind aparatul intr-o parte si in cealalta, in jurul tevii, si strangand din timp in timp rolele pe teava.
Pentru ca taierea tevii cu ajutorul taietoarelor cu role sa se execute in bune conditii, acestea trebuie sa fie bine centrate, astfel ca rolele sa calce pe teava in acelasi plan si sa nu aiba joc in axele lor, astfel taierea nu se face drept.
Pentru a verifica daca au joc la axele lor, rolele se strang pe teava si se misca manerul aparatului intr-o parte si intr-alta in sensul axei tevii, observandu-se daca rolele au joc. La unele tipuri de clesti cu role acest joc se elimina strangand piulitele axelor pana cand rolele nu mai joaca. Cand acest lucru nu este posibil, se inlocuiesc rolele defecte cu altele noi, in care scop trebuie sa existe role de rezerva. Jocul prea mare al rolelor face ca acestea sa se rupa in timpul taierii.
De asemenea trebuie sa se verifice daca rolele taie drept, adica daca nu sunt inclinate. Pentru aceasta, dupa ce s-a verificat si liminat jocul de la axele rolelor in modul aratat mai inainte, se invarteste aparatul de 2-3 ori in jurul tevii, cu rolele stranse pe teava. Pe teava trebuie sa apara o dara care sa se inchida perfect, alcatuind un singur cerc. Daca dara apare ca o spirala, aceasta inseamna ca rolele nu sunt drepte si trebuie sa fie inlocuite.
In timpul taierii nu trebuie sa se forteze manerul aparatului intr-o parte si alta in sensul axei tevii, deoarece se descentreaza rolele si ca urmare se pot sparge in timpul taierii.
Strangerea rolelor pe teava la inceputul si in timpul taierii trebuie facute cu multa atentie pentru ca acestea sa nu se rupa. In locul in care se executa taierea, teava trebuie unsa cu ulei, deoarece astfel rolele se incalzesc peste masura si se decalesc, facand necesara inlocuirea lor.
Fata de fierastraul pentru taiat metale, taietoarele cu role prezinta avantajul ca taierea se executa mult mai repede si permite taierea conductelor in spatii inguste, in care fierastraul de mana este imposibil de manevrat. La capatul tevilor taiate raman insa bavuri (muchii), atat in interiorul cat si la exteriorul tevii. Aceste bavuri trebuie indepartate, deoarece cele exterioare impiedica taierea filetului la capatul tevii, iar cele din interior micsoreaza sectiunea libera a tevii marind rezistenta conductei la trecerea apei.
Dar daca instalatorul este obligat sa elimine bavurile exterioare, deoarece altfel nu poate taia filetul necesar imbinarii, adesea el neglijeaza eliminarea bavurilor interioare, care nu se mai observa dupa montarea tevii. Acest lucru este condamnabil, deoarece la functionarea conductei se vor produce pierderi apreciabile de presiune si cu timpul, prin depunerea pietrei si a impuritatilor din apa pe bavuri, se produce gatuirea sectiunii tevii.


Un alt dezavantaj al taietoarelor cu role este ca in cazul in care teava are peretii cu grosime neuniforma, in timp ce unele role au strapuns peretele tevii, celelalte mai au inca de taiat, ceea ce poate produce ruperea lor. Eliminarea bavurilor se poate obtine cu freze speciale sau cu pila.



•    Frezele pentru bavuri


Pentru indepartarea bavurilor interioare si exterioare se folosesc freze de tip special de forma conica, care se fixeaza in mandrina unei masini de gaurit cu actiune manuala sau mecanica sau intr-o coarba, acestea le imprima miscarea de rotatie necesara.
Se folosesc doua tipuri de freze, unul pentru bavurile exterioare si unul pentru bavurile interioare.


2.3 Scule pentru pilire

Pilirea este procedeul de prelucrare a supraftelor prin aschiere, cu ajutorul pilei.
Pila este o scula aschietoare cu un numar mare de dinti marunti pe suprafata ei si constituind dantura pilei. Dantura de pilda este numita dantura aspra, bastarda, semifina, fina, dupa pasul pe directia axiala a pilei sau dupa numarul de dinti.
Prin pilire se detaseza din piesa prelucrata un strat subtire de metla, cu scopul de a obtine dimensiunile necesare, forma ceruta si o suprafata neteda. Pilele sunt executate din otel superior, cu diferite profiluri si lungimi, prevazute cu dinti pe suprafetele cu care se lucreaza.
Pilele cele mai utilizate sunt pilele late, cu varful ascutit sau turtit, pilele semirotunde, rotunde, patrate si triunghiulare.
Dupa felul dintilor, se deosebesc pile bastarde, cu dintii mari si pile fine, cu dintii marunti.



Pilele bastarde se folosesc la degrosare, adica atunci cand trebuie sa se ia un strat de material de cel putin 0,5 mm. Pilele fine se folosesc la prelucrarea definitiva si la obtinerea unei suprafete netede. La ajustarea pieselor, cand stratul de material care se detaseaza nu depaseste 0,5 mm, se folosesc pile semifine, iar cand acest strat este sub 0,2 mm, se folosesc pile fine.
Pentru manipulare, piesele sunt prevazute cu manere de lemn, care au aplicat un inel metalic la partea in care patrunde coada pilei. Manerul trebuie sa fie bine fixat pe o adancime de 2/3 pana la ¾ din lungimea cozii si trebuie sa fie coaxial cu pila. Nerespectarea acestor recomandari poate duce la accidente in timpul lucrului.
Pila se alege, ca forma si dimensiune, dupa marimea si forma suprafetei care se pileste. In timpul pilirii, muncitorul sta la o distanta de 20-25 cm de menghina. Corpul muncitorului trebuie sa fie intors cu 45° fata de axa menghinei. Piciorul stang se aseaza inainte, iar piciorul drept ramane inapoi, astfel incat mijlocul talpii piciorului drept sa se gaseasca in dreptul calcaiului piciorului stang, iar distanta dintre calcaie va fi de cel mult 20-30 cm. In aceasta pozitie se obtine stabilitatea maxima a corpului in timpul pilirii.



Pila se tine cu mana dreapta, astfel incat palma sa se rezeme in capatul manerului, degetul mare sa se gaseasca deasupra manerului, iar celelalte 4 degete strang manerul pe dedesubt. Se aseaza apoi pila pe piesa si palma mainii stangi pe capatul pilei.
Aceasta pozitie a mainilor ajuta la mentinerea pozitiei corecte a pilei si inlesneste potrivirea presiunii in timpul lucrului, economisind din efortul fizic necesar la pilire.



Pentru a se obtine pilirea uniforma a unei suprafete plane, nu trebuie sa se aduca pila, in timpul miscarii de avans, pana la sfarsitul partii ei active, pentru ca aceasta sa nu depaseasca marginea suprafetei de prelucrat, iar la cursa inapoi, mana stanga nu trebuie sa treaca de mijlocul suprafetei care se pileste. Nerespectarea acestor indicatii poate duce la prelucrarea neuniforma a suprafetelor si la rotunjirea muchiilor.
Pentru a nu uza si deteriora dintii, se taie cu pila numai in cursa de impingere nu si in cea de tragere inapoi.
La pilirea suprafetelor din otel moale este necesara curatirea continua a pilei cu o perie de sarma, deoarece aschiile care se strang intre dinti zgarie suprafata ce se prelucreaza. In timpul lucrului pila se va feri de unsoare, deoarece se imbacseste repede si nu pileste corect.
Curatarea pilei de unsoare se realizeaza cu o bucata de carbune de lemn tare, cu care se freaca pana ce se indeparteaza complet urmele de ulei; apoi pila se curata cu perie de sarma. Pila noua se foloseste numai pe o fata, cea de-a doua fiind folosita la lucru numai dupa uzarea primei fete.
Controlul suprafetelor pilite se face cu rigla, echerul si compasul.



Cu ajutorul riglei se verifica daca suprafata este dreapta, adica daca s-a pilit suficient din materialul respectiv; in acest scop se aseaza rigla de metal cu muchia pe suprafata de controlat, se priveste la lumina si se observa daca sunt goluri intre suprafata piesei si muchia riglei; verificarea se face pe mai multe directii ale suprafetei; daca exista goluri, inseamna ca pilirea nu s-a facut corect.
Unghiurile drepte se verifica cu ajutorul echerului, care se aseaza pe unghiul de verificat si se priveste spre lumina. Daca se observa goluri, inseamna ca unghiul nu a fost bine realizat.
Paralelismul (si grosimea) suprafetelor se verifica cu ajutorul compasului in felul urmator: se prinde piesa in compas astfel incat acesta sa atinga suprafetele piesei, se deplaseaza apoi compasul.
Daca in timpul deplasarii compasului pe suprafata apar goluri intre ghearele compasului si suprafata de verificat sau compasul nu mai poate fi deplasat deoarece piesa devine prea groasa, inseamna ca pilirea nu s-a facut corect.
Pentru a verifica prin comparatie masurile unei piese cu ale alteia, se foloseste tot compasul. Acesta are forme diferite, dupa utilizarea lui. In figura sunt reprezentate doua compasuri: unul pentru masurarea dimensiunilor exterioare b si altul pentru masurarea dimensiunilor interioare c.



2.4 Unelte pentru gaurire

Executarea gaurilor cilindrice in peretii pieselor metlaice este posibila prin folosirea unei scule aschietoare, care patrunde in piesa prin invartire. Scula trebuie sa execute deci o miscare de rotatie in jurul unei axe longitudinale si in acelasi timp o miscare de avans, adica de inaintare in lungul axei, care se realizeaza cu ajutorul masinilor de gaurit manuale sau mecanice.

•    Dornul sau priboiul
Dornul serveste la gaurirea tablelor subtiri, la largirea gaurilor executate in tablele groase. Capatul lui poate avea sectiune rotunda, ovala, dreptunghiulara, dupa forma care trebuie sa o aiba gaura. Forma conica a dornului este necesara pentru a usura scoaterea lui din gaura.


Pentru gaurire, dornul se loveste cu ciocanul, forta de lovire depinzand de adancimea care trebuie sa se dea gaurii.
Cu dornul se pot executa gauri pana la 8 mm diametru. Cand se da gaura intr-o tabla subtire, aceasta se aseaza pe o placa de plumb moale, in care poate patrunde materialul taiat din gaura. Tablele mai groase, care nu se deformeaza prin lovire, se aseaza pe o placa de otel avand o gaura mai mare decat diametrul dornului.


•    Burghiul
Este scula cu ajutorul careia se executa operatia de gaurire. Viteza cu care se invarteste burghiul trebuie potrivita totdeauna dupa felul sculei si al materialului care se prelucreaza. Astfel, la un metal mai dur se va folosi o viteza mai mica, iar la unul moale, o viteza mai mare.
Burghiul cel mai frecvent folosit este burghiul spiral, care prezinta avantajul ca evacueaza automat aschiile din gaura, nu-si modifica diametrul prin ascutire, iar gaurile obtinute au un diametru constant si peretii netezi. Corpul burghiului este de forma cilindrica, avand sapate doua canale elicoidale, al caror rol este de a asigura evacuarea aschiilor produse prin gaurire. Burghiile care se folosesc pentru gaurirea metalelor se executa din otel carbon si pot fi elicoidale sau late.


Dupa gaurire se executa (daca este cazul) operatia numita alezare, care consta din prelucrarea gaurii cu un burghiu mai bun, mai ascutit, numit alezor.
Se deosebesc alezoare simple de mana si alezoare pentru masini.
Dintii alezoarelor pot fi drepti sau in elice, de-a lungul axei alezorului, iar alezorul poate fi conic sau cilindric. Se folosesc si alezoare cu dinti reglabili, astfel incat sa poata fi potriviti la diferite diametre, prin apropierea sau departarea dintilor de axa alezorului.
Alezarea se efectueaza astfel: se fixeaza piesa in menghina, iar alezorul intr-o clupa (dispozitiv care se actioneaza cu ambele maini si care are la centru un orificiu patrat in care se introduce coada alezorului), apoi se introduce treptat alezorul in gaura de prelucrat, rotindu-se clupa cu ambele maini, uniform si intr-un singur sens.

•    Coarba

Este alcatuita dintr-un brat cotit pe care sunt fixate manerele care servesc la rotirea, respectiv sprijinirea coarbei; in partea inferioara se gaseste orificiul in care se fixeaza burghiul.


Gaurirea cu coarba se face astfel: se prinde cu mana dreapta manerul, cu mana stanga se apasa manerul in forma de ciuperca, varful burghiului se aseaza in centrul locului in care trebuie executata gaura; prin invartirea coarbei cu mana dreapta si apasandu-se in jos cu mana stanga (sau cu pieptul), burghiul patrunde in material.


•    Boraciul

Se compune dintr-un ax la mijlocul caruia se monteaza roata dintata ai carei dinti intra in clichetul prins in dispozitivul de fixare, legat de manerul de actionare. La capatul de sus al boraciului se gaseste piulita inalta care in timpul gauririi se sprijina cu capul de suport. Burghiul se monteaza in mandrina.


Gaurirea cu boraciul se face astfel: se aseaza burghiul cu varful in centrul locului in care trebuie executata gaura si se roteste manerul cu un sfert sau cu o jumatate de rotatie in sensul sagetii. Pe masura adancirii gaurii burghiul se deplaseaza axial prin desurubarea piulitei.
Boraciul, lucrand incet, nu se recomanda decat in cazul gauririi pieselor in locuri greu accesibile.


•    Masini manuale de gaurit
Aceste masini pot fi cu o singura turatie sau cu doua turatii.


Masina manuala de gaurit cu o singura turatie se compune din corpul principal in care se afla axul care la capatul de sus este fixat angrenajul de roti conice, iar la capatul de jos mandrina in care se fixeaza burghiul. Pe corpul masinii se mai gasesc  manerul de sprijin, manivela si placa de apasare.
Pentru a se executa o gaura intr-o piesa cu una din cele doua tipuri de masini de gaurit, se procedeaza in felul urmator: se aseaza varful burghiului in centrul locului in care trebuie executata gaura, se apuca cu mana stanga manerul, iar cu dreapta se roteste manivela apasandu-se totodata cu pieptul cu placa de apasare.

•    Masina de gaurit electrica
Masinile de gaurit electrice sunt asemanatoare cu cele de gaurit manuale, insa cu actionare electrica. La aceasta masina, ca si la masina cu actionare manuala, burghiul se prinde cu ajutorul unei mandrine, cand are coada cilindrica, sau se fixeaza direct in tija, cand are coada conica.


Masina de gaurit electrica se manevreaza astfel: mai intai se porneste motorul in gol, inainte de a se incepe gaurirea, apoi se aseaza burghiul in locul indicat. Inaintarea burghiului are loc prin apasarea pe maner, apasare care nu trebuie sa fie prea puternica pentru a nu incalzi motorul. Cand burghiul se intepeneste, se intrerupe imediat curentul electric, se curata gaura de aschii si se reincepe lucrul.
Gaurile de diametru mai mare se executa dandu-se doua gauri succesive, intai cu un burghiu cu diametru mai mic si apoi cu acela pentru diametrul definitiv al gaurii. De mare importanta la gaurire este ca pozitia burghiului sa fie perfect perpendiculara pe suprafata piesei; astfel se obtine o gaura ovala, oblica si se risca ruperea burghiului.
Apasarea burghiului trebuie sa se faca progresiv si continuu, corespunzator atat turatiei, cat si materialul ce se gaureste; astfel, burghiul se poate bloca si se poate rupe. In momentul cand piesa este strapunsa de burghiu, apasarea trebuie sa fie slabita, pentru ca burghiul sa nu se rupa.
Cand se gaureste otel, burghiul se incalzeste si pentru a nu fi decalit, el trebuie racit cu un amestec de soda si apa cu sapun. Cand se gaureste fonta, aschiile fiind foarte fine, sunt scoase usor din gaura de catre burghiu, care se incalzeste foarte putin, astfel ca gaurirea se poate executa uscat.

2.5 Dispozitive pentru filetat

Filetarea este operatia prin care se executa filetul la bare rotunde sau la tevi. La tevi, filetele pot fi interioare sau exterioare. Tipurile de filet standardizate dupa forma profilului sunt urmatoarele: filet triunghiular, filet trapezoidal, filet patrat si filet rotund. Filetele pot fi metrice, cu dimensiunile masurate in milimetri, in toli (Withworth) cu dimensiunile masurate in toli si de tevi care se aseamana cu filetul in toli, cu deosebire ca pasul filetului este mai mic (pasul fiind distanta dintre doua plinuri ale filetului).


La filetare se folosesc urmatoarele scule: filierele pentru filete exterioare si tarozii pentru filete interioare.

•    Filierele
Filerele sunt de forma rotunda sau prismatica, avand partea inferioara filetata; filierele rotunde sau prismatice se fixeaza intr-o clupa reglabila prevazuta cu un surub pentru a regla in timpul filetarii diametrului filetului.
Filetarea exterioara se face in felul urmator: se verifica diametrul tijei care trebuie filetata, in functie de filetul care trebuie executat, tija se fixeaza bine in menghina, cu capatul care trebuie filetat, in sus.


In cazul folosirii filierelor rotunde, filiera se monteaza in portfiliera (clupa), se aseaza pe tija si se roteste cu ambele maini spre stanga sau spre dreapta, dupa cum filetul care se executa este pe stanga sau pe dreapta. Filetarea se executa complet printr-o singura trecere a filierei pe tija.
In cazul filetarii cu bacuri, acestea se fixeaza in clupa, se aseaza pe tija si se incepe rotirea clupei pe dreapta cu una sau doua rotatii, apoi spre stanga cu o jumatate de rotatie, pana cand se ajunge la capatul portiunii care se fileteaza. Se repeta apoi operatia strangandu-se bacurile cu surubul de reglare de atatea ori pana cand se obtine filetul dorit.

•    Tarozii
Sunt tije cilindrice de otel filetate cu care se pot executa de asemenea filete metrice, in toli sau de tevi. Pentru filetarea interioara se folosesc tarozi (burghie de filetat). Acestia se livreaza in garnituri de cate trei bucati, fiecare avand un diametru mai mic decat a celui anterior.



Astfel filetarea se executa progresiv, in trei reprize, ultima fiind definitiva. Spre varf tarozii sunt putin conici, pentru a putea patrunde mai bine in piesa de filetat.
Se folosesc si tarozii universali care au pe un singur corp conic toate cele trei dimensiuni nominale ale celor trei tarozi dintr-o garnitura. Tarozii au capul patrat si astfel se pot prinde in clupa reglabila cu doua bacuri.
Filetarea interioara se executa in felul urmator: se prinde piesa care trebuie filetata in menghina, apoi se aseaza tarodul in gaura piesei respective, verificandu-se perpendicularitatea tarodului din ochi sau cu echerul. Se incepe apoi rotirea porttarodului apasandu-l usor, executand dupa o rotatie completa, o jumatate sau un sfert de rotatie in sens contrar.


Pentru ungerea filierelor si a tarozilor se foloseste petrol lampant, seu (pentru fonta), ulei de in fiert, ulei de rapita (pentru otel si alama) si terebentina (pentru cupru). Nu este indicata folosirea uleiului mineral sau de masina, deoarece produce franarea filetarii si uzarea tarozilor si a filierelor. 

2.6 Unelte specifice pentru instalatii din tevi


CLESTE REGLABIL tip “CIOC DE PAPAGAL”



CLESTE REGLABIL PENTRU TEAVA




CLESTE REGLABIL PENBTRU TEAVA tip “SUEDEZ”



CLUPA MANUALA PENTRU FILETAT tip “SB”





TRUSA DE SCULE PENTRU INSTALATORI


TRUSA DE SCULE PENTRU BERCLUIT




CAPETE DE FILETAT PENTRU CLUPA MANUALA


DISPOZITIV PENTRU TAIAT TEAVA DIN ALIAJE USOARE

DISPOZITIV PENTRU TAIAT TEAVA DIN CUPRU SAU ALIAJE USOARE

DISPOZITIV PENTRU TAIAT TEAVA DIN OTEL


DISPOZITIV PENTRU TAIAT TEAVA DIN PVC/PP-R


DISPOZITIV PENTRU CURBAT TEAVA DIN CUPRU, OTEL MOALE SAU ALIAJE USOARE


CIOCAN CU MANER DIN LEMN

FIERASTRAU CU CADRU tip “BOMFAIER”


PANZE BIMETAL PENTRU FIERASTRAU CU CADRU


NIVELA DIN ALUMINIU

CLESTE COMBINAT tip “PATENT”




CHEIE REGLABILA


PISTOL tip “A” PENTRU TUBURI CU SILICON


SPITZ DIN OTEL
DALTA DIN OTEL


APARAT PENTRU SUDURA CUPRU




LAMPA PENTRU SUDURA


DISPOZITIV DE INDOIT TEVI





DISPOZITIV DE INGHETAT TEVI

3.    INTRETINEREA SCULELOR SI UNELTELOR

Muncitorul care executa toate lucrarile pentru instalatii tehnico-sanitare intr-o constructie, inclusiv punerea in functiune a instalatiei in conditiile normale conform cu normativele in vigoare, poate face aceasta lucrare singur sau in mod obisnuit cu muncitori ajutori (care alcatuiesc echipa sa) pe care ii indrumeaza si de ale caror lucrari raspunde.
Pentru folosirea corecta si cu minimum de uzura a sculelor este necesar sa se respecte urmatoarele recomandari:

    fiecare instalator sau echipa de lucru primeste si foloseste sculele sale; imprumutul de scule intre instalatori sau echipe are drept urmare degradarea sculelor;
    toate sculele sunt construite si rezista la efortul aplicat direct de o singura persoana, afara de cazul in care sunt construite special pentru alt mod de folosire; in acest caz denumirea sculei trebuie sa precizeze acest lucru: de exemplu, cheile mecanice obisnuite suporta efortul de insurubare aplicat manual, direct pe extremitatea opusa, fara prelungitor sau batere cu ciocanul; exista insa si "chei mecanice pentru prelungitor" sau "chei mecanice pentru strangerea prin batere";
    orice scula se foloseste numai pentru operatia pentru care este construita: de exemplu o surubelnita nu se poate folosi ca dalta si clestele patent nu se va folosi drept cheie mecanica pentru strangerea piulitelor;
    sculele nu se repara de instalator si nici pe santier;
    nu este permisa modificarea sculei si nici chiar ajustarea ei; orice reparatie, ajustari sau modificari se fac numai de muncitori sculeri si numai in ateliere;
    la incetarea lucrului, sculele folosite in ziua respectiva se curata, controlandu-se in acelasi timp starea lor, si se depoziteaza la locul lor in lada de scule, care la randul ei se tine la loc uscat.

Folosirea sculelor la alta operatie decat la aceea pentru care sunt construite, duce fie la accidente, fie la degradarea nereparabila a sculelor.


4.    ECHIPAMENTE PENTRU INSTALATII DE GAZE

Gazele combustibile sunt folosite in instalatiile de ardere din cladirile de locuit sau din industrie, in scopul obtinerii energiei termice necesare pentru incalzire, nevoi menajere sau in diferite procese tehnologice.
Gazele combustibile sunt inodore (fara miros), incolore si combustibile.
Gazele combustibile, in amestec cu aerul, in spatii inchise, devin explozibile. Din aceasta cauza la amplasarea instalatiilor de gaze combustibile se iau masuri speciale de siguranta pentru evitarea pericolelor de incendii si explozii.
Cele mai utilizate gaze combustibile sunt gazele naturale si gazele petroliere lichefiate.

Instalatii de gaze naturale combustibile

Gazele naturale sunt amestecuri de hidrocarburi saturate (metan, etan, propan etc.) si contin unele impuritati ca: bioxidul de carbon, azotul, hidrogenul sulfurat, praful etc.

Elemente componente:
1 – instalatii de captare a gazelor naturale alcatuite din sonde, reteaua de captare si inmagazinare.
2 – instalatii pentru tratarea gazelor naturale alcatuite din:
•    instalatii pentru eliminarea apei din gazele naturale (separatoare de apa);
•    instalatii pentru eliminarea prafului din gazele naturale (filtre de praf);
•    instalatia pentru odorizarea gazelor naturale, cu anumite substante chimice cu miros specific numite odoranti, care semnalizeaza prezenta azelor, in scopul evitarii formarii amestecurilor explozibile;
3 – retelele exterioare pentru transportul si distributia gazelor naturale.
Retelele exterioare sunt alcatuite din:
-    conducta de transport (magistrala);
-    instalatii pentru reducerea si reglarea presiunii gazelor naturale alcatuite din posturi sau statii de reglare a presiunii gazelor naturale.
Presiunile gazelor in diferite parti ale retelelor au valori diferite si se numesc trepte de presiuni. Trecerea de la o treapta de presiune la alta inferioara se face cu ajutorul instalatiilor de reducere si reglare a presiunii gazelor naturale. Treptele de presiuni utilizate sunt: presiune inalta (peste 6 bar), presiune medie (intre 2 si 6 bar), presiune redusa (intre 0,2 si 2 bar), presiune intermediara (intre 0,05 si 0,2 bar), presiune joasa (sub 0,05 bar);
-    conductele de distributie alcatuite din conducte si aparate care preiau gazele de la instalatiile de reducere a presiunii si le transporta pana la robinetele de bransament ale consumatorilor;
-    bransamentele instalatiilor interioare la retelele exterioare de gaze naturale;
-    instalatii interioare de gaze naturale care sunt partea din instalatie, din interiorul cladirilor, cuprinsa intre robinetul de incendiu si aparatele de utilizare.




Instalatii de gaze petroliere lichefiate

Gazul petrolier lichefiat este un amestec de hidrocarburi saturate (90% butan, 9% propan si 1% pentan), usor lichefiate, extrase din gazele de sonda, care la temperatura ambianta si la presiunea atmosferica normala se afla in stare gazoasa, dar la presiuni mari se afla in stare lichida.
Gazul petrolier lichefiat este inmagazinat, transportat si utilizat in butelii de otel, in cladirile de locuit si industriale.

Prin instalatia de utilizare a gazelor petroliere lichefiate se intelege ansamblul constituit din butelii, regulatoare de presiune, conducte, armaturi, furtunuri de cauciuc, aparate de utilizare si accesorii montate in incinta unui consumator.
Dupa marimea debitului de gaz utilizat, respectiv dupa numarul de butelii, se disting:
-    instalatii locale de gaze petroliere lichefiate, care au un numar de maximum 6 butelii amplasate in imediata vecinatate a consumatorilor;
-    instalatii centrale de gaze petroliere lichefiate, compuse din: statie de distributie avand 7-25 butelii, instalatii exterioare si instalatii interioare de distributie a gazelor.




Dupa scopul pentru care sunt construite, instalatiile pentru gaze naturale se impart in trei categorii:
    instalatii de colectare si de transport, care colecteaza (aduna) gazele de la un numar oarecare de sonde dintr-un camp gazeifer sau petrolifer si le transporta pana la marginea localitatilor, sau la grupuri de consumatori;
    instalatii de distributie, prin care gazele primite la marginea localitatii sunt distribuite (impartite) prin conducte in lungul cailor de circulatie ale localitatii si apoi mai departe – prin bransamente – la consumatori;
    instalatii de utilizare, prin care gazele primite de consumator la bransament sunt conduse la aparatele de consum prin conductele instalatiei interioare a unitatii consumatoare.
Toate aceste categorii de instalatii pot cuprinde urmatoarele elemente:
-    conducte subterane si lucrari de traversari;
-    conducte aeriene pe lucrari de constructie speciale;
-    conducte atasate cladirilor sau in cladiri;
-    statii de aparate (de odorizare, de reglare sau de masurare);
-    aparate pentru consumul gazelor.

4.1 Aparate de siguranta

•    Detectoare pentru gaze
Pentru semnalarea emanatiilor de gaze exista doua feluri de aparate de siguranta: aparate detectoare, pentru semnalarea prezentei gazului (indiferent de concentratia sau procentul in care exista in aer) si aparate analizoare, pentru semnalarea concentratiei gazului in aer.





•    Supape si ventile de siguranta contra cresterii presiunii
Oprirea cresteii presiunii intr-o instalatie sau intr-un vas se poate face, fie prin evacuarea din instalatie sau vas a cantitatilor de gaze care intra in plus peste ceea ce este necesar, fie prin inchiderea conductei prin care vine gazul, fie prin evacuarea gazului din conducta prin care vine, insa inaintea intrarii lui in instalatie.
In figura se arata doua supape de evacuare din instalatii sau colectoare de presiune redusa sau medie.
Presiunea de deschidere a supapei se regleaza prin strangerea sau slabirea arcului, respectiv prin deplasarea greutatii de parghie.
Oalele si supapele de evacuare raman deschise si evacueaza numai atata timp cat presiunea in instalatie depaseste valoarea pentru care au fost reglate, inchizandu-se de indata ce presiunea a revenit sub valoarea maxima admisa in instalatie, adica au o functionare automata.
Nu tot acesta este cazul ventilelor de inchidere a conductei prin care vine gazul; la acestea este obligatorie conditia ca dupa ce au inchis conducta, datorita cresterii presiunii gazului, sa nu mai poata fi deschise decat printr-o manevra manuala.

Supape de siguranta la scaderea presiunii sau intreruperea alimentarii cu gaz
In figura se arata supapa de blocare care inchide trecerea gazului in cazul scaderii presiunii sub o valoare minima admisa sau in cazul intreruperii intamplatoare a alimentarii cu gaz.



Cand presiunea gazului care apasa pe fata inferioara a membranei 3 scade, atunci arcul 4 se destinde si preseaza supapa 5 pe scaunul ei, inchizand astfel trecerea gazului. Dupa inchidere, chiar daca presiunea gazului revine la normal, supapa nu se mai poate deschide, deoarece presiunea se exercita numai pe suprafata mica a discului supapei si nu poate comprima arcul 4. Tragand in jos acul obturator 7, gazul trece in cantitate mica prin orificiul A, si daca in instalatie sunt toate robinetele inchise, atunci in 3-5 min (dupa marimea instalatiei), presiunea se reface in instalatie si deci in partea de iesire a supapei, presand asupra intregii membrane 3, care comprima arcul 4 si supapa se deschide si ramane deschisa. Daca in instalatie exista robinete deschise, cantitatea mica de gaz care trece prin orificiul A se evcueaza prin robinetele deschise, presiunea in instalatie nu se reface si supapa ramane tot inchisa, adica alimentarea tot intrerupta; prin aceasta, supapa constituie o siguranta si contra repunerii in functiune in mod defectuos a instalatiei.
Montata pentru curgerea gazului in sens invers, supapa poate fi folosita ca supapa de intoarcere.

4.2 Aparate de masurare

Aparate pentru masurarea presiunii si temperaturii gazelor
Cand aparatele sunt construite in asa fel, incat citirea sa se faca numai la un moment dat, la acul indicator, sau la nivelul indicator, aceste aparate se numesc aparate cu citire directa.




Daca constructiile aparatelor permit ca valorile marimilor masurate sa fie inscrise de o penita cu cerneala pe o hartie miscata de un mecanism de ceasornic, atunci aparatele se numesc aparate inregistratoare.
Pentru transmiterea la distanta a indicatiei tempraturii sau pentru inregistrarea ei se folosesc termometre cu lichid sau cu gaze, care cuprind un rezervor cu lichidul sau gazul sensibil (asemanator cu rezervorul termometrului de sticla), un tub capilar si un tub sensibil asemanator cu acela al manometrelor. Instalarea si folosirea acestor termometre se face conform instructiunilor date de producator.

Aparate pentru masurarea cantitatilor de gaze
Masurarea cantitatilor de gaze se poate face, fie direct, masurand cantitatea de gaz cu o unitate de capacitate (de exemplu litrul), fie indirect masurand viteza de curgere si sectiunea prin care curge gazul.
Aparatele care masoara direct cantitatea de gaz se numesc contoare volumetrice; acestea se folosesc in mod obisnuit numai la presiunea joasa si pot fi:
-    umede cu camere rotative;
-    uscate, cu camere fixe, cu sertare;
-    uscate, cu o camera si cu supape;
-    cu pistoane rotative.
Aparatele care masoara viteza de trecere a gazului printr-o sectiune exact cunoscuta se numesc debitmetre;; acestea masoara efectiv diferenta de presiune a gazului intre cele doua fete ale sectiunii de curgere (adica presiunea diferentiala de scurgere de care depinde nemijlocit viteza) si pot fi:
-    cu citire directa;
-    inregistratoare;
-    totalizatoare.
Tot pentru masurarea cantitatilor de gaze exista aparate bazate pe presiunea dinamica (care depinde de viteza si de greutatea specifica a gazului), si anume: contoare cu palete si debitmetre cu plutitor (rotametre), folosite mai mult drept indicatoare pentru mentinerea unui debit constant.

4.3 Aparate pentru reducerea si reglarea presiunii

Regulatoarele de presiune lucreaza prin inchiderea si deschiderea unei sectiuni de trecere a gazelor si mentin aceeasi presiune la iesire sau inr-un anumit punct al instalatiei; cu cat regulatorul este de calitate mai buna, cu atat presiunea la intrare in regulator poate sa varieze in limite cat mai largi.

Regulatoarele de presiune pot fi clasificate astfel:
-    regulatoare de presiune joasa, in care gazul intra cu presiune redusa (5000 – 20000 mm H2O)  si iese cu presiune joasa (200 – 500 mm H2O);
-    regulatoare de presiune redusa, in care gazul intra cu presiune medie (2-6 kgf/cm2) si iese cu presiune redusa (5000-20000 mm H2O);
-    regulatoare de presiune medie, la care presiunea de intrare este mai mare decat 6 kgf/cm2m, iar cea de iesire este medie, adica de 2-6 kgf/cm2;
-    regulatoare de presiune inalta, la care atat presiunea de intrare cat si presiunea de iesire sunt mai mari decat 6 kgf/cm2.
Datorita formei cotite a traseului de trecere a gazelor prin regulator, comanda deschiderii orificiului de reglare numai de catre presiunea de iesire nu poate asigura aceeasi presiune de iesire pentru orice cantitate (debit de gaze) care trece prin regulator.
La debite mici, acelasi regulator si cu acelasi reglaj va da la iesire o presiune mai mare, iar la debite mai mari decat acela la care s-a facut reglarea lui va da presiuni mai mici.

4.4 Aparate pentru consumul gazelor combustibile

Prin aparate pentru consumul gazelor combustibile se inteleg constructiile mecanice care servesc la pregatirea si efectuarea arderii in anumite instalatii existente sau la obtinerea unui efect util bazat pe arderea in cadrul (in interiorul lor) a gazelor combustibile. Aparatele care servesc numai la pregatirea si efectuarea arderii se numesc arzatoare, iar celelalte se numesc dupa efectul util pe care il pot produce, de exemplu
aparate de gatit, de incalzit (sobe, aeroterme etc.), incalzitoare de apa etc., si cuprind in alcatuirea lor unul sau mai multe arzatoare, de constructie cat mai potrivita aparatului in a carui alcatuire intra.

•    Arzatoare
La aparatele de consum, arzatorul miloceste intrarea gazului in aparat, realizeaza amestecul gaz-aer (aerul fiind aspirat de arzator sau suflat in acesta de care un ventilator), da drumul amestecului gaz-aer in spatiul de ardere si permite aprinderea si arderea stabila si sigura a amestecului gaz-aer.
La masinile de gatit arzatoarele se monteaza, fara piese de material refractar, in centrul ochiurilor cu inele ale plitei si cu capacul sau marginea de sus a capacului arzatorului dedesubtul plitei, la distanta de 40-50 mm. La cazanele de baie arzatorul se monteaza centric fata de canalul de fum, fara piese refractare si cu marginea superioara la 60-70 mm de fundul cazanului.



Drept dispozitive de siguranta si automatizare, care se pot monta odata cu arzatoarele la aparatele construite pentru consumul altor combustibili (sobe, masini de gatit, cazane etc.), se arata in figura si un dispozitiv pentru flacara de veghe, cu membrana bimetalica, care la incalzire se bombeaza,avand un orificiu o la care se aprinde flacara de veghe si o supapa 4b care inchide conducta 4a de alimentare a flacarii de veghe cand membrana bimetalica este rece, adica nebombata.



Un arc 4d preseaza asupra supapei 4b asigurandu-i etanseitatea. Dispozitivul cu flacara de veghe se leaga la ventilul 2 care scematic ste alcatuit ca in figura de mai jos.


Cand se apasa pe butonul de aprindere 3 se deschide conducta 4c care alimenteaza la pornire flacara de veghe; aprinzandu-se flacara de veghe la orificiul o, membrana 4c se bombeaza si se deschide conducta 4a de alimentare a flacarii de veghe, incat dupa bombardarea membranei (adica dupa 1-2 min de la aprindere), parasind butonul 3, flacara de veghe continua sa arda, fiind alimentata prin conducta 4a. la inceputul alimentarii, prin conducta 4a flacara de veghe consuma gaz din camera cu arcul 3 aflata sub membrana cu supapa 2, incat presiunea gazului apasa in jos, deschizand astfel alimentarea arzatorului. In timpul functionarii arzatorului, flacara de veghe continua sa arda, fiind alimentata prin orificiul de laminare 1. Cand dintr-un motiv oarecare (intoarcerea gazelor arse in focar, sau un tiraj prea puternic) flacara arzatorului si cea de veghe s-au stins, membrana bimetalica se raceste, supapa 4b inchide alimentarea flacarii de veghe, iar prin orificiul de laminare 1 presiunile de dedesubtul si de deasupra membranei ventilului se egaleaza si arcul 3 inchide alimentarea arzatorului prin riidcarea supapei 2. In mod analog, in cazul intreruperii alimentarii cu gaz, se stinge flacara arzatorului si cea de veghe; membrana bimetalica prin racire inchide alimentarea flacarii de veghe, iar la ventilul de siguranta, ramas fara presiune de gaz, arcul 3 inchide supapa 2.

•    Sobe de incalzit si masini de gatit cu gaze
Se apleaza la instalatori pentru remedierea urmatoarelor defecte mai frecvente care pot aparea si anume:
-    varfuri galbene la flacara, ceea ce arata o ardere incompleta cu marirea continutului de oxid de carbon in gazele arse;
-    ruperea flacarii, partial sau total, ceea ce arata o presiune prea mare a gazului sau intrarea gazelor arse de la cuptor in arzatoarele de fiert sau un acces prea mare de aer (primar+secundar);
-    intoarcerea flacarii in arzator la functionarea economica sau la inchiderea alimentarii arzatorului.
Inainte de a face vreo ajustare a duzei sau a sectiunilor de admisie a aerului si de iesire a amestecului gaz-aer din arzator, instalatorul trebuie sa verifice presiunea gazului de alimentare si sa curete complet si bine arzatoarele.
Cu arzatoarele in stare curata si cu presiunea corecta de alimentare toate arzatoarele trebuie sa aiba flacara cu miez albastru-verde fara varfuri galbene si cu lungimea de 15-20 mm. Daca in acest caz flacara este prea lunga si – dupa cum se intampla de obicei – are si varfuri galbene, inseamna ca pentru presiunea de alimentare constatata duza este mare si trebuie treptat redusa pana cand se obtine flacara corecta; se pun apoi in functiune si arzatoarele cuptorului si daca in acest caz flacara incepe sa se rupa, se cerceteaza daca fie prin apropierea spatelui masinii de perete, fie din alte cauze gazele de ardere de la cuptor sunt dirijate spre sectiunea de aspiratie a aerului in arzatoarele de fiert.



Daca se constata ca gazele arse de la cuptor nu intervin, atunci arzatorul nu corespunde presiunii de alimentare constatate si folosirea arzatorului nu este posibila decat cu reducerea sectiunii de aer primar, pana cand nu se obtine o flacara corecta; aceasta operatie insa nu este recomandabila, deoarece modifica total caracteristica de continut de oxid de carbon a arzatorului.
Intoarcerea flacarii se inlatura printr-o mica ajustare a inaltimii dintilor capacelului, obtinuta in majoritatea cazurilor prin rodarea capacelului in locasul sau de la arzator, sau indreptarea lamei despartitoare a sectiunii de iesire a amestecului gaz-aer.

•    Incalzitoare de apa
Un incalzitor de apa cuprinde urmatoarele parti: un arzator multiplu 1, plasat la partea inferioara a incalzitorului 2, format dintr-o cutie din tabla de cupru, avand la exterior lipita o serpentina de cupru, iar la partea superioara un sistem de lame, tot de cupru, lipite de serpentina care traverseaza de patru ori cutia; un aparat 3 de deschidere a alimentarii cu gaz de catre curentul de apa care trece prin incalzitor, o supapa 4 de deschidere a alimentarii cu gaz, cu siguranta 5 contra intreruperii alimentarii, un intrerupator de tiraj 6 contra stingerii flacarii prin intoarcerea gazelor arse pe cos (sau oprirea evacuarii lor), o maneta 7 pentru punerea in stare de functiune si deschiderea alimentarii flacarii de veghe si racordurile pentru apa rece 8, apa calda 9 si gaz 10; un invelis11 cu o deschidere pentru aprinderea flacarii de veghe acopera aparatul.


Dupa montarea aparatului la locul de utilizare, instalatorul este obligat sa verifice debitul minim al apei pentru intrarea in functiune al arzatorului.

Operatia se face deschizand incet si progresiv robinetul de apa calda, pana cand arzatorul intra in functiune; apoi se observa atent timp de 1-5 s daca robinetul nu debiteaza apa si abur; daca apa iese amestecata cu abur, se inchide imediat robinetul si se controleaza presiunea de alimentare cu gaz; daca presiunea gazului este mai mare decat cea aratata mai sus (mentionata si in instructiunile de folosire a aparatului), ea trebuie redusa fie de la regulatorul instalatiei, fie de la dispozitivul 13-14 (pe care unele incalzitoare de apa il au pe racordul de gaz).
Controlul debitului minim de apa este proba cea mai importanta pentru menajarea si durabilitatea aparatului. Daca la aceasta proba nu se produce in aparat abur, atunci se poate continua cu restul probelor de verificare a aparatului.


INSTALATII DE ALIMENTARE CU APA
NOTIUNI INTRODUCTIVE
1. SCOPUL SI CLASIFICAREA INSTALATIILOR DE APA
•    Instalatii exterioare de alimentare cu apa

Totalitatea constructiilor si instalatiilor necesare pentru satisfacerea nevoilor de apa in scopuri menajere, industriale sau pentru combaterea incendiilor poarta denumirea de sistem de alimentare cu apa sau, pe scurt, alimentare cu apa.

Elemente componente:
-    sursa de apa (rau, izvor, strat acvifer);
-    captarea, avand drept scop colectarea apei din sursa;
-    instalatiile de tratare a apei, care au rolul de a prelucra apa bruta, in scopul imbunatatirii proprietatilor ei fizice, chimice, bacteriologice sau organoleptice, pentru a o face utilizabila ca apa potabila sau apa industriala;
-    apeductele, prin care apa este condusa de la sursa sau de la instalatia de tratare la rezervoarele de inmagazinare;
-    statiile de pompare, care au rolul de a realiza presiunea necesara in reteaua de distributie a apei;
-    reteaua de distributie alcatuita din conducte si armaturi care asigura transportul apei de la statiile de pompare pana la conductele de racord la consumatori si care poate fi executata din tuburi de fonta, otel, azbociment sau beton armat. 



•    Instalatii interioare de alimentare cu apa rece si calda pentru consum menajer
Instalatiile interioare de alimentare cu apa sunt alcatuite din conducte, armaturi, aparate destinate sa asigure transportul si distributia apei de la punctul de bransament pana la ultimul punct consumator de apa din cladire.
Bransamentul este conducta de racord intre instalatia interioara si reteaua exterioara.
Prin instalatii interioare se inteleg nu numai instalatiile din interiorul cladirilor, ci si instalatiile din interiorul unui complex de locuinte, din incinta unui ansamblu spitalicesc sau din incinta unei intreprinderi industriale etc.
Instalatiile interioare pot fi:
-    cu distributie inferioara, daca conducta principala de distributie este montata in subsol;
-    cu distributie superioara, daca conducta principala de distributie este montata sub planseul ultimului nivel;
-    cu distributie mixta, partial inferioara, restul superioara.
Elemente componente:
-    conducta principala de distributie;
-    coloanele sau conductele verticale;
-    conductele de legatura de la coloane la punctele de utilizare a apei;
-    armaturile: robinete, vane de inchidere si golire, baterii amestecatoare.

Conductele de distributie a apei calde de consum au trasee paralele cu cele pentru apa rece si se izoleaza termic pentru a micsora pierderea de caldura prin peretii conductelor.

2.    PARTILE COMPONENTE ALE SISTEMELOR DE APA

2.1    Retele exterioare de alimentare cu apa

Reteaua exterioara pentru distribuirea apei cuprinde totalitatea conductelor, armaturilor, aparatelor de masurat si instalatiilor accesorii, care asigura transportul apei de la constructiile principale de inmagazinare (acumulare) sau de ridicare a presiunii si pana la conductele de racord (bransamentele) la consumatori. Reteaua exterioara de distributie trebuie sa asigure debitul maxim orar, la presiunea de serviciu necesara. Presiunea de serviciu este presiunea minima necesara care trebuie asigurata in orice punct de bransament (racord) al instalatiilor interioare la reteaua exterioara, pentru a putea fi furnizat debitul necesar de apa pentru consum menajer, industrial sau pentru combaterea incendiilor.
La alcatuirea schemei retelei se tine seama de reteaua de strazi, de caile de acces public, conform planului de sistematizare, de relieful terenului, de repartitia consumatorilor si de pozitia punctelor de alimentare a retelei.
Reteaua de distributie se compune din urmatoarele categorii de conducte:
-    Conductele principale (artere) 1 care transporta apa de la rezervorul de inmagazinare sau de la statia de pompare in sectoarele de consum;
-    Conductele de serviciu 2 sau conductele publice, care transporta apa de la conductele principale pana la punctele de bransament; pe aceste conducte se executa bransamentele 3 ale consumatorilor. De asemenea, la conductele de serviciu se pot monta hidrantii exteriori 6 pentru combaterea incendiilor sau hidrantii 7 pentru stropit spatii verzi.
In cazul ansamblurilor de cladiri de locuit 8, instalatiile interioare sunt alimentate cu apa din reteaua exterioara 5, care este racordata la instalatia de ridicare a presiunii apei 4 (de regula instalatia de hidrofor) alimentata la randul ei cu apa din conducta 3 de bransament


Dupa forma in plan se disting:
-    retele ramificate, prin care apa circula intr-o singura directie;
-    retele inelare, cu puncte de ramificatie numite noduri, alcatuite din bucle sau ochiuri inchise, la care apa poate ajunge in orice punct cel putin din doua directii;
-    retele mixte, cu portiuni ramificate si portiuni inelare.



Retelele inelare prezinta siguranta in exploatare, atat in cazul consumurilor menajere si industriale, cat, mai ales, pentru combaterea incendiilor; intr-adevar, in cazul unei defectiuni intr-un punct al unui tronson (portiuni) al retelei se poate continua alimentarea cu apa a celorlalti consumatori, pe cand la o retea ramificata se intrerupe alimentarea cu apa pe toata suprafata localitatii sau industriei din aval de acest punct. In cazul centrelor populate se prevede, in general, o singura retea exterioara de distributie pentru apa necesara consumului menajer, industrial si pentru combaterea incendiilor.
Sunt cazuri insa cand combinatele si intreprinderile industriale mari necesita debite mari de apa nepotabila si este necesara o dubla alimentare cu apa: o retea separata pentru procese tehnologice si separat o retea de apa potabila si pentru combaterea incendiilor. Pentru a se evita infectarea apei potabile, se interzice orice legatura permanenta sau ocazionala intre reteaua de apa potabila si retelele de apa industriala nepotabila (netratata sau tratata sumar, dupa necesitati).
Dupa valoarea presiunii necesare a apei pentru combaterea incendiilor, se deosebesc doua tipuri de retele:
-    de joasa presiune (minimum 7 m H2O in cazul hidrantilor pentru combaterea incendiilor), astfel ca presiunea necesara la ajutajul tevii de refulare este asigurata de motopompe;
-    de inalta presiune, cu statii proprii de pompare.
Retelele de joasa presiune se folosesc in intreprinderi industriale cu pericol redus de incendiu, iar cele de inalta presiune, in intreprinderi si combinate industriale cu pericol marit de incendiu, ca, de exemplu: in combinate pentru industrializarea lemnului, in industria petroliera, chimica etc.
Materialele principale din care se pot executa retelele exterioare pentru distributia apei sunt:
-    tuburi si piese de legatura din fonta de presiune;
-    tuburi din azbociment;
-    tuburi din beton armat precomprimat;
-    tevi din otel;
-    tevi din PVC rigid tip G (rezistente la presiuni);
-    armaturi de inchidere si golire

Pentru buna functionare a retelelor exterioare de distributie a apei se executa o serie de constructii si instalatii accesorii, cum sunt: camine pentru vane de linie, pentru ventile de dezaerisire, pentru vane de golire, precum si caminele pentru bransamente.

2.2    Alcatuirea statiilor de tratare a apei
Calitatea apei
Calitatea apei este determinata de proprietatile sale fizice, chimice, biologice si organoleptice si difera in functie de scopul in care apa se consuma.
Apa utilizata pentru consum menajer, pentru fabricarea produselor alimentare sau apa folosita in unitatile agrozootehnice trebuie sa indeplineasca conditiile de potabilitate.
Apa necesara in industrie trebuie sa indeplineasca conditiile impuse de tehnologia de fabricatie a produselor respective.
Conditiile de calitate pentru apa potabila
Proprietatile fizice ale apei sunt urmatoarele: tulbureala, culoarea, temperatura, conductivitatea electrica si radioactivitatea.
Duritatea apei se datoreaza sarurilor de calciu si magneziu aflate in solutie si se masoara in grade. Duritatea apei poate fi: temporara, permanenta sau totala (care este suma duritatilor temporara si permanenta).
Pentru ca apa sa fie potabila trebuie sa aiba o duritate permanenta de maximum 12 grade si o duritate totala de maximum 20 grade.
Conditiile de calitate pentru apa industriala
In functie de procesul tehnologic, apa industriala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-    sa aiba o cantitate cat mai mica de suspensii (maximum 15 ... 20 mg/dm³);
-    sa nu aiba o duritate temporara prea mare (maximum 10 grade);
-    sa nu contina materii organice peste 100 mg/dm³ MnO4K consumat pentru oxidarea lor;
-    sa aiba temperaturi corespunzatoare scopului pentru care este utilizata.
Procesele si instalatiile principale pentru corectarea calitatii apei
Apele din surse de suprafata si uneori cele subterane nu au calitati corespunzatoare pentru utilizare ca apa potabila sau industriala, de aceea trebuie sa fie corectate in instalatiile de tratare sau imbunatatire a calitatii. Procesele principale de corectare a calitatii apei, precum si constructiile si instalatiile respective sunt urmatoarele:
-    sedimentarea, folosind deznisipatoare si decantoare;
-    coagularea, folosind instalatii pentru prepararea si dozarea coagulantului, cu camere de amestec si camere de reactie;
-    filtrarea biologica prin filtre lente si rapide;
-    dezinfectarea cu instalatii de dezinfectare cu clor, fluor etc.;
-    corectarea proprietatilor organoleptice ale apei, folosind filtre cu carbune activ;
-    reducerea duritatii apei, prin procedee chimice, fizice sau combinate.
Deznisipatoare si decantoare
Deznisipatoarele (vazute in sectiune plana) sunt bazine dreptunghiulare (deznisipatoare orizontale) sau circulare (deznisipatoare verticale). Ele sunt traversate de apa in 2 ... 3 min, timp in care se depun circa 25 ... 35 % din particulele aflate in suspensie in apa.
-    Deznisipatorul orizontal are trei compartimente: primul – de linistire si
de distributie a apei brute; al doilea – de depunere a nisipului si al treilea – de colectare a apei deznisipate. Nisipul este evacuat din deznisipator prin deschiderea stavilelor 9 care obtureaza canalul 4 de evacuare.

-    Decantoarele orizontale sunt bazine dreptunghiulare executate, de obicei, din beton sau beton armat, in care apa se deplaseaza orizontal, iar substantele aflate in suspensie (cu granulatie sub 0,2 mm) se depun pe fundul bazinului. Depunerile sunt evacuate prin intermediul unui stavilar. Decantoarele orizontale se pot curata continuu, cu mijloace mecanizate sau intermitent prin scoaterea din functiune a cate unui compartiment.

-    Decantoarele verticale sunt bazine de forma cilindrica sau paralelipipedica
Acoperite sau nu, in care suspensiile din apa se depun la fundul bazinului datorita schimbarii sensului de circulatie a apei.
-    Decantorul cilindric vertical acoperit se compune din doi cilindri coaxiali
9 si 10 si functioneaza astfel: apa bruta este introdusa la partea superioara a cilindrului interior din conducta 1, pe care il parcurge de sus in jos, iar decantarea se realizeaza in cilindrul exterior, prevazut cu jgheaburile de colectare 2, de unde apa limpezita este evacuata printr-o conducta 3. Depunerile se colecteaza pe fundul conic al bazinului, de unde se evacueaza periodic printr-o conducta de golire 4. pentru mentinerea nivelului constant al apei in decantor se prevede o conducta de preaplin 5. Decantoarele se pot monta ingropat, pentru a proteja apa contra variatiilor mari de temperatura din timpul anului. In acest caz, vanele de inchidere 6 se manevreaza de la suprafata solului.



Instalatii de tratare cu coagulant


Instalatia de tratare cu coagulant se compune dintr-un vas 1 pentru dizolvarea coagulantului in care solutia este concentrata, vasele 2 pentru diluarea solutiei de coagulant si vasul 3 pentru dozarea coagulantului, toate acestea formand gospodaria reactivilor. Pentru a se putea produce fenomenul de coagulare a suspensiilor coloidale este necesar ca apa sa fie alcalinizata, in care scop se prevad vasele 4 pentru reactivii de alcalinizare (var sau soda) si un vas 5 pentru dozarea acestor reactivi. Coagulantul si reactivul de alcalinizare se introduce intr-o camera 6 (bazin) de amestec, alimentat cu apa bruta (ce trebuie tratata). Dupa amestec, apa bruta intra in bazinul de reactie 7 unde are loc reactia chimica de neutralizare. Pentru realizarea unui amestec omogen se folosesc camere cu pereti cu sicane in care are loc o difuzie turbulenta a solutiei de coagulant in apa bruta. Dupa neutralizare, particulele coloidale se aglomereaza sub forma de fulgi care se depun prin sedimentare.
Instalatii de filtrare a apei
Dupa decantare, apa trebuie filtrata pentru a fi adusa la un grad de limpezire care sa o faca potabila. Acest proces se realizeaza in bazine inchise sau deschise, prin trecerea apei printr-un strat de nisip cu grosimea de 1,0 ... 1,5 m care retine particulele fine aflate in suspensie si cea mai mare parte dintre bacterii, prin procesul de adsorbtie (adeziune) pe suprafata granulelor de nisip si prin fenomenul de sita. Apa circula prin filtru de sus in jos, iar particulele aflate in suspensie sunt retinute in stratul superior de nisip, unde se formeaza o membrana biologica in care sunt retinute si oxidate, cu oxigenul dizolvat in apa, microorganismele de natura vegetala si animala.
Dupa viteza de filtrare se disting: filtre lente si filtre rapide.
Filtrele lente se caracterizeaza prin viteza mica de circulatie a apei (1 ... 3 m/zi), de aceea au un volum construit mare si un cost de investitii ridicat, ocupand suprafete mari de teren pentru montaj, obtinandu-se insa o calitate superioara a apei.
In timpul functionarii unui filtru lent se disting urmatoarele faze: punerea in functiune, filtrarea si curatirea filtrului. La punerea in functiune, filtrul se umple cu apa curata de jos in sus prin conducta de umplere 6, pentru a elimina aerul si a afana nisipul filtrant. Cand deasupra stratului filtrant s-a format un strat de apa de 10 ... 15 cm grosime, se opreste umplerea si se introduce apa bruta de sus in jos prin conducta 1, pana cand se stabileste nivelul maxim controlat de conducta de preaplin. Formarea membranei biologice dureaza una pana la trei zile, timp in care nu se recomanda utilizarea apei filtrate ca apa potabila.


Dupa formarea membranei biologice incepe procesul de filtrare ce continua pana la colmatarea filtrului, care se constata prin micsorarea vitezei de trecere a apei prin filtru, putand duce la ruperea membranei biologice; din acest moment, filtrul este scos din functiune si se curata. Spalarea filtrului se poate realiza cu apa curata, introdusa prin conducta 6, de jos in sus, sau cu apa si aer, producandu-se o barbotare a stratului de nisip.
Filtrele rapide asigura viteze mari de circulatie a apei (120 ... 180 m/zi); ele sunt mai compacte, ocupand un spatiu mai mic pentru montaj decat filtrele lente, dar mai putin eficiente din punctul de vedere al retinerii microorganismelor. Filtrele rapide pot fi inchise sau deschise.
-    filtrele rapide inchise sunt executate din rezervoare metalice prin care apa circula sub presiune si functioneaza dupa acelasi principiu ca filtrele lente. Aceste filtre sunt utilizate, in special, pentru tratarea apelor industriale si au dimensiuni limitate constructiv, deoarece pentru suprafete de filtrare mari rezulta grosimi ale mantalei exterioare mari deci neeconomice.



-    filtrele rapide deschise sunt construite si functioneaza asemanator cu filtrele lente, dar sunt mai putin eficiente decat acestea.

Instalatii pentru dezinfectarea apei
Instalatiile pentru dezinfectarea apei au rolul de a reduce numarul de bacterii sub limita maxima admisibila, pentru a nu fi daunatoare organismului omenesc, folosind, de regula clorul.

Instalatia se compune din aparate de clorare, numite cloratoare. Clorul este comprimat in butelia de otel 1 la 6 ... 8 ata (bar). Aceasta se aseaza pe un cantar zecimal 20 determinandu-se cantitatea de clor existenta in butelie si, prin diferenta fata de cantitatea initiala, cantitatea consumata in instalatie. Clorul gazos trece din butelia 1 prin robinetele 2 si 3, prin filtrul 5, si prin ventilul de reducere a presiunii 6 de la presiunea de 6 ata, indicata de manometrul 4, la presiunea de 1 ata, indicata de manometrul 8. In continuare, clorul trece cu presiunea joasa prin robinetul de reglare 7 in deozatorul 9, de unde, prin robinetul de evacuare 10 si prin ventilul de retinere 11, ajunge in vasul de amestec 12, in care intra si un curent de apa limpede introdusa prin pulverizatorul 13. Apa si clorul din vasul 12 trebuie sa aiba aceeasi presiune de 1 ata; din aceasta cauza, apei venite prin conducta 19, dupa ce trece prin robinetul de reglare a debitului 14 si prin filtrul 15 pentru retinerea impuritatilor, i se reduce presiunea in ventilul 16, ceea ce se poate verifica la manometrul 17. Dupa ce se amesteca in vasulm 12, apa clorata este injectata in conducta de alimentare cu apa sau in bazinul de contact prin teava 8.
Instalatia de clorare a apei se executa din materiale care nu sunt atacate de clor, de exemplu: sticla, materiale plastice, metal argintat etc.
Instalatii pentru reducerea duritatii apei
Reducerea duritatii apei, adica a continutului de saruri de calciu si magneziu este necesara in special pentru apa de alimentare a cazanelor de abur sau a altor instalatii termice industriale.


Instalatia de dedurizare cu cationi de sodiu functioneaza ciclic, fiecare ciclu fiind compus din urmatoarele faze:
-    dedurizarea apei; apa intra in conducta 1, prin racordul 2, in filtrul 3, trecand prin stratul 4, unde este dedurizata, prin stratul de pietris 5, unde este filtrata si iese prin conducta 6;
-    afanarea materialului filtrant; se introduce in filtrul 3 un curent de apa sub presiune, preluata din conducta 1 prin conducta 7 si materialul filtrant se afaneaza datorita vitezei ascensionale a apei prin filtru, dupa care apa se evacueaza la canalizare, prin conducta 8;
regenerarea masei cationice; se pregateste o solutie de clorura de sodiu in filtrul dizolvator de sare 9, folosind apa dura preluata din conducta 1 prin conducta 10; se filtreaza solutia printr-un strat de pietris margaritar 11 si se introduce in filtrul schimbator de ioni 3 prin conducta 12; dupa regenerarea masei cationice, solutia de
-    clorura de sodiu se evacueaza la canalizare prin conducta 13;
-    spalarea masei cationice de solutia de clorura de sodiu; se introduce apa dura din conducta 1 prin conducta 2 in filtrul 3 si dupa ce a spalat masa cationica 4, este evacuata la canalizare prin conducta 15;
spalarea filtrului dizolvator de sare; se introduce apa dura din conducta 1 prin conducta 10 in filtrul 9 si dupa ce a spalat materialul filtrant, este evacuata la canalizare prin conducta 16.

2.3    Instalatii interioare de alimentare cu apa
Instalatiile interioare de alimentare cu apa sunt alcatuite din ansambluri de conducte, armaturi, aparate si utilaje destinate sa asigure transportul si distributia apei de la punctul de racord (bransament) la conducta publica sauu sursa proprie, pana la ultimul punct consumator de apa din cladire.
La alcatuirea si clasificarea instalatiilor interioare de alimentare cu apa se tine seama de:
-    Caracteristicile de functionare ale conductei publice sau ale surselor proprii, si anume: debitul, presiunea de regim, modul de furnizare a apei (continuu sau intermitent) si calitatea apei furnizate;
-    Caracteristicile consumatorilor de apa din cladirile civile si industriale – natura, marimea si variatia consumului; regimul de alimentare cu apa (continuu sau intermitent), calitatea apei necesare pentru consum;
-    destinatia si caracteristicile constructive ale cladirii.
Instalatiile interioare de alimentare cu apa pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
Dupa presiunea de serviciu (sarcina hidrodinamica) disponibila a apei in punctul de racord sunt:
-    instalatii interioare racordate direct sau functionand sub presiunea apei din conducta publica, atunci cand presiunea disponibila a apei din punctul de racord este egala cu presiunea (sarcina hidrodinamica) necesara pentru functionarea oricarui punct consumator de apa din cladire;
-    instalatii interioare racordate indirect la conducta publica sau sursa proprie, prin intermediul instalatiilor de ridicare a presiunii apei, cand presiunea disponibila in punctul de racord este mai mica decat sarcina hidrodinamica necesara in instalatia interioara.
Dupa scopul intrebuintarii apei (natura consumului de apa) sunt:
-    instalatii interioare de alimentare cu apa rece si calda pentru consum menajer;
-    instalatii interioare de alimentare cu apa rece pentru combaterea incendiilor;
-    instalatii interioare de alimentare cu apa pentru consum industrial (in scopuri tehnologice);
Dupa numarul de retele de distributie a apei, tinand seama de natura consumului, acestea sunt:
-    cu o singura retea pentru toate categoriile de consum;
-    cu retele comune pentru anumite consumuri (de exemplu, retea comuna pentru consum menajer si pentru combaterea incendiilor etc.);
-    cu retele separate pentru fiecare categorie de consum.
Dupa pozitia de montaj in cladire a conductei principale de distributie, aceasta poate fi:
-    cu distributie inferioara (de exemplu, cu conductele montate in subsol, daca exista, in canale tehnice circulabile practicate sub pardoseala parterului, in canale vizitabile sau nevizitabile etc.);
-    cu distributie superioara (de exemplu, cu conductele montate sub plansee sau suspendate pe stalpi etc.);
-    cu distributie mixta (partial inferioara, restul superioara).
Dupa forma retelei de distributie, instalatia poate fi:
-    cu retea ramificata, care este cea mai utilizata;
-    cu retea inelara, utilizata numai in cazuri speciale (de exemplu, pentru unele instalatii de alimentare cu apa pentru combaterea incendiilor);
-    cu retea mixta (partial inelara, restul ramificata).
Dupa regimul de presiune a apei, instalatia interioara poate fi:
-    cu o zona de presiune delimitata la o inaltime manometrica de 60 m H2O, aceasta valoare corespunzand presiunii maxime de 6 bar (~6 at), pana la care rezista materialele din care se executa instalatia interioara;
-    cu doua sau mai multe zone de presiune, prevazute cu instalatii speciale de ridicare a presiunii apei (specifice cladirilor foarte inalte).

2.4    Instalatii de combatere a incendiilor
Pentru combaterea incendiilor care pot surveni la cladirile civile si industriale se prevad instalatii de  distributie a apei reci, dotate cu anumite dispozitive si armaturi pentru formarea, dirijarea si imprastierea jetului de apa, cum sunt: hidrantii interiori, sprinklerele si drencerele
Apa sub forma de jet sau pulverizata, absorbind o mare cantitate de caldura, se evapora si raceste corpurile care ard, ducand la stingerea incendiilor.

Instalatii cu hidranti interiori

Hidrantul interior pentru incendii este un robinet de colt cu diametrul nominal de 2″, prevazut cu ventilul 1 de inchidere, avand racordul 2 de intrare a apei, prevazut cu filet exterior pentru racordare la conducta de alimentare cu apa rece, si racordul 3 de iesire a apei, cu filet exterior pentru insurubarea unui racord fix 4.




Hidrantul interior 1 avand asamblat racordul fix 2, se monteaza prin intermediul unui teu 3 la coloana 4 de alimentare cu apa rece, impreuna cu echipamentul de serviciu format din: furtunul din canepa 5 prevazut cu racordul 6 care se insurubeaza la racordul fix 2 al hidrantului si teava de refulare 7 pentru formarea si dirijarea jetului de apa. Acestea se amplaseaza intr-o nisa 8 practicata in pereti, prevazuta cu rama metalica 9 si geam mat, pe care se noteaza numarul hidrantului pentru a fi controlat usor in timpul exploatarii sau identificat rapid in caz de incendiu. Furtunul din canepa se infasoara pe un tambur 10 montat in interiorul nisei 8.



Teava de refulare este prevazuta cu racordul olandez 1 pentru asamblare la furtun si cu ajutajul 2 de un anumit diametru (cuprins intre 12 si 20 mm), pentru realizarea unui jet compact de apa, orientat cu ajutorul tevii spre corpurile care ard.



Retelele de conducte pentru alimentarea cu apa a hidrantilor de incendiu interiori se executa din tevi din otel si pot fi independente sau comune cu cele pentru distributia apei reci in scopuri menajere sau industriale. Coloanele de alimentare cu apa rece a hidrantilor interiori au diametrul constant pe toata inaltimea lor si egal cu 2″. Pe coloanele cu hidranti interiori nu se monteaza robinete de inchidere. In schimb la partea superioara se racordeaza un consumator (de exemplu, o chiuveta) pentru primenirea apei din coloana hidrantilor interiori.
Principalele tipuri de cladiri in care se prevad instalatii cu hidranti interiori pentru combaterea incendiilor sunt: cladirile de locuit cu 12 sau mai multe etaje; cladirile pentru cazare comuna (hoteluri, camine etc.), cladirile administrative ale diferitelor intreprinderi, scoli de toate gradele cu patru sau mai multe etaje; localurile pentru alimentatie publica (cantine, restaurante etc.) situate in cladiri independente, cu patru sau mai multe etaje, precum si localurile pentru alimentatie publica cu 300 locuri si mai mult, amplasate in cladiri cu alta destinatie; cladirile cu sali de spectacole si de intruniri cu mai mult de 300 locuri etc.
Instalatii cu sprinklere
Instalatiile cu sprinklere sunt alcatuite dintr-o retea de conducte din tevi de otel care alimenteaza cu apa armaturi speciale numite sprinklere, care se deschid automat, la o anumita temperatura produsa de incendiu, pulverizand apa peste locul incendiat.
Sistemul de inchidere al sprinklerului trebuie sa se deschida la temperatura aleasa, indiferent de presiunea apei din conducte. Sprinklerele uzuale pot fi deschise prin unul din urmatoarele moduri:
-    prin topirea unui aliaj fuzibil cu care este inchis orificiul sprinklerului;
-    prin topirea unei compozitii chimice usor fuzibile care sustine suportul supapei de inchidere;
-    prin spargerea unui bulb de sticla, umplut cu un lichid care se dilata la o temperatura ridicata.
Cele mai utilizate sprinklere sunt cele cu aliaj usor fuzibil

Acestea se compun dintr-un corp 1 din bronz, prevazut cu filet conic exterior pentru montarea la reteaua de conducte si un filet conic interior, pentru asamblarea inelului 2 al ramei 3 de sustinere a rozetei 5 care are marginea indoita si zimtata pentru a imprastia uniform apa (din care cauza se mai numeste si deflector). Inelul 2 fixeaza totodata etans o diafragma subtire 4 care are in centru un orificiu de refulare a apei, cu diametrul de 12,7 mm (1/2″). Orificiul de refulare a apei este mentinut normal inchis cu ajutorul unui ventil din sticla 6, de forma semisferica, sustinut de un element de declansare alcatuit din trei placute 7, 8 si 9 executate din metal bun conducator de caldura, lipite intre ele cu un aliaj usor fuzibil.
Elementul de declansare tensionat se sprijina la un capat pe rama, iar la celalalt pe ventil, presandu-l pe scaunul de etansare a diafragmei elastice. Pentru protectie mecanica, ventilul de sticla este prevazut, pe fata exterioara cu o saiba de cupru 10. Modul de functionare este urmatorul: la atingerea unei anumite temperaturi (produsa de incendiu) numita temperatura nominala, lipiturile se topesc si cele trei placute 7, 8 si 9 se desfac. Alcatuind un sistem de parghii instabil, ele sunt aruncate cu putere, impreuna cu celelalte elemente componente ale dispozitivului de inchidere, sub actiunea fortei exercitate de membrana elastica.
Topirea aliajului usor fuzibil trebuie sa se faca rapid si concomitent, astfel ca dispozitivul sa cedeze brusc, piesele lui fiind aruncate energic in exterior pentru a nu influenta curgerea si dispersarea corecta a apei. Cand aceasta conditie esentiala nu este indeplinita, apa ce s-ar scurge pe aliajul usor fuzibil la pierderea de etanseitate ar intarzia sau chiar ar impiedica declansarea sprinklerului. Odata eliberata sectiunea de trecere a apei prin orificiul sprinklerului, jetul format se izbeste de rozeta 5 si este pulverizat sub forma de picaturi pe suprafata incendiata.
Sprinklerul cu bulb are orificiul de iesire a apei inchis de o fiola de sticla 1 umpluta aproape complet cu un lichid care trebuie sa aiba coeficientul de dilatare volumetrica mare la temperaturi ridicate, caldura specifica mica si temperatura joasa de congelare.


In caz de incendiu, lichidul incalzindu-se se dilata si la temperatura nominala sparge bulbul. Sub actiunea presiunii hidraulice, ventilul 2 sare si apa este proiectata sub forma de jet dispersat in picaturi, ca urmare a lovirii de deflectorul (rozeta) sprinklerului 3.
Instalatiile cu sprinklere pot fi:
-    cu reteaua de conducte umpluta permanent cu apa si mentinuta sub presiune, care se aplica pentru protectia incaperilor in care temperatura nu poate sa scada sub +4˚C;
-    cu conductele pe care sunt montate sprinklerele, umplute cu aer comprimat la o presiune de 1,8 … 2 daN/cm2 si cu conducta principala avand apa pana la robinetul de inchidere, sistem care se aplica pentru protectia incaperilor reci in care temperatura este sub +4˚C. In acest sistem, care este mai putin folosit in practica, la deschiderea sprinklerelor trebuie sa se evacueze mai intai aerul comprimat din conducte, iar apa ajunge la sprinklere cu oarecare intarziere.
Instalatia cu sprinklere avand reteaua de conducte umpluta permanent cu apa sub presiune se compune din:

-    conducta principala 1 de alimentare cu apa, pe care se monteaza robinetul principal 2 aflat in pozitia normal deschis;
-    aparatul de control si semnalizare 3, montat pe conducta principala de alimentare cu apa 1, care are rolul de a controla starea de functionare a instalatiei (cand nu este incendiu) si de a semnaliza automat intrarea in functiune a intregii instalatii sau numai a unui sector al ei;
-    conducta 4 de distributie a apei la sectoarele de sprinklere, prin conductele de ramificatie 5;
-    conductele 6 executate, de regula, cu diametru constant, pe care se monteaza sprinklerele 7;
-    instalatia de semnalizare acustica a intrarii in functiune a instalatiei, compusa din turbina 13 si clopotul 15, precum si racordul 23 la instalatia de semnalizare electrica;
-    manometrele 21 si 22 pentru citirea presiunilor apei din conducta 1 de alimentare si respectiv din reteaua cu sprinklere (in aval de aparatul de control si semnalizare 3); cand instalatia nu functioneaza, cele doua manometre 21 si 22 trebuie sa indice aceeasi presiune a apei, iar la intrarea in functiune a instalatiei manometrul 22 va indica o presiune mai mica decat manometrul 21;
-    racordurile fixe 24 pentru alimentarea cu apa a instalatiei cu sprinklere cu ajutorul pompelor mobile pentru caz de incendiu; pe conducta de racord 25 se monteaza clapeta de retinere 26 care permite trecerea apei numai intr-un singur sens (de la racordurile fixe spre instalatia cu sprinklere).
Din modul cum este alcatuita, rezulta ca instalatia cu sprinklere detecteaza, localizeaza, stinge si semnalizeaza incendiul.
Modul de functionare a instalatiei este urmatorul:
-    sursele de alimentare cu apa tin permanent sub presiune retelele de conducte pe care sunt montate sprinklerele, de regula la partea superioara a incaperilor.
Gazele calde produse de incendiu se ridica si se acumuleaza la partea superioara a incaperii, sub plafon, formand in jurul sprinklerelor un strat de temperatura ridicata. Preluand caldura de la mediul spatiului incendiat, dispozitivele de inchidere ale sprinklerelor, situate deasupra zonei de ardere, se incalzesc treptat, in timp relativ scurt si se deschid la atingerea temperaturii nominale. Odata eliberat orificiul de scurgere, apa este proiectata cu presiune sub forma de jet dispersat in picaturi pe suprafata incendiata;
-    Concomitent aparatul de control si semnalizare 3 declanseaza semnalul de incendiu.
Consumandu-se apa la sprinklerele 7 presiunea apei pe suprafata superioara a ventilului (supapei) 27 devine mai mica decat presiunea pe suprafata inferioara a acestuia, astfel ca, sub actiunea rezultantelor fortelor de presiune, ventilul 27 se va deplasa in sus eliberand sectiunile de trecere a apei in compartimentele 28 ale aparatului de control si semnalizare 3.

Din compartimentul 28 (dreapta) apa trece prin robinetul 12 (normal deschis) in conducta 11, spre turbina 13, punand rotorul acesteia in miscare de rotatie, dupa care este evacuata prin palnia 17 la conducta de canalizare 18. Miscarea rotorului turbinei 13 se transmite prin parghia 14 la ciocanelul clopotului 15 care semnalizeaza acustic intrarea in functiune a instalatiei. Clopotul 15 se monteaza pe peretele 16 in asa fel incat semnalul sa fie receptionat imediat de personalul de interventie. In acelasi timp, din compartimentul 28 (stanga) apa intra in conducta 23 actionand asupra dispozitivelor electrice de semnalizare a incendiului;
-    La  incetarea functionarii instalatiei (dupa stingerea incendiului) se inchide robinetul principal 2, se goleste instalatia prin conducta 8 si robinetul 10 care are diametrul de 2″, iar sistemul de semnalizare acustica se goleste automat prin conducta 19 si robinetul 20, apa fiind evacuata la canalizare. Sprinklerele utilizate se inlocuiesc cu altele noi, apoi se deschide robinetul principal 2 si instalatia se umple cu apa din conducta 1. Dupa umplerea instalatiei, supapa 27 a aparatului de control si semnalizare se aseaza sub actiunea greutatii proprii pe scaunul sau obturand etans orificiile de trecere a apei spre compartimentele 28 si, respectiv spre reteaua cu sprinklere. In aceasta situatie, manometrele 21 si 22 vor indica aceeasi presiune a apei.
Periodic se verifica starea de functionare a instalatiei cu sprinklere in modul urmator:
-    se deschide robinetul 9 de incercare a sistemului de semnalizare; acest robinet avand diametrul de 1/2″ (12,7 mm) echivaleaza in pozitia deschis cu un sprinkler declansat. In aceasta situatie, supapa 27 va trebui sa se ridice de pe scaunul sau si sa permita patrunderea apei in compartimentele 28 de unde va intra in sistemele de semnalizare acustica si electrica in modul aratat mai sus. Dupa verificarea functionarii sistemelor de semnalizare, robinetul 9 se inchide si trebuie ca supapa 27 sa se reaseze pe scaunul sau;
-    se deschide robinetul de golire 10 care are si rol de robinet de incercare (control) a sursei de alimentare cu apa. In acest caz sistemele de semnalizare acustica si electrica vor intra in functiune prin ridicarea supapei 27, iar manometrul 22 va indica valoarea presiunii corespunzatoare functionarii intregii instalatii. Dupa efectuarea acestui control, robinetul 10 se inchide, supapa 27 va reveni pe scaunul sau, iar manometrul 22 va trebui sa indice aceeasi presiune ca si manometrul 21 montat pe conducta 1 de alimentare cu apa.
Instalatiile cu sprinklere se prevad, in general, in urmatoarele categorii de cladiri: teatre, cluburi si case de cultura cu peste 400 de locuri si avand scena amenajata; platouri de filmare; ateliere de tamplarie avand o suprafata de peste 500 m2; depozite de produse alimentare etc. Instalatiile de alimentare cu apa a sprinklerelor se impart in sectoare, iar intrarea in functiune a fiecaruia sau a intregii instalatii este semnalizata acustic si electric (optic) de aparate de control si semnalizare montate la fiecare din sectoarele respective.     

Instalatii cu drencere
Drencerele sunt dispozitive asemanatoare cu sprinklerele, cu deosebirea ca nu au dispozitive de inchidere, ramanand in permanenta deschise, astfel incat conductele pe care sunt montate nu contin apa.
Instalatiile de drencere pot fi cu actionare manuala sau automata.
Instalatia de drencere cu actionare manuala are conducta principala 1 umpluta cu apa pana la robinetul de inchidere 2.

In incaperile cu pericol mare de incendiu, se prevede in peretele despartitor 5 o nisa in care se monteaza un robinet 4, pe conducta 3 de ocolire a robinetului 2, care poate fi actionat manual din incaperea alaturata, in caz de incendiu. Conductele 6 si 7, de deasupra robinetului de actionare 2 nu contin apa. Drencerele 8 se monteaza pe conductele 7 amplasate deasupra spatiului protejat, in asa fel incat in stare de functionare sa formeze o perdea de apa pulverizata, care izoleaza spatiul incendiat si contribuie in acelasi timp, la stingerea focului. Pentru oprirea functionarii instalatiei se inchid robinetele 2 si 4, iar reteaua de conducte 6 prin conducta 10 si robinetul 11 in palnia 12 racordata la canalizare. Pe conducta principala 1 se monteaza manometrul 9 pentru controlul permanent al presiunii apei din retea.
Instalatia este prevazuta cu racordul fix 13, pentru pompele mobile de alimentare cu apa in caz de incendiu racordat la conducta 14 pe care se monteaza o clapeta de retinere 15.
Robinetele de actionare 2 si 4, manometrul 9 si conducta 14 de racord la pompele mobile de incendiu se amplaseaza cat mai aproape posibil de spatiul protejat de drencer, in locuri incalzite, usor accesibile, ferite de actiunea focului si retrase fata de caile de evacuare a publicului. De obicei, ele se amplaseaza in casele scarilor, culoare sau incaperi vecine cu cele protejate cu drencere.
Instalatia cu drencere cu actionare automata

Instalatia cuprinde urmatoarele elemente:
-    conducta 1 de alimentare cu apa, pe care se monteaza robinetul principal de inchidere 2;
-    dispozitivul 3 de actionare automata a instalatiei;
-    reteaua de conducte 4 pe care se monteaza drencerele 5;
-    detectoarele 6 de incendiu montate in spatiul protejat de drencerele 5;
-    circuitul de impuls 7 la care sunt racordate detectoarele 6 de incendiu si prin care se comanda actionarea dispozitivului 3;
-    dispozitivul 8 de confirmare a comenzii de deschidere a alimentarii cu apa si de semnalizare a punerii in functionare a instalatiei, montat pe conducta principala dupa dispozitivul de actionare 3;
-    robinetul 9 de golire a retelei 4 de conducte la scoaterea din functiune a instalatiei cu drencere;
-    palnia 10 racordata la conducta de canalizare, pentru colectarea si evacuarea apei de la robinetul de golire 9;
-    manometrul 11 pentru masurarea presiunii in conducta principala 1 de alimentare cu apa a instalatiei cu drencere;
-    conducta 12 cu racordul fix 13 pentru pompe mobile de incendiu si clapeta de retinere 14 care permite trecerea apei numai intr-un singur sens (de la pompele mobile spre conductele 4).
Conducta principala 1 este plina cu apa si tinuta sub presiune (citita la manometrul 11), pana la dispozitivul 3 de actionare automata.
In caz de incendiu, detectoarele 6 din zona comanda prin circuitul de impuls 7 deschiderea dispozitivului 3 care lasa apa sa patrunda in reteaua 4 si sa fie pulverizata in jeturi simultane, pe intreaga arie protejata de drencerele 5. Concomitent, dispozitivul 8 primind confirmarea comenzii de deschidere a alimentarii cu apa prin conducta 4 emite semnalul de incendiu, care poate fi numai local (unde se afla amplasata instalatia cu drencere) sau si local si centralizat (la punctul de comanda al formatiei de pompieri). Dupa oprirea functionarii, prin inchiderea robinetului 2, intreaga instalatie se goleste de apa prin robinetul 9 si palnia 10 racordata la canalizare.
Instalatiile cu drencere ca si instalatiile cu sprinklere sunt alimentate cu apa, de regula din doua surse, si anume:
-    o sursa initiala (de exemplu, rezervoare de inaltime, instalatii de hidrofor etc.), care sa asigure functionarea drencerelor si a sprinklerelor pe un timp limitat;
-    o sursa de baza (de exemplu, conducte publice, rezervoare de acumulare a apei pentru incendiu etc.), care sa asigure consumul de apa pe toata durata teoretica a incendiului.
Instalatiile cu drencere se prevad, de obicei, in urmatoarele categorii de cladiri: teatre cu sali de spectacole (drencerele fiind amplasate de ambele parti ale cortinei, deasupra golurilor de usi care leaga scena cu incaperile vecine etc.); garaje; cladiri industriale cu pericol mare de incendiu la care anumite spatii trebuie protejate cu perdele de apa etc.

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. SCOPUL SI CLASIFICAREA INSTALATIILOR DE APA


•    Instalatii exterioare de alimentare cu apa

Totalitatea constructiilor si instalatiilor necesare pentru satisfacerea nevoilor de apa in scopuri menajere, industriale sau pentru combaterea incendiilor poarta denumirea de sistem de alimentare cu apa sau, pe scurt, alimentare cu apa.


Elemente componente:
-    sursa de apa (rau, izvor, strat acvifer);
-    captarea, avand drept scop colectarea apei din sursa;
-    instalatiile de tratare a apei, care au rolul de a prelucra apa bruta, in scopul imbunatatirii proprietatilor ei fizice, chimice, bacteriologice sau organoleptice, pentru a o face utilizabila ca apa potabila sau apa industriala;
-    apeductele, prin care apa este condusa de la sursa sau de la instalatia de tratare la rezervoarele de inmagazinare;
-    statiile de pompare, care au rolul de a realiza presiunea necesara in reteaua de distributie a apei;
-    reteaua de distributie alcatuita din conducte si armaturi care asigura transportul apei de la statiile de pompare pana la conductele de racord la consumatori si care poate fi executata din tuburi de fonta, otel, azbociment sau beton armat. 

•    Instalatii interioare de alimentare cu apa rece si calda pentru consum menajer

Instalatiile interioare de alimentare cu apa sunt alcatuite din conducte, armaturi, aparate destinate sa asigure transportul si distributia apei de la punctul de bransament pana la ultimul punct consumator de apa din cladire.
Bransamentul este conducta de racord intre instalatia interioara si reteaua exterioara.
Prin instalatii interioare se inteleg nu numai instalatiile din interiorul cladirilor, ci si instalatiile din interiorul unui complex de locuinte, din incinta unui ansamblu spitalicesc sau din incinta unei intreprinderi industriale etc.
Instalatiile interioare pot fi:
-    cu distributie inferioara, daca conducta principala de distributie este montata in subsol;
-    cu distributie superioara, daca conducta principala de distributie este montata sub planseul ultimului nivel;
-    cu distributie mixta, partial inferioara, restul superioara.

Elemente componente:
-    conducta principala de distributie;
-    coloanele sau conductele verticale;
-    conductele de legatura de la coloane la punctele de utilizare a apei;
-    armaturile: robinete, vane de inchidere si golire, baterii amestecatoare.


Conductele de distributie a apei calde de consum au trasee paralele cu cele pentru apa rece si se izoleaza termic pentru a micsora pierderea de caldura prin peretii conductelor.

3.    PARTILE COMPONENTE ALE SISTEMELOR DE APA

3.1    Retele exterioare de alimentare cu apa

Reteaua exterioara pentru distribuirea apei cuprinde totalitatea conductelor, armaturilor, aparatelor de masurat si instalatiilor accesorii, care asigura transportul apei de la constructiile principale de inmagazinare (acumulare) sau de ridicare a presiunii si pana la conductele de racord (bransamentele) la consumatori. Reteaua exterioara de distributie trebuie sa asigure debitul maxim orar, la presiunea de serviciu necesara. Presiunea de serviciu este presiunea minima necesara care trebuie asigurata in orice punct de bransament (racord) al instalatiilor interioare la reteaua exterioara, pentru a putea fi furnizat debitul necesar de apa pentru consum menajer, industrial sau pentru combaterea incendiilor.
La alcatuirea schemei retelei se tine seama de reteaua de strazi, de caile de acces public, conform planului de sistematizare, de relieful terenului, de repartitia consumatorilor si de pozitia punctelor de alimentare a retelei.
Reteaua de distributie se compune din urmatoarele categorii de conducte:
-    Conductele principale (artere) 1 care transporta apa de la rezervorul de inmagazinare sau de la statia de pompare in sectoarele de consum;
-    Conductele de serviciu 2 sau conductele publice, care transporta apa de la conductele principale pana la punctele de bransament; pe aceste conducte se executa bransamentele 3 ale consumatorilor. De asemenea, la conductele de serviciu se pot monta hidrantii exteriori 6 pentru combaterea incendiilor sau hidrantii 7 pentru stropit spatii verzi.
In cazul ansamblurilor de cladiri de locuit 8, instalatiile interioare sunt alimentate cu apa din reteaua exterioara 5, care este racordata la instalatia de ridicare a presiunii apei 4 (de regula instalatia de hidrofor) alimentata la randul ei cu apa din conducta 3 de bransament



Dupa forma in plan se disting:
-    retele ramificate, prin care apa circula intr-o singura directie;
-    retele inelare, cu puncte de ramificatie numite noduri, alcatuite din bucle sau ochiuri inchise, la care apa poate ajunge in orice punct cel putin din doua directii;
-    retele mixte, cu portiuni ramificate si portiuni inelare.



Retelele inelare prezinta siguranta in exploatare, atat in cazul consumurilor menajere si industriale, cat, mai ales, pentru combaterea incendiilor; intr-adevar, in cazul unei defectiuni intr-un punct al unui tronson (portiuni) al retelei se poate continua alimentarea cu apa a celorlalti consumatori, pe cand la o retea ramificata se intrerupe alimentarea cu apa pe toata suprafata localitatii sau industriei din aval de acest punct. In cazul centrelor populate se prevede, in general, o singura retea exterioara de distributie pentru apa necesara consumului menajer, industrial si pentru combaterea incendiilor.
Sunt cazuri insa cand combinatele si intreprinderile industriale mari necesita debite mari de apa nepotabila si este necesara o dubla alimentare cu apa: o retea separata pentru procese tehnologice si separat o retea de apa potabila si pentru combaterea incendiilor. Pentru a se evita infectarea apei potabile, se interzice orice legatura permanenta sau ocazionala intre reteaua de apa potabila si retelele de apa industriala nepotabila (netratata sau tratata sumar, dupa necesitati).
Dupa valoarea presiunii necesare a apei pentru combaterea incendiilor, se deosebesc doua tipuri de retele:
-    de joasa presiune (minimum 7 m H2O in cazul hidrantilor pentru combaterea incendiilor), astfel ca presiunea necesara la ajutajul tevii de refulare este asigurata de motopompe;
-    de inalta presiune, cu statii proprii de pompare.
Retelele de joasa presiune se folosesc in intreprinderi industriale cu pericol redus de incendiu, iar cele de inalta presiune, in intreprinderi si combinate industriale cu pericol marit de incendiu, ca, de exemplu: in combinate pentru industrializarea lemnului, in industria petroliera, chimica etc.
Materialele principale din care se pot executa retelele exterioare pentru distributia apei sunt:
-    tuburi si piese de legatura din fonta de presiune;
-    tuburi din azbociment;
-    tuburi din beton armat precomprimat;
-    tevi din otel;
-    tevi din PVC rigid tip G (rezistente la presiuni);
-    armaturi de inchidere si golire

Pentru buna functionare a retelelor exterioare de distributie a apei se executa o serie de constructii si instalatii accesorii, cum sunt: camine pentru vane de linie, pentru ventile de dezaerisire, pentru vane de golire, precum si caminele pentru bransamente.

3.2    Alcatuirea statiilor de tratare a apei

Calitatea apei
Calitatea apei este determinata de proprietatile sale fizice, chimice, biologice si organoleptice si difera in functie de scopul in care apa se consuma.
Apa utilizata pentru consum menajer, pentru fabricarea produselor alimentare sau apa folosita in unitatile agrozootehnice trebuie sa indeplineasca conditiile de potabilitate.
Apa necesara in industrie trebuie sa indeplineasca conditiile impuse de tehnologia de fabricatie a produselor respective.
Conditiile de calitate pentru apa potabila
Proprietatile fizice ale apei sunt urmatoarele: tulbureala, culoarea, temperatura, conductivitatea electrica si radioactivitatea.
Duritatea apei se datoreaza sarurilor de calciu si magneziu aflate in solutie si se masoara in grade. Duritatea apei poate fi: temporara, permanenta sau totala (care este suma duritatilor temporara si permanenta).
Pentru ca apa sa fie potabila trebuie sa aiba o duritate permanenta de maximum 12 grade si o duritate totala de maximum 20 grade.
Conditiile de calitate pentru apa industriala
In functie de procesul tehnologic, apa industriala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-    sa aiba o cantitate cat mai mica de suspensii (maximum 15 ... 20 mg/dm³);
-    sa nu aiba o duritate temporara prea mare (maximum 10 grade);
-    sa nu contina materii organice peste 100 mg/dm³ MnO4K consumat pentru oxidarea lor;
-    sa aiba temperaturi corespunzatoare scopului pentru care este utilizata.

Procesele si instalatiile principale pentru corectarea calitatii apei
Apele din surse de suprafata si uneori cele subterane nu au calitati corespunzatoare pentru utilizare ca apa potabila sau industriala, de aceea trebuie sa fie corectate in instalatiile de tratare sau imbunatatire a calitatii. Procesele principale de corectare a calitatii apei, precum si constructiile si instalatiile respective sunt urmatoarele:
-    sedimentarea, folosind deznisipatoare si decantoare;
-    coagularea, folosind instalatii pentru prepararea si dozarea coagulantului, cu camere de amestec si camere de reactie;
-    filtrarea biologica prin filtre lente si rapide;
-    dezinfectarea cu instalatii de dezinfectare cu clor, fluor etc.;
-    corectarea proprietatilor organoleptice ale apei, folosind filtre cu carbune activ;
-    reducerea duritatii apei, prin procedee chimice, fizice sau combinate.

Deznisipatoare si decantoare
Deznisipatoarele (vazute in sectiune plana) sunt bazine dreptunghiulare (deznisipatoare orizontale) sau circulare (deznisipatoare verticale). Ele sunt traversate de apa in 2 ... 3 min, timp in care se depun circa 25 ... 35 % din particulele aflate in suspensie in apa.
-    Deznisipatorul orizontal are trei compartimente: primul – de linistire si
de distributie a apei brute; al doilea – de depunere a nisipului si al treilea – de colectare a apei deznisipate. Nisipul este evacuat din deznisipator prin deschiderea stavilelor 9 care obtureaza canalul 4 de evacuare.


-    Decantoarele orizontale sunt bazine dreptunghiulare executate, de
obicei, din beton sau beton armat, in care apa se deplaseaza orizontal, iar substantele aflate in suspensie (cu granulatie sub 0,2 mm) se depun pe fundul bazinului. Depunerile sunt evacuate prin intermediul unui stavilar. Decantoarele orizontale se pot curata continuu, cu mijloace mecanizate sau intermitent prin scoaterea din functiune a cate unui compartiment.

-    Decantoarele verticale sunt bazine de forma cilindrica sau paralelipipedica
Acoperite sau nu, in care suspensiile din apa se depun la fundul bazinului datorita schimbarii sensului de circulatie a apei.
-    Decantorul cilindric vertical acoperit se compune din doi cilindri coaxiali
9 si 10 si functioneaza astfel: apa bruta este introdusa la partea superioara a cilindrului interior din conducta 1, pe care il parcurge de sus in jos, iar decantarea se realizeaza in cilindrul exterior, prevazut cu jgheaburile de colectare 2, de unde apa limpezita este evacuata printr-o conducta 3. Depunerile se colecteaza pe fundul conic al bazinului, de unde se evacueaza periodic printr-o conducta de golire 4. pentru mentinerea nivelului constant al apei in decantor se prevede o conducta de preaplin 5. Decantoarele se pot monta ingropat, pentru a proteja apa contra variatiilor mari de temperatura din timpul anului. In acest caz, vanele de inchidere 6 se manevreaza de la suprafata solului.



Instalatii de tratare cu coagulant


Instalatia de tratare cu coagulant se compune dintr-un vas 1 pentru dizolvarea coagulantului in care solutia este concentrata, vasele 2 pentru diluarea solutiei de coagulant si vasul 3 pentru dozarea coagulantului, toate acestea formand gospodaria reactivilor. Pentru a se putea produce fenomenul de coagulare a suspensiilor coloidale este necesar ca apa sa fie alcalinizata, in care scop se prevad vasele 4 pentru reactivii de alcalinizare (var sau soda) si un vas 5 pentru dozarea acestor reactivi. Coagulantul si reactivul de alcalinizare se introduce intr-o camera 6 (bazin) de amestec, alimentat cu apa bruta (ce trebuie tratata). Dupa amestec, apa bruta intra in bazinul de reactie 7 unde are loc reactia chimica de neutralizare. Pentru realizarea unui amestec omogen se folosesc camere cu pereti cu sicane in care are loc o difuzie turbulenta a solutiei de coagulant in apa bruta. Dupa neutralizare, particulele coloidale se aglomereaza sub forma de fulgi care se depun prin sedimentare.

Instalatii de filtrare a apei
Dupa decantare, apa trebuie filtrata pentru a fi adusa la un grad de limpezire care sa o faca potabila. Acest proces se realizeaza in bazine inchise sau deschise, prin trecerea apei printr-un strat de nisip cu grosimea de 1,0 ... 1,5 m care retine particulele fine aflate in suspensie si cea mai mare parte dintre bacterii, prin procesul de adsorbtie (adeziune) pe suprafata granulelor de nisip si prin fenomenul de sita. Apa circula prin filtru de sus in jos, iar particulele aflate in suspensie sunt retinute in stratul superior de nisip, unde se formeaza o membrana biologica in care sunt retinute si oxidate, cu oxigenul dizolvat in apa, microorganismele de natura vegetala si animala.
Dupa viteza de filtrare se disting: filtre lente si filtre rapide.
Filtrele lente se caracterizeaza prin viteza mica de circulatie a apei (1 ... 3 m/zi), de aceea au un volum construit mare si un cost de investitii ridicat, ocupand suprafete mari de teren pentru montaj, obtinandu-se insa o calitate superioara a apei.
In timpul functionarii unui filtru lent se disting urmatoarele faze: punerea in functiune, filtrarea si curatirea filtrului. La punerea in functiune, filtrul se umple cu apa curata de jos in sus prin conducta de umplere 6, pentru a elimina aerul si a afana nisipul filtrant. Cand deasupra stratului filtrant s-a format un strat de apa de 10 ... 15 cm grosime, se opreste umplerea si se introduce apa bruta de sus in jos prin conducta 1, pana cand se stabileste nivelul maxim controlat de conducta de preaplin. Formarea membranei biologice dureaza una pana la trei zile, timp in care nu se recomanda utilizarea apei filtrate ca apa potabila.



Dupa formarea membranei biologice incepe procesul de filtrare ce continua pana la colmatarea filtrului, care se constata prin micsorarea vitezei de trecere a apei prin filtru, putand duce la ruperea membranei biologice; din acest moment, filtrul este scos din functiune si se curata. Spalarea filtrului se poate realiza cu apa curata, introdusa prin conducta 6, de jos in sus, sau cu apa si aer, producandu-se o barbotare a stratului de nisip.

Filtrele rapide asigura viteze mari de circulatie a apei (120 ... 180 m/zi); ele sunt mai compacte, ocupand un spatiu mai mic pentru montaj decat filtrele lente, dar mai putin eficiente din punctul de vedere al retinerii microorganismelor. Filtrele rapide pot fi inchise sau deschise.
-    filtrele rapide inchise sunt executate din rezervoare metalice prin care apa circula sub presiune si functioneaza dupa acelasi principiu ca filtrele lente. Aceste filtre sunt utilizate, in special, pentru tratarea apelor industriale si au dimensiuni limitate constructiv, deoarece pentru suprafete de filtrare mari rezulta grosimi ale mantalei exterioare mari deci neeconomice.




-    filtrele rapide deschise sunt construite si functioneaza asemanator cu filtrele lente, dar sunt mai putin eficiente decat acestea.

Instalatii pentru dezinfectarea apei

Instalatiile pentru dezinfectarea apei au rolul de a reduce numarul de bacterii sub limita maxima admisibila, pentru a nu fi daunatoare organismului omenesc, folosind, de regula clorul.



Instalatia se compune din aparate de clorare, numite cloratoare. Clorul este comprimat in butelia de otel 1 la 6 ... 8 ata (bar). Aceasta se aseaza pe un cantar zecimal 20 determinandu-se cantitatea de clor existenta in butelie si, prin diferenta fata de cantitatea initiala, cantitatea consumata in instalatie. Clorul gazos trece din butelia 1 prin robinetele 2 si 3, prin filtrul 5, si prin ventilul de reducere a presiunii 6 de la presiunea de 6 ata, indicata de manometrul 4, la presiunea de 1 ata, indicata de manometrul 8. In continuare, clorul trece cu presiunea joasa prin robinetul de reglare 7 in deozatorul 9, de unde, prin robinetul de evacuare 10 si prin ventilul de retinere 11, ajunge in vasul de amestec 12, in care intra si un curent de apa limpede introdusa prin pulverizatorul 13. Apa si clorul din vasul 12 trebuie sa aiba aceeasi presiune de 1 ata; din aceasta cauza, apei venite prin conducta 19, dupa ce trece prin robinetul de reglare a debitului 14 si prin filtrul 15 pentru retinerea impuritatilor, i se reduce presiunea in ventilul 16, ceea ce se poate verifica la manometrul 17. Dupa ce se amesteca in vasulm 12, apa clorata este injectata in conducta de alimentare cu apa sau in bazinul de contact prin teava 8.
Instalatia de clorare a apei se executa din materiale care nu sunt atacate de clor, de exemplu: sticla, materiale plastice, metal argintat etc.

Instalatii pentru reducerea duritatii apei

Reducerea duritatii apei, adica a continutului de saruri de calciu si magneziu este necesara in special pentru apa de alimentare a cazanelor de abur sau a altor instalatii termice industriale.



Instalatia de dedurizare cu cationi de sodiu functioneaza ciclic, fiecare ciclu fiind compus din urmatoarele faze:
-    dedurizarea apei; apa intra in conducta 1, prin racordul 2, in filtrul 3, trecand prin stratul 4, unde este dedurizata, prin stratul de pietris 5, unde este filtrata si iese prin conducta 6;
-    afanarea materialului filtrant; se introduce in filtrul 3 un curent de apa sub presiune, preluata din conducta 1 prin conducta 7 si materialul filtrant se afaneaza datorita vitezei ascensionale a apei prin filtru, dupa care apa se evacueaza la canalizare, prin conducta 8;
-    regenerarea masei cationice; se pregateste o solutie de clorura de sodiu in filtrul dizolvator de sare 9, folosind apa dura preluata din conducta 1 prin conducta 10; se filtreaza solutia printr-un strat de pietris margaritar 11 si se introduce in filtrul schimbator de ioni 3 prin conducta 12; dupa regenerarea masei cationice, solutia de clorura de sodiu se evacueaza la canalizare prin conducta 13;
-    spalarea masei cationice de solutia de clorura de sodiu; se introduce apa dura din conducta 1 prin conducta 2 in filtrul 3 si dupa ce a spalat masa cationica 4, este evacuata la canalizare prin conducta 15;
spalarea filtrului dizolvator de sare; se introduce apa dura din conducta 1 prin conducta 10 in filtrul 9 si dupa ce a spalat materialul filtrant, este evacuata la canalizare prin conducta 16.

3.3    Instalatii interioare de alimentare cu apa

Instalatiile interioare de alimentare cu apa sunt alcatuite din ansambluri de conducte, armaturi, aparate si utilaje destinate sa asigure transportul si distributia apei de la punctul de racord (bransament) la conducta publica sauu sursa proprie, pana la ultimul punct consumator de apa din cladire.
La alcatuirea si clasificarea instalatiilor interioare de alimentare cu apa se tine seama de:
-    Caracteristicile de functionare ale conductei publice sau ale surselor proprii, si anume: debitul, presiunea de regim, modul de furnizare a apei (continuu sau intermitent) si calitatea apei furnizate;
-    Caracteristicile consumatorilor de apa din cladirile civile si industriale – natura, marimea si variatia consumului; regimul de alimentare cu apa (continuu sau intermitent), calitatea apei necesare pentru consum;
-    destinatia si caracteristicile constructive ale cladirii.
Instalatiile interioare de alimentare cu apa pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
Dupa presiunea de serviciu (sarcina hidrodinamica) disponibila a apei in punctul de racord sunt:
-    instalatii interioare racordate direct sau functionand sub presiunea apei din conducta publica, atunci cand presiunea disponibila a apei din punctul de racord este egala cu presiunea (sarcina hidrodinamica) necesara pentru functionarea oricarui punct consumator de apa din cladire;
-    instalatii interioare racordate indirect la conducta publica sau sursa proprie, prin intermediul instalatiilor de ridicare a presiunii apei, cand presiunea disponibila in punctul de racord este mai mica decat sarcina hidrodinamica necesara in instalatia interioara.
Dupa scopul intrebuintarii apei (natura consumului de apa) sunt:
-    instalatii interioare de alimentare cu apa rece si calda pentru consum menajer;
-    instalatii interioare de alimentare cu apa rece pentru combaterea incendiilor;
-    instalatii interioare de alimentare cu apa pentru consum industrial (in scopuri tehnologice);
Dupa numarul de retele de distributie a apei, tinand seama de natura consumului, acestea sunt:
-    cu o singura retea pentru toate categoriile de consum;
-    cu retele comune pentru anumite consumuri (de exemplu, retea comuna pentru consum menajer si pentru combaterea incendiilor etc.);
-    cu retele separate pentru fiecare categorie de consum.
Dupa pozitia de montaj in cladire a conductei principale de distributie, aceasta poate fi:
-    cu distributie inferioara (de exemplu, cu conductele montate in subsol, daca exista, in canale tehnice circulabile practicate sub pardoseala parterului, in canale vizitabile sau nevizitabile etc.);
-    cu distributie superioara (de exemplu, cu conductele montate sub plansee sau suspendate pe stalpi etc.);
-    cu distributie mixta (partial inferioara, restul superioara).
Dupa forma retelei de distributie, instalatia poate fi:
-    cu retea ramificata, care este cea mai utilizata;
-    cu retea inelara, utilizata numai in cazuri speciale (de exemplu, pentru unele instalatii de alimentare cu apa pentru combaterea incendiilor);
-    cu retea mixta (partial inelara, restul ramificata).

Dupa regimul de presiune a apei, instalatia interioara poate fi:
-    cu o zona de presiune delimitata la o inaltime manometrica de 60 m H2O, aceasta valoare corespunzand presiunii maxime de 6 bar (~6 at), pana la care rezista materialele din care se executa instalatia interioara;
-    cu doua sau mai multe zone de presiune, prevazute cu instalatii speciale de ridicare a presiunii apei (specifice cladirilor foarte inalte).

2.4 Instalatii de combatere a incendiilor

Pentru combaterea incendiilor care pot surveni la cladirile civile si industriale se prevad instalatii de  distributie a apei reci, dotate cu anumite dispozitive si armaturi pentru formarea, dirijarea si imprastierea jetului de apa, cum sunt: hidrantii interiori, sprinklerele si drencerele
Apa sub forma de jet sau pulverizata, absorbind o mare cantitate de caldura, se evapora si raceste corpurile care ard, ducand la stingerea incendiilor.

Instalatii cu hidranti interiori
Hidrantul interior pentru incendii este un robinet de colt cu diametrul nominal de 2″, prevazut cu ventilul 1 de inchidere, avand racordul 2 de intrare a apei, prevazut cu filet exterior pentru racordare la conducta de alimentare cu apa rece, si racordul 3 de iesire a apei, cu filet exterior pentru insurubarea unui racord fix 4.


Hidrantul interior 1 avand asamblat racordul fix 2, se monteaza prin intermediul unui teu 3 la coloana 4 de alimentare cu apa rece, impreuna cu echipamentul de serviciu format din: furtunul din canepa 5 prevazut cu racordul 6 care se insurubeaza la racordul fix 2 al hidrantului si teava de refulare 7 pentru formarea si dirijarea jetului de apa. Acestea se amplaseaza intr-o nisa 8 practicata in pereti, prevazuta cu rama metalica 9 si geam mat, pe care se noteaza numarul hidrantului pentru a fi controlat usor in timpul exploatarii sau identificat rapid in caz de incendiu. Furtunul din canepa se infasoara pe un tambur 10 montat in interiorul nisei 8.


Teava de refulare este prevazuta cu racordul olandez 1 pentru asamblare la furtun si cu ajutajul 2 de un anumit diametru (cuprins intre 12 si 20 mm), pentru realizarea unui jet compact de apa, orientat cu ajutorul tevii spre corpurile care ard.


Retelele de conducte pentru alimentarea cu apa a hidrantilor de incendiu interiori se executa din tevi din otel si pot fi independente sau comune cu cele pentru distributia apei reci in scopuri menajere sau industriale. Coloanele de alimentare cu apa rece a hidrantilor interiori au diametrul constant pe toata inaltimea lor si egal cu 2″. Pe coloanele cu hidranti interiori nu se monteaza robinete de inchidere. In schimb la partea superioara se racordeaza un consumator (de exemplu, o chiuveta) pentru primenirea apei din coloana hidrantilor interiori.
Principalele tipuri de cladiri in care se prevad instalatii cu hidranti interiori pentru combaterea incendiilor sunt: cladirile de locuit cu 12 sau mai multe etaje; cladirile pentru cazare comuna (hoteluri, camine etc.), cladirile administrative ale diferitelor intreprinderi, scoli de toate gradele cu patru sau mai multe etaje; localurile pentru alimentatie publica (cantine, restaurante etc.) situate in cladiri independente, cu patru sau mai multe etaje, precum si localurile pentru alimentatie publica cu 300 locuri si mai mult, amplasate in cladiri cu alta destinatie; cladirile cu sali de spectacole si de intruniri cu mai mult de 300 locuri etc.

Instalatii cu sprinklere
Instalatiile cu sprinklere sunt alcatuite dintr-o retea de conducte din tevi de otel care alimenteaza cu apa armaturi speciale numite sprinklere, care se deschid automat, la o anumita temperatura produsa de incendiu, pulverizand apa peste locul incendiat.
Sistemul de inchidere al sprinklerului trebuie sa se deschida la temperatura aleasa, indiferent de presiunea apei din conducte. Sprinklerele uzuale pot fi deschise prin unul din urmatoarele moduri:
-    prin topirea unui aliaj fuzibil cu care este inchis orificiul sprinklerului;
-    prin topirea unei compozitii chimice usor fuzibile care sustine suportul supapei de inchidere;
-    prin spargerea unui bulb de sticla, umplut cu un lichid care se dilata la o temperatura ridicata.
Cele mai utilizate sprinklere sunt cele cu aliaj usor fuzibil


Acestea se compun dintr-un corp 1 din bronz, prevazut cu filet conic exterior pentru montarea la reteaua de conducte si un filet conic interior, pentru asamblarea inelului 2 al ramei 3 de sustinere a rozetei 5 care are marginea indoita si zimtata pentru a imprastia uniform apa (din care cauza se mai numeste si deflector). Inelul 2 fixeaza totodata etans o diafragma subtire 4 care are in centru un orificiu de refulare a apei, cu diametrul de 12,7 mm (1/2″). Orificiul de refulare a apei este mentinut normal inchis cu ajutorul unui ventil din sticla 6, de forma semisferica, sustinut de un element de declansare alcatuit din trei placute 7, 8 si 9 executate din metal bun conducator de caldura, lipite intre ele cu un aliaj usor fuzibil. Elementul de declansare tensionat se sprijina la un capat pe rama, iar la celalalt pe ventil, presandu-l pe scaunul de etansare a diafragmei elastice. Pentru protectie mecanica, ventilul de sticla este prevazut, pe fata exterioara cu o saiba de cupru 10. Modul de functionare este urmatorul: la atingerea unei anumite temperaturi (produsa de incendiu) numita temperatura nominala, lipiturile se topesc si cele trei placute 7, 8 si 9 se desfac. Alcatuind un sistem de parghii instabil, ele sunt aruncate cu putere, impreuna cu celelalte elemente componente ale dispozitivului de inchidere, sub actiunea fortei exercitate de membrana elastica.
Topirea aliajului usor fuzibil trebuie sa se faca rapid si concomitent, astfel ca dispozitivul sa cedeze brusc, piesele lui fiind aruncate energic in exterior pentru a nu influenta curgerea si dispersarea corecta a apei. Cand aceasta conditie esentiala nu este indeplinita, apa ce s-ar scurge pe aliajul usor fuzibil la pierderea de etanseitate ar intarzia sau chiar ar impiedica declansarea sprinklerului. Odata eliberata sectiunea de trecere a apei prin orificiul sprinklerului, jetul format se izbeste de rozeta 5 si este pulverizat sub forma de picaturi pe suprafata incendiata.
Sprinklerul cu bulb are orificiul de iesire a apei inchis de o fiola de sticla 1 umpluta aproape complet cu un lichid care trebuie sa aiba coeficientul de dilatare volumetrica mare la temperaturi ridicate, caldura specifica mica si temperatura joasa de congelare.


In caz de incendiu, lichidul incalzindu-se se dilata si la temperatura nominala sparge bulbul. Sub actiunea presiunii hidraulice, ventilul 2 sare si apa este proiectata sub forma de jet dispersat in picaturi, ca urmare a lovirii de deflectorul (rozeta) sprinklerului 3.
Instalatiile cu sprinklere pot fi:
-    cu reteaua de conducte umpluta permanent cu apa si mentinuta sub presiune, care se aplica pentru protectia incaperilor in care temperatura nu poate sa scada sub +4˚C;
-    cu conductele pe care sunt montate sprinklerele, umplute cu aer comprimat la o presiune de 1,8 … 2 daN/cm2 si cu conducta principala avand apa pana la robinetul de inchidere, sistem care se aplica pentru protectia incaperilor reci in care temperatura este sub +4˚C. In acest sistem, care este mai putin folosit in practica, la deschiderea sprinklerelor trebuie sa se evacueze mai intai aerul comprimat din conducte, iar apa ajunge la sprinklere cu oarecare intarziere.
Instalatia cu sprinklere avand reteaua de conducte umpluta permanent cu apa sub presiune se compune din:


-    conducta principala 1 de alimentare cu apa, pe care se monteaza robinetul principal 2 aflat in pozitia normal deschis;
-    aparatul de control si semnalizare 3, montat pe conducta principala de alimentare cu apa 1, care are rolul de a controla starea de functionare a instalatiei (cand nu este incendiu) si de a semnaliza automat intrarea in functiune a intregii instalatii sau numai a unui sector al ei;
-    conducta 4 de distributie a apei la sectoarele de sprinklere, prin conductele de ramificatie 5;
-    conductele 6 executate, de regula, cu diametru constant, pe care se monteaza sprinklerele 7;
-    instalatia de semnalizare acustica a intrarii in functiune a instalatiei, compusa din turbina 13 si clopotul 15, precum si racordul 23 la instalatia de semnalizare electrica;
-    manometrele 21 si 22 pentru citirea presiunilor apei din conducta 1 de alimentare si respectiv din reteaua cu sprinklere (in aval de aparatul de control si semnalizare 3); cand instalatia nu functioneaza, cele doua manometre 21 si 22 trebuie sa indice aceeasi presiune a apei, iar la intrarea in functiune a instalatiei manometrul 22 va indica o presiune mai mica decat manometrul 21;
-    racordurile fixe 24 pentru alimentarea cu apa a instalatiei cu sprinklere cu ajutorul pompelor mobile pentru caz de incendiu; pe conducta de racord 25 se monteaza clapeta de retinere 26 care permite trecerea apei numai intr-un singur sens (de la racordurile fixe spre instalatia cu sprinklere).
Din modul cum este alcatuita, rezulta ca instalatia cu sprinklere detecteaza, localizeaza, stinge si semnalizeaza incendiul.
Modul de functionare a instalatiei este urmatorul:
-    sursele de alimentare cu apa tin permanent sub presiune retelele de conducte pe care sunt montate sprinklerele, de regula la partea superioara a incaperilor.

Gazele calde produse de incendiu se ridica si se acumuleaza la partea superioara a incaperii, sub plafon, formand in jurul sprinklerelor un strat de temperatura ridicata. Preluand caldura de la mediul spatiului incendiat, dispozitivele de inchidere ale sprinklerelor, situate deasupra zonei de ardere, se incalzesc treptat, in timp relativ scurt si se deschid la atingerea temperaturii nominale. Odata eliberat orificiul de scurgere, apa este proiectata cu presiune sub forma de jet dispersat in picaturi pe suprafata incendiata;
-    Concomitent aparatul de control si semnalizare 3 declanseaza semnalul de incendiu.
Consumandu-se apa la sprinklerele 7 presiunea apei pe suprafata superioara a ventilului (supapei) 27 devine mai mica decat presiunea pe suprafata inferioara a acestuia, astfel ca, sub actiunea rezultantelor fortelor de presiune, ventilul 27 se va deplasa in sus eliberand sectiunile de trecere a apei in compartimentele 28 ale aparatului de control si semnalizare 3.


Din compartimentul 28 (dreapta) apa trece prin robinetul 12 (normal deschis) in conducta 11, spre turbina 13, punand rotorul acesteia in miscare de rotatie, dupa care este evacuata prin palnia 17 la conducta de canalizare 18. Miscarea rotorului turbinei 13 se transmite prin parghia 14 la ciocanelul clopotului 15 care semnalizeaza acustic intrarea in functiune a instalatiei. Clopotul 15 se monteaza pe peretele 16 in asa fel incat semnalul sa fie receptionat imediat de personalul de interventie. In acelasi timp, din compartimentul 28 (stanga) apa intra in conducta 23 actionand asupra dispozitivelor electrice de semnalizare a incendiului;
-    La  incetarea functionarii instalatiei (dupa stingerea incendiului) se inchide robinetul principal 2, se goleste instalatia prin conducta 8 si robinetul 10 care are diametrul de 2″, iar sistemul de semnalizare acustica se goleste automat prin conducta 19 si robinetul 20, apa fiind evacuata la canalizare. Sprinklerele utilizate se inlocuiesc cu altele noi, apoi se deschide robinetul principal 2 si instalatia se umple cu apa din conducta 1. Dupa umplerea instalatiei, supapa 27 a aparatului de control si semnalizare se aseaza sub actiunea greutatii proprii pe scaunul sau obturand etans orificiile de trecere a apei spre compartimentele 28 si, respectiv spre reteaua cu sprinklere. In aceasta situatie, manometrele 21 si 22 vor indica aceeasi presiune a apei.
Periodic se verifica starea de functionare a instalatiei cu sprinklere in modul urmator:
-    se deschide robinetul 9 de incercare a sistemului de semnalizare; acest robinet avand diametrul de 1/2″ (12,7 mm) echivaleaza in pozitia deschis cu un sprinkler declansat. In aceasta situatie, supapa 27 va trebui sa se ridice de pe scaunul sau si sa permita patrunderea apei in compartimentele 28 de unde va intra in sistemele de semnalizare acustica si electrica in modul aratat mai sus. Dupa verificarea functionarii sistemelor de semnalizare, robinetul 9 se inchide si trebuie ca supapa 27 sa se reaseze pe scaunul sau;
-    se deschide robinetul de golire 10 care are si rol de robinet de incercare (control) a sursei de alimentare cu apa. In acest caz sistemele de semnalizare acustica si electrica vor intra in functiune prin ridicarea supapei 27, iar manometrul 22 va indica valoarea presiunii corespunzatoare functionarii intregii instalatii. Dupa efectuarea acestui control, robinetul 10 se inchide, supapa 27 va reveni pe scaunul sau, iar manometrul 22 va trebui sa indice aceeasi presiune ca si manometrul 21 montat pe conducta 1 de alimentare cu apa.
Instalatiile cu sprinklere se prevad, in general, in urmatoarele categorii de cladiri: teatre, cluburi si case de cultura cu peste 400 de locuri si avand scena amenajata; platouri de filmare; ateliere de tamplarie avand o suprafata de peste 500 m2; depozite de produse alimentare etc. Instalatiile de alimentare cu apa a sprinklerelor se impart in sectoare, iar intrarea in functiune a fiecaruia sau a intregii instalatii este semnalizata acustic si electric (optic) de aparate de control si semnalizare montate la fiecare din sectoarele respective.     

Instalatii cu drencere
Drencerele sunt dispozitive asemanatoare cu sprinklerele, cu deosebirea ca nu au dispozitive de inchidere, ramanand in permanenta deschise, astfel incat conductele pe care sunt montate nu contin apa.
Instalatiile de drencere pot fi cu actionare manuala sau automata.
Instalatia de drencere cu actionare manuala are conducta principala 1 umpluta cu apa pana la robinetul de inchidere 2.



In incaperile cu pericol mare de incendiu, se prevede in peretele despartitor 5 o nisa in care se monteaza un robinet 4, pe conducta 3 de ocolire a robinetului 2, care poate fi actionat manual din incaperea alaturata, in caz de incendiu. Conductele 6 si 7, de deasupra robinetului de actionare 2 nu contin apa. Drencerele 8 se monteaza pe conductele 7 amplasate deasupra spatiului protejat, in asa fel incat in stare de functionare sa formeze o perdea de apa pulverizata, care izoleaza spatiul incendiat si contribuie in acelasi timp, la stingerea focului. Pentru oprirea functionarii instalatiei se inchid robinetele 2 si 4, iar reteaua de conducte 6 prin conducta 10 si robinetul 11 in palnia 12 racordata la canalizare. Pe conducta principala 1 se monteaza manometrul 9 pentru controlul permanent al presiunii apei din retea.
Instalatia este prevazuta cu racordul fix 13, pentru pompele mobile de alimentare cu apa in caz de incendiu racordat la conducta 14 pe care se monteaza o clapeta de retinere 15.
Robinetele de actionare 2 si 4, manometrul 9 si conducta 14 de racord la pompele mobile de incendiu se amplaseaza cat mai aproape posibil de spatiul protejat de drencer, in locuri incalzite, usor accesibile, ferite de actiunea focului si retrase fata de caile de evacuare a publicului. De obicei, ele se amplaseaza in casele scarilor, culoare sau incaperi vecine cu cele protejate cu drencere.

Instalatia cu drencere cu actionare automata



Instalatia cuprinde urmatoarele elemente:
-    conducta 1 de alimentare cu apa, pe care se monteaza robinetul principal de inchidere 2;
-    dispozitivul 3 de actionare automata a instalatiei;
-    reteaua de conducte 4 pe care se monteaza drencerele 5;
-    detectoarele 6 de incendiu montate in spatiul protejat de drencerele 5;
-    circuitul de impuls 7 la care sunt racordate detectoarele 6 de incendiu si prin care se comanda actionarea dispozitivului 3;
-    dispozitivul 8 de confirmare a comenzii de deschidere a alimentarii cu apa si de semnalizare a punerii in functionare a instalatiei, montat pe conducta principala dupa dispozitivul de actionare 3;
-    robinetul 9 de golire a retelei 4 de conducte la scoaterea din functiune a instalatiei cu drencere;
-    palnia 10 racordata la conducta de canalizare, pentru colectarea si evacuarea apei de la robinetul de golire 9;
-    manometrul 11 pentru masurarea presiunii in conducta principala 1 de alimentare cu apa a instalatiei cu drencere;
-    conducta 12 cu racordul fix 13 pentru pompe mobile de incendiu si clapeta de retinere 14 care permite trecerea apei numai intr-un singur sens (de la pompele mobile spre conductele 4).
Conducta principala 1 este plina cu apa si tinuta sub presiune (citita la manometrul 11), pana la dispozitivul 3 de actionare automata.
In caz de incendiu, detectoarele 6 din zona comanda prin circuitul de impuls 7 deschiderea dispozitivului 3 care lasa apa sa patrunda in reteaua 4 si sa fie pulverizata in jeturi simultane, pe intreaga arie protejata de drencerele 5. Concomitent, dispozitivul 8 primind confirmarea comenzii de deschidere a alimentarii cu apa prin conducta 4 emite semnalul de incendiu, care poate fi numai local (unde se afla amplasata instalatia cu drencere) sau si local si centralizat (la punctul de comanda al formatiei de pompieri). Dupa oprirea functionarii, prin inchiderea robinetului 2, intreaga instalatie se goleste de apa prin robinetul 9 si palnia 10 racordata la canalizare.
Instalatiile cu drencere ca si instalatiile cu sprinklere sunt alimentate cu apa, de regula din doua surse, si anume:
-    o sursa initiala (de exemplu, rezervoare de inaltime, instalatii de hidrofor etc.), care sa asigure functionarea drencerelor si a sprinklerelor pe un timp limitat;
-    o sursa de baza (de exemplu, conducte publice, rezervoare de acumulare a apei pentru incendiu etc.), care sa asigure consumul de apa pe toata durata teoretica a incendiului.
Instalatiile cu drencere se prevad, de obicei, in urmatoarele categorii de cladiri: teatre cu sali de spectacole (drencerele fiind amplasate de ambele parti ale cortinei, deasupra golurilor de usi care leaga scena cu incaperile vecine etc.); garaje; cladiri industriale cu pericol mare de incendiu la care anumite spatii trebuie protejate cu perdele de apa etc.


MONTAREA INSTALATIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA

1.BRANSAMENTE DE APA. CLASIFICARE, MONTARE


Bransamentul este conducta de racord dintre instalatia interioara si reteaua exterioara (conducta publica sau de serviciu) sau sursele proprii ale consumatorului respectiv.
Bransamentele pot fi de doua feluri: provizorii, folosite numai in perioada de executie a constructiei, si definitive, folosite si ca bransamente provizorii in perioada de constructie.
In functie de importanta consumatorului, bransamentele pot fi simple sau multiple. In cazul in care consumatorul necesita o alimentare cu apa continua, fara nici o intrerupere, cum sunt, de exemplu, industriile cu procese tehnologice la care intreruperea alimentarii cu apa poate determina degradarea produselor sau deteriorarea aparatajelor utilizate, se iau masuri speciale de siguranta in alimentarea cu apa, prevazandu-se:
-    doua racorduri de la aceeasi conducta de serviciu;
-    doua racorduri de la doua retele de pe strazi diferite;
-    un racord la conducta de serviciu si unul la o sursa proprie;
-    realizarea unei rezerve intangibile de avarie.
Bransamentul se amplaseaza in zona cu consum maxim de apa, in vederea obtinerii unei solutii cat mai economice pentru reteaua de distributie a apei, si se executa perpendicular pe frontul cladirii, astfel incat sa aiba o lungime cat mai mica, iar strapungerea fundatiilor la intrarea in cladire sa se faca cat mai usor.
Un bransament poate alimenta cu apa o singura cladire sau un ansamblu (grup) de cladiri daca se incadreaza in aceeasi categorie (de exemplu, cazul ansamblurilor de cladiri de locuit).



Pe conducta de bransament 2, dupa punctul de racord, se monteaza o vana 3 (robinet) de concesie de la care se poate inchide alimentarea cu apa a intregii instalatii interioare in caz de nevoie. De asemenea, pe conducta de bransament se monteaza instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa, comusa din apometrul 5 si armaturile anexe.

Tehnologia executiei si montarii conductelor de bransamente
Pentru diametre de 20 si 30 mm, conductele de bransament (bransamentele) se executa din teava de plumb pentru presiune, cositorita sau sulfatata in interior, cu ajutorul prizei, cu sau fara colier.
Pentru diametrele de 50 si 100 mm, bransamentele se executa din tuburi din fonta de presiune, tevi din otel zincat, tuburi din azbociment sau tevi din PVC rigid tip G. Intrucat conducta publica (exterioara) este montata de regula ingropat, si conducta de bransament se monteaza ingropat in sol sub adancimea de inghet (0,8 … 1,5 m) pana la punctul de intrare in cladire.

Executarea bransamentelor cu priza, cu sau fara colier
Racordarea cu priza fara colier se face la partea superioara a conductei si necesita golirea apei din conducta de distributie. Conducta de bransament se executa din teava de plumb pentru presiune. Operatiile de bransare se desfasoara dupa cum urmeaza:
-    se gaureste conducta publica vertical, cu ajutorul unui dispozitiv de gaurit numit boraci cu burghiu, avand diametrul bransamentului.
-   


Boraciul se compune dintr-un ax la mijlocul caruia se monteaza roata dintata a carei dinti intra in clichetul prins in dispozitivul de fixare, legat de manerul de actionare. La capatul de sus al boraciului se gaseste piulita inalta care in timpul gauririi se sprijina cu capul de suport. Burghiul se monteaza in mandrina si se aseaza vertical cu varful in centrul locului in care trebuie executata gaura. Se roteste manerul boraciului cu un sfert sau o jumatate de rotatie in sensul sagetii. Pe masura adancirii gaurii, burghiul se deplaseaza axial prin desurubarea piulitei 5;


- se taie filet in gaura data, cu un tarod (figura a).
Tarodul este o tija cilindrica din otel, cu filet exterior, avand varful putin conic pentru a patrunde mai bine in piesa de filetat (peretele conductei) si capul patrat pentru a putea fi rotit cu ajutorul unui porttarod 2.
Se verifica cu echerul 3 ca tarodul sa fie perpendicular pe peretele 4 al conductei, in axa gaurii, si se roteste porttarodul apasandu-l usor, executand dupa o rotatie completa o jumatate sau un sfert de rotatie in sens contrar. In timpul filetarii, tarodul se unge cu petrol lampant, cu seu (pentru conducte din fonta) sau cu ulei din in fiert (pentru conducte din otel);
-    se insurubeaza apoi piesa de racord, care poate fi un racord olandez din alama cu racord de lipit;
-    se lipeste teava de plumb la racordul de lipit;
-    se insurubeaza piulita olandeza, etansarea realizandu-se cu garnitura de canepa impregnata cu miniu de plumb preparat cu ulei de in fiert.
Racordarea cu priza cu colier are avantajul ca nu necesita golirea de apa a conductei publice, deci sistarea alimentarii cu apa a zonei respective.



Priza cu colier permite racordarea bransamentului cu filet (fig. a), flanse
(fig. b) sau cu mufa (fig. c). Racordarea se realizeaza intr-una din partile laterale ale conductei publice (fig. d), iar gaurirea acestei conducte se executa dupa ce s-a montat pe ea priza cu colier.

Succesiunea operatiilor de executie a bransamentului este urmatoarea:


-    pe conducta publica de alimentare cu apa (fig. a) se monteaza priza cu colier (fig. b); colierul are cele doua capete filetate, astfel ca fixarea pe conducta se realizeaza prin strangerea cu piulita, iar etansarea prizei pe conducta se executa cu garnitura de cauciuc 4 cu insertii de panza (fig.d);
-    la priza cu colier se monteaza un robinet cu cep 2 (fig. d), care se poate deschide sau inchide complet admisia apei din conducta publica, printr-o rotire de 90º;
-    se monteaza boraciul cu burghiu (fig. c), se deschide robinetul cu cep si se executa gaurirea conductei publice (fig. d);
-    se scoate burghiul (fig. e), se inchide robinetul cu cep si se demonteaza boraciul de gaurit;
-    se monteaza conducta de bransament la priza cu colier (fig. f).

Executarea bransamentelor din tuburi din fonta de presiune
Bransamentele cu diametre de 50 mm si mai mari se executa din tuburi din fonta de presiune racordate la conducta publica cu ajutorul pieselor din fonta cu mufe sau cu flanse.

Piesele de racord pot fi prevazute inca de la executarea conductei publice, sau se intercaleaza pe conducta la nevoie. Imbinarea tuburilor cu piesele de racord din fonta de presiune cu mufe se face prin stemuire cu franghie gudronata si plumb topit. La imbinarea cu flanse, etansarea se realizeaza cu garnituri din cauciuc sau din carton gros imbibat cu ulei de in fiert.

Executarea bransamentelor la conducte din otel
Conductele din otel se racordeaza direct prin sudura. In acest caz, succesiunea operatiilor de bransare este urmatoarea:
-    se goleste conducta de distributie;
-    se perforeaza teava, utilizand flacara oxiacetilenica;
-    se curata marginile orificiului creat;
-    se sudeaza conducta de bransament pe care din timp s-a montat robinetul de inchidere;
-    se intareste sudura prin eclise;
-    se reface izolatia anticorosiva in zona incalzita in timpul sudarii;
-    se probeaza bransamentul pana la robinet, apoi se astupa santul si se continua lucrarile.

Inainte de punerea in functiune a bransamentului, conducta se spala prin cateva umpleri si goliri succesive, pentru indepartarea resturilor de la sudura si a altor impuritati.  


1.1     Camine de vizitare

Instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa din cladiri se monteaza pe conducta de bransament si se poate amplasa fie in interiorul cladirilor, ca de exemplu in subsol (daca exista) sau in interiorul statiilor de hidrofor (pentru ansambluri de cladiri), fie in exteriorul cladirilor, intr-un camin numit camin de apometru.


Peretii 1 ai caminului de apometru se executa din zidarie sau beton. Caminul este prevazut cu capacul 2 si scara metalica 3 de acces. Apometrul 4 se monteaza la partea inferioara a caminului pe un suport (postament) din beton. Fundul caminului este executat cu o panta de 3‰ pentru scurgerea eventualelor scapari de apa (la demontarea si remontarea apometrului) catre o başă (sau rigolă).

1.2    Apometre

Aparatele pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa se numesc apometre sau contoare de apa.
Dupa principiul de functionare, apometrele se clasifica in:
-    apometre de viteza, care inregistreaza consumul de apa fie prin actionarea unei roti cu palete sau cu elice (apometre cu turbina), care transmit miscarea unui mecanism integrator de inregistrare a consumului, fie prin masurarea diferentei de presiune la trecerea apei printr-o diafragma (apometru diferential);


-    apometre volumetrice, care inregistreaza cantitatea de apa prin umplerea si golirea succesiva a unor compartimente cu volum determinat.
Dupa modul de admisie a apei, apometrele cu turbina pot fi:
-    cu admisie tangentiala, directia de curgere a apei fiind perpendiculara pe axul turbinei;
-    cu admisie axiala, directia de curgere a apei fiind paralela cu axul turbinei;
-    combinate, avand montate in serie sau in paralel ambele turbine mentionate; aceste apometre se folosesc in instalatii cu diferente mari intre consumul maxim si consumul minim de apa.
Dupa modul de montare a cadranului pentru citirea consumului se disting:
-    apometre cu cadranul uscat, montat intr-o caseta separata de corpul apometrului;
-    apometre cu cadranul inecat, cadranul fiind in contact cu apa si protejat de un geam care rezista la presiuni mari.
Corpul apometrelor se executa din fonta, bronz sau otel turnat, iar turbina din materiale plastice pentru apa rece (cu temperaturi pana la +30ºC) si din metal pentru apa calda (cu temperaturi peste +30ºC). Principalele caracteristici ale apometrelor, de care trebuie tinut seama la alegerea si montarea lor in instalatie, sunt urmatoarele:
-    debitul nominal, adica debitul orar caruia ii corespunde o cadere de presiune de 10 m H2O; 
-    sensibilitatea, respectiv debitul orar minim pentru care apometrul inregistreaza intreaga cantitate de apa care il traverseaza;
-    puritatea si temperatura apei ce trece prin apometru.
Instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa se compune din apometrul 5, montat intre doua robinete din care primul, 6, este un robinet de trecere, iar al doilea, 7, un robinet de inchidere care permite totodata golirea portiunii de conducta pe care este montat, si o conducta de ocolire 8 a apometrului prevazuta cu un robinet de inchidere.
In cazul aparitiei unei defectiuni a apometrului, se inchid cele doua robinete intre care este montat, iar instalatia interioara este alimentata cu apa pe timpul remedierii defectiunii apometrului prin conducta de ocolire, in care scop robinetul de pe aceasta conducta se va deschide.
Dupa remontarea apometrului aflat in stare de functionare, se deschid robinetele intre care este montat si se inchide robinetul de pe conducta de ocolire


2.    INSTALATII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA RECE SI CALDA. ETAPE DE MONTARE

2.1    Trasarea instalatiilor

Prin operatia de trasare se intelege stabilirea cotelor de montaj ale conductelor de distributie si ale punctelor consumatoare de apa din cladire. Trasarea instalatiei interioare de alimentare cu apa se face pe baza datelor din proiect si a planului de coordonare a tuturor retelelor de conducte (de apa rece, apa calda de consum, canalizare etc.) ce urmeaza a fi montate in aceeasi cladire.


Instalatorul incepe operatia de trasare a instalatiilor in faza in care peretii sunt inca netencuiti, iar pardoseala incaperilor neturnata. De aceea este necesar sa existe un element comun de referinta. Acest element se numeste "linia la un metru" sau "linia de vagris". Aceasta linie este situata la inaltimea de un metru de la cota pardoselii finite. Inaltimea ei se stabileste intr-un punct in care se cunoaste cu precizie cota pardoselii finite si se transmite in fiecare incapere cu un furtun de nivel cu tevi din sticla la capete. Fata de aceasta linie se stabilesc cotele de montare a punctelor consumatoare de apa si a conductelor din instalatie.
Trasarea in plan orizontal a instalatiei interioare cuprinde:
    stabilirea amplasarii conductelor de distributie si a cotelor de amplasare a reazemelor pentru conducte ;
    pozitiile si cotele de amplasare a coloanelor si a golurilor necesare pentru trecerea acestora prin plansee, iar in cazul coloanelor montate ingropat, pozitiilor sliturilor ce trebuie executate in zidarie;
    pozitiile punctelor de consum ale apei (ale obiectelor sanitare).

Trasarea in plan vertical a instalatiei interioare cuprinde:
    traseul conductelor pe peretii cladirii si punctele de fixare;
    inaltimea de montare a obiectelor sanitare, locul de amplasare a diblurilor necesare pentru montarea consolelor si cotele de montare a conductelor de legatura pentru apa rece si calda, de la obiectele sanitare la coloane ;
    golurile necesare pentru traversarea peretilor interiori si exteriori ai cladirii.



Traseele conductelor de alimentare cu apa din interiorul cladirii trebuie sa fie paralele cu peretii sau cu linia stalpilor cladirii si sa urmeze drumul cel mai scurt pana la punctele de consum care trebuie alimentate cu apa. Nu se admite montarea conductelor cu trasee oblice fata de pereti si plafon sau urcand prin mijlocul peretilor. Numai conductele care coboara la obiectele sanitare sau la aparate pot fi montate departe de coltul incaperii, la pozitiile respective.


2.2     Executarea strapungerilor si daltuirilor in elementele de constructie in vederea montarii instalatiilor interioare



Montarea instalatiei in cladire necesita trecerea conductelor prin ziduri sau plansee sau amplasarea lor in goluri executate in elementele constructiei. Majoritatea golurilor necesare montarii conductelor sunt realizate de constructori o data cu turnarea planseelor sau executarea peretilor. Raman totusi de executat unele strapungeri, şliţuri (santuri verticale prin ziduri), goluri etc., care sunt absolut necesare pentru trecerea conductelor si care se executa astfel incat sa nu afecteze in nici un fel rezistenta, stabilitatea si siguranta constructiei. De aceea, pozitiile acestor goluri sau strapungeri se stabilesc impreuna si de comun acord cu constructorul. Daltuirea este o operatie de prelucrare a unui element de constructie prin care se creeaza un spatiu necesar montajului ingropat al unei conducte.
Executarea strapungerilor si a daltuirilor (şliţurilor) se face manual sau mecanic. In cazul executiei manuale se utilizeaza dalti late, bine ascutite, spituri din otel special si cu un ciocan. In cazul executiei mecanizate se folosesc dispozitive acţionate pneumatic pentru daltuire si strapungere sau freze cu burghiuri pentru forare in ziduri.
Pentru executarea strapungerilor in planşee se traseaza conturul strapungerii marcand locul golului cu şpiţul (figura a) dupa care se incepe daltuirea catre centrul viitoarei gauri (figura b), cu ajutorul şpiţului si ciocanului;  operatia se repeta pana la terminarea strapungerii. Armaturile din otel-beton din dreptul strapungerilor se pot indoi local (figura c), pentru a permite trecerea conductelor.


Operatia de strapungere se executa totdeauna pe deasupra planşeelor cu şpiţuri bine ascutite si ciocane grele.
Golurile prin zidurile interioare (despartitoare) trebuie executate in asa fel incat sa nu se slabeasca rezistenta zidului datorita slabirii legaturii intre caramizi. Daltuirile (sliturile) orizontale in ziduri se executa de-a lungul unui rost al zidariei prin cioplirea cu dalta a muchiilor caramizilor alaturate. De obicei, in aceste daltuiri se monteaza o singura conducta, care se ingroapa in zid cu 2/3 din diametru, restul de 1/3 urmand a fi acoperit de tencuiala.
Daltuirile verticale pot fi mai mari (pentru mai multe conducte). Executarea lor se realizeaza de sus in jos, cioplind cu dalta tinuta oblic pentru a nu mari spartura.

2.3 Amplasarea in cladire a conductelor instalatiilor de alimentare cu apa rece si apa calda de consum

Conductele pot fi montate: aparent; ingropate in tencuiala; amplasate in canale vizitabile sau nevizitabile; montate in ghene acoperite cu rabiţ sau cu măşti demontabile.
Conductele aparente permit controlul instalatiilor in timpul exploatarii; in cazul ivirii unui defect, remedierea acestuia nu este legata de cheltuieli pentru repararea tencuielilor si a zugravelilor. Montarea aparenta se utilizeaza deci ori de cate ori necesitatile de ordin functional sau estetic ale cladirii respective o cer.
Distanta dintre o conducta montata aparent, elementele de constructie si celelalte conducte (de alimentare cu apa calda de consum sau de canalizare) alaturate, trebuie sa i se asigure demontarea si eventual izolarea termica (fig. a).


In cazul conductelor izolate termic, considerand o grosime a izolatiei de circa 40 mm, intre peretele conductei si peretii alaturati distanta trebuie sa fie de 70 mm. Cand conductele se instaleaza aparent, se monteaza inainte de tencuirea peretilor, dar se va tine seama de grosimea tencuielii, astfel ca dupa tencuire conductele, inclusiv izolatia lor, sa fie la o distanta de 3 cm de la suprafata finita a peretelui.
Amplasarea conductelor in nişe practicate in elementele de constructie se face la distante care sa permita demontarea si remontarea acestora pentru intretinere si reparatii in timpul exploatarii (figura b).
Nişele pot fi mascate cu măşti din material plastic sau cu rabiţ.
Conductele montate in coltul camerei pot fi amplasate in fata coloanei de scurgere (fig. a) sau in linie cu aceasta (fig. b) putand fi aparente sau mascate cu rabiţ.



Mascarea cu rabiţ consta in fixarea pe un cadru metalic sau direct in zidarie a unei plase metalice numita plasa de rabiţ peste care se executa un strat de tencuiala. Pentru accesul la robinetele conductelor mascate cu rabiţ se monteaza usi cu rame metalice fixate pe plase de rabiţ.
Conductele ingropate in elementele de constructie (sub tencuiala) prezinta avantajul ca nu dauneaza aspectul estetic al incaperilor si elimina depozitele de praf care se formeaza in cazul conductelor aparente; costul montajului lor este insa mai mare, iar cheltuielile necesare in cazul reparatiilor sunt mai ridicate. Conductele montate ingropat se izoleaza prin infasurare cu banda de hartie si bitum sau cu fâşii de postav.

3.4    Executarea si montarea conductelor

Executarea si montarea conductelor din PVC tip G in instalatiile interioare de alimentare cu apa rece pentru consum menajer
De regula se executa si se monteaza intai reteaua principala de distributie, care in majoritatea cazurilor este amplasata la partea inferioara a cladirii. In continuare se monteaza coloanele (conductele verticale) si apoi conductele orizontale de legatura de la coloane la armaturi (robinete, baterii amestecatoare de apa rece si calda etc.) punctelor de consum. In cazul executarii instalatiei din elemente prefabricate, dupa montarea retelei principale de distributie se monteaza nodurile sanitare care conţin tronsoanele de coloane gata asamblate cu conductele de legatura la punctele de consum.
Prelucrarea tevilor din PVC tip G
Conductele din PVC tip G, care vor alcatui instalatia de distributie a apei reci, sunt prelucrate pentru a realiza tronsoane avand lungimile si diametrele indicate in proiect, care apoi se imbina intre ele la pozitiile trasate. Operatiile de prelucrare a tevilor din PVC tip G sunt: taierea, pilirea, polizarea, indoirea, calibrarea, mufarea, bercluirea (rasfrangerea capetelor tevii).

Taierea tevilor din PVC tip G se poate executa:
-    manual, la bancul de lucru, folosind ferastraul manual pentru metale, teava fiind prinsa in menghina de banc prevazuta cu piese de strangere din lemn de esenta tare, pentru a nu deforma peretii tevii. Pentru taierea tevilor cu ferastraul de mana se mai poate folosi sablonul de lemn.



Intre peretii sablonului se aseaza teava care se taie, iar intre peretii sablonului exista doua taieturi: una dreapta, pentru taieturi la 90° si una inclinata la 45°, in care se introduce panza ferastraului, in timp ce teava si sablonul sunt tinute pe masa cu mana stanga;
-    mecanizat (in special in atelierele de prefabricate), folosind masina de taiat tevi.



Masina este alcatuita dintr-un cadru metalic 1 care sustine o masa din tabla 2, in care este practicata o fanta 3 ce lasa libera o parte din circumferinta unui disc taietor 4. Discul taietor este antrenat de catre un motor electric 6 prin intermediul unei curele trapezoidale 5. Pentru asigurarea securitatii si protectiei muncii, in fata discului taietor este montata o aparatoare din tabla.


La taierea tevilor cu grosimi sub 1,5 mm este avantajos sa se foloseasca discul de taiere cu dintii intorşi (adica cu rotirea in sens invers), metoda prin care se produc mai putine aşchii.

Pilirea si polizarea
Sunt operatii prin care se obtine degroşarea, ajustarea si finisarea tevilor taiate si se executa cu urmatoarele scule: raşpele late si semirotunde pentru lemn, la degroşari brute si la temperaturi de lucru peste +10°C; pile curente pentru metale sau pile de ascutit, la ajustare si finisare; panza abraziva pentru slefuire uscata (şmirghelul) pentru o finisare mai ingrijita a suprafetelor taiate sau pilite; bricege si razuitoare triunghiulare (şabere) pentru indepartarea bavurilor. 
Pilirea se va face cu trasaturi lungi si apasare nu prea mare, pentru a nu se incalzi materialul si a nu se imbâcsi pilele (acestea se curata cu perii de sârma).
Indoirea tevilor din PVC tip G
Este necesara pentru efectuarea schimbarilor de directie si se executa dupa ce tevile au fost taiate la masura corespunzatoare. Inainte de indoire, teava se umple cu nisip cernut, bine uscat, care se taseaza prin vibrare sau manual prin lovire usoara pe lungimea tevii cu o scandurica cu muchiile tesite, completandu-se mereu nisipul pana ce tasarea este facuta complet. Se inchide teava cu dop de lemn si se incalzeste in zona supusa indoirii. Incalzirea se poate face fie intr-un curent de aer cald, folosind suflaiul cu rezistenta electrica si un compresor de aer (solutie aplicata in atelierele de prefabricate), fie cu raze infrarosii folosind radiantul cu gaze naturale sau aragaz. Pe santier tevile din PVC tip G mai pot fi incalzite si cu ajutorul lampii de benzina cu tub prelungitor.



La temperatura de maximum 130°C apar descompuneri chimice cu degajari de gaze, formandu-se başici si arsuri acolo unde materialul tevii a fost expus mai mult. Indoirea se executa cu sabloane dinainte pregatite in vederea modelarii dupa cotele si gradatiile cerute de locul de montaj.
Curbura tevilor trebuie realizata cu respectarea unei raze minima de curbura de patru ori diametrul exterior al tevii. Dupa indoire urmeaza racirea tevii, care trebuie facuta brusc printr-o cufundare in apa rece cand marimea tevii permite, sau prin udarea tevii cu o carpa sau burete muiat in apa rece. Aceasta operatie se continua pana ce temperatura tevii a ajuns sub 40°C, situatie cand materialul nu se mai poate deforma fiind scos de pe sablon. Dupa scoaterea tevii din sablon urmeaza scoaterea dopurilor si golirea ei de nisip.

Calibrarea tevilor din PVC tip G

Se executa la imbinarea lor cu fitinguri (piese fasonate uzinate) de acelasi diametru nominal, in vederea păsuirii (strangerii) perfecte a tevii in mufa piesei de imbinare. Pentru aceasta, capul de teava se taie perpendicular pe axa tevii, dupa care se marcheaza pozitia de calibrare cu vopsea sau cu creion de scris pe sticla, prin doua linii incrucisate.



Capul de teava se incalzeste si apoi se calibreaza direct in mufa neincalzita in care urmeaza sa fie montat.



Nu este permisa calibrarea prin largirea tevii la un diametru superior (figura b) si nici calibrarea fitingului dupa teava.

Mufarea – este operatia de executare a mufelor necesare la imbinarea teava cu teava fara intermediul mufelor duble, uzinate. Pentru aceasta trebuie realizata o largire a capatului de teava la care se formeaza mufa si eventual o calibrare a capatului de teava la care se formeaza mufa si eventual o calibrare a capatului de teava care intra in mufa.



Capatul de teava destinat sa intre in mufa se teşeşte prin prelucrare mecanica cu un unghi de circa 30° (figura a) subţiindu-se grosimea peretelui la capat, astfel incat sa nu depaseasca 0,5 mm. Se incalzeste apoi, aducandu-se in stare plastica capatul de teava pe care se formeaza mufa, pe toata lungimea l (figura b) care va suferi deformarea si se introduce teava rece, cu capatul teşit, in teava incalzita. Dupa aceasta se raceste imediat cu apa mufa formata, evitandu-se deformarea prin incalzire a tevii interioare.


Bercluirea – este operatia de rasfrangere a marginilor capatului tevii (figura a) si se executa cu doua dornuri (figura b) al caror diametru d corespunde diametrului tevii respective.
Pentru aceasta, se incalzeste capatul tevii la 130°C, se introduce primul dorn (figura b) care este incalzit la circa 60°C, realizand o prima evazare a peretilor tevii, apoi se introduce dornul al doilea incalzit de asemenea la circa 60°C si se continua rasfrangerea capatului tevii pana la 90° (figura a), dupa care se raceste cu apa, se scoate dornul si se potriveste cu pila dimensiunea necesara a berclului.

Montarea conductei principale de distributie
Tronsoanele de conducte prelucrate sunt aduse la locul de montaj pentru a fi imbinate si fixate la pozitiile trasate. In cazul distributiei inferioare, conducta principala de distributie se monteaza in subsol prinsa de planseu sau de peretii cladirii. Mai intai se executa un montaj provizoriu, conductele fiind suspendate cu sarma, fie de planseu, fie de şpiţuri batute in pereti; dupa imbinare, conductele sunt fixate cu ajutorul brăţărilor sau consolelor de sustinere.
Imbinarea conductelor din PVC tip G la montare se poate face: prin lipire (imbinari fixe), prin flanse sau cu racorduri olandeze (imbinari demontabile).
Imbinarea prin lipire se poate realiza direct teava cu teava sau cel mai des, cu fitinguri (coturi, teuri, reductii etc.), care realizeaza schimbarile de directii, ramificatii, reducerile de sectiune etc. Pentru imbinarea prin lipire, cele doua suprafete ale conductelor ce urmeaza a fi puse in contact se calibreaza, se inaspresc prin frecare cu hartie abraziva, se sterg bine cu o carpa uscata, se degreseaza cu dicloretan si apoi se ung cu adeziv. Dupa lipire, teava trebuie sa stea nemiscata timp de 24 de ore, in atmosfera uscata, fara praf si la temperatura ambianta (cuprinsa intre +10°C si +40°C). Atat in timpul lipirii cat si ulterior, la montaj, conductele din PVC trebuie ferite de zgarieturi, loviri sau actiuni mecanice.
Imbinarea conductelor din PVC prin flanse se poate face folosind flanse sudate pe tevi in atelier, sau flanse sudate la capetele tevilor bercluite.
Aparatele folosite pentru sudarea tevilor din PVC se bazeaza pe principiul incalzirii unui curent de aer care este  dirijat apoi sub forma de jet fierbinte asupra suprafetelor tevilor ce urmeaza a fi sudate.


Pentru incalzirea aerului se poate utiliza fie o serpentina incalzita cu gaz natural combustibil (figura a), fie o rezistenta electrica (figura b). Prin incalzirea cu un jet de aer fierbinte, materialele plastice din care sunt constituite conductele ca si materialul de adaos (numit vergea de sudura) ajung intr-o stare vascoasa realizandu-se o sudura perfecta.
Imbinarile demontabile intre tevile din PVC tip G sau intre acestea si tevile sau armaturile metalice se realizeaza cu: racordurile olandeze de lipit (figura a), racorduri olandeze cu filet interior (figura b) sau cu filet exterior (figura c).



Conductele de distributie a apei reci executate din PVC tip G se fixeaza in cladire cu ajutorul bratarilor, consolelor sau cu reazeme comune si pentru alte conducte.

Bratarile se incastreaza in elementele de constructie si permit fixarea independenta a fiecarei conducte.
Intre bratara 2 si suprafata exterioara a conductei 3 se prevede o garnitura 1 din cauciuc sau carton pentru protectia conductei contra vibratiilor sau actiunilor mecanice.

Reazemele comune se executa din otel profilat si sunt prinse cu suruburi de elemente din cornier fixate in elementele de constructie.

Elementele din cornier se fixeaza la randul lor cu ajutorul unor suruburi metalice (numite dibluri) care au un varf ascutit si capatul opus filetat, pentru a permite montarea unei piulite pentru strangerea cornierului. Diblurile (suruburile) metalice sunt impuscate in elementele de constructie cu ajutorul unui pistol care functioneaza cu aer comprimat.
Pentru preluarea dilatărilor sau a contracţiilor (alungiri sau scurtari) conductelor se pot monta compensatoare de dilataţie, construite in mod special.
Este posibil insa ca si prin montarea conductelor sa se realizeze preluarea dilataţiilor, fara compensatoare.


Acest mod de montare asigura deci "compensarea naturala a dilatărilor" si se poate realiza prin schimbarile de directie a conductelor.

Pentru a dirija corespunzator dilatarile, pe conducta se executa puncte fixe.



Punctele fixe se realizeaza lipind pe conducta cate un inel executat din PVC, de o parte si de alta a bratarilor incastrate in perete in punctele prevazute in proiect. Toate celelalte puncte de prindere la pereti a conductelor, in afara de punctele fixe, se vor executa astfel ca sa nu stinghereasca libera deplasare a conductelor la dilatare si contractare.


La trecerea conductelor prin pereti se monteaza tuburi protectoare din tevi din otel avand diametrele cu o dimensiune mai mare decat cele ale conductelor de distributie, care permit deplasarea conductelor la variatii de temperatura (la dilatare).


De asemenea, la traversarile prin planşee, conductele se monteaza in tuburi de protectie care sa permita dilatarea lor libera.



Spatiul ramas liber intre teava si tubul de protectie se umple cu un material izolant, moale. Tubul de protectie se fixeaza cu un mortar in planşeu inainte de turnarea betonului de panta sau a mozaicului si executarea izolatiei hidrofuge.

Conductele principale de distributie se monteaza cu o usoara inclinare, numita pantă. Panta de montare a conductelor este de ordinul a 2 … 5 mm/m. Montarea inclinata a conductelor se face de la caz la caz, tinand seama de asigurarea golirii instalatiei si de eliminarea aerului din conducte, astfel incat sa se evite formarea unor "saci" de aer si apa.

Montarea coloanelor
Coloanele se amplaseaza in centrul de greutate al punctelor de consum pe care le alimenteaza. Ele se pot monta aparent sau ingropat in tencuiala peretilor.
Cand coloanele se monteaza aparent, din motive de estetica se amplaseaza pe cat posibil in colturile incaperilor si de regula in colturile incaperilor care contin instalatii sanitare (closete, bai, bucatarii). La montarea coloanelor trebuie sa se  prevada posibilitatea izolarii fiecareia din ele de restul instalatiei si golirii lor in caz de reparaţii. Pentru aceasta la baza fiecarei coloane se monteaza cate un robinet de închidere cu descărcare (golire) sau, in lipsa acestuia, cate un robinet de închidere fara descărcare, alaturat unui teu de golire. Pentru preluarea dilatarilor coloanelor se folosesc lire de dilataţie care se executa cu ajutorul unui dispozitiv reglabil.


Acest dispozitiv este amplasat pe o placă, fiind prevazut cu un ghidaj metalic fix. Celalalt perete al ghidajului este mobil si poate fi reglat in functie de dimensiunile tevii curbate. Alunecarea ghidajului se face pe culise care se fixeaza intr-o pozitie anumita prin şuruburi. Curbarea liniei se realizeaza in jurul unui inel metalic a carui pozitie poate fi, de asemenea, reglata printr-un ghidaj. Lira de dilataţie este prevăzută in instalatie cu un punct fix realizat prin lipirea a doua inele de ambele parti ale unei bratari incastrate in perete. Intre bratara si peretele exterior al tevii se prevede o garnitura din cauciuc. Bratarile se strang usor peste garnitura, pentru a nu impiedica deplasarea coloanei.


Montarea conductelor de legătură
Conductele de legatura de la coloane la obiectele sanitare se pot monta atat aparent, cat si ingropat in tencuiala.


Legaturile amplasate sub nivelul obiectelor sanitare (cazul lavoarelor sau a spălătoarelor echipate cu baterii stative) se monteaza cu pantă, astfel incat sa se asigure golirea apei prin coloana. Pentru rezervoare de closet, chiuvete si spalatoare sau lavoare echipate cu baterii de perete, conductele de legatura se aseaza deasupra nivelului obiectelor respective.

Montarea armăturilor


Armăturile metalice cu mufe (robinete de trecere) se imbina cu ajutorul unui niplu metalic obisnuit si al unei mufe duble de PVC cu filet sau al unui racord olandez de PVC cu filet exterior. Aceste armaturi se sustin separat, pentru a nu se transmite prin manevrarea lor eforturi asupra tevii, ele reprezentand astfel puncte fixe ale conductei. Succesiunea operatiilor de montaj a robinetului de pe conducta de legatura de la coloana la obiectele sanitare este aratata in figura.
Montarea conductelor din ţevi din oţel zincat

Conductele din tevi din otel zincat pot fi montate aparent, in canale sau ghene acoperite cu rabiţ sau ingropate sub tencuiala in elementele de constructie, ca si conductele din PVC tip G. De regula, conductele din tevi din otel zincat ale instalatiilor de distributie a apei reci si calde pentru consum menajer din grupurile sanitare ale cladirilor industriale, precum si din unele cladiri social- culturale (camine, cinematografe, stadioane etc.) se monteaza aparent.

Prelucrarea ţevilor din oţel zincat
Principalele operatii de prelucrare a tevilor din otel zincat, in vederea montarii lor in instalatii sunt: tăierea si filetarea.

Taierea ţevilor
Se poate executa fie manual, la bancul de lucru, folosind ferastraul pentru metale (bomfaier), in care caz teava se prinde in menghina de banc, fie ferastraie mecanice (masini) pentru taiat tevi (folosite in atelierele de prefabricate).

Filetarea ţevilor
Este operaţia prin care se realizeaza la capetele ţevilor, pe suprafata lor exterioara, un şant cu profil constant, cu axa in elice, numit filet, care serveste la asamblarea prin insurubare a pieselor fasonate (uzinate) de legatura, numite fitinguri (mufe, coturi, teuri, reductii etc.). Taierea filetului la teava se poate executa in doua moduri: cu scule manuale numite clupe sau cu masini de filetat (in atelierele de prefabricare a instalatiilor).
Clupele pot fi:
-    cu bacuri fixe, alcatuite dintr-un corp din otel, doua manere de prindere, bacurile pentru taiat filetul, surubul de strangere a bacurilor si inelul de ghidaj;
-    reglabile cu doua (sau cu patru) manere prevazute cu trei sau patru bacuri de taiere si cu un numar egal de bacuri de ghidaj;
-    reglabile cu un maner sau cu un clichet care permite trei pozitii de lucru-spre dreapta, spre stanga sau cu manerul fix.
Pentru taierea filetului ţeava se strange in menghina pentru tevi montata la bancul de lucru, avand in afara capatul ce trebuie filetat numai atât cat este necesar, pentru a se putea introduce si manevra clupa. Cand capatul ţevii se scoate prea mult in afara menghinei, mai ales in cazul ţevilor de diametru mic, teava se poate indoi sau rasuci in timpul filetarii. Se verifica apoi ca bacurile clupei sa fie curate, fara corpuri straine sau resturi de şpan ramase de la taierea altor filete; filetele taiate cu bacuri necuratate sunt de calitate mai proasta chiar decat filetele taiate cu bacuri tocite.
Dupa aceasta verificare, capatul ţevii se unge cu ulei si se introduce pe el cupla, care se aseaza astfel incat sa cuprinda capatul tevii numai cu primele   
2 … 3 spire ale filetului bacurilor. Aceste spire sunt mai putin pronuntate, ceea ce explica si faptul ca ultimele spire ale filetului taiat sunt mai putin adânci. Urmeaza invartirea clupei in jurul tevii, in care scop clupele fara clichet se apuca de instalator cu ambele maini.

Imbinarea tevilor din otel zincat cu ajutorul fitingurilor filetate
Se executa astfel: se infasoara pe capatul filetat al tevii un fuior de canepa de cativa milimetri grosime (cât acopera filetul); se unge deasupra cu un strat subtire de miniu de plumb; se introduce fitingul si se insurubeaza cu ajutorul unui cleşte.

Montarea conductelor principale de distributie
In instalatiile cu distributie inferioara, conductele principale de distributie se pot monta: in subsol (daca exista), sustinute pe plafon cu colier simplu de ancorare sau fixate pe console executate din otel lat sau otel rotund; in canale acoperite care, de regula sunt vizitabile.



In cazul distributiei superioare, conducta principala se monteaza in lungul grinzilor, sub planşee, fiind susţinuta pe console impreuna cu alte conducte sau cu sustinatoare proprii incastrate in elementele de constructie. Conductele din otel zincat se monteaza cu panta spre punctele de golire.

Montarea coloanelor
Racordarea coloanelor la conducta principala de distributie se face cu fitinguri, prevazandu-se robinete de inchidere si golire necesare in timpul exploatarii pentru izolarea si golirea coloanelor defecte.


Dupa remedierea defectiunilor, prin deschiderea robinetului de la baza coloanei, apa trece din conducta principala de distributie in coloana.


Coloanele sunt susţinute cu ajutorul brăţărilor metalice incastrate in elementele de constructie cu mortar de ciment sa de ipsos, amplasate, de regula, la fiecare etaj, insa nu la mai mult de 3,50 m una de alta.

Montarea conductelor de legătură
Racordarea conductelor de legatura la coloane se face cu ajutorul teurilor. Pe conductele de legatura se monteaza robinete de inchidere care permit intreruperea alimentarii cu apa a robinetelor sau bateriilor defecte montate la punctele de consum. Dupa remedierea defectiunilor, aceste robinete se deschid si se mentin in aceasta pozitie in timpul functionarii instalatiei.

Montarea armăturilor
Robinetele sunt executate din fonta sau din otel si pot fi cu ventil drept sau inclinat (pentru diametre pana la 2″) sau cu sertar (denumite vane, de regula, pentru diametre peste 2″). Robinetele si vanele pot fi montate in reteaua de conducte prin flanşe prevăzute cu garnituri si prinse cu suruburi sau, pentru diametre mici, in anumite cazuri, cu racorduri olandeze.


3.    MONTAREA SI RACORDAREA APARATELOR DE PREPARARE A APEI CALDE DE CONSUM














3.1     Montarea schimbătoarelor de căldura

La montarea aparatelor in instalatia de preparare a apei calde de consum sunt necesare urmatoarele operatii:
•    transportarea aparatului in centrala sau punctul termic in care se monteaza. De la locul in care a fost descarcat la aprovizionare, aparatul poate fi transportat fie cu o masina, fie tractat pe o sanie special amenajata. Introducerea la locul de montare (situat de obicei la subsol) se face pe un plan inclinat alcatuit din barne de lemn sau tevi, solid fixate in pardoseala subsolului. Coborarea se dirijeaza cu un troliu care actioneaza un cablu fixat pe schimbator;
•    manevrarea aparatului in contracurent in interiorul punctului termic cu o macara fixata pe planseul superior cu o traversa. Macaraua se monteaza deasupra punctului de montaj, astfel incat sa poata ridica schimbatorul fara dificultate. La nevoie se prevad doua dispozitive de ridicat;
•    montarea aparatului in contracurent pe suporturi de sustinere si verificarea orizontalitatii ansamblului. Suporturile pot fi prefabricate la atelier sau pot fi executate la santier din profile metalice de catre echipa de instalatori care le monteaza. Uneori aceste suporturi se executa de constructor, din beton;
•    efectuarea probei de presiune pe rand pentru circuitul primar (incalzitor) si secundar (prin care trece apa rece ce se incalzeste in vederea consumului);
•    racordarea aparatului in contracurent la conducta de alimentare cu apa rece si la conducta de apa calda de consum, precum si la reteaua de incalzire (agentul primar) si montarea aparaturii de automatizare;
•    izolarea termica a suprafetei exterioare a schimbatorului, avand grija sa se lase libera plăcuţa cu indicaţiile caracteristicilor sale.


3.2    Montarea boilerelor

Boilerele sunt recipiente voluminoase si grele; intocmai ca in cazul aparatelor in contracurent, pentru montarea boilerelor trebuie ca echipa de instalatori montori sa fie dotata cu scule si utilaje pentru ridicat si, respectiv, pentru sudat.
Boilerul se monteaza langa pereţi, pe console de susţinere (fig. a, b si c) sau departat de pereti pe cadru metalic de sustinere (fig. d) sau pe postamente din beton (fig. e).



In fata boilerului se lasa un spaţiu liber, fara conducte sau alte obstacole, care permite scoaterea serpentinei in timpul exploatării.


Succesiunea operatiilor de montaj al boilerului este urmatoarea:
-    se transporta aparatul la locul de montare folosind procedeele utilizate pentru aparatul in contracurent;
-    se ridica boilerul pe console;
-    se probeaza, mai intai, circuitul primar (serpentina), apoi intregul ansamblu (boiler si serpentina);
-    se racordeaza boilerul la conducta de alimentare cu apa rece (la partea inferioara a boilerului). Pe acest racord, langa boiler, se monteaza un ventil de retinere care impiedica trecerea apei calde in reteaua de apa rece si un robinet de inchidere. Pe racordul la reteaua de apa calda de consum se monteaza un termometru si un robinet de inchidere;
-    se monteaza termostatul pe conducta de apa calda de consum si ventilul cu trei cai si motorul electric pe conducta de intrare a agentului termic primar;
-    se izoleaza termic intreaga suprafata a boilerului, mai putin capacul gurii de vizitare.


4.    INSTALATII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA RECE PENTRU COMBATEREA INCENDIILOR

4.1    Montarea instalaţiilor cu hidranţi interiori

Hidranţii interiori se monteaza in nişe (cutie) amenajate special in grosimea peretilor, prevazute cu rama metalica 1 si usa 2 cu geam mat. Daca grosimea peretilor nu permite executarea nişelor, hidranţii interiori se pot monta in cutii metalice asezate pe pereţi, prevăzute, de asemenea, cu usa metalica si geam mat.


Hidranţii se racordeaza direct la coloane, prin teuri prevazute la 1,50 m de la pardoseala. Partea de jos a firidei hidrantului trebuie sa se afle la o inaltime de 1,10 m de la pardoseala.
In nişa, pe un tambur metalic 3 se înfăşoară furtunul, cu lungimea de 20 m, caruia i se monteaza la un capat racordul pentru montarea la hidrant si la celalalt capat teava cu ajutajul de stropire, care se fixeaza cu ajutorul unor cleme 4.

4.2    Montarea instalaţiilor cu sprinklere




Succesiunea operatiilor tehnologice de montaj a instalatiilor cu sprinklere este urmatoarea:
-    se insurubeaza teul pe tronsonul prefabricat al conductei de alimentare cu apa, iar in locul sprinklerului se insurubeaza in teu un dop prevazut cu filet exterior;
-    se monteaza brăţara metalica in elementul de constructie si se prinde de brăţara tronsonul prefabricat de conducta;
-    se asambleaza o ramura a instalatiei formata din doua sau mai multe tronsoane prefabricate;
-    se efectueaza proba de presiune introducand apa sub presiune in conducta;
-    se goleste conducta de apa, se scot dopurile din teuri si in locul lor se monteaza sprinklerele prin înşurubare;
-    se introduce apa in conducta si se probeaza functionarea sprinklerelor incalzind dispozitivul de declanşare (plăcuţele bimetalice uşor fuzibile) de la flacara unui chibrit. Aceasta proba se efectueaza la cateva sprinklere amplasate in diferite puncte, pentru a se putea trage o concluzie generala asupra functionarii intregii instalatii. Cu aceasta ocazie se verifica si functionarea sistemului de semnalizare acustica (alarma) si optica a intrarii in functiune a instalatiei cu sprinklere.


Sprinklerele se pot monta cu bataia jetului in jos la cladiri din beton in care se urmareste numai protejarea materialelor din incaperi, sau in sus spre tavan (la cladiri cu tavane din lemn, care trebuie udate, in primul rand, in vederea limitarii zonei incendiate), ori in dreptul grinzilor la o distanta de cel putin 2,5 cm sub partea inferioara a acestora.

4.3    Montarea instalatiilor cu drencere

Instalatiile cu drencere se prefabrica in atelier. Tronsoanele de teava, avand executate orificiile de iesire si montate capetele de drencer, se transporta la santier si se monteaza in brăţările pregatite din timp.
Distantele dintre drencere se stabilesc in functie de unghiul de atac al jetului (deci, de forma deflectorului) si de diametrul orificiului de curgere. Se recomanda ca distanta dintre doua drencere sa fie cuprinsa intre 1,50 si 2,50 m, iar distanta intre randul de drencere si spatiul protejat sa fie cuprinsa intre 0,25 si 1,20 m.
Instalatiile cu drencere se monteaza in grupe de maximum 72 de capete, fiecare grupa fiind prevazuta cu conducta principala de alimentare si cu robinete de actionare.


5    MONTAREA POMPELOR

In instalatiile de alimentare cu apa apare frecvent necesitatea ca apa sa fie transportata de la un nivel inferior la unul superior (de la locul de captare dintr-o sursa de suprafata, la un rezervor de inaltime sau, in general, de la un nivel energetic inferior la unul superior; de exemplu, de la energia disponibila a apei intr-o conducta exterioara la energia necesara pentru utilizarea apei la un anumit punct de consum).
Curgerea apei de la un nivel inferior la unul superior nu se poate realiza de la sine, ci numai daca se transmite apei o anumita energie necesara pentru ridicarea ei la inaltimea respectiva si pentru invingerea rezistentelor hidraulice intampinate la transportul prin conducta.
Energia necesara pentru transportul apei de la o cota energetica mai joasa la una mai ridicata este transmisa apei cu ajutorul unei pompe centrifuge (masini hidraulice) care transforma energia mecanica data de motorul de antrenare in energie hidraulica (cinetica de miscare).
Pompa centrifuga este compusa dintr-o carcasa cilindrica in spirala 1, in interiorul careia, fixat pe axul pompei 2, se monteaza un rotor cu palete 3. Carcasa este prevazuta cu doua racorduri: unul pentru conducta de aspiratie a apei 4 in pompa si altul pentru conducta 5 de refulare a apei din pompa. Prin invartirea rotorului 3 de catre un motor electric al carui ax este cuplat elastic cu axul acestuia, ia nastere o forta centrifuga, sub influenta careia apa din pompa este dirijata de la centru spre periferie, ajungand la racordul de refulare. Din cauza dirijarii apei de la centru spre periferie, in centrul pompei se creeaza o depresiune, iar sub actiunea presiunii atmosferice, apa din rezervorul sau din puţul din care aspira pompa patrunde prin conducta de aspiratie in centrul pompei, de unde este dirijata din nou spre periferie si fennomenul se repeta continuu, atata timp cat este actionat rotorul pompei.


Pompele centrifuge pot fi: monoetajate (cu un singur rotor), pentru presiuni mici, sau multietajate (cu mai multe rotoare legate in serie), pentru presiuni mari.
Dupa modul de constructie, pompele centrifuge pot fi: cu ax orizontal cuplate direct cu motorul electric sau cu ax vertical. In ultimul caz pompa poate fi montata in rezervorul sau in putul din care aspira, iar motorul in afara si cuplat de pompa cu un ax prelungit.
Schema generala a unei statii de pompare se compune din: pompa centrifuga 1 care aspira apa prin conducta de aspiratie 2 dintr-un rezervor tampon deschis 4, îi ridica presiunea si o refuleaza prin conducta de refulare 3 fie intr-un rezervor de inaltime 5, fie direct la punctele de consum.



Pentru a evita intoarcerea apei din conducta de refulare3 prin pompa spre rezervorul 4, in perioadele cand pompa nu functioneaza, pe conducta de refulare 3 se monteaza intotdeauna o clapeta de retinere 6 care asigura circulatia apei numai intr-un singur sens. Pe conductele de aspiratie si de refulare se prevad vanele de inchidere 7.


Montarea pompelor in paralel si in serie
In unele instalatii de alimentare cu apa, debitul necesar consumatorilor nu poate fi obtinut cu o singura pompa, chiar daca se alege din catalog pompa cu debitul cel mai mare corespunzator inaltimii de pompare necesare. In alte instalatii, inaltimea de pompare necesara nu poate fi realizata de catre o singura pompa, chiar daca se alege din catalog pompa cu inaltimea de pompare cea mai mare corespunzatoare debitului necesar.
Atunci cand este necesara o marire a debitelor, se monteaza doua sau mai multe pompe in paralel (figura a), iar cand este necesara o marire a inaltimii de pompare, se monteaza doua sau mai multe pompe in serie (figura b).




Racordarea la instalatii
Fundatiile (postamentele) pompelor
Fiecare pompa impreuna cu motorul electric de antrenare se monteaza pe un postament propriu. In cazul a doua pompe, din care una activa si una de rezerva, se poate executa un postament comun.
In statiile de pompare, pompele se monteaza pe fundatii (postamente) din beton prevazute cu un strat de pluta 8 … 10 cm grosime pentru amotizarea vibratiilor produse in timpul functionarii pompei. Fundatiile se executa de catre constructor folosind un cofraj, iar betonul se poate turna fie pe pardoseala salii pompelor, fie ingropat in pardoseala, in care caz intre fundatie si pardoseala se prevede un strat de izolatie hidrofuga (pentru evitarea patrunderii scurgerilor de apa) si unul de izolatie fonica (pentru evitarea transmiterii vibratiilor). Instalatorul trebuie sa supravegheze asezarea in cofraj a unor tevi unse cu ulei in dreptul suruburilor de ancorare, largind orificiul in vederea unei mai bune prize a mortarului turnat la fixare.



Montarea pompelor
Inainte de montarea pompelor pe fundatii, instalatorul trebuie sa efectueze urmatoarele lucrari pregatitoare:
•    verificarea corespondentei dintre datele inscrise pe placuta pompei aprovizionate si caracteristicile pompei din proiect. Uneori, aceste caracteristici sunt neclar redate pe placuta respectiva. Cifrele care exprima debitul Gp al pompei (in m3/h), presiunea Hp (in m H2O) si puterea N (in kW) sunt imprimate cu un poanson metalic si pot fi citite in ordinea de mai sus chiar daca nu sunt vizibile cu celelalte litere;
•    verificarea tuturor elementelor componente si in special a cuplajelor si a axului motorului. Pompa trebuie sa corespunda in aceasta faza de montare urmatoarelor conditii principale: arborele trebuie sa se roteasca cu usurinta la o actionare manuala; in timpul miscarii de rotatie paletele nu trebuie sa atinga corpul pompei;
•    verificarea fundatiei pe care se va monta pompa. Se controleaza corespondenta dintre gaurile de prindere ale cadrului de sustinere al pompei si orificiile practicate in fundatia de beton pentru amplasarea suruburilor de fixare a agregatului.
La operatia propriu-zisa de montaj a pompelor se procedeaza astfel:
-    se unge filetul suruburilor de ancorare cu vaselina si se infasoara cu capete de bumbac sau de carpa pentru protectie;
-    se introduc suruburile de ancorare in locasurile fundatiei, utilizandu-se un sablon avand dimensiunile fundatiei pompei, dupa care golurile se uda si se umplu cu mortar de ciment;
-    la 48 h dupa umplerea locasurilor cu mortar de ciment, se desurubeaza piulitele si se scoate sablonul;
-    se monteaza pompa pe fundatie, controlandu-se cu nivela, orizontalitatea cadrului; in cazul in care este necesar se introduc pene din tabla de plumb pentru a asigura nivelul dorit.

Cuplarea pompei cu motorul electric
Cuplarea trebuie sa se faca astfel incat axul pompei sa se afle exact in prelungirea axului motorului, spre a nu se produce eforturi care pot deteriora cei doi arbori. Cuplarea trebuie sa fie elastica, pentru a nu amortiza socul ce se produce la pornirea motorului.
Inainte de a se introduce suruburile de strangere a cuplajului, se va porni numai motorul electric, spre a se verifica daca sensul de rotatie al acestuia corespunde cu sensul de rotatie al pompei, indicat prin sageata pe corpul ei. In caz contrar trebuie inversate legaturile electrice la doua borne ale motorului. Axele cuplate ale pompei si motorului trebuie sa se roteasca usor cu mana.

Racordarea pompei la reteaua de conducte a instalatiei de pompare
Dupa montarea pompei pe fundatie se efectueaza montarea armaturilor si racordarea pompei la conductele de aspiratie si respectiv de refulare.
-    Pe racordul de aspiratie al pompei se monteaza o reducţie 5 (confuzor) executata din teava de otel si asamblata prin flanse prevazute cu garnituri de etanşare si suruburi.


Reductia 5 se executa astfel incat sa se evite formarea unui sac de aer, care ar putea provoca micsorarea debitului pompei sau chiar intreruperea aspiratiei apei (dezamorsarea pompei). Intre reductie si conducta de aspiratie se monteaza o vana de inchidere 6, care este prevazuta cu flanşe, garnitura de etanşare si şuruburi de prindere.
-    O conditie esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca conducta de aspiratie
este etanşeitatea perfecta a tuturor imbinarilor. Cea mai mica neetanseitate care ar exista pe aceasta conducta determina o micsorare a debitului pompei sau chiar o intrerupere a debitului (ruperea coloanei de aspiratie), prin patrunderea aerului in conducta. Daca la punerea in functiune pompa nu aspira, aceasta denota ca exista neetanseitati prin care patrunde aer fie pe conducta de aspiratie, fie la presetupa pompei. Se zice in acest caz ca pompa aspira aer fals. Pentru etansarea presetupei pompei nu se va folosi niciodata canepa fuior, deoarece aceasta se gripeaza, ci azbest grafitat.
-    Unele pompe, mono sau multietajate, sunt prevazute la partea de
deasupra cu robinete, spre a observa daca pompa aspira si refuleaza. Si prin aceste robinete de control poate patrunde aer.
-    Pe racordul de refulare al pompei se monteaza un ştuţ din teava de
forma unui difuzor 8, asamblat de asemenea prin flanse cu garnituri si suruburi. In continuare se monteaza clapeta de retinere 9 si vana de inchidere 10 care se asambleaza la conducta de refulare prin flanşe prevazute cu garnituri si suruburi.
Atat conducta de aspiratie, cat si cea de refulare se vor monta astfel
incat pompa sa poata fi demontata de pe placa de baza fara a fi necesara demontarea conductelor. Pentru colectarea apei scurse de la presetupele pompei se monteaza in dreptul acestora o conducta de colectare 13 racordata printr-o conducta de canalizare la un recipient executat in pardoseala salii pompelor. Din recipientul de pardoseala apa este evacuata apoi la reteaua de canalizare.
In jurul pompelor se lasa liber spatiul necesar deservirii pompelor si asigurarii conditiilor cerute de protectia muncii.

Punerea in funcţiune a pompelor
Inainte de pornire trebuie sa se umple cu apa atat pompa, cat si conducta de aspiratie, operatie numita amorsarea pompei. Umplerea se face prin robinetul de amorsare montat la partea superioara a pompei. Pentru ca la umplerea cu apa sa se evacueze tot aerul din interior, este recomandabil ca in timpul umplerii sa se invarteasca arborele pompei de mai multe ori. Este strict interzisa pornirea pompei daca nu este umpluta complet cu apa. Se verifica apoi etanşeitatea presetupelor, care se strang usor, astfel ca din ele sa picure lichid care unge garnitura. Se verifica de asemenea daca palierele (lagarele) motorului si pompei sunt unse suficient.
Pompele legate la o conducta de refulare sub presiune se pornesc cu vana de la refulare inchisa, pentru a reduce puterea absorbita de motor in primele secunde de functionare. Apoi vana se deschide treptat pana la pozitia necesara. Incalzirea normala a palierelor in timpul functionarii pompei este de circa 60°C, temperatura care nu trebuie sa fie depăşita. In timpul iernii pompele montate in incaperi neincalzite se golesc in cazul intreruperii functionarii lor pe timp mai indelungat, pentru a se evita spargerea lor prin inghet sau blocarea lor cu gheaţă la punerea in funcţiune.


6. MONTAREA INSTALAŢIEI DE HIDROFOR

Instalatia de hidrofor este o instalatie de pompare la care pe conducta de refulare a pompei se monteaza un rezervor inchis, numit recipient de hidrofor, continand la partea inferioara apa si la partea superioara, deasupra nivelului apei, aer comprimat.
Instalatia de pompare cu recipient de hidrofor se foloseste atunci cand presiunea disponibila a apei din conducta publica in punctul de racord este temporar sau permanent mai mica decat sarcina hidrodinamica necesara apei din instalatia interioara, iar consumul de apa din cladiri este neuniform in timp.
Instalatiile de hidrofor se prevad in special pentru alimentarea cu apa a ansamblurilor de cladiri de locuit, in care debitul de apa consumat, prezinta variatii mari in timp intre valorile maxime si minime, datorita nesimultaneităţii in functionare a diferitelor puncte de consum ale apei in scopuri menajere.

Alcatuirea si functionarea instalatiei de hidrofor


Instalatia de hidrofor se compune din urmatoarele elemente:
-    rezervorul-tampon, care poate fi inchis, aflat sub presiunea unei perne de aer comprimat, sau deschis 7, adica pus in legatura cu atmosfera printr-o conducta de aerisire 10. De regula, in instalatiile de hidrofor se utilizeaza rezervoare-tampon deschise 7, care sunt alimentate cu apa din conducta publica 1 prin conducta de bransament 2. Rezervorul-tampon deschis este alimentat cu apa prin intermediul unor robinete cu plutitor 9 (cel putin doua, pentru siguranta in exploatare), montate la un distribuitor comun 8 care este alimentat cu apa din conducta de bransament 2. Robinetele cu plutitor 9 asigura mentinerea practic constanta a nivelului apei in rezervorul-tampon deschis;
-    pompele 11 pentru ridicarea presiunii apei, care aspira apa din rezervorul-tampon deschis 7 si o refuleaza in instalatia interioara 22 la punctele de consum 25 prin intermediul recipientului de hidrofor 14. Pe conducta de refulare a pompei se monteaza o clapetă de reţinere 12 care are rolul de a impiedica intoarcerea apei din hidrofor spre pompa, in perioadele cand pompa nu functioneaza;
-    recipientul de hidrofor 14, in care apa refulata de pompa este mentinuta la nivelul de presiune creat de pompa de catre aerul comprimat aflat deasupra apei.


Recipientul de hidrofor este prevazut cu racordurile 1 de intrare si 2 de iesire a apei; cu racordul 3 pentru intrarea aerului comprimat si pentru montarea supapei de siguranta, cu racordurile 4 pentru armaturile indicatorului cu sticla de nivel (la care se poate urmari vizual variatia nivelului apei de hidrofor), cu racordul 5 pentru montarea manometrului necesar pentru citirea presiunii din interiorul recipientului si cu racordul 6 pentru golirea apei din recipient.
De asemenea, recipientul de hidrofor este construit cu o gura de vizitare 7 necesara in exploatare pentru curatirea rezervorului la interior, care este acoperita cu un capac prevazut cu flanse cu garnitura asamblata prin suruburi. Hidroforul este sustinut de trei picioare 8 din ştuţuri de teava sudate pe fundul elipsoidal al acestuia;
-    compresorul de aer 15, care serveste pentru crearea pernei de aer comprimat din recipientul de hidrofor. Compresorul de aer este pus in functiune la pornirea instalatiei de hidrofor cand se creeaza perna de aer comprimat si in timpul exploatarii instalatiei, cand este necesara completarea pernei de aer comprimat. Pierderea de aer comprimat se poate datora fie scaparilor prin neetanseitatile imbinarilor conductelor, fie dizolvarii unei cantitati oarecare de aer in apa. Pe conducta de refulare a aerului comprimat, la iesirea din compresor, se monteaza o clapeta de reţinere 18 care are rolul de a impiedica intoarcerea si evacuarea aerului din hidrofor prin compresor in exterior;
-    instalatia de automatizare pentru pornirea si oprirea automata a pomei, compusa dintr-un presostat 20 cu contacte electrice, care comanda actionarea motorului electric de antrenare a pompei, circuitele electrice si automatul de pornire-oprire 21 a motorului electric al pompei;
-    armaturile de inchidere (vane, robinete), de siguranta (ventil de siguranta 19 montat pe recipientul de hidrofor), care au rolul de a asigura instalatia contra suprapresiunilor (fata de presiunea de regim) accidentale;
-    reteaua de conducte, care face legatura intre rezervorul-tampon, pompe, hidrofor si conductele de distributie a apei;
-    distribuitor pentru apa (cand este cazul), in care patrunde apa refulata de pompa si din care apa este distribuita prin reteaua de conducte spre consumatori;
-    distribuitor pentru aer comprimat, care se prevede atunci cand se monteaza in paralel mai multe recipiente de hidrofor alimentate cu aer comprimat prin conducte separate ce pornesc din acelasi distribuitor alimentat cu aer comprimat de compresor.
Toate elementele componente ale instalatiei de hidrofor se grupeaza intr-o incapere (cladire) independenta numita statie de hidrofor.
Instalatia de hidrofor functioneaza in felul urmator:
-    pompa 11 aspira apa din rezervorul-tampon deschis 7, îi ridica presiunea si o refuleaza in recipentul de hidrofor 14, de unde este evacuata apoi in instalatie spre punctele de consum;
-    din cauza ca punctele de consum ale apei din cladiri nu au o functionare simultana (consumul de apa fiind neuniform in timp), debitul de apa consumata in instalatie Gc este mai mic decat debitul pompei Gp: Gc<Gp, astfel ca, in recipientul de hidrofor se va acumula treptat (in timp), diferenta ∆G=Gp-Gc intre debitul pompei si debitul consumat in instalatie;
-    pe masura ce se acumuleaza apa in hidrofor, nivelul apei creste, astfel ca perna de aer de deasupra apei va fi comprimata; la atingerea unui anumit nivel maxim al apei in hidrofor (urmarit vizual pe sticla de nivel 28), aerul comprimat ajunge la o presiune maxima, numita presiune de oprire a pompei, care este controlata si sesizata de presostatul cu contacte electrice 20 care va comanda oprirea pompei prin intermediul automatului 21 de actionare a motorului electric al pompei;
-    din momentul opririi pompei, intregul debit de apa Gc necesar la punctele de consum din instalatie este asigurat din rezerva de apa acumulata in hidrofor, rezerva numita volum util; pe masura ce consumul de apa din instalatie creşte, volumul util scade, iar perna de aer comprimat de deasupra apei se destinde;
-    la atingerea nivelului minim al apei in hidrofor (urmarit vizual pe sticla de nivel 28), aerul comprimat s-a destins pana la presiune  minima numita presiune de pornire a pompei, controlata si sesizata de acelasi presostat cu contacte electrice 20, care va comanda pornirea pompei prin intermediul automatului 21 de actionare ce va inchide circuitul electric de actionare a motorului electric al pompei. Din acest moment, pompa 11 va aspira apa din rezervorul-tampon deschis, îi va ridica presiunea si o va refula prin hidrofor spre statie; din debitul pompei Gp, o parte si anume Gc se va consuma in instalatie, iar diferenta ∆G=Gp-Gc se va acumula treptat in hidrofor refacand volumul util. In continuare, functionarea instalatiei de hidrofor se repeta ca mai sus.
Daca in anumite perioade presiunea apei din conducta publica in punctul de racord devine egala cu sarcina hidrodinamica necesara in instalatia interioara, atunci alimentarea cu apa a instalatiei interioare se poate face direct, printr-o conducta 13 de ocolire a instalatiei de hidrofor, apa trecand din conducta de bransament 2 prin conducta de ocolire 13 in instalatia interioara 22 spre punctele de consum 25. Pentru a evita intoarcerea apei din instalatia interioara prin conducta de ocolire 113 spre conducta publica 1, in perioadele cand presiunea apei din conducta publica scade, pe conducta de ocolire 13 se monteaza o clapeta de retinere 12 care permite circulatia apei numai intr-un sens. Din analiza functionarii instalatiei de hidrofor trebuie retinute urmatoarele:
-    in instalatia de hidrofor presiunea apei este ridicata de pompa;
-    aerul comprimat are rolul de a mentine volumul de apa acumulat in hidrofor sub presiunea creata de pompa, pe intervalul de timp cat pompa nu functioneaza;
-    pompa are o functionare ciclica (periodica), perioada unui ciclu fiind egala cu intervalul de timp intre doua porniri (sau doua opriri) succesive ale pompei.
In instalatia de hidrofor functioneaza de regula o singura pompa, dar se monteaza doua pompe identice in paralel din care una este activa (in functiune) si cealalta de rezerva in caz de avarie a pompei in functiune, pentru a asigura alimentarea continua cu apa la presiunea necesara a tuturor consumatorilor.

Montarea instalatiei de hidrofor
Amplasarea instalatiei de hidrofor (Statia de hidrofor)
Rezervorul-tamon (inchis sau deschis); pompele, recipientele de hidrofor, compresorul de aer, distribuitorul de aer comprimat, distribuitorul de apa, conductele de legatura, armaturile de inchidere (vane, robinete), de siguranta (ventile sau supape de siguranta) si reglaj (clapete de retinere), aparatura de automatizare (presostate, intrerupatoare electrice etc.), precum si instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa din cladiri se amplaseaza si se monteaza in interiorul unei constructii (incaperi) independente numita statie de hidrofor


De regula, cladirea statiei de hidrofor face corp comun cu cladirea punctului termic pentru prepararea apei calde de consum sau cu centrala temica a ansamblului de cladiri.
Statia de hidrofor se amplaseaza, de regula, in centrul de greutate al consumatorilor, pentru a rezulta o solutie economica a retelei de distributie a apei din ansamblul de cladiri.
In interiorul statiei de hidrofor, utilajele, aparatele, armaturile si conductele se amplaseaza astfel incat sa se asigure, pe de o parte, accesul usor al personalului de exploatare pentru manevrarea vanelor sau pentru intretineri si reparatii curente si, pe de alta parte, utilizarea la maximum a spatiului tehnic disponibil pentru evitarea supradimensionarilor constructiei respective. Distantele uzuale de amplasare a echipamentului instalatiei de hidrofor fata de elementele de constructie sunt indicate pe figura.
Se recomanda ca motoarele electrice ale pompelor si compresorul de aer sa se amplaseze catre interiorul statiei, pentru a fi usor demontate in caz de defectiune si remontate in instalatie in timpul exploatarii.
In scopul reducerii (evitarii) transmiterii zgomotelor si vibratiilor de la pompe si compresorul de aer prin instalatie (reteaua de conducte) la elementele de constructie, se iau masuri de izolare fonica prin: montarea pompelor si compresorului pe un postament din beton prevazut cu strat de pluta de 8 … 10 cm grosime; montarea unor amortizoare elastice intre pompe si retea etc.
Pentru colectarea apei scurse pe pardoseala de la presetupele pompelor sau de la golirea unor parti ale instalatiei si evacuarea ei la canalizare, in interiorul instalatiei de hidrofor se prevede un recipient de pardoseala cu capac si gratar metalic, racordat la conducta exterioara de canalizare.

Montarea recipientelor de hidrofor
Recipientele de hidrofor se monteaza pe postamente din beton prevazute cu strat de pluta pentru amortizarea vibratiilor. In postamentul de beton se incastreaza buloane de prindere. Recipientul de hidrofor se aseaza pe postament in asa fel incat buloanele sa treaca prin gaurile flanselor ce sunt sudate pe stuturile (picioarele) de sustinere a hidroforului. Apoi sunt introduse pe fiecare bulon piulitele de strangere. Dupa asezare la pozitia definitiva, se desfac capacele de vizitare si se verifica sudurile interioare. In aceasta etapa de montaj se solicita venirea unui specialist al inspectiei pentru metrologie si cazane, pentru a constata starea recipientului. Garnitura capacului se unge cu miniu de plumb si apoi aceasta se remonteaza.
Recipientul se supune la proba de presiune cu apa; cu aceasta ocazie se verifica si functionarea supapei de siguranta la presiunea pentru care este calibrata.

Montarea rezervorului-tampon deschis



Rezervorul-tampon se executa, de obicei, din tabla neagra de otel si se vopseste la interior si exterior cu vopsea anticoroziva. Acest rezervor se monteaza fie pe soclu executat din beton, fie pe grinzi asezate pe pardoseala incaperii.

Pentru amortizarea vibratiilor, intre rezervor si grinzi de sustinere se prevad bucati de cauciuc. Dupa fixarea pe fundatie se monteaza distribuitorul cu robinete cu plutitor si sorbul pompei (numai in cazul unor rezervoare cu capacitati mari), impreuna cu conductele de legatura intre aceste elemente si instalatia exterioara. Apoi se monteaza cu suruburi capacul gurii de vizitare, pana la spalarea finala efectuata inainte de receptionarea instalatiei.

Montarea pompelor instalatiei de hidrofor
Pompele se monteaza pe fundatii (postamente) din beton prevazute cu strat de pluta pentru amortizarea vibratiilor, amplasate cat mai aproape de rezervorul-tampon, pentru ca conductele de aspiratie si de refulare sa se poata racorda la pompa cu rezistente locale (curbe sau coturi) cat mai putine. Cota axului pompei se recomanda sa fie sub cota nivelului minim al apei din rezervorul-tampon deschis.

Montarea conductelor si a armaturilor de inchidere, siguranta si control in instalatiile de hidrofor
Principalele armaturi din instalatia de hidrofor sunt: armaturile sticlei de nivel si sticla de nivel; robinetele de inchidere si reglaj; ventilul de siguranta; manometrele.
Armaturilor din bronz care fac legatura sticlei de nivel cu recipientul de hidrofor se monteaza in mufele sudate din fabrica pe orice recipient standardizat. Aceste armaturi se monteaza imediat dupa asezarea recipientului pe postament si se manevreaza la pozitia “inchis”. Sticla de nivel se monteaza in perioada terminarii lucrarii, deoarece se poate sparge usor. Ventilul de siguranta se amplaseaza la partea superioara a recipientului pe racordul de aer comprimat. Aceasta armatura se monteaza cu tija ventilului (supapei) in pozitie perfect verticala. Atunci cand este posibil, inainte de montare, ventilul de siguranta se supune la o incercare pentru a i se stabili pozitia contragreutatii. Manometrul se monteaza intr-un loc vizibil si ferit de eventuale loviri, pe racordul 5. In instalatia de hidrofor, conductele se monteaza dupa amplasarea agregatelor principale (recipientele de hidrofor, pompele, rezervorul-tampon etc.). Conductele se monteaza astfel incat sa se evite formarea unor volume in care, in timpul functionarii, se pot acumula saci de aer, care reduc sectiunea de trecere a apei.



PROBAREA SI  SI REMEDIEREA DEFECTIUNILOR


1.    PROBAREA SISTEMELOR

1.1     Probarea instalatiilor interioare de alimentare cu apa rece si calda

Probarea conductelor se efectueaza la o presiune de 1,5 ori presiunea de regim, insa minimum 6 at, timp de 20 min. proba se executa dupa aerisirea instalatiei.

Probarea conductelor interioare executate din tevi din PVC tip G.
Probele de presiune ale conductelor executate din tevi din PVC tip G se pot face dupa cel putin 24 h de la executarea ultimei lipituri. Lipiturile care nu dau rezultate bune se elimina prin taierea portiunii respective de conducta si intercalarea unui tronson de teava.
Inainte de darea in exploatare, conductele executate din tevi de PVC tip G se vor umple si se vor goli dupa 24 ore, timp de 2 zile consecutiv. Dupa aceasta operatie va fi convocat delegatul de la SANEPID care va lua proba de apa, pentru a se analiza si verifica daca continutul de plumb in apa nu depaseste 0,1 mg/l. in cazul cand acest continut de plumb nu este depasit, SANEPID va emite autorizatia de functionare, darea in exploatare a instalatiei putandu-se efectua numai dupa obtinerea acestei autorizatii.

Probarea conductelor interioare executate din tevi din otel zincat si din tevi de plumb pentru presiune
Probarea la presiune a conductelor interioare executate din tevi din otel se executa cu pompa hidraulica cu piston. Pompa se racordeaza la punctul cel mai de jos al retelei de conducte ce se incearca, de obicei, in subsol.


Cand cladirea este alcatuita din parter si 1…2 etaje, proba se efectueaza deodata la toata cladirea. La blocuri cu mai multe etaje, pentru a nu se impiedica lucrarile de constructii, proba se efectueaza pe coloane sau pe niveluri. In vederea probei, capetele conductelor se astupa cu dopuri din fonta maleabila, punandu-se robinete de aerisire in punctele cele mai de sus.
Probele partiale ale conductelor de apa calda si de circulatie, necesare in timpul montajului, se efectueaza o data cu probele conductelor de apa rece, separat pe coloane. In acest scop, la fiecare grup de coloane, la partea superioara, conductele de apa rece si de apa calda se leaga intre ele (reperul 5), se astupa cu dopuri toate pozitiile lasate pentru racordarea obiectelor sanitare, una din coloane se astupa, de asemenea, cu dop la partea inferioara, iar pe partea inferioara a celeilalte coloane se introduce apa si apoi se realizeaza presiunea cu ajutorul pompei 2. La terminarea completa a montarii si inainte de a se lega obiectele sanitare, intreaga instalatie de apa calda si rece se supune la o ultima proba de presiune. Defectele constatate cu ocazia probei se insemneaza pe instalatii cu creta si se remediaza dupa scoaterea apei de probare.
Probarea conductelor din tevi de plumb de presiune se executa la aceleasi valori ale presiunii de incercare ca si la tevile din otel. Cand conductele din plumb pentru presiune se monteaza ingropat, probarea se face inainte de astuparea acestora.


Probarea, reglarea si receptia instalatiei de hidrofor

Verificarea aparatelor si a utilajelor montate in statia de hidrofor
Verificarea recipientului de hidrofor consta dintr-un control vizual al sudurilor sale si dintr-o proba hidraulica de presiune efectuata in prezenta organelor de control. Dupa ce statia de hidrofor a fost complet montata si echipata si dupa ce s-au efectuat probele de presiune, se trece la verificarea si reglarea aparatelor care trebuie sa asigure functionarea normala a instalatiei, dupa care urmeaza :
-    se verifica etanseitatea ventilului (supapei) de siguranta, controland modul de deplasare a contragreutatii pe bratul respectiv ;
-    se verifica starea tehnica a pompei si a compresorului si se inlatura cauzele eventualelor trepidaţii in functionare;
-    se controleaza siguranţele de pe tabloul electric si se probeaza daca sensul de rotatie a motorului electric este cel indicat prin sageata de pe corpul pompei.
Dupa verificarile de mai sus se trece la reglarea aparatelor si la punerea in functiune a instalatiei.

Punerea in functiune a instalatiei de hidrofor


Operatiile de punere in functiune a instalatiei de hidrofor sunt urmatoarele:
-    se creeaza in interiorul recipientului presiunea initiala Hi, indicata in proiect (fig. a). La inceputul operatiei hidroforul este gol. Robinetele de acces 6 si 9 (fig. e) sunt inchise. Robinetul 12 este deschis. Se pune in functiune compresorul pana cand manometrul 17 indica presiunea dorita, de obicei cu 3 … 5 m H2O mai mica decat presiunea de pornire a pompei Hp ;
-    se introduce apa in recipient (fig. b, respectiv c). Pentru aceasta, robinetele 5 si 6 se deschid si pompa 3 se pune in functiune, incarcand recipientul cu apa. Se urmareste nivelul apei la sticla de nivel 13 si presiunea din recipient la manometrul 17. Cand presiunea in interior are valoarea Ho (presiunea de oprire) indicata in proiect, se opreste pompa 3 si se regleaza presostatul (automatul de presiune) 7, astfel incat sa produca intreruperea circuitului electric de alimentare a pompei la aceasta presiune ;
-    se consuma apa in instalatie (pompa 3 fiind oprita), pana cand manometrul arata presiunea Hp (presiunea de pornire) indicata in proiect (fig. d). Se inchide robinetul 9 si se regleaza presostatul sa produca punerea in functiune a motorului electric 4 pentru aceasta valoare a presiunii ;
-    se verifica functionarea automata a instalatiei, punand in functiune robinetele care consuma debitul de calcul al instalatiei si se verifica timp de cateva ore regimul de pompare si numarul orar n de porniri, respectiv de opriri ale pompei. Pe sticla de nivel 13, se inseamna nivelul apei la presiunea de pornire Hp, respectiv la presiunea de oprire Ho. Aceleasi valori se marcheaza cu vopsea rosie si pe cadranul manometrului 17.

Reglarea ventilului de siguranta



Ventilul de siguranta are rolul de a limita valoarea presiunii in recipientul de hidrofor si in instalatia de distributia.
Daca ventilul de siguranta este etalonat si pe bratul supapei exista gradatii in dreptul carora sunt indicate diverse presiuni de declansare a aparatului, acesta se regleaza asezand contragreutatea G in dreptul gradatiei corespunzatoare presiunii la care trebuie sa se declanseze. Apoi se verifica functionarea aparatului pornind pompa si lasand sa creasca presiunea din recipient pana la valoarea de declansare.
De obicei, ventilul de siguranta nu are asemenea gradatii si, in acest caz, reglarea lui se realizeaza dupa cum urmeaza :
-    se deplaseaza contragreutatea 1 pana la capatul parghiei 2, se porneste pompa si se urmareste la manometru cresteea presiunii din recipient. In momentul in care presiunea este cu 1 … 5 m H2O mai mare decat presiunea maxima Ho, se deplaseaza contragreutatea 1 pe parghia 2 inspre axul de rotire 4, pana cand rezultanta fortelor de presiune P aplicate ventilului 3 il ridica ; in acest moment recipientul este pus in contact cu atmosfera prin racordul 5. In punctul de pe bratul parghiei in care se afla contragreutatea in momentul declansarii, se executa apoi o crestatura cu pila sau cu fierastraul pentru metale, in care contragreutatea ramane fixata. Dupa reglarea ventilului de siguranta se verifica de cateva ori functionarea lui la presiunea pentru care a fost reglat.
Intrucat presiunea din recipient este aceeasi, atat in spatiul cu apa, cat si in spatiul cu apa, cat si in spatiul cu aer, ventilul de siguranta poate fi montat oriunde. Montarea lui pe spatiul de aer prezinta dezavantajul ca la declansarea aparatului se pierde aer din recipient, a carui completare dureaza mai mult timp, perioada in care instalatia este scoasa din functiune. Montarea ventilului de siguranta pe spatiul de apa are inconvenientul contactului permanent dintre apa si armatura, ceea ce poate produce oxidarea si intepenirea ventilului pe scaunul sau. De aceea se recomanda montarea ventilului de siguranta pe spatiul de aer al recipientelor de hidrofor.

Verificarea indicatorului cu sticla de nivel






Pentru verificarea indicatorului cu sticla de nivel se inchide robinetul 1 (de pe racordul pe spatiul de aer din recipient) si se deschide ventilul 2 (de pe racordul pe spatiul de apa), precum si robinetul de control 3, din partea de jos a sticlei de nivel 4. Prin robinetul de control trebuie sa curga apa. Se inchide apoi robinetul 2 si se deschide robinetul 1. Sticla trebuie sa se goleasca de apa prin robinetul de control 3. La inchiderea robinetului de control si deschiderea celorlalte doua robinete, in sticla de nivel 4 trebuie sa se obtina nivelul apei din recipientul 5.
In timpul functionarii instalatiei, nivelul apei din sticla de nivel trebuie sa creasca sau sa scada o data cu nivelul apei din recipient. Daca acest lucru nu se intampla, desi se consuma apa din instalatie sau se introduce in recipient apa cu pompa, se verifica pe rand functionarea robinetelor          indicatorului de nivel.

Receptia instalatiei de hidrofor
Dupa montarea si racordarea recipientului de hidrofor, se efectueaza receptia instalatiei de catre o comisie din care fac parte : beneficiarul, delegatul I.S.C.I.R. (organul de verificare metrologica a instalatiilor) si reprezentantul executantului.
Beneficiarul poate solicita cu aceasta ocazie efectuarea unor probe de functionare a instalatiei de hidrofor si de distributie a apei.

1.2 Probarea instalatiilor de alimentare cu apa rece pentru combaterea incendiilor

Retelele de conducte pentru alimentarea cu apa a hidrantilor interiori pentru incendiu care sunt de regula comune cu cele pentru distributia apei in scopuri menajere, se supun la proba de presiune si etanseitate la o presiune de 1,5 ori presiunea de regim.
Instalatiile cu sprinklere se supun la o proba de functionalitate, verificandu-se daca sprinklerele intra in functiune la o anumita temperatura (care ar putea fi produsa de incendiu). Reteaua de conducte se probeaza la o presiune egala cu 1,5 ori presiune de regim, dar de minimum 6 at timp de 20 de minute.
Proba de functionare a instalatiei cu drencere se efectueaza inainte de executarea finisajelor constructiei, care altfel pot fi deteriorate. Pentru efectuarea probei de presiune a instalatiei cu drencere, in mufele in care urmeaza a fi montate drencerele se insurubeaza dopuri provizorii. Proba de presiune se efectueaza la o presiune de 1,5 ori presiunea de regim.
La instalatiile cu sprinklere si cu drencere, cu ocazia efectuarii probelor se verifica si instalatiile de automatizare aferente, respectiv, de semnalizare optica si acustica, a intrarii in functiune a sprinklerelor si drencerelor. Dupa inlaturarea defectiunilor depistate cu ocazia efectuarii probelor, instalatiile interioare de alimentare cu apa pentru combaterea incendiilor sunt receptionate si puse in exploatare.

2.    REMEDIEREA DEFECTIUNILOR

2.1    Remedierea defectiunilor la  instalatiile interioare de alimentare cu apa rece si calda

Defectele cele mai frecvente la conductele din PVC tip G sunt : fisurile sau crapaturile aparute pe peretele tevii sau la fitinguri; neetanseitatile imbinarilor cu mufe, datorita unor dilatari si contratari succesive; pierderea proprietatilor adezivului utilizat etc. La aparitia oricarui defect pe conductele din tevi PVC remedierea consta in inlocuirea piesei defecte. Nu este permisa in nici o situatie inlaturarea defectiunii prin lipire, deoarece nu prezinta siguranta.
Procedeele de lucru pentru remedierea unui defect la conductele din PVC pot fi:
-    daca exista un defect de etansare la imbinarea cu mufa, fara a exista fisuri in materialul tevilor sau fitingurilor, etansarea se corecteaza folosind adezivul special, dupa ce mai intai s-a curatit locul si s-a decapat cu dicloretan. Un alt procedeu consta in aplicarea unui cordon de sudura la capatul mufei (fig. a), folosind suflaiul pentru aer cald si vergeaua din PVC drept material de adaos;
-    daca defectul consta din craparea unui fiting, se demonteaza imbinarea si se inlocuieste fitingul defect, imbinarile executandu-se cu mufe, iar etansarea cu adeziv special;
-    daca defectul se gaseste pe teava, se elimina portiunea defecta executandu-se doua taieturi la distanta de minimum 25…30 cm una fata de alta si se intercaleaza o bucata de teava noua.
Pentru intercalare se poate folosi unul din urmatoarele procedee :
-    la ambele capete se utilizeaza cate o mufa alunecatoare sudata (fig. b). In acest caz, bucata noua de teava se taie exact la lungimea celei inlaturate, iar mufele alunecatoare se trag pe capetele conductei vechi apoi se trag cu jumatate din lungime pe conducta noua si se sudeaza la ambele capete ;
-    bucata noua de teava se mufeaza la ambele capete; la unul din capete, mufa se executa pe o lungime cel putin dubla decat la celalalt capat, pentru a putea fi trasa pe vechea conducta si intercalata (fig. c). Etansarea se executa fie cu adeziv, fie cu cordoane de sudura la capetele mufelor ;
-    cu racorduri olandeze lipite de ambele capete, teava noua taindu-se mai scurta cu lungimea necesara pentru intercalarea racordurilor.
Dupa remedierea defectului prin lipire, conducta nu poate fi pusa sub presiune decat dupa 24 h. La imbinarile sudate conducta se poate repune in functiune dupa 3…4 h.
Este interzisa repararea defectiunii prin sudarea locului defect.
Defectele cele mai frecvente ale tevilor din otel zincat pentru distributia apei reci sau a apei calde de consum sunt: neetanseitatile imbinarilor cu racorduri olandeze, in special datorita uzarii garniturilor; utilizarea la montaj a unor fitinguri (mufe, teuri, coturi etc.) cu defecte etc. Fitingurile defecte se inlocuiesc cu altele noi, de aceleasi tipuri si dimensiuni.
Nu se admite ştemuirea ţevilor din otel care au pori, nici lipirea lor cu cositor. De asemenea, nu se admite stemuirea capatului filetat intrat in fiting atunci cand imbinarea nu este destul de etansa. 

2.2    Remedierea defectiunilor pompelor

Reguli generale pentru exploatarea pompelor
-    Pompa se aseaza pe un postament de beton plan si orizontal, la inaltime, astfel ca axul pompei sa se gaseasca la 700-800 mm de la pardoseala.
-    Dupa fixarea pozitiei pompei pe postamentul de beton, golul de sub placa (batiul) pompei se umple cu mortar de ciment bine indesat, astfel ca placa sa se reazeme pe intreaga suprafata si sa nu fie deformata prin strangerea buloanelor de fundatie, care se face numai dupa intarirea mortarului.
-    Atat conducta de aspiratie, cat si cea de refulare se monteaza astfel ca flansele de racordare cu pompa sa cada exact in axele racordurilor si cu fetele paralele. Ele nu vor trage de racorduri, iar la lungimi mai mari nu se vor sprijini de pompa.
-    Conducta de aspiratie va avea cel putin diametrul racordului pompei, corespunzand unei viteze de 1,50-2,00 m/s. in cazul in care din calcul rezulta ca este necesar un diametru de conducta mai mare, trecerea se va face cu o reductie excentrica (cu spinarea orizontala) care sa evite formarea unei pungi de aer.
-    Portiunea orizontala a conductei se aseaza suind spre pompa (panta de cel putin 2 cm/m), pentru a permite evacuarea completa a aerului.
Nu se vor folosi decat curbe lungi, iar sorbul va fi de tip special pentru pompe centrifugale (cu ventil si treceri largi).

Defectele pompelor centrifugale si repararea lor

Defectul    Cauza probabila    Masuri de inlaturare
Pompa nu aspira    Conducta de aspiratie nu este etansa:
-    sau pe mufe
-    sau prin presetupa de aspiratie



-     sau pe la racordul vacuumetrului
-    pompa si conducta de aspiratie nu sunt bine amorsate





Sorbul este defect sau nu functioneaza din cauza ca:
-    ventilul nu inchide, intrucat au intrat impuritati
-    tija ventilului s-a strambat
-    garnitura s-a uzat
-    scaunul ventilului s-a uzat
-    sita sorbului s-a infundat
Nivelul lichidului a scazut sub nivelul  
ventilului sorbului
Inaltimea de aspiratie este prea mare

Pompa se roteste in sens gresit

Turatia este sub cea nominala, datorita
scaderii de tensiune sau frecventei
Robinetul vana de la refulare este inchis

Pompa este infundata    Se etanseaza cu grija flansele
Se etanseaza mufele
Se strange presetupa

Se verifica daca vine lichid la presetupa de aspiratie
Se etanseaza legatura la vacuumetru
Se completeaza lichidul, umplandu-se pompa si conducta de aspiatie pana ce nu mai ies bule de aer la punctele de aerisire cele mai ridicate ale corpului pompei.




Se curata impuritatile

Se indreapta tija ventilului
Se inlocuieste garnitura
Se rectifica scaunul
Se curata sita
Se coboara cu sorbul sub nivelul minim al lichidului
Se monteaza pompa la inaltimea de aspiratie admisibila
Se schimba sensul de rotatie la mortar, prin schimbarea legaturilor la borne
Se va restabili tensiunea sau frecventa de regim
Se deschide robinetul vana de la refulare
Se desfunda canalele rotorului sau ale distribuitorului
Pompa nu refuleaza deloc sau insuficient    Robinetul vana de refulare este defect
Pierderile interne sunt prea mari
Robinetul vana de la refulare este inchis     Se verifica robinetul vana
Se inlocuiesc inelele de etansare
Se deschide robinetul vana
Pompa se incalzeste    Presetupele sunt stranse prea mult
Nu functioneaza sistemul de racire
S-a infundat canalul de legatura intre refulare si presetupa    Se slabesc piulitele presetupei
Se verifica conducta de racire
Se curata canalul de legatura
Lagarele pompei se incalzesc    Pompa este descentrata fata de motor
Ungerea este insuficienta
Unsoarea este uzata
Inelele de ungere sunt blocate


Axul este stramb

Axul motorului trepideaza
Suporturile lagarelor nu sunt stranse uniform    Se centreaza pompa
Se completeaza uleiul sau unsoarea
Se inlocuieste unsoarea (uleiul)
Se verifica inelele de ungere si pozitia lor

Se demonteaza pompa si se verifica axul
Se verifica rotorul si lagarele motorului
Se monteaza corect suporturile lagarelor
Pompa trepideaza    Fundatia este slaba sau incorecta
Centrarea fata de motor este defectuoasa garniturile de cauciuc sau din piele ale cuplajului sunt uzate
Rotorul motorului este dezechilibrat
Suruburile fundatiei nu sunt stranse
Pompa lucreaza in regim de cavitatie    Se consolideaza fundatia
Se centreaza pompa corect


Se verifica rotorul motorului
Se strang suruburile de fundatie
Se elimina cauzele:
-    aspiratia prea mare
-    temperaturi prea mari ale lichidului
-    debit peste normal
Motorul supraincarca la pornire    Robinetul vana de refulare este deschis

Rotorul freaca in inelul de etansare

Presetupele sunt stranse prea tare
Dispozitivul de echilibrare nu functioneaza    Se porneste cu vana inchisa si se deschide treptat
Se rectifica inelul de etansare sau butucul rotorului
Se slabesc piulitele presetupei
Se verifica dispozitivul de echilibrare




INSTALATII DE CANALIZARE

1.    CLASIFICAREA SI ALCATUIREA INSTALATIILOR DE CANALIZARE


•    Instalatii exterioare de canalizare

Prin instalatia exterioara de canalizare se intelege un ansamblu de conducte, constructii si dispozitive care colecteaza, transporta, epureaza si evacueaza apele uzate dintr-un centru populat, intr-un emisar care poate fi: rau, fluviu, lac sau mare.

Apele uzate pot fi:
-    menajere, rezultate dupa utilizarea apei la spalat, pregatirea mesei in cladirile de locuit;
-    industriale, rezultate din diverse procese tehnologice;
-    meteorice (pluviale), provenite din precipitatii atmosferice.

Colectarea si evacuarea apelor uzate, provenite din instalatiile interioare de canalizare se poate face intr-unul din sistemele:
-    sistemul unitar consta dintr-o singura retea de canale care transporta in comun apele uzate menajere, industriale si meteorice;
-    sistemul separativ necesita o retea e canale pentru transportul apelor uzate si alta pentru apele meteorice;
-    sistemul mixt are o parte din retea in sistem unitar si restul in sistem separativ.

Elemente componente:
-    reteaua exterioara de canalizare compusa din canale de serviciu, colectoare secundare, colectoare principale, sifon de canalizare, camera de deversare, canal deversor si gura de descarcare;
-    instalatii de pompare a apelor de canalizare;
-    instalatii de epurare, care au rolul de a retine substantele nocive din apele uzate;
-    teren pentru deshidratarea si valorificarea namolurilor rezultate din procesele de epurare.



Retelele exterioare de canalizare se executa in general din tuburi de beton cu sectiune circulara sau ovoidala.

•    Instalatii interioare de canalizare a apelor uzate menajere

Prin instalatia interioara de canalizare a apelor uzate menajere se intelege ansamblul de conducte si armaturi care colecteaza apele uzate de la obiectele sanitare si le evacueaza in retelele exterioare de canalizare, prin intermediul caminelor de racord amplasate in interiorul cladirilor.

Elemente componente:
1 – reteaua de conducte compusa din:
    conductele orizontale de legatura de la obiectele sanitare la coloane;
    coloanele, conducte verticale;
    conductele colectoare orizontale la care sunt racordate coloanele montate la subsol;
    conducte de aerisire care leaga instalatia de canalizare cu atmosfera, asigurandu-i o buna functionare.
2 – obiectele sanitare care asigura utilizarea apei in conditii practice si igienice si pot fi: lavoare, cazi de baie, dusuri, closete, pisoare, spalatoare pentru vase, chiuvete, sifoane de pardoseala.
3 – armaturile obiectelor sanitare: robinete, baterii amestecatoare, ventile si sifoane de scurgere ale obiectelor sanitare.

Reteaua de conducte poate fi executata din:
-    tevi din PVC tip U;
-    tuburi din fonta de scurgere;
-    tevi din plumb de scurgere etc.
Conductele orizontale ale instalatiei de canalizare trebuie montate cu o anumita inclinare fata de orizontala, numita panta de curgere, care sa asigure curgerea gravitationala a apei uzate si antrenarea suspensiilor existente in apa pentru eliminarea pericolului de infundare a conductelor.

2.    INSTALATII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE MENAJERE

Instalatiile interioare de canalizare a apelor uzate menajere se compun din obiectele sanitare (punctele de consum ale apei), armaturi si reteaua de conducte executata din tevi din PVC tip U, tuburi din fonta de scurgere, tevi din plumb de scurgere etc., care colecteaza apele uzate de la obiectele sanitare si le evacueaza in retelele exterioare de canalizare, prin intermediul caminelor de racord, amplasate in exteriorul cladirilor.


2.1    Functionarea instalatiilor

La alcatuirea instalatiei de canalizare a apelor uzate menajere se tine seama de:
-    tipul, numarul si modul de amplasare in cladire a obiectelor sanitare, urmarindu-se obtinerea unor solutii economice, cu consumuri specifice reduse de energie si materiale, in special de metal si indeplinirea conditiilor pentru prefabricarea instalatiei;
-    caracterul curgerii apelor uzate in conductele retelei de canalizare, pentru a asigura o functionare sigura si o exploatare simpla a intregii instalatii.


Dupa utilizare, apele uzate menajere sunt evacuate din obiectele sanitare 1 prin sifoanele 2 ale acestora, in conductele orizontale 3 de legatura la coloanele 4 (conducte verticale) si de aici, prin conductele orizontale 5 (colectoare), in caminul exterior 6 de racord la canalizarea exterioara.
In conductele orizontale de legatura de la obiectele sanitare la coloana, apa curge gravitational, fie cu nivel liber, fie la sectiunea plina a conductei, in functie de gradul de utilizare a obiectului sanitar. Pentru aceasta, conductele de legatura trebuie sa aiba un anumit diametru corespunzator debitului de apa evacuat si sa fie montate cu o anumita inclinare fata de orizontala, numita panta de curgere. Daca panta de curgere este prea mare, descarcarea apei din obiectul sanitar prin conducta de legatura in coloana se va face brusc si va aparea o zona de depresiune (presiune mai mica decat presiunea atmosferica) in conducta de legatura, care va produce aspiratia garzii hidraulice a sifoanelor in coloana, gazele nocive putand patrunde apoi din coloana prin obiectele sanitare in incaperi. Acelasi fenomen se poate produce si cand la aceeasi conducta de legatura la coloana sunt racordate mai mult de patru obiecte sanitare, datorita cresteii debitului de apa, deci si a vitezei de evacuare prin conducta. Daca panta de  curgere este prea mica, viteza de curgere a apei uzate este prea mica si suspensiile existente in apa nu pot fi antrenate, astfel ca, se depun prin sedimentare, putand duce la infundarea conductei.
In coloane apa curge prin cadere libera; la debite mici are loc o scurgere peliculara instabila, fie sub forma unei elice cilindrice (fig. a), fie sub forma unei pelicule cu valuri (fig. b), avand suprafata libera in contact cu aerul care circula prin coloana de jos in sus (in contracurent cu apa). Pe masura ce debitul de apa creste, curgerea in coloana este perturbata; au loc ruperi ale peliculei si se pot forma diafragme (fig. c) sau dopuri de lichid (fig. d) care separa in coloana zone de presiune (notate cu -) si de suprapresiune (presiune mai mare decat presiunea atmosferica notata cu + pe figura); in punctele de depresiune ale coloanei se produce aspiratia garzii hidraulice din sifoanele obiectelor sanitare, iar in punctele de suprapresiune are loc refularea apei din coloana prin conductele de legatura si obiectele sanitare in incaperi. Pentru a evita aceste situatii, coloanele trebuie puse in legatura permanenta cu atmosfera prin conducte de ventilare (aerisire), pentru ca, in interiorul coloanelor, pe intrega lor inaltime, presiunea amestecului gaze nocive-aer sa fie egala cu presiunea atmosferica, asigurandu-se in acest fel evacuarea rapida si sigura a gazelor nocive in atmosfera.


-    In conductele orizontale (colectoare) la care sunt racordate coloanele, curgerea apei uzate are loc gravitational, cu suprafata libera, pentru a se asigura evacuarea continua a gazelor nocive, prin coloane, in atmosfera. Din aceasta cauza, sectiunea transversala a conductei orizontale este numai partial umpluta cu apa.



Se defineste gradul de umplere u al conductei colectoare ca fiind raportul intre adancimea h a curentului de apa si diametrul interior d al conductei:

u = h / d

Se observa ca: 0 ≤ u < 1; pentru exploatarea sigura si economica a conductelor orizontale colectoare de canalizare menajera, gradul de umplere maxim admis este u = 0,65.
Spre deosebire de apa uzata conventional curata (inclusiv apa meteorica), apa uzata menajera contine amestecuri de diferite substante dizolvate sau nu, de provenienta organica sau anorganica, cu densitati diferite. Aceasta face ca, in timpul curgerii prin colectoare de canalizare unele substante sa pluteasca la suprafata si sa fie antrenate de apa, iar altele sa se mentina in suspensie in masa lichidului sau sa se depuna prin sedimentare, ducand la micsorarea continua a sectiunii de curgere pana la infundarea conductei. Pentru a se evita acest lucru, conducta orizontala colectoare se monteaza cu o anumita panta de curgere i, definita astfel: 

i= tg α = H / L

Pentru acelasi diametru al conductei orizontale colectoare de canalizare, la o panta minima de montaj corespunde o viteza minima de curgere a apei, la care toate substantele in suspensie pot fi antrenate, numita viteza de autocuratire a conductei, la o panta maxima, corespunde o viteza maxima de curgere a apei, peste a carei valoare se produc procese de eroziune (deteriorare) a conductei.
Pentru a asigura o functionare sigura si o exploatare rationala a instalatiei de canalizare menajera, viteza de curgere a apei prin conductele orizontale colectoare trebuie sa fie mai mare decat viteza minima de autocuratire, care este de 0,7 m/s pentru conducte din fonta de scurgere si PVC tip U si mai mica decat viteza maxima, care este de 4 m/s.

Pantele normale de montaj ale colectoarelor orizontale de canalizare au valori diferite, in funtie de diametrele acestora. Intr-o conducta orizontala de canalizare avand diametrul d si panta i de montaj date, viteza w de curgere a apei poate sa creasca sau sa scada in functie de cresteea sau scaderea debitului G de apa evacuat, care se determina cu relatia:
G = sw  (m3/s)
in care s reprezinta aria sectiunii transversale a curentului de apa in conducta de diametru d, iar w viteza apei.

In scopul controlului functionarii si al interventiei in caz de infundare in timpul exploatarii, pe retelele de canalizare se prevad piese si dispozitive de curatire.

Astfel pe coloane se prevad tuburi de curatire (figura a) la primul si ultimul nivel si din doua in doua niveluri, precum si in punctele care prezinta pericol de infundare a tevii.
Pe conductele orizontale, tuburile de curatire se amplaseaza in asa fel incat sa fie posibila curatirea conductei in ambele sensuri. Conductele suspendate sub tavane se curata printr-un cot cu capac (figura b), folosit ca dispozitiv de curatire si amplasat in instalatie ca in figura.


Asemenea dispozitive se monteaza, de regula, pe conductele de legatura la care sunt racordate mai mult de trei – patru obiecte sanitare.

2.2    Obiecte sanitare

Pentru utilizarea apei in conditii practice si igienice se folosesc obiecte sanitare ca: lavoare, cazi de baie, dusuri, closete, pisoare, spalatoare pentru vase, chiuvete, sifoane de pardoseala etc.
Obiectele sanitare se executa, in general, din faianta, portelan, fonta emailata, gresie, materiale plastice, iar in unele cazuri din tabla de zinc sau din tabla de otel zincata, din tabla inoxidabila (spalatoarele de vase, spalatoarele comune), din beton mozaicat (spalatoarele circulare, spaltoarele jgheab etc.), din plumb (sifoanele de pardoseala) sau din alama (robinete) etc.
Obiectele alimentate cu apa rece si calda vor avea robinetul pentru apa calda montat in partea stanga a obiectivului privit din fata, iar robinetul pentru apa rece in partea dreapta.
Obiectele sanitare, inainte de a fi montate, trebuie sa fie pregatite (echipate) cu armaturile necesare ca: robinete, baterii amestecatoare de apa rece cu apa calda, ventile etc., atat pentru alimentarea cu apa, cat si pentru evacuarea apei folosite.

Caracteristicile obiectelor sanitare uzuale
Pentru executarea corecta a instalatiei de canalizare este necesara cunoasterea caracteristicilor obiectelor sanitare.
Lavoarele se executa din portelan sanitar (figura a) sau din fonta emailata (figura b) si pot fi cu sau fara spate. Bateria amestecatoare de apa rece cu apa calda de consum se poate monta pe lavoar si se numeste baterie stativa sau pe perete.



In cazul utilizarii bateriei stative lavoarul este gaurit cu ajutorul unei masini de gaurit, in atelierul de prefabricate, pentru a permite racordarea bateriei la conductele de alimentare cu apa rece 1 si calda 2. De asemenea, lavoarul este prevazut cu preaplin 3 si orificiu de scurgere 4 prevazut cu un ventil.

Cazile de baie se executa din fonta emailata cu dimensiunile 1500 x 715 mm sau 1700 x 750 mm. Cazile de baie pot fi prevazute cu picioare de sustinere sau fara picioare si se pot monta inzidite sau neinzidite. Cazile de baie sunt prevazute cu orificiu pentru preaplin 1 care se racordeaza la o conducta ce se leaga la conducta de golire si cu orificiul de golire 2. Fundul cazii de baie are o panta de scurgere a apei catre orificiul de golire.



Cazile pentru dus – se utilizeaza in camerele de baie, din locuinte, dar mai ales in cabinele de dusuri din cladirile industriale, bai publice, hoteluri, spitale etc. Se monteaza sub dus si servesc la colectarea apei uzate (pentru ca aceasta sa nu se raspandeasca pe pardoseala) si evacuarea printr-un orificiu cu ventil de scurgere in conducta de  canalizare. Cada de dus se fabrica din fonta cu interiorul emailat si exteriorul grunduit si se executa in doua tipuri: patrata sau cu bordura rotunjita.

Closetele – se executa din portelan sau semiportelan sanitar si sunt prevazute cu un spatiu numit sifon 1 in care este retinut un strat de apa de o anumita inaltime numit garda hidraulica avand rolul de a impiedica patrunderea gazelor rau mirositoare din conducta de canalizare in incaperi.







Golirea closetului in conducta de canalizare se face printr-un stut prevazut lateral 2 (figura a) sau vertical 3, in jos, (figura b) care are diametrul interior de 100 mm.
Deasupra vasului de closet se monteaza rezervorul de spalare racordat la conducta de alimentare cu apa rece prin intermediul unui robinet cu plutitor.

Rezervor de spalare pentru closet:
a – cu apa pana la nivelul maxim;
b – cu apa la nivelul minim


Din rezervor, care este montat la o anumita inaltime, apa patrunde printr-o teava de spalare (executata din PVC tip U sau, mai rar, din plumb) in orificiul 4 al vasului de closet, producand spalarea acestuia printr-un jet de apa sub presiune.
Functionarea rezervorului de spalare este urmatoarea:
-    se actioneaza manual cu ajutorul unui lant asupra parghiei 2 care va ridica un clopot 3 prevazut la partea inferioara cu orificiul 4 (ventil sau supapa de scurgere); prin orificiul 4 al ventilului va patrunde o cantitate de apa in teava de spalare antrenand aerul de sub clopot, ceea ce va provoca o depresiune (presiune mai mica decat presiunea atmosferica), avand ca efect aspirarea apei din rezervor pe sub clopot si prin fantele (orificiile) superioare ale supapei, in teava de spalare, pana la nivelul minim al apei in rezervor, cand se restabileste presiunea atmosferica;
-    pe masura ce nivelul apei in rezervor scade, plutitorul 5, care urmareste acest nivel, coboara si prin intermediul tijei 6 deschide treptat sectiunea de trecere a apei din robinetul 7 in rezervor;
-    cand s-a stabilit nivelul minim al apei in rezervor, clopotul 3 fiind asezat in pozitia initiala, cu ventilul 4 inchis, plutitorul 5 ocupa pozitia cea mai de jos deschizand la maximum sectiunea de trecere a apei din robinetul 7;
-    pe masura ce nivelul apei din rezervor creste, plutitorul 5 se ridica si prin tija 6 inchide treptat robinetul 7; cand s-a atins nivelul maxim al apei in rezervorul 1, plutitorul 5 prin tija 6 inchide complet sectiunea de trecere a apei din robinetul 7.
Pisoarele – se executa din portelan sanitar si se monteaza la grupurile sanitare ale cladirilor social-culturale si industriale, precum si la closetele publice.



Spalatoarele de bucatarie cele mai folosite sunt: spalatorul simplu cu suport pentru vase sau picurator si spalatorul dublu care are doua compartimente egale. Spalatoarele se executa din fonta emailata si sunt prevazute cu orificii de scurgere care se racordeaza prin conducte de legatura la reteaua de canalizare.


Spalatorul simplu – are prevazute orificii pentru montarea bateriei stative amestecatoare de apa rece 1 si calda de consum 2, precum si orificiu de scurgere 3.
Spalatorul dublu – poate avea bateria stativa sau montata pe perete. Cele doua orificii de scurgere ale compartimentelor se racordeaza la conducta de canalizare printr-o singura conducta de legatura.
Chiuvetele – sunt utilizate la bucatarii, spalatorii, garaje, ateliere etc. Sunt executate din fonta, cu interiorul emailat de culoare alba iar exteriorul grunduit. Chiuvetele sunt prevazute cu sita de scurgere 1 turnata o data cu corpul lor si cu un stut scurt 2 pentru racordare la sifon.



Armaturile obiectelor sanitare pot fi:
-    robinete simple de serviciu sau cu racord pentru furtun;
-    baterii amestecatoare pentru lavoare, care pot fi stative sau montate pe perete;
-    baterii de baie cu dus flexibil sau baterii cu teava lunga pentru dus fix;
-    robinete de colt cu ventil pentru reglarea debitului de apa de alimentare a rezervoarelor de spalare a closetelor etc.















Pentru protectia contra coroziunii si imbunatatirea aspectului exterior, armaturile se cromeaza, nicheleaza sau se vopsesc. Presiunea maxima de regim a armaturilor este de 60 m H2O.
Ventilele de scurgere ale obiectelor sanitare – se executa in general din alama si indeplinesc urmatoarele functiuni: de a proteja marginile orificiului de scurgere; de a asigura la nevoie inchiderea orificiului cu un dop din material plastic; de a face legatura cu preaplinul si de a permite racordarea obiectului sanitar cu sifonul.



Sifoanele obiectelor sanitare – se monteaza sub ventilul de scurgere si sunt astfel construite incat sa retina permanent un strat de apa de circa 60 mm inaltime, numit garda hidraulica, ce are rolul de a impiedica patrunderea gazelor nocive din reteaua de canalizare in incaperi.
Sifonul pentru lavoar – se executa din fonta sau din material plastic si este prevazut cu un capac demontabil pentru curatire in timpul exploatarii (figura a). Sifoanele pentru chiuvete si spalatoare se executa, in general, din plumb de scurgere si sunt de tip S (figura b) sau de tip P (figura c); aceste sifoane sunt in ultimul timp tot mai mult inlocuite cu sifonul butelie cu corp din fonta (figura d), avand diametre de 1 1/2" sau 2".

Sifoanele de pardoseala – servesc pentru colectarea si evacuarea apei de pa suprafetele pardoselilor din camerele de baie, spalatorii, bucatarii, dusuri, garaje etc., in care scop sunt prevazute cu un gratar. Sifoanele de pardoseala pot fi:
-    simple, cu iesire verticala si cu clopot (figura a); au corpul emailat la interior si gudronat la exterior, iar gratarul si clopotul emmailate atat la interior cat si la exterior;
-    combinate, putand colecta atat apa de pe pardoseala (prin gratar), cat si apa de la cada de baie sau dus si lavoar printr-un racord lateral, avand racordul de iesire, fie vertical (figura d), fie lateral (figura c); pot fi executate din fonta sau din plumb si sunt prevazute cu un dop din cauciuc pentru curatirea in timpul exploatarii. Sifoanele de pardoseala sunt astfel construite incat sa retina in corpul lor un strat de apa de 50 … 60 mm numit garda hidraulica, avcand rolul de a evita patrunderea gazelor nocive din reteaua de canalizare prin sifoane in incaperi.
In camerele de baie cu noduri sanitare prefabricate se utilizeaza sifoane din PVC montate la plinta (figura d), avand racorduri de scurgere pentru cada de baie, lavoar, receptorul de plinta (pentru apa colectata de pe pardoseala) si stutul de racord la coloana de canalizare.


Amplasarea obiectelor sanitare in incaperi
Pentru a micsora lungimile conductelor si pentru o mai buna functionare a retelei de canalizare, obiectele sanitare se amplaseaza in incaperi alaturate, formand grupuri sanitare. In cazul cladirilor cu mai multe etaje, grupurile sanitare se aseaza suprapus.
Gruparea obiectelor sanitare favorizeaza prefabricarea instalatiei tehnico-sanitare, ceea ce duce la cresteea productivitatii, la executia si montajul instalatiilor.
Tipurile, numarul si modul de amplasare a obiectelor sanitare in cladiri se determina in functie de destinatia cladirii, de numarul de consumatori ai apei si de gradul de confort.

Canalizarea obiectelor sanitare amplasate sub nivelul apei din canalizarea exterioara
Amplasarea in cladire a instalatiei de canalizare trebuie astfel facuta incat sa se evite pericolul refularii apei uzate din reteaua exterioara prin caminul de racord, conducta orizontala colectoare si obiectele sanitare in incaperi.


Pentru aceasta, trebuie ca cota N1 a capacului sifonului de pardoseala (sau a obiectului sanitar cel mai jos plasat in instalatia interioara) sa fie deasupra nivelului maxim N2 al apei din caminul exterior de racord.
Cand aceasta conditie nu poate fi indeplinita, se poate adopta una din urmatoarele solutii:
•    Apele uzate sunt colectate intr-un recipient 1 si sunt evacuate cu o pompa de mana 2 (daca sunt debite mici) sau cu o pompa centrifuga (daca sunt debite mari) actionata automat in functie de nivelul apei din recipient, cu ajutorul unui plutitor.


Pompa de mana 2 numita si pompa manuala cu clape (sau pompa tip Allweiler) trebuie umpluta cu apa (amorsata) prin palnia 11 inainte de a fi pusa in functiune. Pompa de mana 2 aspira apa din recipientul 1 prin intermediul unui sorb 3 si al conductei de aspiratie 4 si o refuleaza prin conducta 5 in palnia 6 prevazuta cu sifon cu garda hidraulica 7 in conducta orizontala de canalizare 8 de unde prin conducta de racord 9 este evacuata in caminul exterior de canlizare 10. Nu este indicata racordarea directa a conductei 5 de refulare a pompei 2 la conducta orizontala de canalizare 8, deoarece poate aparea pericolul refularii apei uzate din conducta 8 prin pompa si recipientul 1, producand inundarea cladirii;
•    Separarea instalatiei de canalizare 2, a obiectelor sanitare situate sub nivelul terenului de instalatia de canalizare 1 pentru restul cladirii pe conducta de evacuare 2 se monteaza un dispozitiv prevazut cu clapeta de retinere 3, numit inchizator cu sertar, contra refularii, care asigura curgerea apei numai intr-un singur sens (de la interior spre exterior).


Inchizatorul este executat cu doua organe de inchidere: un sertar 1 cu tija 2 si roata de manevra 3, actionat manual si o valva 4 care functioneaza sub actiunea apei.
Corpul inchizatorului este prevazut cu capac de vizitare si curatare 5 fixat prin suruburi.

2.3 Ventilarea instalatiilor interioare

Ventilarea (aerisirea) retelei interioare de canalizare a apelor uzate menajere este necesara (dupa cum s-a aratat) pentru evacuarea gazelor nocive (rau mirositoare, toxice sau otravitoare) degajate din apa uzata si se realizeaza cu tiraj natural, ca urmare a diferentei de nivel pe inaltimea coloanei si a diferentelor de densitati ale gazelor si respectiv a aerului exterior. Tirajul este marit prin actiunea vantului in sectiunea de evacuare a gazelor din coloana in atmosfera.
Conductele de ventilare a retelei interioare de canalizare pot fi:
    Conducte de ventilare principala, formate din prelungiri ale coloanelor de scurgere pana deasupra acoperisului sau terasei, executate din conducte de acelasi material (PVC tip U sau fonta de scurgere) ca si coloana. In sectiunea de iesire a gazelor nocive in atmosfera se prevad caciuli de protectie pentru a impiedica patrunderea apei, zapezii etc. in interiorul retelei. Ventilarea principala a canalizarii (prin coloanele de scurgere) se realizeaza atunci cand la o coloana sunt racordate un numar mic de obiecte sanitare si cu conducte scurte de legatura;


    Conducte de ventilare secundara, utilizate atunci cand conductele de legatura intre obiectele sanitare (sau grupurile sanitare) si coloane sunt lungi si colecteaza apele uzate de la un numar mai mare de 4 … 5 obiecte sanitare. Conducta de ventilare secundara se racordeaza la conducta principala de ventilare (coloana) printr-o conducta orizontala de legatura, montata sub plafon cu panta ascendenta catre coloana, pentru evacuarea gazelor;
    Conducte de ventilare suplimentara, care se prevad atunci cand, la mai multe etaje, capetele conductelor de legatura se gasesc aproape pe aceeasi verticala.

Conductele de ventilare secundara si suplimentara se executa din aceleasi materiale ca si coloanele de scurgere (PVC tip U sau fonta de scurgere) si, de regula au diametrul constant pe intreaga latime. Pe aceste conducte se monteaza piese (tuburi de curatire la fiecare etaj la care se racordeaza conductele de legatura ale obiectelor sanitare.


3.    INSTALATII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE INDUSTRIALE


Alcatuirea si functionarea retelelor interioare de canalizare a apelor uzate industriale sunt asemanatoare cu cele ale retelelor de canalizare menajera. Diferentele intre cele doua categorii de retele apar in privinta materialelor utilizate la executia retelelor, care sunt functie de natura impuritatilor din apele uzate industriale.
Apele industriale conventionale curate sau cu suspensii mici sunt canalizate prin conducte din tuburi din fonta de scurgere, tevi din PVC tip U, tevi din plumb de scurgere etc.
Apele uzate industriale cu continut mare de impuritati, agresive din punct de vedere chimic, sunt canalizate prin tuburi din gresie ceramica antiacida sau din bazalt artificial.
Tuburile si piesele de legatura din gresie ceramica antiacida se folossc in instalatii de canalizare pentru evacuarea apelor agresive provenite din industrii si laboratoare de chimie. Sunt impermeabile la apa si la gaze si au rezistenta chimica si mecanica mare. Datorita glazurii cu care sunt acoperite, suprafata lor interioara este neteda opunand o rezistenta mica la curgerea apei uzate. Atat tuburile cat si piesele de legatura au sectiuna circulara si sunt prevazute la capete fie cu mufe, fie cu flanse pentru imbinare.
Tuburile si piesele de legatura din bazalt artificial se folosesc la retelele de canalizare industriala pentru evacuarea apelor acide si alcaline, fata de care au o rezistenta mai mare decat tuburile din fonta. Aceste tuburi au sectiunea circulara si sunt prevazute la unul din capete cu mufa pentru imbinare. Atat la interior cat si la exterior tuburile si piesele de legatura din bazalt artificial sunt acoperite cu smalt rezistent la acizi si alcali, care le protejeaza de eroziuni si le face impermeabile la apa si la gaze.
Inainte de a fi evacuate in reteaua exterioara de canalizare, apele uzate industriale cu continut mare de impuritati sunt epurate in instalatii speciale, in care sunt neutralizate, obtinandu-se in acelasi timp substante recuperabile si namoluri valorificabile in diferite scopuri.

4.    INSTALATII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR METEORICE

Apele meteorice provin din ploi sau din topirea zapezii de pe acoperisurile si terasele cladirilor de locuit, social-culturale si industriale si sunt evacuate printr-o retea de canalizare care se compune, de regula, din urmatoarele elemente: receptorul de ape meteorice 1, care colecteaza apa de pe o anumita suprafata; conducta de legatura 2 de la receptor la coloana 3; conductele orizontale 5, de legatura (colectoare), de la coloane la caminul exterior de canalizare 6 care de regula este comun si pentru racordarea canalizarii interioare a apelor uzate menajere; piesa de curatare 4.
Acoperisurile sau terasele cladirilor civile sau industriale sunt prevazute cu pante de scurgere catre receptoarele de ape meteorice.



In cazul unor ploi de scurta durata, dar de intensitate mare, in conductele de canalizare a apelor meteorice se poate stabili regimul de curgere sub presiune (la sectiunea plina a conductei) si orice legatura intre aceste conducte si reteaua de canalizare a apelor menajere ar duce la inundarea cladirii, prin obiectele sanitare. Din aceasta cauza, reteaua de canalizare a apelor meteorice este separata de reteaua de canalizare a apelor uzate menajere, racordarea acestora fiind posibila numai in caminul exterior al cladirii.
Reteaua de canalizare a apelor meteorice se executa din tuburi din fonta de scurgere, tevi din PVC tip U, tevi din otel etc.
Colectarea apei meteorice de pe terasele halelor industriale cu deschideri mari se poate face racordand receptoarele 1 la o conducta colectoare orizontala 2 montata la partea superioara a halei, din care apa este evacuata printr-o singura coloana 3 la canalizarea exterioara prin conducta de racord 4.


Receptoarele de ape meteorice 1 se monteaza in placa de beton 5, iar deasupra acesteia se prevede un strat 6 de termo-hidroizolatie, pentru a evita patrunderea apei meteorice in interiorul halei industriale.
Racordarea mai multor receptoare de ape meteorice printr-o conducta orizontala colectoare la o singura coloana este indicata in cazurile in care pardoseala halei industriale este ocupata de masini si utilaje.
In functie de inaltimea halei industriale si procesul tehnologic care se desfasoara in interior, coloana de canalizare se poate executa din PVC tip U, fonta de scurgere, fonta de presiune sau din teava de otel.
In cazul unor cladiri civile sau industriale, apele meteorice pot fi colectate si evacuate la rigola strazii sau in caminul de racord la canalizarea exterioara, cu ajutorul jgheaburilor 1 (figura a) si a burlanelor 3, intre ele racordarea realizandu-se direct sau printr-o piesa speciala 2 (receptor).


De regula, jgheabul si burlanele se executa din tabla zincata si se monteaza pe fatada cladirii. Evacuarea apei meteorice din burlane la rigola strazii (figura b) este indicata in cazul unor debite mici, adica in cazul cladirilor cu acoperisuri de suprafete (colectoare de ape meteorice) relativ mici. In cazul unor debite mari de ape meteorice, burlanele se leaga la reteaua exterioara de canalizare prin tuburi din fonta de scurgere 4 (figura c) prelungite pana la inaltimea de 1,5 m deasupra terenului, prevazandu-se la circa 0,5 … 1,0 m de la nivelul terenului o piesa de curatire 5.
Cand exista pericol de coroziune a conductelor sau a burlanelor, datorita gazelor emenate din canalizarea exterioara, se iau masuri de protectie prin montarea de sifoane sau recipiente. Cand receptoarele de plaoie sunt amplasate pe terase circulabile, coloanele de curgere pentru apele de plaoie sunt prevazute cu sifoane amplasate astfel incat sa fie ferite de inghet. Burlanele se amplaseaza in interior, atunci cand forma acoperisului impune colectarea apelor in interior, sau cand acoperisul fara pod permite topirea zapezii cu pericol de accidentare sau de deteriorare a constructiei.

MONTAREA INSTALATIILOR DE CANALIZARE


1.    ETAPE DE MONTARE A INSTALATIEI INTERIOARE DE CANALIZARE

1.1 Montarea conductelor instalatiei interioare de canalizare

Montarea conductelor interioare de canalizare se executa pe masura avansarii lucrarilor de constructii si a degajarii de cofraje si schele a spatiului in care se va lucra.
In mod normal, se monteaza intai conducta colectoare orizontala, apoi coloanele si in sfarsit legaturile la obiectele sanitare. Montarea coloanelor si a conductei colectoare se poate incepe si simultan, de catre echipe diferite, coordonandu-se activitatea lor.

•    Montarea colectoarelor orizontale de canalizare
Montarea conductelor colectoare se incepe de la iesirea ei din cladire, mergandu-se catre coloana cea mai indepartata care trebuie racordata.
La montarea colectoarelor se pun urmatoarele probleme importante:
-    respectarea pantei de montaj prevazuta in proiect;
-    verificarea corespondentei dintre cota de iesire a tubului de canalizare din cladire si cea a canalizarii exterioare la care se racordeaza.


Aceasta verificare se face cu ajutorul unui tub din cauciuc prevazut cu tuburi din sticla la capete si umplut cu apa. Pe tuburile din sticla sunt marcate cotele respective.
Colectoarele orizontale de canalizare se pot monta aparent sau ingropat.
La cladirile cu subsol tehnic, tuburile de canalizare se monteaza aparent, pe console, bratari sau sustinatoare metalice.


In acest caz trasarea se va efectua marcand pe perete cu carbune sau cu creta  axa ei si locurile in care trebuie executate strapungeri pentru traversarea zidurilor. La trasare trebuie sa se tina seama de grinzile cele mai inalte ale plafoanelor si de panta necesara.
Tuburile si piesele de legatura se potrivesc la pozitie si apoi se imbina intre ele la banc, la tronsoane, astfel  ca la pozitie sa se execute cat mai putine imbinari. Tronsoanele trebuie sa fie astfel alcatuite incat sa poata fi ridicate cu bratele la pozitie, unde se executa imbinarea dintre ele. La inceput conducta colectoare se fixeaza de perete provizoriu cu şpiţuri batute in perete si apoi se monteaza in zid consolele de sustinere. Cand conducta se suspenda pe plafon, fixarea ei provizorie se realizeaza legand-o cu sarma neagra de armaturile planseului care se dscopera cu dalta in locurile in care se va ancora conducta. Pe conducta colectoare aparenta, tuburile de curatire se monteaza cu gura inclinata la 45°, pentru a se putea strange si desface cu usurinta suruburile capacului.



La cladirile fara subsol, ce se executa in terenurile normale, se admite montarea ingropata in pamant a colectoarelor de scurgere sub pardoseala parterului. In cazul constructiilor fara subsol amplasate in terenuri macroporice (sensibile la inmuiere), colectoarele de scurgere de sub pardoseala parterului se monteaza in canale din beton.



Lungimile de conducta necesare montajului se masoara, se taie si se aduc la locul de montaj, unde se aseaza provizoriu pe pardoseala impreuna cu ramificatiile, piesele de curatire sau coturile necesare realizarii colectorului.
La montarea tuburilor de scurgere sub pardoseala trebuie sa se puna curbe cat mai deschise, iar piesele de ramificatie sa fie de numai 45°, aceasta pentru ca scugerea sa se faca cat mai usor si sa se elimine astfel pericolul de infundare, tinand seama ca piesele odata montate nu se mai poate umbla la ele.



Daca din diverse motive este totusi necesar sa se monteze ramificatii cu deschideri mai mari, de exemplu de 70° se va monta un tub de curatire asezat in caminul de vizitare executat in pardoseala.


Camin pentru tub de curatire:
1 – tub de curatire; 2 – trepte din otel rotund










Se va evita montarea de ramificatii duble pe conducta colectoare ingropata sub pardoseala, deoarece nu se poate asigura panta corecta pe ambele ramuri ale ramificatiei. De asemenea, trebuie ca traseele conductei colectoare si ale ramificatiilor spre coloane sa nu aiba portiuni plasate de-a lungul fundatiilor si pe cat este posibil sa se evite trecerile prin fundatiile zidurilor interioare, mai ales a trecerilor oblice (care necesita goluri mari), intrucat in caz de defectare a conductei remedierile sunt mai greu de executat.
Considerand sensul in care are loc scurgerea apei, tuburile de curatire se vor monta dupa ramificatii si nu inaintea acestora, pentru ca in caz de infundare sa se  poata introduce sarma de desfundat atat pe conducta colectoare (in ambele sensuri), cat si pe ramificatiile spre coloane.
Tuburile de curatire si traseele ramificatiilor spre coloane se vor aranja ca un tub de curatire sa serveasca pentru mai multe ramificatii spre coloane.
Pe colectorul orizontal in dreptul fiecarei coloane se monteaza cate o ramificatie prin care se face legatura dintre conductele verticale de curgere si colector. In continuare se executa imbinarea conductelor si a subansamblurilor, tehnologia de imbinare a colectoarelor orizontale diferind in functie de materialul conductei.

Imbinarea tuburilor orizontale din fonta de scurgere
Tuburile se imbina intre ele su cu piesele de legatura, introducand capatul drept al unui tub (piesa de legatura) in mufa celuilalt tub (piesa de legatura), de acelasi diametru, etansarea putandu-se realiza cu franghie gudronata si plumb, cu franghie de canepa alba si ciment metalurgic sau cu franghie de canepa gudronata si mastic bituminos. In toate cazurile franghia umple mufa pana la jumatate din adancimea ei.



Etansarile realizate cu plumb sunt cele mai indicate, deoarece se obtin imbinari durabile si elastice, iar defectele eventuale ce apar la imbinari in timpul exploatarii se pot remedia usor printr-o stemuire suplimentara a plumbului, fara a se desface imbinarea. Franghia si plumbul se stemuiesc in mufe in acelasi mod ca la tuburile din fonta de presiune folosindu-se in general aceleasi stemuitoare.
Etansarile realizate cu ciment dau imbinari prea rigide, care nu cedeaza la eventuale tasari ale constructiei sau terenului in care se ingroapa conductele; imbinarile cu ciment nu mai pot fi demontate in caz de reparatii sau intercalari, trebuind sparte mufele tuburilor in asemenea cazuri. Cimentul absoarbe apa, astfel ca in multe cazuri imbinarile respective se pot umezi sau pot supura. Dupa ce interiorul mufei unui tub si exteriorul capatului drept al celuilalt tub ce se imbina au fost curatate bine cu peria de sarma, se introduce tubul in mufa. Apoi se introduce franghia alba de canepa, care trebuie sa aiba grosimea egala cu spatiul dintre tub si mufa. Franghia se stemuieste bine cu stemuitorul si apoi spatiul liber de deasupra se umple cu pasta de ciment.
Imbinarile realizate cu mastic bituminos sunt foarte elastice, dar prezinta inconvenientul ca pe traseele orizontale ale conductelor masticul se toarna greu in mufe si cand apele uzate au temperatura mai ridicata masticul curge din mufe. Dupa stemuirea cu franghie gudronata, in jurul mufei se realizeaza o forma de lut cu un orificiu, se incalzeste mufa pe dinafara cu o lampa de benzina si apoi se toarna cu o lingura mastic bituminos pe circa 1/3 din inaltimea mufei, masticul bituminos avand temperatura de circa 150°C. Dupa racirea masticului (pana la circa 25°C), aceasta se stemuieste pentru a se realiza o buna indesare a masticului si deci o umplere uniforma. Peste masticul bituminos stemuit se introduce mortarul de ciment care de asemenea se stemuieste si la suprafata si se aplica sub forma de manson.

Imbinarea tuburilor orizontale din PVC tip U
Se realizeaza ca si in cazul tevilor de presiune, prin lipirea cu adeziv in mufe, folosindu-se in acest scop piese de legatura din PVC. Daca teava nu intra in piesa de legatura, se incalzeste la capatul respectiv si se calibreaza dupa piesa cu acelasi diametru in care se imbina. Apoi capatul tevii si interiorul  mufei piesei de legatura se freaca bine cu hartie sticlata fina (glaspapir), pentru a inlatura micile neregularitati si a crea asperitati pe suprafetele respective, dupa care se sterg bine cu bumbac de sters curat. Dupa aceea se unge cu adeziv numai capatul tevii si imediat se introduce in mufa piesei de legatura.
Formarea mufelor la capetele tevilor de scurgere, in special la tevile cu diametre mari, se poate realiza cu ajutorul dornului de lemn.


Aceasta se confectioneaza din lemn de esenta tare, astfel ca fiecare dorn sa poata servi la executarea mufelor la tevi de PVC tip U de 1 … 3 diametre diferite.
Capatul tevii de PVC se incalzeste pana la inmuiere, apoi se introduce dornul, care se tine in teava pana cand acesta s-a racit, dupa care se scoate prin rasucire. Inainte de folosire, dornul de lemn trebuie tinut catva timp in ulei mineral fierbinte, pentru ca sa nu preia caldura de la capatul tevii in care se introduce; acest lucru ajuta si la alunecarea usoara a dornului in capatul tevii. Formarea si calibrarea mufelor cu dornul de lemn este mai avantajoasa decat prin procedeul teava in teava, deoarece in ultimul caz capatul tevii care se introduce preia caldura de la mufa formata, astfel ca se micsoreaza putin diametrul mufei.
La conductele orizontale montate aparent, compensarea dilatatiilor se asigura de obicei prin schimbarile normale de directie ale traseelor conductelor respective si numai in cazul cand aceste schimbari de directie nu pot prelua suficient dilatatiile se recurge si la compensatoare de dilatatie.
La conductele orizontale montate ingropat, se prevad compensatoare de dilatatie numai pe portiunile de conducte a caror lungime depaseste 30 m.
Pe portiuni foarte lungi se pun compensatoare de dilatatie la distante de maximum 30 m intre ele. Compensatoarele de dilatatie prevazute pe portiunile ingropate se monteaza in caminele de vizitare. 

•    Montarea coloanelor de canalizare

Coloanele trebuie montate in pozitie perfect verticala. Diametrul coloanei trebuie sa fie cel putin egal cu diametrul cel mai mare al conductei de legatura a obiectelor sanitare racordate la coloana.
Pozitiile coloanelor de canalizare depind de pozitiile obiectele sanitare pe care le racordeaza. Cand instalatia se executa ingropata, coloanele se monteaza in şliţuri verticale executate in zidarie (nise) lasate de constructor, in care se monteaza si conductele de apa. In cazul montajului aparent, coloanele se amplaseaza de obicei pe culoare si in incaperi cu grupuri sanitare pe cat este posibil in colturile acestora.

Racordarea coloanelor la conductele orizontale colectoare
In cazul in care coloanele se executa concomitent cu conducta colectoare, montarea fiecarei coloane se incepe de la subsol, de la ultima ramificatie amplasata sub planseul de deasupra subsolului. Sub nivelul la care se va monta aceasta ramificatie se fixeaza in perete o consola scurta de lemn, care va sustine provizoriu greutatea coloanei respective. De la aceasta consola se va incepe montarea in sus a tuburilor si a pieselor de legatura. La baza coloanelor terminale, in locul unui cot de 90° se vor monta doua coturi de cate 45° (figura a), pentru ca schimbarea directiei apei ce se evacueaza sa nu aiba loc brusc, ci treptat. Coturi de 90° (figura b) se admit numai cand pe coloane curge apa conventional curata (limpede, fara suspensii).



Coloanele intermediare se racordeaza la conducta colectoare prin ramificatii de 45°, montate pe conducta colectoare (figura a) si cot de 45°. Racordarea prin ramificatie de 90° montata pe conducta colectoare (figura b) se admite numai in cazul evacuarii apelor conventional curate.

Cand pe conducta orizontala trebuie realizata o panta mai pronuntata se monteaza, dupa caz, un cot de 80° sau de 70°.


Montarea coloanei nu se executa dintr-o data pe toata inaltimea ei, ci etaj cu etaj, plecand de la subsol catre acoperis. Numai dupa montarea definitiva a coloanei la un etaj se trece la etajul de deasupra. La fiecare etaj coloana este dusa pana dincolo de planseul de deasupra, pe ea montandu-se ramificatiile care leaga scurgerile de la etajul respectiv sau de la etajul de deasupra.

Montarea tuburilor (pieselor) de curatire pe coloane
Piesele de curatire montate pe coloane se asambleaza la 800 mm deasupra pardoselii finite a etajului respectiv sau la cel putin 150 mm deasupra nivelului la care se afla marginea superioara a obiectului sanitar cel mai apropiat de etajul respectiv; astfel, in cazul desfundarii coloanei, apa uzata nu inunda etajul prin tubul de curatire si se paote dirija in obiectul sanitar sau in ramificatia la coloana.
Piesele de curatire se prevad la fiecare doua, trei niveluri, insa obligatoriu la primul si la ultimul nivel.
Pentru coloane ingropate sub tencuiala sau mascate in rabiţ, se lasa posibilitatea de vizitare la capacul tuburilor de curatire. Cand conducta colectoare se monteaza ingropata sub pardoseala solului, tuburile de curatire la baza coloanei se monteaza la o inaltime de 60 cm de la pardoseala finita pana la centrul capacului. Aceasta inaltime este necesara pentru ca in caz de infundare a coloanei, care de obicei se produce la baza ei, sa se poata aseza o galeata sub gura tubului de curatire, in care sa se scurga o parte din continutul coloanei de desfundare, restul scurgandu-se prin tuburi la canal.
Capacul tubului de curatire se prinde de corpul tubului cu doua suruburi cu cap ciocan, cu gat patrat, cu piulite de otel sau de alama. Garnitura de etansare este din cauciuc cu insertii de panza de 4 mm grosime. Etansarea capacului se poate asigura si cu chit rosu; nu se recomanda folosirea de garnituri de carton imbibate in ulei de in fiert, deoarece capacele si marginile orificiilor tuburilor de curatire nu sunt strunjite, avand uneori deformari sau proeminente, pe care garniturile de carton nu le pot compensa, nefiind suficient de elastice.

Devierile (deplasarile) coloanelor
Pe traseul vertical trebuie evitate, pe cat posibil, deplasarile coloanei, deoarece in exploatare pot constitui puncte de infundare ale acesteia. Sunt situatii insa cand anumite elemente de constructie (grinzi, socluri etc.) trebuie ocolite si atunci deplasarea coloanei in dreptul acestora se realizeaza prin montarea unui cot-etaj (figura a) sau a doua coturi (figura b); in ambele cazuri se monteaza pe coloana sub portiunea respectiva cate un tub de curatire, deoarece in aceste locuri coloana se poate infunda foarte usor.


Montarea compensatoarelor de dilatatie axiala pe coloane de canalizare executate din PVC tip U



Compensatorul de dilatatie este de forma cilindrica; in partea de sus se introduce capatul conductei, care se poate deplasa liber in interiorul compensatorului, etansatea realizandu-se cu inel special de cauciuc, iar in partea de jos compensatorul se imbina cu capatul conductei prin lipire cu adeziv in mufa.

La jumatatea distantei dintre doua compensatoare de dilatatie se monteaza un punct fix.

Montarea ramificatiilor pe coloane
Pe coloane se monteaza ramificatii de 45° sau de 70°. Alegerea ramificatiilor si a inaltimilor la care se monteaza acestea depind de tipul si pozitia obiectelor sanitare pe care le leaga. Inaltimile se masoara de la nivelul pardoselii finite. Intrucat la data montarii coloanelor pardoseala nu este inca executata, se va tine seama la stabilirea diferitelor cote de linia de vagris, pe care constructorii o traseaza in toate incaperile constructiei la inaltimea de 1 m de la viitorul  nivel al pardoselii finite.
Ramificatiile pentru racordarea vaselor de closet pot fi realizate in unul din urmatoarele moduri:
    Cu ramificatie la 70° (figura a), montata pe coloana sub planseu, pentru vasul de closet cu racordul de scurgere vertical (sau lateral, dar cu racordul demontabil montat vertical), asezat la circa 50 cm de coloana;
    Cu ramificatie la 45° (figura b), urmata de un cot de 45° montate sub plafon, pentru vase de closet amplasate la distante mai mari de 50 cm de coloana;
    Cu ramificatie de 45° si cot de 90° (figura c), pentru vase de closet cu racordul de scurgere amplasat la distante mai mici de 50 cm de coloana;




    Cu ramificatie la 45°, avand mufa pentru legarea vasului ingropata 6 cm in pardoseala finita (figura d), pentru vase de closet cu scurgere laterala, cu racord demontabil cu cot de 90°, avand legatura de scurgere inclinata la 45° la dreapta sau la stanga fata de planul orizontal;
    Cu ramificatie la 70°, montata deasupra planseului (figura e) pentru vase de closet cu scurgere oblica si cu racord demontabil drept, fara cot.



Ramificatiile pentru lavoare, spalatoare etc. se executa in ggeneral la 45°.
Pentru racordarea mai multor obiecte sanitare, amplasate la stanga si la dreapta aceleiasi coloane, se poate executa montajul cu doua ramificatii, cand una din conductele de legatura este scurta si se afla aproape de perete.


Imbinarea elementelor componenete si fixarea coloanelor
Piesele componente ale coloanei pe inaltimea etajului respectiv se monteaza la inceput provizoriu; capetele drepte ale unora se introduc in mufele celorlalte, facandu-se potrivirea intre piese, fara a se executa etansarea.
Dupa ce se verifica daca s-au pus toate piesele necesare si daca acestea au fost asezate in pozitiile si la inaltimea necesara, coloana se demonteaza, iar piesele componente se imbina la banc (prin stemuire pentru tuburi si piese de legatura din fonta de scurgere sau prin lipire cu adeziv pentru tuburi din PVC tip U) pe tronsoane, ramanand ca la pozitie sa se imbine cat mai putine mufe. Apoi tronoanele se aseaza la pozitie in ordine si se fixeaza de perete provizoriu, in vederea executarii imbinarilor dintre ele.
Fixarea provizorie se realizeaza cu sarma moale de otel care se infasoara din distanta in distanta in jurul coloanei si se leaga de pereti cu cuie (şpiţuri) batute in iduri. Coloana trebuie sa fie montata in pozitie verticala si astfel incat intre marginea mufelor si perete sa ramana o distanta de cel putin 25 mm, pentru a se putea executa imbinarea.
Dupa executarea tuturor imbinarilor se efectueaza o proba de etanseitate. Pentru aceasta se demonteaza capacul primului tub de curatire de sub portiunea ce se incearca si in interiorul tubului, sub gura de vizitare, se introduce un dop de hartie care se ancoreaza cu sarma de gura de vizitare a tubului.

Deasupra dopului se pune un strat de ipsos care se netezeste bine, dupa care se pune capacul tubului si se inchide ermetic. Apoi se toarna apa in coloana pe deasupra. Daca la imbinari nu se ivesc supurari de apa, etansarea este buna. Dopul executat ca mai sus la tubul de curatire de la baza coloanei nu se scoate decat la urma, dupa terminarea completa a coloanei, pentru a proteja coturile de la racordarea cu conducta colectoare contra infundarii cu bucati de caramida, moloz sau alte corpuri care ar putea cadea in coloana neterminata.

Dupa proba de etanseitate se poate trece la fixarea definitiva a coloanei cu bratari speciale de otel.


Acestea se confectioneaza din otel-beton, pe diametre de tuburi (de obicei se confectioneaza pe santier din deseuri de otel-beton). Capatul bratarii care se introduce in zid se indoaie, pentru ca bratara sa se fixeze bine. Bratarile se plaseaza astfel ca sa prinda coloana pe sub mufa unui tub.

Cand coloana este executata din tuburi de fonta de scurgere, bratarile se monteaza la cel mult 2,75 m una de alta, iar cand este executata din tuburi din Pvc tip U, la cel mult 2 m una de alta. Bratarile trebuie sa fie robuste si foarte solid fixate in perete, intrucat ele preiau greutatea coloanei.

•    Montarea coloanelor de ventilare

Coloanele de ventilare se executa din acelasi material ca si coloanele de scurgere si se prelungesc cu circa 70 cm, pentru a nu fi acoperite iarna de zapada ce se depune pe acoperis. La capatul de pe acoperis al coloanei de ventilare se monteaza o caciula de protectie contra infundarii cu zapada.



Caciulile de protectie sunt executate din tabla de otel zincata sau din tabla neagra decapata, in ultimul caz trebuind a fi vopsite cu vopsea de ulei. Ele se fabrica in diferite marimi, pentru tuburi din fonta de scurgere cu diametrul nominal de 50 … 150 mm.
Pentru montare, caciula de protectie se introduce pe tubul coloanei de ventilatie, pe deasupra tubului (figura a), daca tubul are capat drept, si in interiorul tubului (figura b), daca tubul are capat cu mufa. In ultimul caz caciula de protectie se stemuieste in mufa coloanei cu franghie de canepa negudronata si ciment.
Dupa fixarea caciulii de protectie, tubul coloanei de ventilatie se imbraca de jur imprejur cu tabla de acoperis, care se lipeste cu cositor de corpul caciulii si de acoperis, asigurandu-se astfel o protectie perfecta contra patrunderii apei provenite din precipitatii prin strapungerea executata in acoperis pentru scoaterea conductei de ventilatie.
Cand cladirea are acoperis-terasa, tabla se introduce in straturile hidroizolante ale terasei (figura c). Daca terasa este circulabila, ventilatiile vor fi scoase pe acoperis si plasate in locuri mai retrase (langa cosuri, ziduri etc.).

•     Montarea conductelor de legatura ale obiectelor sanitare la coloane

Conductele de legatura vor avea trasee drepte si cat mai scurte si se vor monta cu pantele indicate in proiect. Aceste conducte pot fi montate:
    de-a lungul peretelui pe care sunt amplasate obiectele sanitare, aparent, ingropat sau mascat dupa cum sistemul constructiv sau gradul de confort permite;
    sub planseul pe care este montat obiectul sanitar, aparent sau mascat de o grinda falsa din rabit;



    ingropat in grosimea pardoselii, solutie utilizata in special in cazul racordarii sifoanelor de pardoseala din camerele de baie.
Piesele componente ale conductei de legatura se aleg prin probare (potrivire) la locul de montaj.
Cu ocazia acestor probari se inseamna taieturile care eventual trebuie executate din piese. Apoi taieturile necesare si majoritatea imbinarilor intre piese se executa la banc, alcatuindu-se tronsoane, pentru ca la pozitie sa se execute cat mai putine imbinari.
Tronsoanele alcatuite se fixeaza la inceput provizoriu, legandu-se cu sarma de armaturile planseului, imbinarile definitive executandu-se numai dupa ce se verifica inca o data asezarea lor corecta.
Se recomanda ca tronsoanele sa se alcatuiasca astfel incat pe fiecare tronson sa se imbine la banc numai o ramificatie sau numai un cot, mai ales cand acestea au unghiuri diferite, deoarece exista riscul sa nu se potriveasca bine la pozitie; in general, se vor alcatui atatea tronoane cate ramificatii si curbe exista.
Conductele de legatura cu lungimi mari se leaga de planseu cu ancore executate din otel balot. Stemuirea la pozitie a mufelor tuburilor din fonta de scurgere se executa punand intre tub si tavan o sipca de distanta, care fixeaza tubul la distanta necesara de la tavan. Capetele tuburilor care raman deschise pana la racordarea obiectelor sanitare trebuie astupate cu dopuri de hartie pentru a se evita infundarea tuburilor cu moloz sau alte materiale de pe santier.

Executarea conductelor de legatura ale obiectelor sanitare la coloana, cu tevi din plumb de scurgere
Tevile de plumb de scurgere, avand peretii subtiri, se deformeaza in timpul transportului si manipularii. Indreptarea lor se realizeaza cu ajutorul netezitorului de lemn (figura a) la exterior si cu dornuri de lemn (figura b) la interior.


Lungimile si diametrele dornurilor pentru tevile din plumb de scurgere sunt in functie de diametrele tevilor din plumb ce se indreapta.
Pentru executarea curbelor, unul din capetele tevii se astupa cu un dop din lemn, se umple teava cu nisip si se bate pe toata suprafata ei exterioara cu o sipca lata din lemn pana cand nisipul este bine indesat. Apoi, teava se astupa cu un dop de lemn si la celalalt capat si se poate indoi in portiunea in care trebuie executata curba. Dupa indoire, teava se goleste de nisip si se recalibreaza, trecand prin interiorul ei cu sirag de bile de lemn (figura b). Bilele au forma rotund-ovala, sunt gaurite prin centrul lor si fixate pe o sfoara rezistenta (bine rasucita).
Se apuca cu mana de capatul iesit al sforii si se trage cu putere, pana cand siragul de bile trece prin teava. Daca in acest timp siragul se intepeneste in teava, el trebuie tras inapoi de capatul celalalt al sforii si introdus din nou pe teava. Operatia de recalibrare cu siragul de bile de lemn este foarte necesara, deoarece prin indoire tevile de plumb se pot turti sau cuta, obturand in acest mod sectiunea de trecere a apei. Imbinarea intre ele a tevilor din plumb de scurgere se face prin lipire cu aliaj de cositor, dupa aceeasi tehnologie ca si in cazul tevilor din plum de presiune. Tevile din plumb de scurgere care se monteaza ingropate in zid se izoleaza cu bitum la cald, pentru a fi protejate contra coroziunii provocate de varul si mai ales de cimentul din mortare.
Imbinarea tevilor din plumb de scurgere cu tuburile din fonta de scurgere se executa prin intermediul unui stut din alama sau cupru.


Stutul se cositoreste si apoi se lipeste cu aliaj de lipit la capatul tevii de plumb, dupa care se introduce in mufa tubului de fonta, unde se stemuieste cu franghia gudronata, peste care se toarna plumb, mastic bituminos sau mortar de ciment preparat cu nisip fin.
Imbinarea tevilor din plumb de scurgere cu tuburile din PVC tip U se realizeaza astfel:


    cand se pastreaza aceeasi sectiune, teava de plumb se introduce direct in capatul tevii din PVC fara material de etansare, etansarea realizandu-se prin aderenta;
    cand are loc schimbarea sectiunii, se rasfrang marginile tevii din plumb pe dimensiunile mufei din PVC, dupa care se etanseaza cu franghie alba si ciment sau mastic bituminos.



Executarea conductelor de legatura ale obiectelor sanitare la coloana cu tevi din PVC tip U
In acest caz, pentru imbinarea cu ventilele de scurgere, de la baie, spalator de vase si rezervor de closet, racordul metalic de lipit se inlocuieste cu racordul de lipit din PVC. Imbinarea tevilor de scurgere din PVC cu tuburile din fonta de scurgere se realizeaza rasfrangand marginile tevii din PVC, pe dimensiunile mufei tubului de fonta, dupa care imbinarea se etanseaza cu franghie alba si ciment. Rasfrangerea se executa cu ajutorul dornurilor.

1.2    Montarea obiectelor sanitare

Obiectele sanitare nu se pot monta decat dupa ce s-a facut proba de presiune a intregii retele de distributie a apei si dupa ce s-au terminat lucrarile de finisaj din incaperi, ca: frecarea mozaicului, executarea zugravelilor, placarea cu faianta etc.

•    Fixarea obiectelor sanitare

Fixarea pe pereti a obiectelor sanitare, a suporturilor sau a consolelor de sustinere a obiectelor se poate realiza: cu suruburi pentru lemn pe dibluri din lemn; cu suruburi pentru lemn si spirale de sarma zincata; cu suruburi prezon; cu dibluri metalice introduse in elementele de constructie cu pistolul.

Fixarea cu dibluri de lemn
Diblurile din lemn necesare pentru fixarea pe pereti a obiectelor sanitare se monteaza de obicei inainte de executarea tencuielilor. Gaurile se executa cu dalta sau cu spitul sau ciocanul. Dimensiunile lor la suprafata zidariei trebuie sa fie cu circa 10 mm mai mari decat ale bazei mari a diblurilor; la fund gaurile trebuie sa fie mai largi decat la suprafata zidariei, pentru ca diblul si pasta de ipsos sa se fixeze in perete.
Inainte de a se introduce pasta de ipsos, gaura se curata de moloz si de resturile de caramida sparta si apoi se stropeste bine cu apa in interior.
Se ia apoi pasta de ipsos cu spaclul si se introduce in gaura, presandu-se in special pe fundul si pe marginile gaurii, pentru ca pasta sa adere bine la zidarie. Gaura nu se va umple complet cu pasta de ipsos, deoarece o parte din volumul ei va fi ocupat de diblul de lemn. Imediat dupa aceea, inainte ca pasta de ipsos sa faca priza, diblul umezit se introduce cu baza mare in fundul gaurii si se preseaza ca sa intre bine. Apoi se completeaza cu pasta de ipsos locul din jurul diblului si se netezeste cu spaclul.
Daca diblul se monteaza intr-un zid netencuit, atunci dupa montare fata lui superioara trebuie sa se afle la nivelul caramizii celei mai iesite in afara. In centrul diblului se bate un cui, pentru ca diblul sa poata fi identificat dupa executarea tencuielii si placarea cu faianta.
In incaperile umede, de exemplu, in spalatorii, fixarea diblurilor se realizeazasau numai cu mortar de ciment, sau se pune la fundul gaurii pasta de ipsos, lasandu-se deasupra si in jurul diblului un spatiu de 1 … 2 cm, care se umple cu mortar de ciment. In ultimul caz, mai ales daca tencuiala incaperii este de mortar de ciment sclivisit, pe dibluri se bat in prealabil cuie, exact in locurile unde se vor insuruba suruburile pentru lemn, deoarece astfel coaja de ciment sclivisit de deasupra diblurilor se va strabate greu, putandu-se chiar sparge. Mortarul de ciment se prepara din ciment si nisip cernut, in parti egale, amestecate bine cu apa.
Diblurile se executa din lemn de esenta tare, in special din lemn de fag. Lemnul trebuie taiat astfel ca sensul fibrelor lui sa fie paralele cu fata mica a diblului. In acest mod, suruburile pentru fixarea obiectelor si accesoriilor sanitare se insurubeaza in diblu perpendicular pe directia fibrelor si nu in sensul fibrelor, fixarea fiind astfel mult mai solida. Marimea diblului variaza dupa dimensiunea suruburilor pentru lemn folosite si dupa greutatea obiectelor prinse de el. In mod obisnuit diblurile se confectioneaza in forma de trunchi de piramida cu baza patrata sau dreptunghiulara, dupa necesitate.

Fixarea cu suruburi pentru lemn si spirala din sarma zincata
Pe peretii care se imbraca cu faianta, marmura sau alt placaj, obiectele sanitare se fixeaza in majoritatea cazurilor cu suruburi pentru lemn si spirale de sarma zincata.


Gaurile pentru montarea spiralelor de sarma zincata se executa dupa ce s-a montat placajul respectiv. In acest scop se masoara si se inseamna pe placaj (cu creion negru) punctele in care vor fi introduse suruburile cu spirala.
Gaurile in placaj se executa apoi cu dalti si spituri mici de otel, avand latimea sau diametrul de cel mult 5 … 6 mm, si cu un ciocan de 0,300 kg. Gaurile se executa conice, cu partea din fund mai mare si avand la gura diametrul cam de trei ori mai mare decat al surubului pentru lemn ce se va folosi in punctul respectiv, pentru ca surubul sa poata fi introdus impreuna cu spirala lui de sarma. Catre fund, gaurile se largesc, pentru ca dopul de beton ce se va forma sa se fixeze bine in perete.
Suruburile pentru lemn folosite trebuie sa fie nichelate sau protejate in alt mod contra coroziunii; de obicei, se folosesc suruburi pentru lemn cu cap semiinecat. Spirala se executa din srma zincata de 1 mm grosime, care se infasoara la rand pe santul filetului surubului pentru lemn, pe toata lungimea filetului si apoi se petrece peste filet in zigzag de cateva ori.
Dupa ce s-au executat, gaurile se uda bine cu apa si apoi se introduce in fiecare gaura, cu varful unei surubelnite, mortar de ciment care se indeasa bine. Imediat dupa aceea, in fiecare gaura se introduce cate o spirala cu surub, dupa ce spirala a fost in prealabil inmuiata in mortar de ciment, si se indeasa bine cu varful surubelnitei. Surubul se bate usor cu un ciocanel pana ce refuleaza afara mortarul de ciment din gaura. Mortarul refulat se preseaza din nou in jurul surubului, care trebuie sa fie bagat in faianta pana aproape de capul lui.
Mortarul folosit se prepara din ciment, apa si nisip cernut. Obiectul sanitar se poate monta la 3 … 4 zile de la aceasta operatie.
Suruburile cu spirala se monteaza in serie, la mai multe apartamente, obiectele sanitare montandu-se apoi tot in serie. La montarea obiectelor sanitare, suruburile pentru lemn se desurubeaza cu surubelnita si se scot afara, ramanand in perete numai spirala de sarma si dupa ce se potrivesc obiectele la gaurile respective, se introduc din nou suruburile, dupa ce s-au uns cu vaselina si se strang.

Fixarea cu dibluri metalice din tabla
Diblurile metalice au forma cilindrica, se fabrica din tabla presata si sunt prevazute cu gauri pe suprafata laterala.


Gaurile pentru fixarea in perete se executa cu masina manuala de gaurit. Diametrul gaurii este cu putin mai mare decat diametrul exterior al diblului. Pentru fixarea in perete, diblul se umple cu fuior de canepa imbibat in gudron; prin introducerea surubului fuiorul este presat in afara prin gauri, umpland complet gaura din perete. Gudronul din canepa acopera suprafata surubului si o protejeaza importiva coroziunii.
Diblurile metalice necesita gauri de montaj mici, nu au nevoie de timp pentru priza materialului de fixare si se realizeaza o prindere foarte buna, care poate fi usor desfacuta.

Fixarea cu dibluri metalice introduse in elementele de constructie cu pistolul
Avantajele principale ale folosirii pistolului pentru introducerea diblurilor metalice prin impuscare sunt usurinta de manevrare si cresteea considerabila a productivitatii muncii.
Pistolul – este construit pe principiul utilizarii expansiunii gazelor provocate de arderea violenta a pulberii dintr-un cartus. Pistolul se livreaza cu doua tevi una cu canalul de 6 mm si alta cu canalul de 8 mm.


Impreuna cu pistolul pentru implantat dibluri se mai livreaza, ca accesorii, o chei speciala, o vergea gradata, o perie pentru curatire, o pompa pentru ulei si carpa speciala pentru sters, toate acestea fiind ambalate intr-o cutie de tabla portabila, prevazuta cu incuietoare.
Functionarea pistolului este astfel conceputa incat sa asigure protectia muncitorului in timpul lucrului. In acest scop, pistolul este prevazut cu o serie de blocaje; astfel:
    Declansarea percutorului este posibila numai cand aparatoarea de la gura tevii este montata si teva este impinsa pana la refuz;
    Incarcarea pistolului se efectueaza prin rabaterea tevii. Aceasta operatie asigura extragerea tubului cartus si retragerea automata a extractorului. Rabaterea tevii se realizeaza la apasarea zavorului mansonului;
    La inchiderea ansamblului tevii se asigura blocarea in pozitia de tragere si zavorarea ei.

Diblurile – sunt executate dintr-un material cu duritate ridicata, ceea ce asigura patrunderea lor in diferite materiale de constructii. Ele au capatul din fata ascutit in forma de ogiva, iar cel din spate prevazut cu filet exterior sau interior. In partea din fata diblurile au inele de conducere executate din material plastic.

Fixarea cu dibluri din material plastic
Dupa efectuarea gaurii in perete, cu ajutorul masinii de gaurit, se introduce diblul din material plastic avand forma de teaca.




La montajul surubului, pe masura ce acesta inainteaza, teaca se largeste, preseaza pe peretii gaurii si fixeaza ansamblul.

Fixarea obiectelor sanitare pe pardoseala cladirii
Vasul de closet din faianta, unele tipuri de spalatoare etc. se fixeaza pe pardoseala incaperii. In cazul in care aceste obiecte au prevazute orificii de montaj (ca la closetul obisnuit), montarea lor se face pe dibluri din lemn. Celelalte tipuri se monteaza prin simpla rezemare la pozitiile din proiect.

Fixarea obiectelor sanitare pe elementele de rezistenta ale prefabricatelor
Nodurile si panourile sanitare sunt rigidizate de catre o constructie metalica usoara. In acest caz, obiectul sanitar (lavoarul sau spalatorul) se poate monta pe sustinatoare fixate pe cadrul metalic.

•    Montarea lavoarelor

De regula, lavoarele sunt echipate cu bateriile amestecatoare de apa rece si apa calda si cu ventil de scurgere in atelierele centralizate de prefabricate, urmand ca pe santier sa se efectueze numai operatiile de montare in instalatie. In unele cazuri, echiparea lavoarelor se face pe santier.
La montarea lavoarelor se executa urmatoarele operatii: trasarea pozitiei de montaj; asezarea lavoarului pe pozitie; montarea robinetelor sau a bateriilor amestecatoare (cand acestea nu sunt montate in atelier); executarea legaturilor la conductele de alimentare cu apa rece si apa calda; montarea ventilului de scurgere; executarea legaturii la conducta de scurgere la canalizare; montarea accesoriilor (etajera, oglinda, portprosop, sapuniera etc.).

Trasarea pozitiei de montaj
Inaltimea de montaj se masoara de la nivelul pardoselii finite (sau de la vagris) pana la partea superioara a lavoarului.



In functie de tipul, dimensiunile constructive si destinatia lavoarelor (pentru adulti, copii etc.), inaltimea de montare este diferita; pentru adulti, lavoarul se monteaza la inaltimea de 0,80 m. Dupa fixarea inaltimii de montaj, se traseaza axele diblurilor pentru fixarea consolelor de sustinere ale lavoarului si a consolelor pentru montarea accesoriilor.

Asezarea lavoarului pe pozitie
Lavoarul se sprijina pe console prin intermediul a patru garnituri (pufere) din cauciuc si se verifica orizontalitatea lui cu polobocul. Folosirea garniturilor rigide (din lemn, plumb etc.) nu este permisa, deoarece la strangerea piulitelor olandeze pentru racordarea robinetelor de pe lavoar acesta, fiind tras in jos si presat, se va sparge.

Montarea robintelor sau a bateriilor amestecatoare de apa rece si apa calda
In acest scop, se gauresc orificiile pentru robinete exact dupa marginile patratului semiperforat (marcat) din fabricatie (figura a). Se foloseste pentru aceasta o dalta mica, care este lovita usor cu ciocanul de 0,300 kg greutate. Gaura pentru portlant se executa cu un spit mic si cu acelasi ciocan, cu care se bate usor; apoi se monteaza robinetele sau bateria amestecatoare. Pentru aceasta (figura b), se desurubeaza si se scot de pe robinet piulita olandeza 1 cu racordul de lipit 2 si piulita de fixare 3, se probeaza robinetul in locasul sau (patrat) 4 din lavoar si se introduce in acest locas, in care intra pana la rozeta. Sub rozeta corpul robinetului are o mica portiune de forma patrata (patratul robinetului) sau 4 iesiri dispuse in cruce, pentru ca robinetul sa nu se poata roti in locasul patrat din lavoar in timpul manevrarii. Sub lavoar (figura c) se introduce pe robinet, in ordine: o rondela din cauciuc 5, o rondela de metal 6 si piulita de fixare 3 a robinetului care se strange.
Rondela de metal este necesara pentru ca la strangerea piulitei de fixare, garnitura de cauciuc sa nu se roteasca si sa se deformeze. Daca suprafata lavoarului nu este perfect plana in jurul vreunuia din patrate si la probare se constata ca rozeta robinetului nu atinge vasul pe toata circumferinta ei, atunci se pune chit amestecat cu vopsea-email alba vascoasa pe patratul robinetului.
Se introduce apoi piulita olandeza 1 cu racordul de lipit 2 (figura d).



Executarea legaturilor la conductele de alimentare cu apa rece si apa calda
Fixarea lavoarului se realizeaza propriu-zis prin legaturile la teava de plum a robinetului. Aceasta teava trabuie croita si prelucrata dupa ce  s-a masurat exact lungimea necesara. Ea se lipeste la un capat de racordul pentru lipit care face legatura la teava din otel si la celalalt capat, de racordul de lipit cu piulita olandeza al robinetului. Lipiturile se executa la bancul de lucru.
Inainte de a strange definitiv piulita olandeza 1 la robinetul lavoarului, stutul de plumb se va modela astfel incat capatul lui sa se potriveasca la robinet, ca la strangerea piulitei olandeze stutul sa nu fie fortat sa traga de robinet.
Este recomandabil ca la modelarea stutului sa se creeze o curba de etaj, care eventual sa cedeze la strangerea piulitei olandeze pe robinet. Nu este admis ca pe filetul pe care se strange piulita olandeza a robinetului sa se puna canepa; etansarea se realizeaza prin garnituri din piele puse intre piesele ce se strang cu aceasta piulita. Cand conducta de legatura este din PVC tip G, legatura la robinet se realizeaza inlocuind racordul de lipit metalic al robinetului cu o piesa speciala de legatura executata din PVC, la care se lipeste apoi conducta.

Montarea ventilului de scurgere
Ventilul de scurgere face legatura intre vasul lavoarului 1 si sifonul de scurgere.



Dopul se executa din bachelita sau material plastic. Ventilul 2 se introduce in orificiul respectiv din lavoar, prin interiorul lavoarului, dupa ce sub rozeta ventilului s-a pus o garnitura 3 din cauciuc. Sub lavoar se introduce pe ventil o garnitura 4 din cauciuc care se unge cu vopsea alba groasa, apoi se introduce pe ventil o rondela 5 (saiba de plumb moale) si dupa aceasta piulita 6 de fixare, care se strange pana la fixarea completa.

Executarea legaturii la conducta de scurgere la canalizare
Conducta de scurgere a lavoarului face legatura intre sifon si coloana.
Racordarea sifonului lavoarului la conducta de scurgere din plumb, cu diametrul de 30/34 mm montata ingropat in zid, se executa astfel:
    Capatul conductei din plumb 3 care iese in afara peretelui finit se bercluieste (se rasfrange pe suprafata peretelui) formand o rozeta;
    Racordul de lipit 1 al sifonului se lipeste la pozitia din perete a scurgerii prin intermediul unui stut 2 din teava de plumb de scurgere de 30/34 mm, de lungimea necesara. Acest stut poate fi inlocuit chiar cu racordul de lipit al sifonului care este suficient de lung la sifoanele uzuale;
    La perete, stutul (racordul de lipit) se sprijina cu capul pe marginea rozetei 4 formate, fara a intra in conducta 3 de scurgere si se lipeste astfel de rozeta cu aliaj de lipit.




Legatura intre sifonul de scurgere al lavoarului si conducta de scurgere din PVC tip U se realizeaza inlocuind racordul metalic de lipit al sifonului cu o piesa speciala de legatura din PVC tip U.

•    Montarea cazilor de baie

Cada se transporta in camera de baie cand cladirea este inca in perioada anterioara finisajului si, pentru a evita deteriorarea  emailului in timpul executiei lucrarilor de zidarie, este necesara protejarea ei cu hartie si talaj de lemn, sau cu o planseta de scanduri. Cazile de baie se pot monta neinzidite sau inzidite.

Montarea cazilor de baie neinzidite
Cada de baie neinzidita se monteaza pe picioare din fonta prinse cu scoabe si suruburi, dupa ce s-a executat si finisat pardoseala din camera de baie. Picioarele se vor executa astfel ca distanta de la orificiul de scurgere la pardoseala sa fie de minimum 125 mm. Sifonul de pardoseala se executa inainte de turnarea mozaicului, iar cada se monteaza dupa turnarea  si finisarea mozaicului.



Etansarea preaplinului 4 la cada de baie se realizeaza cu garnitura de cauciuc moale si vopsea alba email; pentru o mai buna etansare, strangerea ventilului pe corpul cazii se face cu ajutorul surubului portlant. Etansarea ventilului de scurgere 3 se face astfel: se desurubeaza si se scoate de pe ventil racordul olandez si piulita de fixare si se introduce sub rozeta ventilului o garnitura (rondela) de cauciuc. Ventilul se introduce astfel in orificiul respectiv al cazii de baie. Apoi se insurubeaza pe corpul ventilului, pe sub cada, piulita de fixare care se strange bine si in cele din urma se monteaza la ventil si racordul olandez. Intre piulita de fixare a ventilului si cada de baie nu se pune nici o garnitura, etansarea fiind asigurata numai de garnitura din cada de baie.
Conducta 6 de scurgere de la preaplinul baii se executa din teava de plumb de curgere de 30/34 mm sau din teava PVC tip U de 32 x 1,8 mm si se racordeaza cu scurgerea de la ventilul baii, executata din plumb de 40 x 44 mm sau teava PVC tip U, care la randul ei se racordeaza la pozitia conductei de scurgere ce merge la sifonul combinat. Pozitia acestei conducte se va afla fata de ventilul de scurgere al baii la o distanta de minimum 150 mm, pentu ca sa se poata executa racordarea la sifonul combinat. Conducta de scurgere, executata din teava de scurgere din plumb de 50/54 mm, se ingroapa sub pardoseala si se termina la sifonul combinat al baii.


Montarea cazilor de baie pentru inzidit
Cazile inzidite (sau mascate) se aseaza de obicei pe reazeme de caramida inainte de a fi executata pardoseala camerei de baie; inaltimea lor se potriveste astfel ca pentru placare sa se foloseasca un numar intreg de randuri din placi de faianta.



Atat conducta de scurgere, cat si cada se monteaza inainte de turnarea pardoselii de mozaic. Conducta de scurgere si cada se monteaza direct pe planseul de beton armat. Dat fiind ca imbinarile prin lipire ale conductei de scurgere din plumb se ingroapa sub pardoseala sau raman sub cada inzidita si nu se mai poate umbla la ele, pentru o mai mare siguranta lipiturile nu se vor executa la pozitie; diversele portiuni ale conductei se croiesc dupa pozitie si apoi se scot afara pentru a fi lipite.
Dupa ce s-a montat cada de baiesi scurgerea din teava din plumb sau din PVC tip U a fost lipita la preaplinul si ventilul cazii si la sifonul combinat, scurgerea se supune la o proba de etanseitate. In acest scop se astupa capatul scurgerii din sifonul combinat si se toarna in cada apa, care se lasa timp de ½ h, observandu-se sa nu existe fisuri. Dupa proba, scurgerea se demonteaza si se bitumineaza la cald, apoi se infasoara bine in fasii din panza de iuta sau de sac, peste care se aplica din nou un strat de bitum topit.
Cand lipitura conductei de scurgere a sifonului combinat se executa mai tarziu, capatul scurgerii care se leaga la sifon se lasa neizolat pe o distanta de 100 … 150 mm, pentru a nu se impiedica executarea lipiturii; acest capat se izoleaza ulterior. Este insa recomandabil ca lipitura scurgerii la sifon sa se execute de la inceput, o data cu celelalte lipituri.
Aceasta izolatie are scopul sa protejeze conducta de plumb contra coroziunii, fiind stiut ca betonul si mortarul de ciment o ataca foarte repede iar inlocuirea ei sub pardoseala de mozaic este greu de executat.

•    Montarea dusurilor

Dusurile pot fi individuale, montate in locuinte, camine, crese etc., sau comune, montate in grup in anexele cladirilor industriale, bai publice etc.

Montarea dusurilor individuale
Dusurile propriu-zise sunt baterii cu teava lunga pentru dus fix si pară (sita) de dus.



Sunt dusuri din care apa curge sub forma de ploaie (cu sita-para) si dusuri din care apa curge sub forma de jet vertical, inclinat etc. Sub fiecare dus se monteaza cate o cada de dus 1, care se fabrica din fonta, cu interiorul emailat si exteriorul grunduit, prevazuta cu o gaura 2 pentru ventilul de scurgere. Se poate monta ingropata in pardoseala sau deasupra acesteia si se imbraca cu faianta, mozaic etc. Cada pentru dus se mai poate confectiona si la fata locului din beton  imbracat cu placi de faianta sau de mozaic. Cada pentru dus serveste pentru colectarea apei uzate rezultate de la dusul respectiv, pentru ca aceasta sa nu se raspandeasca pe pardoseala. Ea poate servi si ca baie de picioare, daca la ventilul de scurgere al cazii se pune dop.
La instalatii cu caracter provizoriu, dusurile pot fi executate din tevi din otel zincate, imbinate cu piese fasonate (fitinguri) si prevazute cu robinete de oprire obisnuite.
In figura sunt date dimensiunile pe verticala de montare a dusului, a cazii de dus si a accesoriilor acestuia.
Cada de dus se monteaza cu una, cu doua sau cu trei laturi lipite de pereti, iar faianta sau placajul de pe pereti se sprijina pe buza cazii pentru ca apa sa se scurga in cada atunci cand se face dus si se stropesc peretii.

Montarea dusurilor in grup


Se pot monta cazi de dus la fiecare punct de utilizare a apei la fel ca la dusurile individuale, dar de regula se da panta mare la pardoseala catre unul sau mai multe sifoane de pardoseala; in ultimul caz pe pardoseala in panta se pun gratare de lemn, executate astfel ca sa se realizeze orizontalitatea.
Panta pardoselii in incaperile cu dusuri trebuie sa fie de 30 … 40 mm/m. uneori la dusurile montate in sali comune, apele uzate se colecteaza in rigole, care se varsa la canal prin recipiente sau prin sifoane de pardoseala.

•    Montarea closetelor

Closetele din faianta cu rezervoare de spalare din fonta sau PVC montate la inaltime pot fi amplasate atat in grupurile sanitare din cladirile de locuit (camera de baie, grup sanitar de serviciu), social-culturale (teatre, cinematografe, spitale, policlinici, crese etc.), anexele sociale ale cladirilor industriale, cat si in grupurile de closete publice.
Operatiile de montaj cuprind: montarea rezervorului de alimentare cu apa rece; montarea vaselor de faianta ale closetelor; montarea tevii de spalare.

Montarea rezervorului de spalare si racordarea lui la conducta de alimentare cu apa rece
Rezervoarele de spalare executate din fonta au interiorul vopsit cu miniu de plumb si exteriorul grunduit cu vopsea de ulei, si se furnizeaza echipate cu clopot si supapa, cu consola si brat pentru actionarea clopotului, toate executate din fonta. Aceste rezervoare au capacitatea (volumul) de 9 sau 12 l se monteaza la o inaltime de 2300 … 2500 mm de la fata finita a pardoselii.


Rezervorul se monteaza pe perete, deasupra vasului de closet fiind sustinut de doua carlige (cuie cu cap intors) de 5 … 6 mm grosime, fixate in zid cu mortar de ciment. Ambele carlige trebuie sa se afle pe aceeasi line orizontala, verificata cu nivela cu bula de aer (polobocul).
Inainte de asezarea pe carlige a rezervorului se monteaza ventilul, introducand sub rozeta sa o garnitura din cauciuc si se verifica jocul liber pe care trebuie sa-l aiba sorbul clopotului in ventilul rezervorului. Cand sorbul clopotului nu are joc suficient in ventil, trebuie pilit putin, pentru a nu intepeni in timpul functionarii. Garnitura de cauciuc originala a clopotului se monteaza numai in momentul cand rezervorul se pune definitiv in functiune.
Pozitia legaturii de alimentare cu apa trebuie sa se afle la o distanta de 370 mm de axa rezervorului si la o inaltime cu 150 mm mai mare decat a partii superioare a rezervorului. Legatura rezervorului de spalare la conducta de alimentare cu apa se realizeaza cu teava din plumb de presiune cu diametrul de 10/18 mm. La conducta de apa se monteaza prin insurubare un robinet de colt cu ventil, iar pe rezervorul de spalare un robinet cu ventil actionat prin plutitor.



In cele doua robinete se monteaza teava din plumb de 10/18 mm, care se lipeste la racordurile de lipit ale celor doua robinete. Aceasta legatura se poate realiza si cu teava de presiune de PVC tip G, in care caz racordurile de lipit ale celor doua robinete se inlocuiesc cu racorduri de lipit de PVC. Robinetul de colt montat pe conducta de alimentare cu apa a rezervorului de spalare serveste pentru a se regla presiunea apei ce intra in rezervor. Daca presiunea apei este prea mare se provoaca balansarea plutitorului in rezervor, mai ales la oprirea apei, producandu-se zgomote si pierderi de apa din orificiile superioare ale supapei clopotului. Nivelul apei in rezervor este reglat prin modificarea inclinarii bratului plutitorului.

Montarea vaselor de faianta ale closetelor
Vasele de faianta ale closetelor se fixeaza in pardoseala cu suruburi pentru lemn de 70/6 mm si spirale de sarma zincata, care se prind in gaurile din pardoseala cu mortar de ciment sau cu suruburi pentru lemn si dibluri de lemn.
Legatura pentru scurgere dintre vasul de closet din faianta si mufa conductei din fonta de scurgere se realizeaza cu ajutorul unui stut din plumb de scurgere cu diametrul de 100/105 mm sau din PVC tip U cu diametrul exterior de 110 mm, lung de 150 … 200 mm.



Etansarea stutului din plumb la mufa tubului din fonta se realizeaza cu franghie gudronata indesata si cu mastic bituminos, iar imbinarea dintre vasul de closet si racordul demontabil se etanseaza cu chit amestecat cu vopsea. Legatura pentru scurgere dintre vasul de closet din faianta si mufa conductei din PVC tip U se etanseaza fie cu mastic de colofoniu, fie cu chit rosu.


Montarea tevii de spalare
De regula, legatura intre rezervorul de spalare si vasul de closet se executa din teava din PVC tip U cu diametrul exterior de 32 mm. Mai rar, se folosesc: tevi din plumb de scurgere cu diametrul de 30/34 mm sau tevi din otel zincat cu diametrul de 11/4".
Capatul superior al tevii de spalare se lipeste la racordul de lipit al ventilului rezervorului.


Dupa lipire, racordul se asambleaza la ventilul rezervorului cu piulita olandeza, punandu-se intre ele o garnitura din cauciuc moale de 2 mm grosime.
Capatul inferior al tevii de spalare se leaga pe santul vasului de closet cu o manseta din cauciuc de forma tronconica.


Manseta se imbraca mai intai cu capatul ingust pe teava de spalare (figura a), se leaga cu sarma zincata de 0,5 mm grosime, apoi capatul tevii de spalare se introduce in stutul vasului, iar pe partea mai larga a mansetei de cauciuc se rasfrange peste stut (figura b), unde se leaga de asemenea cu sarma zincata.
Tevile de spalare se pot monta aparent la 1 cm fata de peretele finit, de care se fixeaza cu bratari speciale, sau ingropat, la 1 cm adancime fata de peretele brut.


•    Montarea pisoarelor

Pisoarele se monteaza in grupurile sanitare ale intreprinderilor industriale, social-culturale si la closetele publice.
Fiecare pisoar este prevazut cu spalare si scurgere individuala, ceea ce asigura mentinerea vasului in stare curata si igiena incaperii in care se monteaza.


Montarea vasului de pisoar:
1 – axa conductei de apa; 2 – axa conductei de scurgere
Vasele pisoarelor se fixeaza pe pereti cu suruburi pentru lemn prinse in dibluri de lemn sau in spirale de sarma zincata.
Pozitia vasului la perete trebuie sa fie astfel ca marginea superioara a lui sa se afle la o inaltime de 650 mm de la pardoseala finita. Legatura de alimentare cu apa se afla deasupra pisoarului, pe axa verticala la 1150 mm de la pardoseala finita. Dupa montarea robinetului se introduce pe tija lui o capsula nichelata insurubata cu o piulita olandeza. Etansarea dintre tija si vas se realizeaza cu ajutorul capsulei nichelate, in care se pune chit rosu si apoi se imbraca pe stutul vasului, apasandu-se pana la refuz.
Legatura de canalizare se monteaza la inaltimea de 400 mm de la pardoseala finita si se realizeaza prin intermediul unui sifon din alama nichelat racordat la conducta de scurgere executata, de regula, din fonta de scurgere cu diametrul de 50 mm.

•    Montarea spalatoarelor pentru vase

Se utilizeaza in bucatarii si se monteaza pe console fixate in dibluri cu suruburi cu cap nichelat.



Cotele de montare ale spalatorului pentru vase sunt indicate in figura. Pozitiile legaturilor pentru alimentare cu apa rece si calda sunt de 1,0 m cand se monteaza baterie de perete cu brat basculant si 0,60 m cand se monteaza baterie stativa.
Pozitia legaturii de scurgere se amplaseaza la 50 cm de la pardoseala finita si se executa, de regula, din tevi din PVC tip U.

•    Montarea chiuvetelor

Chiuvetele se fixeaza pe pereti cu ajutorul diblurilor de lemn sau cu suruburi pentru lemn si spirale de sarma zincata, dupa ce peretii au fost finisati.


Chiuvetele se monteaza la inaltimea de 800 mm de la nivelul pardoselii finite. Pe conducta de alimentare cu apa rece se monteaza un robinet de serviciu.

Legatura la canalizare, de la sifonul de scurgere, se poate face:
-    ingropata (figura a);
-    aparent verticala (figura b);
-    aparent inclinata (figura c);
din tevi din PVC tip U cu diametrul de 50 mm sau din tevi din plumb de scurgere cu diametrul 50/54 mm. Sifonul de scurgere al chiuvetei se executa din plumb de scurgere cu diametrul de 50/54 mm si poate fi de tip S (figura b) sau de tip B (figura c).

•    Montarea sifoanelor de pardoseala

Sifoanele de pardoseala se monteaza in camerele de baie, camerele dusurilor, spalatorii, garaje etc. si au rolul de a colecta apele scurse pe pardoseala si a le evacua in reteaua de canalizare. In consecinta, pardoselile incaperilor respective se vor executa cu pante de scurgere catre sifoane. Pantele pardoselilor nu sunt aceleasi in toate incaperile in care se monteaza sifoane, ci cu atat mai mari, cu cat debitele colectate si evacuate prin sifoane sunt mai mari.
Panta pardoselii trebuie sa porneasca din toate colturile incaperii catre sifonul de pardoseala si sa fie uniforma, astfel ca apele scurse pe pardoseala sa nu stagneze nici un moment, deoarece pot degrada tavanele si peretii.

Montarea sifonului combinat din plumb
Intrucat sifonul se monteaza inainte de turnarea pardoselii, se masoara mai intai pe perete, intr-un punct oarecare al incaperii, distanta de 1 m de la linia de vagris in jos si se determina nivelul pardoselii finite.



Se ia apoi o caramida si se aseaza langa perete in punctul respectiv, potrivindu-se astfel ca fata superioara a caramizii sa se afle la nivelul pardoselii finite. Apoi se asaza sifonul de pardoseala la locul de montare, dupa care se ia un dreptar de lemn si se aseaza cu un capat pe caramida mentionata, iar cu celalalt capat langa sifonul de pardoseala, pe o alta caramida. Asezand nivela (polobocul) pe dreptar, caramida de langa sifonul de pardoseala se va ridica sau va cobori, pana cand dreptarul va capata o pozitie orizontala. Se masoara de la partea inferioara a dreptarului in jos, distanta la care se va aseza gratarul sifonului de pardoseala (pentru camerele de baie: 30 … 50 mm; pentru camerele de dusuri: 50 … 70 mm etc.). Dupa asezarea sifonului de pardoseala, caramizile-suport se inlatura, iar sifonul se fixeaza in aceasta pozitie cu mortar de ciment. In continuare, se monteaza conducta de legatura a sifonului la coloana de canalizare, din teava de scurgere din plumb cu diametrul de 50/54 mm. Pentru a evita infiltratiile de apa, sifonul combinat este prevazut cu un guler din plumb deasupra caruia se fixeaza stratul de hidroizolatie peste care se toarna apoi sapa din beton a pardoselii.

Montarea sifonului de pardoseala, simplu, cu iesire verticala
Se monteaza, de regula, in spalatorii, camere de dusuri etc., in care debitele mari de apa colectate de pe pardoseala sunt evacuate prin gratarul sifonului si prin racordul vertical, direct in coloana de canalizare.




Pozitia de montaj pe pardoseala a sifonului simplu cu iesire verticala se stabileste ca si in cazul sifonului combinat din plumb. Racordul vertical al sifonului se introduce in mufa tubului de canalizare si se imbina prin stemuire cu franghie gudronata si etansare cu plumb topit. Pentru evitarea infiltratiilor de apa, deasupra betonului de panta se aseaza un strat de panza gudronata, peste care se pune o plasa de rabit si apoi se toarna mozaicul pardoselii respective.

Montarea sifoanelor de plinta executate din PVC
Nodurile sanitare prefabricate sunt prevazute cu sifoane din PVC care se monteaza la plinta. Imbinarea racordurilor de scurgere de la cada de baie, lavoar si racordul sifonului la coloana se executa prin lipire cu adeziv.


2.TEHNOLOGIA MONTARII INSTALATIILOR INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE INDUSTRIALE

Conductele retelelor de canalizare a apelor uzate industriale, conventional curate, se executa din aceleasi materiale (PVC tip U, fonta de scurgere etc.) si se monteaza dupa aceeasi tehnologie ca si retelele de canalizare interioara menajera.
Instalatiile interioare de canalizare a apelor uzate industriale cu continut mare de impuritati de natura chimica, minerala etc., se executa din tuburi de bazalt artificial sau tuburi si piese din gresie ceramica antiacida.

•    Montarea tuburilor din bazalt artificial

Tuburile si piesele de legatura au forma circulara si sunt prevazute cu mufa pentru imbinare.



Interiorul mufei si partea exterioara a capatului fara mufa sunt prevazute cu caneluri cu adancimea de circa 5 mm, care trebuie bine curatate inainte de imbinare. Dupa introducerea capatului unui tub in mufa tubului precedent se excuta etansarea cu franghie gudronata presata cu mana sau cu un stemuitor din lemn batut usor cu ciocanul. nu Este permisa folosirea stemuitoarelor din otel, deoarece mufa se poate sparge. Dupa ce mufa s-a etansat pe jumatate din adancimea ei cu franghie gudronata, se toarna mastic bituminos incalzit.

•    Montarea tuburilor din gresie ceramica antiacida

Tuburile si piesele de legatura au sectiunea circulara si sunt prevazute, pentru imbinare, cu mufe sau cu flanse.



Imbinarea tuburilor si pieselor de legatura cu mufe se executa cu franghie gudronata stemuita, etansarea facandu-se fie cu mastic bituminos, fie cu pasta de material antiacid. Imbinarea tuburilor cu flanse se realizeaza cu inele intermediare de etansare si cu mastic bituminos sau cu pasta antiacida.


3.    TEHNOLOGIA MONTARII INSTALATIILOR INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR METEORICE

•    Montarea receptoarelor de ape meteorice

Tehnologia de montaj al receptorului de ape meteorice cuprinde doua faze, si anume: montarea receptorului propriu-zis efectuata de instalatori si executarea racordarii termohidroizolatiei efectuata de muncitorii izolatori.
Modul de montare a receptorului de ape meteorice depinde de tipul acoperisului cladirii pe car se monteaza. In cazul cladirilor de locuit si social-culturale se monteaza receptoare din fonta pentru terase circulabile (figura a) sau necirculabile (figura b) racordate printr-un stut la mufa tubului de canalizare, care pote fi din fonta de scurgere sau din PVC tip U.



In jurul receptorului se introduce un strat de hidroizolatie peste care se toarna sapa de ciment si stratul de protectie a termoizolatiei.
In cazul cladirilor industriale se disting doua cazuri frecvente in practica, si anume:
-    receptoare montate pe acoperisuri din beton sau beton celular autoclavizat



Montarea receptorului de ape meteorice pe acoperisuri executate din beton sau b.c.a. se poate face numai dupa ce in prealabil se executa o bariera de vapori din carton bitumat sau dintr-o folie de polieste cu dimensiunile 1 x 1 m, in care se practica golul de introducere a receptorului. Receptorul este prevazut la partea superioara cu un parafrunzar 1 executat din bare de otel care sunt fixate la partea inferioara pe un cilindru 2 din tabla de otel pe care se fixeaza prin lipire cu aliaj din cositor si plumb un stut 3 de racord, prevazut cu guler si executat din tabla de plumb de 2 mm grosime. Stutul de racord se introduce in mufa tubului de fonta 4 cu care se imbina prin stemuire cu mastic bituminos. Gulerul stutului de racord are rolul de a evita infiltratia apei de ploaie pe langa receptor si hidroizolatie in interiorul cladirii. In jurul receptorului se executa o termohidroizolatie 5 care are rolul de a evita patrunderea apei de ploaie in interiorul cladirii. Etansarea spatiului ramas liber intre receptor, termohidroizolatie si elementul de acoperis din beton se face cu mortar de ciment.

-    receptoare montate pe acoperisurile din elemente portante executate din tabla cutata.



Montarea receptorului de ape meteorice pe acoperisuri executate din elemente portante din tabla cutata see face cu ajutorul suruburilor 1, cu piulite 2, prinse de tabla. Spatiul ramas liber intre receptorul 3 si elementul de acoperis 4 se izoleaza hidrofug cu vata minerala 5 invelita intr-o punga de polietilena care se introduce intr-o cutie-suport 6 fixata perfect etans intre receptor si elementul de acoperis.  

•    Montarea retelelor de conducte pentru canalizarea apelor meteorice

Tehnologia de montaj a retelelor de conducte de canalizare a apelor meteorice de pinde de natura materialelor din care sunt executate tuburile respective.
Imbinarea tuburilor din fonta de scurgere se realizeaza prin stemuire cu franghie gudronata si mastic bituminos.
Imbinarea pieselor sau tuburilor din fonta cu conducte din otel se executa introducand capatul tubului din fonta in portiunea largita a unei reductii din otel care este sudata de teava din otel. In portiunea imbinarii se introduce franghia gudronata pentru etansare, peste care se toarna mastic bituminos.
Tuburile sau piesele din fonta se imbina cu conducte din PVC prin introducerea capatului tubului din fonta in mufa tevii din PVC. Capatul tubului din fonta trebuie acoperit in prealabil cu un strat de bitum, peste care se da un strat de adeziv care realizeaza lipirea capatului tubului din fonta de mufa tevii din PVC.
Imbinarea stuturilor de racord din tabla subtire din otel cu conducta din otel se realizeaza prin introducerea capatului stutului in mufa reductiei sudata de conducta din otel. Zona imbinarii se etanseaza cu franghie gudronata peste care se toarna bitum cald sau se introduce chit.



PROBAREA SI INTRETINEREA INSTALATIILOR DE CANALIZARE

1.    EXPLOATAREA SI INTRETINEREA INSTALATIILOR


1.1     Probarea si receptia instalatiilor interioare de canalizare menajera si industriala

Instalatiile de canalizare interioara se supun probelor de etanseitate si de functionare. Proba de etanseitate necesita umplerea instalatiei cu apa, pana la nivelul de refulare prin obiectele sanitare, dupa care se controleaza toate punctele de imbinare. Punctele de imbinare ce se inchid cu masti se incearca pe parcursul lucrarii, inainte de inchiderea acestora.
In cazul instalatiilor executate cu tuburi din fonta de scurgere se controleaza intregul traseu pentru a se descoperi eventualele pierderi prin pori.
Proba de functionare se executa prin punerea in functiune a obiectelor sanitare. Cu prilejul incercarii de functionare se controleaza si pantele, piesele de curatire, sustinerile conductelor etc.
La obiectele sanitare, in vederea receptiei, se verifica:
-    in cazul cazilor de baie, panta spre ventilul de scurgere si functionarea preaplinului;
-    modul de spalare a closetului, care trebuie sa se faca uniform si in bune conditii pe toata suprafata vasului;
-    sifoanele de pardoseala, care trebuie sa asigure scurgerea apelor de pe intreaga suprafata a pardoselii aferente unui sifon. La sifoanele combinate din camera de baie, capacitatea de scurgere trebuie sa fie astfel reglata incat sifonul sa nu refuleze apa in cazul golirii simultane a cazii si lavoarului.
Cu ocazia receptiei instalatiilor interioare de canalizare se controleaza si corespondenta intre proiect si lucrarile executate, precum si calitatile materialelor utilizate. Comisia de receptie este formata din reprezentantii: beneficiarului, intreprinderii de executie, bancii de investitie, organelor locale etc. Receptia se desfasoara in doua etape: receptia preliminara si rceptia finala (dupa expirarea perioadei de garantie de un an).



1.2     Probarea si receptia instalatiilor interioare de canalizare meteorica

Instalatiile interioare de canalizare a apelor meteorice se supun probelor de etanseitate si de functionare.
Proba de etanseitate necesita umplerea instalatiei cu apa pe inaltimea coloanelor si verificarea tuturor imbinarilor.
Proba de functionare consta in a verifica daca se evacueaza intreaga cantitate de apa de pe suprafata colectoare, respectiv, daca functioneaza fiecare receptor.
Dupa efectuarea celor doa probe, instalatia de canalizare a apelor meteorice se receptioneaza de catre comisia de receptie, dupa care poate fi pusa in exploatare.


2.    EXPLOATAREA SI INTRETINEREA INSTALATIILOR

2.1    Exploatarea retelelor exterioare

Lucrarile efectuate de personalul de exploatare si intretinere tehnica a unei retele de canalizare exterioara sunt:
-    controlul periodic al retelei;
-    spalarea si curatirea retelei;
-    reparatiile curente ale retelei.
Controlul periodic lunar sau trimestrial are ca scop mentinerea in functiune a retelei un timp cat mai indelungat. Cu ocazia unui control se executa urmatoarele operatii:
-    controlul exterior, care consta din parcurgerea traseului canalizarii, examinand daca nu au aparut tasari neobisnuite, care semnalizeaza spargerea conductelor, sau daca au aparut infiltratii din exterior, necunoscute anterior. Observatiile se trec intr-un caiet special, in care se indica precis locul presupusei avarii;
-    controlul interior al canalelor vizitabile, care se asigura prin parcurgerea lor de catre echipele de control, dotate cu echipament de protectie si asigurare (masti filtrante si cabluri de semnalizare a eventualelor sufocari ale lucratorilor). In cazul canalelor nevizitabile, controlul se efectueaza cu ajutorul oglinzilor montate in cate doua camine succesive.



Spalarea si curatirea retelei au ca scop eliminarea depozitelor de namol depuse in timpul functionarii retelei. Curatirea se executa cu scule de mana, cand canalul este vizitabil, sau cu mijloace mecanice ori hidraulice in cazul canalizarilor nevizitabile.
Curatirea manuala a canalelor vizitabile se face cu scule de mana si incarcand namol cu galetile in carucioare care circula in canal.
Carucioarele sunt apoi tactate pana la caminele de vizitare apropiate, de unde sunt ridicate mecanizat la sol si descarcate.



Pentru curatirea cu mijloace mecanice a canalelor nevizitabile se folosesc unelte metalice (sfere, perii, rangi) pentru razuirea depunerilor.




Tehnologia de desfundare este urmatoarea: in tub se introduce prin caminul din amonte un cablu la al carui capat este montat un baston de lemn. Antrenat de apa care curge in canal, basonul si cablul respectiv ajung in caminul din aval; pe aceasta legatura se trage apoi un al doilea cablu pe care este montata piesa pentru curatire. Cablul este prins cu doua trolii care ii imprima o miscarea de du-te vino in canal. Piesele pentru curatire sunt din ce in ce mai mari, pentru a curata progresiv intreaga sectiune a canalului.
Spalarea se mai poate realiza si cu un jet de apa provenit de la un furtun flexibil, introdus in conducta de canalizare.
Reparatiile curente ale retelei constau din remedierea defectiunilor mici detectate cu ocazia reviziilor (de exemlu: ruperea unor tronsoane de conducta, spargerea capacelor de la unele camine etc.) si din lucrari de intretinere.


2.2 Exploatarea instalatiilor interioare

Lucrarile de exploatare si intretinere a instalatiilor interioare de canalizare se efectueaza de catre mecanicii de intretinere ai cladirii industriale sau civile respective. Aceste lucrari se refera la doua elemente principale:
-    obiectele sanitare, care preiau apa in timpul consumului in procesul tehnologic de spalare;
-    conductele interioare, ce canalizeaza apele uzate spre reteaua exterioara.

•    Exploatarea obiectelor sanitare
Pe peretii interioari ai sifoanelor si ai conductelor de scurgere de la lavoare, bai, bideuri, chiuvete, spalatoare de vase si albii de spalat rufe se depun grasimi si sapun din apele uzate evacuate. Cu timpul, aceste depuneri micsoareaza sectiunea de trecere a apelor uzate, ingreunand sau impiedicand scurgerea, iar prin descompunere degaja mirosuri neplacute, uneori chiar toxice.
De aceea, scurgerile obiectelor sanitare se curata periodic (cam la trei luni o data) cu un amestec fierbinte de apa si soda caustica dizolvata. Spre a obtine o buna curatire a depunerilor aratate, este necesar sa se toarne brusc, in fiecare obiect sanitar, circa 4-5 l din acest amestec.
Curatirea sifoanelor si desfundarea legaturii lor la coloana de canalizare se fac prin ventilul de scurgere sau prin demontarea capacului de acces al sifonului si introducerea unei spirale din sarma elastica avand la capat o perie din sarma.




In cazul in care din aceasta curatire rezulta depuneri care nu se pot evacua natural, se utilizeaza jetul provenit de la o para de dus cu garnitura de cauciuc groasa, care se plaseaza fie la racordul de preaplin, fie chiar pe ventilul de scurgere al obiectului sanitar al carui racord se desfunda.

Desfundarea sifoanelor cu jet provenit de la un dus


Obiectele sanitare se curata cu perii speciale, pentru a avea acces in zonele unde se produc depuneri de calcar in timpul exploatarii.

•    Exploatarea conductelor interioare de canalizare
Reteaua de canalizare interioara montata aparent, mascata in nise sau ingropat se verifica periodic in timpul exploatarii, pentru a se constata din timp defectiunile tuburilor de scurgere. Pentru retelele montate aparent este suficient controlul vizual atent, prin iluminarea locala a tuburilor.
Conductele montate ingropat sau in nise se controleaza prin urmarirea eventualelor pete de umezeala marcate pe pereti. O metoda aproximativa, dar care poate da totusi unele indicatii privind scurgerile din conducta, este punerea in functiune a unui numar cunoscut de obiecte sanitare si urmarirea debitului de ape uzate captat prin colectoarele orizontale.
In cazul scurgerilor pe coloanele de canalizare din PVC semnalate de patarea mastii conductelor se vor examina mai intai compensatoarele de dilatatie si ramificatiile la coloana.
Defectul cel mai frecvent al conductelor canalizarii interioare consta din infundarea lor.
Infundarea tuburilor din fonta se produce deseori din cauza franghiei folosite la imbinare. Aceasta este trasa in tub de curentul apei; de ea se pot prinde apoi diferite corpuri ce produc infundarea conductei.
De asemenea, la imbinarile cu plumb pe coloane, daca franghia gudronata nu a fost bine batuta in mufa, plumbul turnat peste ea curge in tub si se opreste la coturi, reducand sectiunea de trecere a conductei; totodata, plumbul cazut in conducta, mai ales la coturi, stropeste peretii interiori ai conductei de care se prinde sub forme neregulate, creind puncte de rezistenta de care se prind apoi scamele si fibrele textile din apele uzate.
Locul unde s-a produs infundarea se determina observandu-se la ce etaj se produce refularea apei in obiecte; defectul este totdeauna sub nivelul obiectelor prin care se produce refularea.
Desfundarea se executa cu o sarma de otel, a carei grosime depinde de diametrul conductei de tebuie desfundata.

Diametrul nominal al conductei de scurgere, in mm    50    70    100    125 si 150    200
Grosimea sarmei de desfundat, in mm    3    4    5    6    10

Sarma pentru desfundare se indoaie la capat si se introduce prin rasucire in piesa de curatire a tubului.
Modul de reparare a fisurilor in conductele de scurgere depinde de materialul din care acestea sunt fabicate.
Conductele din fonta se incalzesc cu lampa de benzina si se aplica un strat de bitum, care se inveleste apoi cu panza; se executa astfel 2-3 straturi succesive de bitum cu panza.
Conductele din PVC se remediaza prin lipirea unui tronson de conducta pe fisura, plicat dupa aceleasi reguli ca la lipirea cap la cap a conductelor.
In cazul sparturilor mai mari, care nu pot fi remediate prin bandajare sau lipire, tubul defect se inlocuieste cu un tub nou, verificat in prealabil.
Operatiile de intretinere curenta constau in curatirea periodica a retelei de conducte, prin piesele special montate, verificarea garniturilor capacelor acestor piese si revopsirea elementelor metalice de sustinere din subsoluri.



DESEN TEHNIC DE SPECIALITATE

SEMNE CONSTRUCTIONALE

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE. GENERALITATI

1.1 Definiţie
Desenul tehnic este reprezentarea grafică plană , cu ajutorul unor reguli şi convenţii stabilite , în scopul determinării şi reprezentării unor obiecte , suprafeţe etc. a exprimării şi transmiterii concepţiilor tehnice privind  structura , funcţionarea , estetica şi realizarea acestora .

1.2 Clasificare:
Schiţa
Desenele tehnice realizate pentru construcţii proiectate (desenul de studiu, de execuţie), precum şi cele executate pentru construcţii existente (relevee), se concep şi se clarifică în prealabil, pe baza unor schiţe sumare, de mână.
Schiţa se numeşte de proiect când reprezintă un obiect proiectat şi de releveu când reprezintă un obiect existent.
Schiţa de proiect stă la baza concepţiei şi elaborării planurilor de arhitectură şi a detaliilor pentru execuţie. Pe baza schemei funcţionale – de circulaţie sau de distribuţie a spaţiilor proiectate – elaborată în funcţie de cerinţele temei de proiectare date, se întocmesc schiţele planurilor ce urmează a fi desenate. Când se referă la o clădire în ansamblul ei, schiţa cuprinde elementele principale ale planului reprezentat, respectiv axele de compoziţie, elementele de structură (ziduri de rezistenţă, stâlpi), compartimentarea spaţiilor în funcţie de suprafeţele impuse prin temă.
Când se referă la porţiuni din plan – la zonele care se cer detaliate – schiţa cuprinde elementele de detaliu (elemente de construcţii sau finisaj, elemente de instalaţii, utilaje, mobilier, obiecte sanitare etc)









Schiţele cu detalii pentru execuţie se întocmesc pentru soluţionarea unor probleme tehnologice de execuţie, apărute pe parcursul lucrării sau neclarificate pe proiectul de execuţie. Schiţa se întocmeşte la o scară convenabilă şi trebuie să cuprindă toate cotele şi detaliile constructive şi tehnologice necesare execuţiei.
Schiţele izometrice permit reprezentarea înălţimii, lăţimii si adâncimii într-un singur desen. Desenele izometrice utilizează axe izometrice. Dacă desenaţi un cerc la un punct dat, pe o linie verticală acesta ar avea 360 de grade. Dacă liniile verticale pornesc din partea de sus a cercului la 0 grade, axele sunt localizate la 120 grade distanta.


Un avantaj major îl constituie posibilitatea de a reprezenta trei dimensiuni pe un singur desen. Observaţi desenele în plan ale unui sistem de ţevi simplu.



Acum observaţi desenul izometric al aceluiaşi sistem de ţevi. 



De regula, desenele izometrice nu sunt scalate, dimensiunile sunt date direct pe desen.

Releveul
Releveul se întocmeşte în următoarele situaţii:
-    necunoaşterea distribuţiei în plan a unei construcţii existente (nu există fişă a construcţiei);
-    verificarea corespondenţei planurilor existente cu situaţia reală, în vedeea unor amenajări (transformări, consolidări, extinderi,decoraţii interioare);
-    reactualizarea planurilor existente în urma unor modificări interioare în timpul execuţiei sau ulterior;
-    întocmirea actelor oficiale pentru demolare (pentru verificarea manoperei şi a materialelor rezultate la demolare).

Proceduri pentru întreţinerea corectă a desenelor tehnice

Limbajul utilizat in proiectele tehnice este unul de specialitate. Limbajul este utilizat pentru a oferi cat mai multe detalii despre lucrare intr-o maniera completa si comprehensive, dar de multe ori desenele sunt mai elocvente decat vorbele pentru a descrie cu acuratete anumite aspecte continute in proiect. Desenele sunt foarte specializate si contin linii si simboluri pentru a reprezenta caracteristicile lucrarii. Aceste desene se numesc “desene tehnice”. Desenele sunt asezate intr-o anumita ordine in proiect, chiar daca ele nu vor fi utilizate in acea ordine la efectuarea lucrarilor. Daca veti parcurge un proiect, veti observa ca exista o pagina de cuprins. Documentele si desenele dintr-un proiect sunt asezate astfel incat sa le puteti intotdeauna in aceelasi loc atunci cand le cautati in dosar. 
Incepatorii trebuie sa stie ca proiectul tehnic al unei lucrari este scump de intocmit si trebuie sa reziste in perfecta stare cel putin pana la terminarea lucrarilor. Proiectele tehnice trebuie pastrate in conditii adecvate, fara a le uda sau murdari. Trebuie sa aveti grija ca atunci cand consultati un proiect sa aveti mainile curate si sa puneti intotdeauna documentul la locul sau de pastrare.

1.3 Reprezentarea prin vederi şi secţiuni

Adevăratele desene în plan constau din şase imagini distincte: sus, faţă, dreapta, stânga, jos şi spate. Cele mai multe desene pot fi concepute utilizând doar imaginile de sus, laterală şi frontală. In cazul ţevilor, aceste dimensiuni sunt cunoscute sub denumirea de plan, elevaţie şi secţiune. Alte dimensiuni ce prezintă interes sunt inălţimea, lăţimea şi adâncimea. Desenele in plan permit reprezentarea a doua dimensiuni în acelaşi timp pe un singur desen.
Desenul în plan oferă o imagine a lăţimii şi adâncimii.
Elevaţiile oferă o imagine a inălţimii şi lăţimii.
Prin elevaţie se inţelege inălţimea. Imaginile elevate sunt reprezentarea unei imagini private din laterală şi se poate observa inălţimea şi lăţimea, dar nu şi adâncimea. Desenele pot reprezenta faţa, spatele, latura stânga sau dreapta a unui proiect.
Reprezentarea unei constructii
a - vedere din fata;  b - vedere de sus;  c - vedere laterala;  d - perspectiva

Secţiunile pot fi fie reprezentări ale imaginii văzute din faţă, fie imaginea unei elevaţii. Ele reprezintă o imagine ca şi cum un obiect ar fi fost tăiat şi deschis pentru a permite o vedere a interiorului. Secţiunile pot fi orizontale si verticale.


Reprezentarea unui element simetric
1 – vedere;  2 – sectiune


2.    ELEMENTE DE BAZĂ ÎN DESENUL TEHNIC

FORMATE
Formatul reprezintă spaţiul delimitat pe coala de desen prin conturul pentru decuparea copiei desenului original.
Acest contur, având dimensiunile a x b, se trasează cu linie continuă subţire.



Se stabilesc două tipuri de formate:
    formate normale
    formate derivate
Formatele derivate se obţin din formatele normale (cu excepţia formatelor A4 şi A5), prin mărirea uneia dintre dimensiunile a sau b ale acestora cu un multiplu întreg al dimensiunii corespunzătoare a modulului.

Simbol    Dimensiuni axb,mm    Suprafaţa, m²    Număr module    Schiţă
A0    841 x 1189    1    16           





A1    594 x 841    0,5    8









A2    420 x 594    0,25    4   



A3    297 x 420    0,125    2           


A4
210 x 297    0,0625    1   
A5
148 x 210    0,03125    0,5   


LINII
Linii de contur
Liniile folosite în desenul tehnic se clasifica în patru tipuri (linie continuă, linie întreruptă, linie-punct şi linie-două puncte) şi două clase de grosime (linie groasă şi linie subţire).
În tabel se prezintă cazurile de utilizare generală a diferitelor tipuri de linii.

Tipul liniei    Modul de folosire





Continua
C    Groasa C1

Contururi de sectiune sau tabele; chenare pentru desene

Mijlocie C2

Muchii vazute in vederi si sectiuni
Curbe de nivel principale
Constructii geometrice
Subtire C3


Linii de cote, linii ajutatoare de cota, hasuri, axe de goluri la usi si ferestre; linii de ruptura si intrerupere
Linii de referire sau de indicatie pentru cote, notari sau observatii scrise pe desen
Curbe de nivel curente
Contururi de sectiuni rabatute
Intrerupta
I    Mijlocie I2
Muchii nevazute, ascunse dupa alte elemente
Linie-punct
P    Mijlocie P2
Orice fel de axe, cu exceptia axelor indicate la C3 si P3
Subtire P3

Axele geometrice ale pieselor componente
Trasee de sectionare
Linii de intrerupere
Parti situate in fata planului de sectionare



Linii de cotă
Linia de cotă se trasează cu linie continuă subţire şi se delimitează prin puncte îngroşate sau liniuţe înclinate la 45° faţă de linia cotei. Delimitarea se face cu săgeţi în cazul liniilor de cotă pentru arce şi unghiuri, raze de curbură; săgeţile se execută cu un unghi de 15° .






Liniile de cotă se trasează paralel cu liniile de contur la distanţa minima de 7 mm de acestea sau faţă de o altă linie de cotă. Liniile de cotă ale arcelor şi ale unghiurilor se trasează circular.
În cazul reprezentării elementelor simetrice, acestea se pot cota numai pe una din părţi; cotele generale se indică obligatoriu pe linia de cotă principală.
Linia ajutătoare se trasează cu linie subţire; pot fi folosite ca linii ajutătoare şi liniile de contur sau axele. Se trasează în general perpendicular pe linia de cotă pe care o depăşeşte cu 2-3 mm.



Linia de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire. Ea se termină cu un punct îngroşat pe elementul respectiv când se referă la o suprafaţă şi cu o săgeată când se referă la un contur.



Cotele se înscriu cu litere arabe, deasupra liniei de cotă, la 1…2 mm.
Înainte de cotele diametrelor se trece semnul convenţional Φ, iar înaintea cotelor razelor se trece simbolul R când nu este indicat în desen centrul arcului de cerc.
În cazul desenelor de ansamblu cotele se exprimă în centimetri pentru dimensiuni sub 1,00 m şi în metri pentru dimensiuni peste 1,00 m. când trebuie indicaţi şi milimetri, aceştia se scriu ca exponenţi. Pentru desenele detaliilor cotarea se poate face şi în milimetri.

AXE
Axe de trasare
Amplasamentul unei construcţii se fixează cu ajutorul axelor principale, iar planul unei construcţii (săpături, fundaţii etc) se materializează cu ajutorul axelor de trasare sau de compoziţie.
Axele de trasare se notează în planuri cu cifre arabe şi litere majuscule înscrise în pătrate cu latura de 6-9 m, în funcţie de scara desenului, sau în cercuri cu diametru corespunzător.
În general se aplică următoarele reguli:
-    în sistemul ortogonal de axe se notează cu cifre axele transversale ale construcţiei şi cu litere axele longitudinale, de la stânga la dreapta şi de sus în jos;
-     în sistemul radial de axe se notează cu cifre axele radiale şi cu litere axele circulare, în sensul orar şi de la centru spre periferie.
Axe de simetrie
În alcătuirea unui ansamblu constructiv, cel mai folosit element de simetrie este axa de simetrie. Ansamblul sau obiectul are întotdeauna cel puţin o axă principală şi una sau mai multe secundare.
În planul unei clădiri de locuit compusă din trei tronsoane (1,2 şi3), elementele fiecărui tronson se dispun simetric faţă de axa acestuia (I-I’, II-II’, MN), iar tronsoanele se dispun simetric faţă de axa principală MN. Axele I-I’ şi II-II’ se numesc axe secundare.


HAŞURI
Haşurile în desenul industrial se realizează conform STAS 104-80. Haşurile sunt notări grafice convenţionale întrebuinţate pentru a pune în evidenţă secţiunile efectuate prin diferite materiale. La desenul industrial se folosesc, în general, haşuri trasate cu linii înclinate, paralele, drepte, continue şi subţiri. Înclinarea liniilor este de 45° la dreapta sau la stânga, faţă de linia de contur sau faţă de o axă a reprezentării.
Secţiunile aceleiaşi piese se haşurează cu linii echidistante şi înclinate în acelaşi punct. Nu se admite haşurarea aceleiaşi piese în unele porţiuni cu linii mai dese, iar în altele cu linii mai rare.
Distanţa dintre haşuri se alege în funcţie de mărimea suprafeţei haşurate, între limitele 0,5-6 mm.
Secţiunile prin două piese alăturate se haşurează cu linii orientate diferit.
La secţiuni prin mai mult de două piese alăturate, haşurile se deosebesc între ele prin orientarea lor, cât şi prin distanţa dintre linii.
Haşurile se întrerup când întâlnesc o cotă sau o inscripţie care nu a putut fi aşezată în afara suprafeţei de haşurare.



3. REPREZENTĂRI CONVENŢIONALE

3.1 Reprezentarea materialelor de constructii




Pentru executarea şi interpretarea unitară a desenelor de construcţii, materialele se reprezintă prin semne convenţionale, în general în secţiuni şi detalii.

Pentru materialele care nu sunt cuprinse  în tabelul 2 simbolurile ce se folosesc trebuie indicate în legenda desenului.

3.2 Reprezentarea golurilor pentru uşi şi ferestre

Golurile pentru uşi şi ferestre se reprezintă ca în figura.


Golurile pentru uşi apar în secţiune orizontală ca o întrerupere a zidului corespunzătoare lăţimii uşii .Golurile pentru ferestre apar în secţiune orizontală ca şi golurile pentru uşi, numai că, în acest caz golurile sunt mărginite de două linii subţiri ce reprezintă proiecţia parapetului ferestrei . Uşile se reprezintă ca în figura.

În mijlocul golului respectiv se trasează o linie de axă de-a lungul căreia se trec dimensiunile uşii : lăţimea-deasupra liniei , iar înălţimea –dedesubt.
Pe desenele de execuţie , canatul uşii se reprezintă printr-o linie perpendiculară pe linia de contur a zidului . Sensul de deschidere a uşii se indică printr-un arc de cerc.
Ferestrele se reprezintă ca în figura.



Geamurile se trasează cu linie continuă subţire . Dimensiunile ferestrelor se trec de-a lungul liniei de axă a ferestrei , ca şi în cazul uşilor .

3.3 Reprezentarea coşurilor şi canalelor
Golurile de fum şi gaze, canalele de ventilaţie prevăzute în ziduri cu grosimea minimă 11/2 cărămidă, pot avea secţiunea pătrată, dreptunghiulară sau circulară, reprezentându-se prin semne convenţionale, diferenţiat, în funcţie de destinaţie. Golurile lăsate în planşee pentru diferite conducte, utilaje, se reprezintă în desen în funcţie de forma lor.



3.4 Reprezentarea scărilor şi ascensoarelor
Reprezentarea scărilor se referă la casa scării şi la treptele componente, desenate la scara planului respectiv. Linia care uneşte urmele paşilor unei persoane ce urcă scara, trasată la 50 cm distanţă de balustradă, se numeşte linia pasului. În plan, treptele se reprezintă văzut de sus, prin linia muchiei, trasată cu linie continuă subţire; contratreptele când nu se văd, se reprezintă cu linie întreruptă.
Sensul urcării este indicat pe linia pasului prin săgeata terminală, cu vârful pe linia de secţionare şi pe treapta de sosire la nivelul superior; pentru fiecare rampă se numerotează prima şi ultima treaptă.

Golurile şi cabinele pentru ascensoare se desenează la scară: cabina se reprezintă prin linia conturului şi prin diagonalele respective. Contragreutatea se reprezintă sub forma unui triunghi înnegrit.



4. SCĂRI UTILIZATE IN DESENUL TEHNIC

4.1 Scari

Desenele sunt facute la scară. Aceasta inseamna ca o unitate de masura mai mica pe hârtie reprezintă o unitate de măsura mai mare in realitate. Măsura lungimii de pe desen se transpune într-o dimensiune in proiect. Dispozitivele de măsurare pot include linia, ruleta, metrul, etc.
Există mai multe scări, iar alegerea uneia dintre ele depinde de cât de detaliat va fi desenul respectiv. Dacă am face un desen tehnic la dimensiunea reală a proiectului, am avea nevoie de o coală de desen imensă. Din acest motiv folosim desenele la scară pentru a putea reprezenta obiecte mari pe dimensiuni acceptabile. Există mai multe scări ce se pot utiliza şi care sunt reprezentate în diferite moduri. 
De regulă, desenele tehnice indică scara ce a fost utilizată pentru efectuarea desenului in caseta de titlu. Uneori scara este reprezentată printr-un raport si se descrie ca fiind de 1:25 sau 1:100 ceea ce inseamnă că o unitate de pe desen este reprezentata de 25 sau 100 de unităţi în realitate. Tabelul de mai jos indică câteva scări si rapoarte. Pentru desenele efectuate in sistemul imperial scara este de ¼ inch/picior si 1/8inch/picior. Pentru sistemul metric, cele mai des utilizate scări sunt de 1:200 si 1:500, în funcţie de nivelul de detaliere necesar.


Scara si raport
Imperial    Metric
3/32 inch = 1 picior    1:128 raport    1 mm =       2 mm    1:2        raport
1/8   inch = 1 picior    1:96   raport    1 mm =       5 mm    1:5        raport
3/16 inch = 1 picior    1:64   raport    1 mm =     10 mm    1:10      raport
¼     inch = 1 picior    1:48   raport    1 mm =     20 mm    1:20      raport
3/8   inch = 1 picior    1:32   raport    1 mm =     30 mm    1:30      raport
½     inch = 1 picior    1:24   raport    1 mm =     50 mm    1:50      raport
¾     inch = 1 picior    1:16   raport    1 mm =   100 mm    1:100    raport
1      inch = 1 picior    1:12   raport    1 mm =   200 mm    1:200    raport
1 mm =   500 mm    1:500    raport
1 mm = 1000 mm    1:1000  raport



Alte concepte referitoare la dimensionarea desenelor sunt elevaţia şi coordonatele. Dimensiunile verticale pe desene la scara mare se reprezinta prin elevaţii, mai degraba decât prin linii de dimensiune. Elevaţia la nivelul sau gradul zero reprezintă, de regulă, punctul de pornire şi se acorda o elevaţie arbitrară de 100. Aceasta permite ca pentru calculele subterane să se folosească numere pozitive şi un număr par ca punct de plecare.

DIMENSIUNI

Conductele reprezentate prin linii convenţionale standardizate se cotează înscriindu-se diametrul nominal exprimat în milimetri, unitate de măsură utilizată în cadrul Sistemului Internaţional de Unităţi de Măsură. Conductele se cotează în practică şi în ţoli (˝) sau inch (in), unităţi de măsură tolerate; de exemplu, cota Dn 40 (Φ40), scrisă pe conductă, care se referă la diametrul său interior se mai notează în practică Dn 1½˝ (c 1½˝) sau Dn 1½in (Φ1½in).


NOTIUNI ELEMENTARE DE MATEMATICA

1. RAPOARTE
Definirea raportului

Câtul împărţirii a două numere se numeşte raport . Numerele din raport se numesc termeni .
Rezultatul împărţirii reprezintă valoarea raportului .
Pentru a obţine valoarea raportului ,trebuie ca termenii acestuia să fie exprimaţi în aceeaşi unitate de măsură .
Ex:     


Şir de rapoarte egale

Un şir de rapoarte egale este format din mai multe rapoarte care au aceeaşi valoare .
Regulă :                            

Rapoartele      formează un şir pentru că la un şir de rapoarte egale , raportul dintre suma numărătorilor şi suma numitorilor este egală cu fiecare raport în parte .

Exemplu: Se consideră şirul  , aplicând regula
obţinem: 

simplificând rezultatul cu 7 obţinem prima  fracţie din şir:           

2. PROPORTII 
Definirea proporţiilor

Egalitatea a două rapoarte se numeşte proporţie . Proporţia are 4 termeni: primul şi al patrulea sunt extremi , iar al doilea şi al treilea sunt mezi .

Exemplu:     3 şi 16 sunt extremi  iar 4 şi 12 sunt mezi .

Proprietatea fundamentală a proporţiilor

Într-o proporţie , produsul mezilor este egal cu produsul extremilor.

Exemplu:  Se consideră proporţia :     aplicând proprietatea
obţinem: 2x12=3x8=24

Aplicând această proprietate se poate verifica dacă două rapoarte pot forma sau nu o proporţie.

Exemplu:  Rapoartele:     ; nu formează o proporţie deoarece
proprietatea mezilor şi a extremilor nu se poate aplica : 2x7=14 ; 3x4=12 , de unde 14≠12.


3. MĂRIMI DIRECT ŞI INVERS PROPORŢIONALE
Definirea mărimilor proporţionale

Acele două mărimi care depind una de alta , în aşa fel încât atunci când una se măreşte  (sau se micşorează) de un număr de ori , cealaltă se măreşte (sau se micşorează) de acelaşi număr de ori, se numesc mărimi direct proporţionale .
Acele două mărimi care depind una de alta , în aşa fel încât atunci când una se măreşte (sau se micşorează) de un număr de ori cealaltă se micşorează (sau se măreşte) de acelaşi număr de ori , se numesc mărimi invers proporţionale .



4. REGULA DE TREI SIMPLĂ

Regula de trei simplă se aplică la rezolvarea problemelor în care intervin două mărimi proporţionale .
Se cunosc două metode de rezolvare şi anume :
a)    metoda proporţiilor .

Exemplu : La fabricarea unui lot de 5 panouri de gips-carton  , se consuma 50 kg. de amestec de umplutură. Câte kg. de amestec sunt necesare pentru 15 panouri ?

a)      5 panouri……………………..50 kg amestec
1 panou…………………….   kg amestec

15 panouri ………………….    kg amestec ;

b)     5 panouri……………………..50 kg amestec
15 panouri …………………. …  x kg amestec

aplicând regula proporţiei :   kg amestec

REGULA DE TREI COMPUSĂ

Regula de trei compusă se aplică la rezolvarea problemelor în care intervin mai mult de două mărimi direct proporţionale .

Exemplu : Trei muncitori execută în 5 ore  60 panouri. Câte panouri execută 6 muncitori în 2 ore ?
3 muncitori   ←   5 ore                     60 panouri
6 muncitori   →   2 ore                       x piese
3 muncitori …….5 ore ……………60 panouri
1 muncitor  …….5 ore…………….  panouri                                                     
1 muncitor  …….1 oră…………….  panouri
1 muncitor  …….2 ore…………….  panouri

6 muncitor  …….2 ore…………….   panouri
panouri

5. FACTORI  DE  TRANSFORMARE  AI  UNITĂŢILOR  DE MĂSURĂ
Factori de transformare ai unităţilor de lungime

Metrul                 submultiplii :  1 m = 10 dm = 100 cm = 1000 mm
1 m = 1x10 dm = 1x102 cm = 1x103 mm

multiplii :1m = 0,1dam = 0,01 hm = 0,001 km
1m = 1x10-1dam = 1x10-2 hm = 1x10-3 km

Factori de transformare ai unităţilor de arie

Metrul patrat submultiplii  1 m² = 100 dm² = 10.000 cm² = 1.000.000 mm²
1 m² = 1x102 dm² = 1x104 cm² = 1x106 mm²

multiplii  1 m² = 0,01dam2 = 0,0001 hm2 = 0,000001 km2
1 m² = 1x10-2dam2 = 1x10-4 hm2 = 1x10-6 km2

Factori de transformare ai unităţilor de volum

Metrul cub  submultiplii :1m³ = 1x103 dm³= 1x106 cm3 = 1x109 mm3
1m³ =1000 dm³=1000000 cm3 =1000000000 mm3

multiplii :  1 m³ = 1x10-3 dam-³= 1x10-6 hm3 = 1x10-9 km3
1 m³ = 0,001 dam³= 0,000001 hm3 = 0,000000001 km3

PUTEREA CU EXPONENT NATURAL A UNUI NUMĂR ÎNTREG

Fie numărul întreg 3.
Puterea a doua a lui 3 este 32 = 3 x 3 .
Puterea a treia a lui 3 este  33 = 32  x 3 = 3 x 3x 3
Vom spune că 30 = 1 şi 31 = 3
În cazul numărului întreg 0 , nu se defineşte  00 , dar 01 = 0 , 02 = 0 etc

Definiţie :
În general  , dacă a este un număr întreg şi n un număr natural astfel încât n≠0 şi n≠1 , atunci :
an = a x a x a x a …… x a ( de n ori )
Apoi a1 = a , iar dacă a≠0 , atunci a0 = 1


RĂDĂCINA  PĂTRATĂ

Putem scrie  : 12 = 1 ; 22 = 4 ; 32 = 9 etc.
Numărul 4 este pătratul numărului 2 . Vom spune că rădăcina pătrată a numărului 4 , pe care o notăm cu  √4, este acel număr natural pe care , ridicându-l la pătrat , obţinem 4 . Acest număr este 2 . Scriem : √4 = 2 . Citim : rădăcina pătrată din 4 este 2 .

Definiţie :
Dacă un număr natural k este pătratul unui număr natural x , atunci x se numeşte rădăcina pătrată a numărului natural k



6. PROCENTE
Definirea procentului

A suta parte dintr-un număr se numeşte procent ,
1
Procentul se scrie   ── ; 1% sau 0,01 ( se citeşte unu la sută ) .
100

La aflarea unui raport dintr-un număr se foloseşte un raport , fapt pentru care procentul se mai numeşte  raport procentual.

Aflarea valorii procentului

La determinarea valorii procentului dintr-un număr dat se înmulţeşte numărul cu procentul şi se împarte la o sută .

Exemplu : Cinci la sută din 40 se exprimă prin :

x = valoarea căutată
Aflarea numărului când se cunoaşte valoarea procentului

La determinarea unui număr când se cunoaşte valoarea procentului se înmulţeşte mai întâi numărul cu o sută şi apoi se împarte la procent .

Exemplu : Cunoscând că 60 reprezintă 15% dintr-un număr, numărul căutat are expresia :



Aflarea procentului ( raportul procentual )

La aflarea procentului când se cunoaşte numărul şi valoarea procentului din el se înmulţeşte valoarea procentului cu 100 , iar produsul se împarte la numărul dat .

Exemplu : Ce procent din 250 îl reprezintă 75 ?



7. FIGURI GEOMETRICE. PERIMETRE. ARII

Patrulater    Figura geometrică    Perimetrul    Aria



Paralelogram







P = 2 ( a+b)   

S = b x h
S= a x b x sin α

Dreptunghi   



P = 2 ( L+l)   
S = L x l

Patrat




P = 4 l4   
S = l4 2


Romb   






P = 4 l    S= l x h

S= l2sin

d1 x d2
S = ————
2


Trapez   








P = B + b + 2a   

(B + b)x h
S = ————
2


Hexagon       

6l6   

3l62√3
S = ———
2



DESEN TEHNIC DE INSTALATII

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Definiţie
Desenul de instalaţii este mijlocul de reprezentare în vederea execuţiei instalaţiilor interioare şi exterioare aferente clădirilor civile şi industriale, având la bază principii generale comune, stabilite prin standarde de stat, privind proiectarea şi executarea lor, adoptate de toţi factorii din acest domeniu de activitate.
Pentru a exprima prin desen o anumită concepţie referitoare la realizarea unor astfel de instalaţii, este necesar să se realizeze:
    un plan de situaţie, la scara 1:500; 1:1000 sau 1:5000, care cuprinde obiectul proiectat în cadrul larg al vecinătăţilor sale, cu reţelele existente şi proiectate, cu dispoziţia lor în terenul înconjurător; pe acest plan se reprezintă şi arterele de circulaţie sau drumurile de acces cu reţelele utilitare (de apă, canal, căldură, gaze, electricitate), la care construcţia urmează să fie legată;
    un plan de execuţie, la scara 1:500 sau 1:1000, cuprinzând punctele de racord, reţeaua subterană de apă şi canalizare şi legăturile acestora cu clădirile din teren pe care le deservesc; acestea sunt figurate în plan prin suprafaţa lor construită;
    secţiuni verticale longitudinale, denumite şi profiluri în lung, în care se reprezintă la scară toate elementele necesare pozării în pământ a conductelor; acestea sunt neapărat necesare pentru reţelele de canalizare;
    secţiuni verticale transversale, pentru anumite punctee caracteristice – traversări de drumuri sau de alte reţele subterane, derivaţii de conducte, hidranţi de grădină sau de incendiu, fântâni de băut apă etc.
    scheme de montaj, cu precizarea tuturor elementelor materiale ce alcătuiesc reţeaua;
    detalii de execuţie şi montaj pentru cămine şi secţiuni de reţea aferente acestora, cu toate armăturile şi piesele speciale;
    scheme în proiecţie izometrică, pentru unele reţele de alimentare complexe, cuprinzând şi rezervoare de înmagazinare, staţii de pompare sau de hidrofor;
    desene în plan, cuprinzând vederi ale instalaţiei de la fiecare nivel al construcţiei (subsol, parter, etaj etc) în care se va executa instalaţia respectivă; acestea se întocmesc pe planurile de arhitectură;
    secţiuni vericale şi scheme, prin care se reprezintă, în general, părţile sau elementele verticale ale instalaţiei, care deservesc toate nivelurile clădirii (coloanele şi derivaţiile acestora);
    desene de detaliu, numite şi detalii de execuţie, întocmite în general, pentru a reprezenta la scară convenabilă 1:10…1:1, după regulile desenului industrial  anumite părţi mai deosebite ale unei instalaţii sau elemente de amănunt care nu apar suficient de clar pe desenele menţionate mai înainte. 

2. IDENTIFICAREA ŞI INTERPRETAREA COMPONENTELOR UNEI SCHIŢE SAU DESEN TEHNIC

2.1 Indicatorul
Indicatorul serveşte la identificarea desenului şi a modificărilor operate pe acesta. El se aplică pe fiecare desen de execuţie, respectiv pe fiecare din planşele ce îl compun.
Indicatorul se amplasează în colţul din dreapta al desenului, pe baza formatului şi alipit de chenar.
Forma şi dimensiunile indicatorului sunt conform figurii.


2.2 Tabelul de componenţă

Tabelul de componenţă serveşte la identificarea elementelor componente ale produsului ce face obiectul unui desen de ansamblu. Acesta se aplică fie pe desenul de ansamblu respectiv, fie se execută pe planşe separate; în ambele cazuri se va amplasa deasupra indicatorului, alipit de acesta şi chenar
Tabelul de componenta are forma si dimensiunile conform figurii.



2.3 Orientarea planurilor
La amplasarea pe teren a cladirilor se ţine seama şi de orientarea lor faţă de punctele cardinale (direcţia nordului) sau faţă de direcţia vânturilor dominante; aceste elemente se indică în desen prin semne convenţionale.




3. SIMBOLURI PENTRU INSTALAŢII ŞI ŢEVI ÎN ZONE REZIDENŢIALE ŞI COMERCIALE

În planurile generale de situaţie şi în planurile comune mai multor instalaţii, pe traseul conductelor se intercalează simboluri literale, reprezentând iniţiale ale fluidului transportat.

Linii si culori conventionale pentru conducte care transporta fluide (extras din STAS 185/1-89)




Semne conventionale pentru imbinari, fitinguri si piese auxiliare (extras din STAS 185/2-89)































Semne conventionale pentru obiecte sanitare
(extras din STAS 185/4-89)




Semne conventionale pentru reprezentarea instalatiilor de gaze naturale (conform cu Normativul I 6-86)









3.1 Reprezentarea instalatiilor tehnico-sanitare exterioare de alimentare cu apa si de canalizare

In planurile generale de situatie si in planurile comune mai multor instalatii, pe traseul conductelor se intercaleaza simboluri literale, reprezentand initiale ale fluidului transportat (vezi tabelul). Pentru a diferentia pe desen conductele noi proiectate, de conductele existente, acestea sunt reprezentate prin semnul conventional prevazut pentru tipul respectiv adaptat prin simboluri suplimentare cerintelor proiectarii (fig. a si b); conductele noi se reprezinta cu aceeasi grosime de linie conventionala.
Aceeasi regula se pastreaza si pentru reprezentarea conductelor care se desfiinteaza sau se inlocuiesc, cu deosebirea desenarii grosimii liniei pentru acste conducte la ½...1/3 din grosimea liniei conventionale a traseului conductelor proiectate (fig. c si d).



Desenele originale executate pe calc se traseaza in negru.
Daca pe un desen se traseaza retele de conducte cu fluid de un anumit fel, deci, prin un acelasi semn si culoare conventionala, dar avand caracteristici diferite, spre a le deosebi, se pot face pe traseul lor notatii suplimentare.


Astfel, conductele de apa rece, de diferite presiuni (4, 6, 10 atm), notate cu AR pe figura pot aparea diferentiat dupa calitatea fluidului, de exemplu: benzina de aviatie si benzina auto, care se indica prin cate un simbol diferit – BAV, respectiv BAU. Semnificatia acestei simbolizari speciale trebuie sa fie scrisa in legenda desenului.
Ramificatiile de conducte se reprezinta ca in figura de mai jos.


La încrucişarea a două conducte, fără legătură între ele, conducta care se află în spatele sau dedesubtul altei conducte se reprezintă cu traseul întrerupt în punctul de încrucişare; de exemplu pe figura a, traseul C-D este montat deasupra lui A-B, iar pe figura b, traseul E-F este montat deasupra sau în faţa lui G-H.
Panta conductelor sau înclinarea lor (ce se va respecta la montaj) se indică printr-o săgeată însoţită de valoarea pantei, de exemplu: i=0,02 pe figura d.
Pentru ca un desen de instalaţii să corespundă scopului (acesta fiind, în general execuţia instalaţiei), trebuie să cuprindă dimensiunile elementelor ce compun instalaţia şi anumite date sau indicaţii scrise şi cotări pentru montaj. În planurile de situaţie se notează de regulă, simbolul şi diametrul nominal al conductelor, de exemplu:
    tuburile din beton simplu pentru instalaţiile de canalizare exterioare clădirilor se notează B Φ800;
    ţevile din oţel fără sudură, laminate la cald, pentru construcţii, 76x3 (diametrul exterior x grosimea peretelui);
    ţevile din oţel fără sudură pentru instalaţii, Dn 100
Pe desenul din figură sunt reprezentate în planul de situaţie instalaţiile exterioare existente de alimentare cu apă şi canalizare a apelor uzate menajere şi a apelor pluviale, ale unui complex industrial, la care se racordează instalaţia proiectată pentru hala de sculărie. Pe plan sunt figurate şi suprafeţele de teren ocupate de construcţii, drumuri interioare, spaţii verzi, iar, pentru simplificarea desenului, ţinând seama de scara sa redusă, acesta nu a mai fost cotat.






























Pe profilul lung se arată poziţiile de montaj şi distanţele dintre cămine.


Reprezentarea staţiei de pompare şi hidrofor
Instalaţia de ridicare a presiunii apei este alcătuită din staţia de pompare şi din recipientele de hidrofor. Ea este reprezentată prin plan şi schemă, întocmită pe acelaşi principiu ca şi schema coloanelor instalaţiei de apă-canal din clădiri.

3.2 Reprezentarea instalaţiilor tehnico-sanitare interioare

Reprezentarea şi cotarea detaliilor de montare a conductelor în canale şi în interiorul clădirilor
Pentru a evidenţia distanţele reciproce de montaj ale conductelor unele faţă de altele, precum şi cotele de montaj, este necesar să se întocmească detalii de montare a conductelor în canale (fig a şi b), în cămine (fig. c) sau faţă de pereţi (fig. d şi e).
În aceste detalii executate la o scară convenabilă (1:10 sau 1:20), conductele se reprezintă prin două linii paralele, prin diametrul lor.














În figura a este desenat, în secţiune orizontală şi în secţiuni verticale, un canal vizitabil în care se află conducte de instalaţii cu destinaţii diferite, prin care circulă fluide cu diferiţi parametri (apă potabilă, apă fierbinte, apă uzată).
Modul de reprezentare a conductelor montate în interiorul construcţiilor este figurat pe desenele din fig d şi f. Conductele sunt prevăzute cu cotele necesare (diametru şi cote de poziţie faţă de elementele de construcţie). Acestea pot fi tipizate, astfel încât în cataloagele de produse se indică cote de montaj standardizate în funcţie de diametrele conductelor.



Reprezentarea în plan şi în secţiune verticală a instalaţiilor de alimentare cu apă şi canalizare pentru o cameră de baie

Instalaţiile de alimentare cu apă rece şi apă caldă menajeră şi instalaţiile de canalizare se reprezintă pe aceleaşi desene, planuri şi secţiuni, deoarece au funcţiuni comune. Aşa cum s-a precizat şi pentru reţelele exterioare, instalaţiile interioare se execută în desen pe baza principiilor generale, cu ajutorul semnelor convenţionale, conform STAS 185/1-89, 185/2-89, 185/4-84, cu particularităţile caracteristice.
Semnele convenţionale ale obiectelor sanitare se desenează întotdeauna în negru, în creion sau tuş, chiar şi în cazul reprezentării conductelor prin linii colorate, la scara desenului, grosimea liniilor de reprezentare a acestor semne fiind egală cu jumătate din aceea a conductelor.
Tipurile şi caracteristicile lor, precum şi standardul fiecărui obiect se înscriu în listele de materiale ale proiectului, pe desenele de detaliu, de execuţie şi montaj ale grupului sanitar respectiv; ele se explică în legendă sau se înscriu în tabelul de componenţă.
Desenele întocmite în vederea execuţiei instalaţiei tehnico-sanitare cuprind planurile tuturor nivelurilor pe care se desfăşoară instalaţia, precum şi schema desfăşurată întocmită după regulile generale ale desenului tehnic.
Pentru exemplificare, s-a considerat o clădire de locuit din care s-au extras dintr-un apartament grupul sanitar şi baia cuplată cu bucătăria (vezi figura).
Pe desenul plan parter sau plan etaj curent (fig. a) s-au figurat obiectele sanitare din baie şi bucătărie, prin semne convenţionale standardizate, cotele de montaj (care uneori pot lipsi, fiind determinate prin normele de montaj), poziţia nodului sanitar prefabricat, cu coloanele de apă rece, apă caldă şi canalizare, precum şi traseul conductelor secundare, indicându-se şi diametrele conductelor. Pe plan nu sunt figurate sifoanele obiectelor sanitare.
În figura b este reprezentată schema coloanelor pentru un singur nivel, al grupului sanitar din figura a. Pe traseul conductelor sunt figurate piesele speciale ce alcătuiesc instalaţia (piesa de curăţire, compensatorul de dilatare, sifoanele etc.); sunt notate şi dimensiunile tuburilor, ale ţevilor şi cotele de nivel.






Numărul apartamentelor pe etaj, distribuţia încăperilor şi instalaţia aferentă fiecărui apartament fiind identice la toate palierele, s-a întocmit schema coloanelor pentru un bloc de locuinţe S+P+4 etaje (figura).





Din cauza scării reduse, obiectele sanitare ale fiecărui nivel nu s-au mai desenat, pe schemă fiind indicate derivaţiile fiecărei coloane, armăturile, piesele de curăţire, piesele şi compensatoarele de dilatare pe coloana de canalizare din PVC-U, respectiv pe coloana de alimentare cu apă rece din coloana PVC-G; coloana pentru apă caldă este executată din oţel zincat.
Această schemă se poate confrunta cu schema din figura b.
În detaliile de execuţie (vezi plansa) întocmite la scară mare, o conductă sau un subansamblu de instalaţie (un prefabricat, o poziţie de obiect mai deosebit etc.) se pot reprezenta şi printr-o vedere în proiecţie ortogonală, obţinută, în general, prin două linii paralele continue, duse la o distanţă egală cu diametrul conductei. În acest caz, spaţiul dintre linii rămâne alb, sau (spre a se deosebi de alte conducte) se poate colora cu culoarea convenţională a fluidului ce se transportă; în acest caz, fitingurile şi armăturile nu se colorează. Poziţiile principale ale instalaţiei s-au notat cu repere a căror semnificaţie este înscrisă în legendă.
În figura de mai jos sunt prezentate câteva variante de subansambluri prefabricate ale blocurilor sanitare tipizate.
Reprezentarea instalaţiei tehnico-sanitare la o clădire de locuit S+P+4

Constructia cuprinde un subsol tehnic, parter si patru etaje, avand apartamente cu una, doua sau trei camere, vestibul, baie, bucatarie si camara. Grupurile sanitare sunt identice pe verticala, de la parter la etajul 4. Apartamentele cu trei camere sunt dotate cu un grup sanitar de serviciu, avand ca obiecte sanitare un vas de closet si un lavoar.
Instalatia tehnico-sanitara cuprinde instalatia de alimentare cu apa potabila, de canalizare si instalatia de apa calda de consum pentru bai, grupuri de serviciu si bucatarii.


In figura a s-a reprezentat, la scara 1:50, desenul in plan al subsolului, cuprinzand conductele de distributie inferioara cu apa rece si calda, precum si conducta colectoare de canalizare, toate reprezentate prin semnele lor conventionale conform STAS 185-89 si inscriptionate cu diametrele corespunzatoare. Aceste trei conducte ajung la cate o coloana verticala (desenata in plan prin cate un cerc mic), coloanele urcand pana la ultimul etaj al cladirii. Coloana de canalizare se prelungeste pana deasupra terasei.
Pe desenul plan parter, etaj curent (figura b) s-au figurat, pentru fiecare grup sanitar, obiectele sanitare, prin semnele conventionale respective, conform STAS 185-89, fara a se indica si traseul conductelor secundare, din cauza scarii reduse, indicandu-se pozitia nodului sanitar, pozitia coloanelor de alimentare cu apa rece si calda precum si a coloanei de canalizare. Deoarece numarul apartamentelor pe etaj, distributia incaperilor si instalatia aferenta fiecarui apartament sunt identice la toate palierele, nu s-au mai desenat toate etajele ci numai etajul curent.
Sifoanele obiectelor sanitare nu sunt figurate pe desen. Pozitiile obiectelor in plan nu s-au cotat, ele fiind determinate prin normele de montaj.
Pe schema coloanelor (figura c), de obicei nu se mai deseneaza obiectele sanitare, fiind indicate derivatiile fiecarei coloane, armaturile, piesele de curatire, piesele de dilatare. Fiecare coloana este numerotata cu un numar ce corespunde cu numarul coloanei din plan; obligatoriu sunt notate diametrele conductelor, precum si cotele de nivel ale conductelor orizontale de alimentare fata de nivelul pardoselii.


Reprezentarea prefabricatelor pentru instalatii tehnico-sanitare

Nodul sanitar prefabricat
Nodul sanitar prefabricat alcatuieste o unitate de executie a instalatiilor. Nodul sanitar este alcatuit din:
-    blocul de conducte rigidizate intr-un ansamblu unic, in doua variante: bloc normal N si bloc scurt S;
-    acoperirea blocului de conducte, in fata si lateral.
Ansamblul coloanelor de apa calda, rece si de scurgere, inclusiv sifonul colector si scurgerea de la lavoar, rigidizate prin bratari metalice, formeaza nodul sanitar propriu-zis (N sau S, vezi figurile de mai jos).
Pentru executarea lucrarii in atelierul de prefabricate se intocmeste o lista a materialelor necesare, cuprinzand: specificatia materialului, tipul de forma, dimensiuni si numarul de bucati.
Pentru rezolvarea diferitelor situatii ce se pot ivi in practica, nodurile sanitare se pot executa in urmatoarele variante:
-    nod sanitar dreapta;
-    nod sanitar stanga.
























In unele situatii este necesar sa se intocmeasca detalii de executie (v fig5.23, 5.29, 5.30) pentru anumite pozitii de montaj. Conductele si piesele auxiliare se reprezinta prin linii duble ca sa se poata cota cu precizia necesara.


Cabina sanitara spatiala
Cabina sanitara spatiala reprezinta cea mai avansata forma de prefabricare a instalatiilor tehnico-sanitare din cladirile de locuit. Este o incapere prefabricata cuprinzand elementele de constructii si instalatii aferente, inglobate sau nu in acestea, precum si obiectele sanitare montate in interior in pozitia definitiva.

3.3 Reprezentarea instalatiilor pentru stingerea incendiilor

Instalatii cu sprinclere
Instalatiile cu sprinclere, pot servi la cladirile civile si industriale pentru stingerea incendiilor. Ele sunt alcatuite dintr-o retea de conducte din tevi de otel care alimenteaza cu apa armaturi speciale numite sprinclere, care se deschid automat, la o anumita temperatura produsa de incendiu, pulverizand apa peste locul incendiat.
Ca orice instalatie, se reprezinta prin semne conventionale, in plan si schema izometrica (vezi plansa).